Adaptare la conditii in Ciucas

TIPĂREȘTE

Cu cateva zile in urma am urmarit la televizor o emisiune care promova traseul familiar Muntele Rosu – Ciucas.

Cu cateva ore in urma inotam prin zapada pe acest traseu.

Acces

Sambata 4.11 2017. Bucuresti – DN1 – Ploiesti – DN1A – Valenii de Munte – Cheia – DC22 – Cabana Muntele Rosu. 140 km; 2,5 ore.

Pregatire

Hotarirea am luat-o cu numai doua zile inainte. Sambata se anunta vreme buna in Cheia (PH), cu 5 – 10 grade Celsius si soare, dupa putina ploaie vineri. Ploaia asta deschidea doua perspective cu un numitor comun. Una verde, galben, maron, rosiatica, alb albastra (daca nu ningea); alta alb, alb-albastra (daca ningea); ambele cu privelisti de vis care se descarca in spectrul vizual la munte dupa o ploicica.

Am lansat asa pe repede inainte sfoara in tara, sa vedem cine mai marseaza la invitatia noastra.

Am pregatit rucsacul cu cele necesare si imbracamintea adecvata: apa, pelerine, haine pentru drum si haine de schimb, lanterne, caciuli, manusi, ghete pentru drumetie vs adidasi la condus si o harta descarcata de pe net pe telefon.

Nu ni s-a asociat nimeni, asa ca vineri seara Ema ne intreaba:

- Unde plecati asa doar voi doi - a se citi Emi si cu mine - pe carari de munte? Renuntati si reprogramati!

Am contrapropus:

- Veniti cu noi!

Compromisul rezultat ad hoc a insemnat sa plecam toti 4, sa ramana fetele la Muntele Rosu, iar baietii sa urce la Ciucas, sa isi faca traseul de drumetie. Am mai cumparat de pe drum dulciuri, napolitane, mere.

Albul

Nu mare avea sa ne fie surpriza, dar si placuta, sa vedem petece de zapada inca din Cheia, de la poalele muntelui. Sus la altitudine albul castigase competitia de toamna tarzie cu verdele. Nu definitiv, cu siguranta, dar cel putin pentru aceasta zi de noiembrie. Macar asa la limita cu 51 la 49. Sau 60 la 40 pe alocuri.

Drumul auto care urca la Muntele Rosu este in stare foarte buna, de parca ar fi fost turnat covorul asfaltic ieri. Drept si intins, mai ceva ca pe autostrada. Negrul inchis al acestuia cu albul zapezii de pe marginea drumului contrastau superb. Ramificatia catre Muntele Rosu este semnalizata in DN1A cu indicator pe centura statiunii Cheia. Denisa ne semnaleaza la un moment dat ca a vazut ursul! In padure.

Schimbare de plan

In parcarea de la Muntele Rosu, unde imi amintesc ca am petrecut una din taberele mele de elev, erau deja cateva masini. Ne-am echipat cum am considerat de cuviinta dupa ce am scrutat zarea. Nu chiar ca vulturul, caci vederea mea nu mai e asa de patrunzatoare ca acum 30 de ani.

Perspectiva se anunta in general alba. Nori de ninsoare planau deasupra inaltimilor Ciucasului si nu pareau a se retrage prea curand. Desi curentii de aer pot schimba multe si repede la munte.

Aveam in plan un traseu mai lung, un circuit care suna cam asa:

Cab. Muntele Rosu (1.260 m) – V. Berii - Fantana Nicolae Ioan – Cab. Ciucas (1.595 m) - Saua Chirusca (1.567 m) – Saua Gropsoarele (1.663 m) – Saua La Rascruce (1.805 m) - Vf. Muntele Rosu (1.765 m) – Statia seismica Muntele Rosu - Cab. Muntele Rosu (1.260 m) .

5 ore in conditii normale, hai 6 cu o pauza mare si cu rezerva.

Situatia intalnita inca de la Muntele Rosu ne obliga in mod cert sa adaptam traseul si sa alegem unul mai scurt, care sa nu ne ridice probleme in conditiile meteo prezentate. Si care sa fie preferabil populat cu cat mai multi turisti si cat mai putini ursi.

Definim noul traseu:

Cab. Muntele Rosu (1.260 m) – V. Berii - Fantana Nicolae Ioan – Cab. Ciucas (1.595 m) si retur

4 -5 ore, mai degraba 5 ore in conditii de toamna tarzie, adica iarna, cu pauza de masa la Cab. Ciucas.

