ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 30.06.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Târgoviște
ÎNSCRIS: 02.05.10
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
JUN-2016
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 AD. + - COPII

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

O jumătate de zi prin încântătorul Limassol medieval

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

De ce o jumătate de zi şi nu una întreagă? Simplu, pentru că am plecat dis-de-dimineaţă din Larnaca, aşa de capul nostru, cu autobuzul intercity (7 € dus-întors/persoană), cu gândul să ne petrecem întreaga zi în Limassol, dar o doamnă drăguţă de la Centrul Turistic de Informaţii ne-a modificat fără să-şi dea seama planurile.

La sosire în oraş, după ce am admirat îndelung de pe fereastra autobuzului ce parcurgea şoseaua paralelă cu vestita Promenadă litoarală cu palmieri, una dintre cele mai largi artere de pe insulă ce şerpuieşte de-a lungul ţărmului mării presărat cu plaje superbe, ne-am îndreptat către biroul Tourist Information din vechiul port. Acolo cinci doamne amabile, văzându-ne interesaţi de oraşul lor minunat, nu ştiau ce materiale şi informaţii verbale să ne mai pună la dispoziţie. Ne povesteau despre principalele obiective din Limassol, când una dintre ele a avansat ideea că am putea vizita şi cel mai renumit sit arheologic din insulă, cel de la Kourion, aflat la 12 km distanţă, deplasându-ne acolo cu un autobuz local. La o asemenea veste, noi care aveam Kourion pe lista de must-see dar nu reuşiserăm să ne lipim de nici o agenţie locală de excursii din Larnaca pe motiv că nu-s clienţi suficienţi doritori de „pietroaie antice”, ne-am topit imediat. De îndată rotiţele din creier (alea care mai funcţionează încă) au început să ruleze mai repede şi după ce am mulţumit cum trebuie, am ieşit şi ne-am înţeles din priviri: prima jumătate de zi ne încumetăm la Kourion, cealaltă jumătate, după întoarcere o dedicăm Limassolului medieval. Zis şi făcut, despre Kourion voi încerca să spun separat câteva cuvinte, pentru că nu vreau să amestec bolovanii antici pentru care am bătut în ziua aceea atâta drum şi să le ştirbesc din măreţie prezentându-i pe scurt, aşa că mă voi direcţiona pe revenirea în Limassol care s-a produs undeva după prânz, ţinându-ne oarecum de programul prestabilit.

Am început cu vechiul port în care stăteau aşezate cuminţi ca mărgelele pe-un şirag vasele pescarilor ce pregăteau ieşiri în larg pentru exercitarea meseriei lor. Pe aici pe undeva s-a consumat una dintre cele mai interesante poveşti ale locurilor din Evului Mediu ducând la faima Limassolului ce în antichitate nu ieşise cu nimic în evidenţă. Limassol, sau Lemessos cum îi spun ciprioţii, înseamnă în traducere oraşul din mijloc pentru că a fost ridicat între vechile oraşe antice Kourion la vest şi Amathous la nord-est, şi a căpătat importanţă după ce acestea din urmă au fost distruse de cutremure devastatoare în primele secole D. C. şi, prin urmare, părăsite. Soarta a decis ca în primăvara anului 1191 o corabie să eşueze pe un banc de nisip din vecinătate după ce a deviat de la cursul său din pricina unei furtuni. Isaac Comnenus, împăratul autoproclamat al Ciprului de atunci, a dat poruncă să fie întemniţaţi naufragiaţii. Printre prizonieri se afla şi Berengaria, o nobilă spaniolă din Navarra, cu care era logodit Richard Inimă de Leu. Regele englez conducea în acel moment cea de-a treia cruciadă şi se afla în drum către Palestina. Când a aflat de soarta alesei sale, a ordonat flotei să se întoarcă pornind către Cipru. L-a învins pe Isaac, şi-a eliberat logodnica şi a supus insula chiar dacă tot în acelaşi an avea să o vândă ordinului cavalerilor templieri. Nedorind ca soarta să-i încurce din nou planurile conjugale, regele a hotărât să se căsătorească neîntârziat cu Berengaria în biserica Sf. Gheorghe din Limassol, în felul acesta întreaga poveste devenind de notorietate.

Alături de portul pescarilor, recent s-a dezvoltat noua Marina, un port enorm, plin de ambarcaţiuni mici şi mijlocii, cochet şi sofisticat cu atât de multe facilităţi de parcă ar fi un alt oraş pe apă. Am admirat vasele elegante, le-am fotografiat, uimiţi fiind de multitudinea lor şi a ţărilor din care provin, dar şi de aspectul lor luxos.

Am continuat cu Castelul Medieval, cetatea robustă ce a fost reconstruită de prinţii dinastiei Lusignan cei cărora le-a fost revândută insula începând cu 1192 imediat, de la cavalerii templieri. Citadela a fost ridicată pe fundaţiile rămase de la bizantini, iar mai târziu, cuceritorii veneţieni, otomani şi englezi i-au întărit poziţia. În zilele noastre arată foarte bine şi adăposteşte Muzeul Medieval al Ciprului (4,5€/persoană) care găzduieşte o vastă colecţie de armuri din epoca dinastiei Lusignan, argintărie bizantină, icoane şi ceramică. Este foarte bine organizat expunându-şi „avuţiile” într-un cadru, parcă, decupat, dintr-un film cu cavaleri şi domniţe. Deşi nu aveam timp prea mult la dispoziţie, l-am vizitat încăpere cu încăpere, de sus în jos aşa cum am fost sfătuiţi de muzeografi şi nu ne-a părut rău, dimpotrivă.

De sus, de la ultimul nivel ne-am aruncat privirile în spatele castelului ca să identificăm fosta moară de roşcove Lanitis, veche de mai bine de un secol, ce făcea parte din lista obiectivelor primite de la Tourist Information, dar şi de ghidul meu ce m-a însoţit peste tot în insulă. Aceasta a fost transformată cu gust într-un complex multifuncţional modern, dar printre cafenele, restaurante şi-a făcut loc un mic muzeu, Muzeul Roşcovei, în care sunt expuse maşinării şi unelte tradiţionale folosite în moară precum şi materiale care ne arată cum se recoltează roşcova, la ce se foloseşte şi de ce a fost mult timp un produs de export important pentru insulă.

Un pic mai încolo ne-a atras atenţia minaretul graţios al moscheii Kabir (Cami Kabir) , cea mai mare din oraş, fiind un punct de reper pentru musulmani: pentru ciprioţii turci care locuiesc în oraş, dar şi pentru turiştii din Orientul Mijlociu deoarece, încă, se mai ţin