Un traseu pe care l-am mai batut la pas si alta data. Un traseu usor, de altfel el se mai numeste traseul familiar. Ne va insoti macajul banda galbena. Traseul este foarte bine marcat. Durata parcurgerii lui este de 2 ore, pentru cei cu pasul mai iute si antrenament chiar mai putin, iar pentru cei cu viteza foarte redusa la urcare poate putin mai mult.

Langa Cabana Muntele Rosu (1.260 m alt) gasim o harta destul de prost intretinuta si un panou care ne informeaza ca ne aflam in aria naturala protejata Ciucas. Aria se intinde 60% in judetul Brasov si 40% in judetul Prahova. Traseul nostru se desfasoara exclusiv in Prahova.

Pentru inceput urcam putin prin pasunea situata mai sus de Cabana Muntele Rosu, pana intram in padure. Putin mai sus de noi este Statia seismica de la Muntele Rosu. Indicatorul instalat la intrarea in padure ne pomeneste de 1,5 – 2 ore.

Poteca este una care tine oarecum o curba de nivel in usor urcus la inceput, apoi in coboris pana in Valea Berii, afluent principal al Teleajenului. Suntem din nou sub cota 1300 m.

La firul apei servim “”bere cu mere”” sau “”mere cu bere””. :D

Nu, nu m-am pus pe baut bere la jumatatea traseului! Este vorba de pauza de gustare in care am mestecat doua mere spalate in paraul Berii. :))

Sa fi fost vreo ora pana aici, unde dupa traversarea paraului berii intalnim drumul forestier care urca pe Valea Berii si care a fost largit si lungit pentru reconstruirea cabanei Ciucas, candva disparuta din peisaj.

Pe langa noi trec in sens invers un tata cu o fetita. Tare dimineata trebuie sa fi plecat la drum daca au fost pana la Cabana Ciucas si deja se intorceau. De fapt o regula de munte spune ca se recomanda sa pleci cat mai devreme in traseu. :) Am aflat ca fusesera numai pana la Fantana lui Nicolae Ioan care nu era departe de locul unde ia-m intalnit si ca aceea era prima drumetie pentru fetita entuziasmata de experienta pe care o traia. Bravo!

In apropierea punctului de jonctiune am vazut mai multe masini parcate, de unde presupunem ca mai multi turisti au continuat de aici pe jos, asa ca pe langa grupurile numeroase pe care le-am vazut pornind de la Muntele Rosu spre Ciucas, mai aveam sa ii intalnim si pe cei care au urcat pe Valea Berii. Fie spus, drumul auto se poate practica cu masini 4x4 pana la Cabana Ciucas, ultima portiune fiind una mai solicitanta amenjata cu traverse astfel incat drumul sa nu se distruga de tot pentru masini. Este pacat insa sa nu mergeti pe jos.

La punctul de jonctiune indicatoarele arata 1 ora pana la Cab. Ciucas, respectiv 1- 1,5 ore inapoi la Cab. Muntele Rosu. Urmam drumul forestier. In 5 minute ajungem la Fantana sau Izvorul lui Nicoae Ioan. Izvorul era amenajat fata de cum il cunoscusem ultima data cand am calatorit pe acest drum. Profesorul Nicolae Ioan a fost presedintele de onoare al Asociatiei de turism Romania Pitoreasca. Fantana a fost construita in anul 1940 si reconstruita in doua randuri. Inainte de reamenajare era o fantana cu apa statute din care nu iti venea sa te aprovizionezi, mai bine o faceai din paraiasul de langa. Acum sunt amenajate doua izvoare cu apa rece si limpede de baut.

In aceasta zona ne-am intalnit cu un grup de adulti si copii mici care veneau de pe Valea Berii. Am admirat copiii si parintii pentru ca isi ofera asemenea momente de sanatate. Ei ne-au arata si niste urme destul de proapsete de urs.

De aici drumul avea sa urce tot mai consistent. Am urmat forestierul, dar efortul l-am resimtit din plin. Deasupra limitei superioare a padurii, drumul face 2 curbe in ac de par si iese la golul alpin. Fulgi razleti de nea ne atingeau fata. Pe culmea Gropsoarele – Zaganu ningea, aici langa Cab. Ciucas aveam sa asteptam raspunsul daca vine ninsoare spre noi sau nu.

Cabana Ciucas (1.595 m alt.) este foarte frumos reconstruiita si sincer arata mult mai bine decat cea de jos de la Muntele Rosu. Asigura cazare si restaurant. Accesul in curte se face printr-o poarta sculptata si o saritoare de gard (parleaz), totul e fain: curtea, balansoarul din lemn, accesul in cabana care se face prin niste butoaie cu usi capitonate cu blanuri si piei de animale. Interiorul este cu specific vanatoresc si creaza o atmosfera foarte placuta. Restaurantul era plin. Vreo 50 de turisti mai harnici decat noi serveau deja mancare calda. Am gasit si noi cu noroc o masa libera. Am mancat o ciorba si o friptura si am lasat apoi locul altor turisti. Mancarea nu a excelat, servcirea modesta, am lasat vreo 85 de lei pentru asta, dar nu dezvolt subiectul caci tema principala este muntele. Este o idee sa venim poate la vara sa ramanem peste noapte aici sa ne putem desfasura in voie pe culmile Ciucasului care ofera multe stanci spectaculoase cu nume precum babe, sfincsi, Tigaile, Turnul lui Goliat, Coltii Bratocei, Coltii Zaganului, altele. :))

Sa se tot fi perindat in acaesta zi alba de noiembrie vreo 80 – 100 turisti pe la cabana Ciucas la orele pranzului! Mai multe detalii despre cabana aici cabana-ciucas.ro.

Drumul dus ne-a luat 2 ore.

Era clar cu nu intra in calcul punerea in practica a planului initial de a inchide bucla descrisa la inceputul artricolului. Zapada de pe platou, chiar daca nu era peste tot, vremea incerta, si ora inaintata deja erau riscuri pe care nu era cazul sa ni le asumam cand aveam varianta intoarcerii pe acelasi drum usor, clasic. Si totusi…. Nu gasim macar o mica variatiune? :))

Inainte sa ajungem la cabana Ciucas am vazut ca pe ultimul segment de drum la urcus nu am mai vazut marcajul banda galbena, dar cum nu aveam de urmat decat drumul de masina, nu aveam cum rata destinatia propusa. Da, inainte de a ajunge la cabana, am lamurit de ce nu mai vazusem marcajul la urcare. Pentru ca marcajul venea pe o alta poteca. Am studiat situatia si am decis ca la intoarcere sa urmam poteca marcata, in locul drumului forestier. Asa cum arata situatia in teren era evident ca poteca marcata urma pe o portiune alt drum si cobora in cele din urma tot in forestier. Primele 5 minute le-am parcurs la golul alpin inotand prin zapada imaculata si moale. :))

Intram in padure pe poteca si in curand aveam sa ne convingem ca aceasta era o scurtatura. Alegerea avea sa se dovedeasca insa una neinspirata. :( Din cauza pantei deosebit de accentuate ale potecii, coborirea in conditii de drum acoperit cu zapada, si partial cu frunze si radacini alunecoase a fost anevoioasa si chiar riscanta. Au fost cateva pasaje unde trebuia sa fixezi gheata in zapada formand trepte si sa te asiguri ca nu fuge piciorul la vale. Nu ca era haul fara fund langa poteca, dar o aluncecare pe zapada in panta prezinta un risc destul de mare de accidentare. Datorita ritmului foarte lent de coborire din motivele de mai sus, nici macar nu cred ca am facut economie de timp cu optiunea de a cobori pe poteca in loc de drumul auto. E drept ca scurtatura ne-a scos aproape de Fantana lui Nicolae Ioan, ceea ce inseamna ca din punct de vedere distanta am scurtat cu siguranta.

O data iesiti la drumul lat, am urmat acelasi drum pe care urcasem. Acesta nu a mai ridicat nicio problema, a fost si mai populat decat la urcare, unde mult timp am fost singurei prin padure. Am avut si un ritm foarte bun de mers pana la destinatie unde ne asteptau fetele. Cu zapada, de parca nu luasem destula pe unde am fost. Le-am oferit o crenguta de brad, pe care am rupt-o dintr-un brad cazut la pamant.

Intre timp s-au spart si norii. Probabil va urma o noapte rece.

Astfel s-a incheiat inca o drumetie din ciclul de initiere “Dragoste de munte” in care l-am cooptat pe Emi in acest an. A fost una usoara, dar potrivita de toamna – iarna. :))

Cuvintele cheie ale zilei: aer curat, drumetie, zapada, brazi, padure, gol alpin, urme de urs, oameni sanatosi, multi copii si tineri, echipament adecvat si peisaje, dar aici las pozele sa vorbeasca.

Va mai asteptam cu noi! Si virtual si real! Numai de bine!

---

VIZUALIZĂRI: 1831 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI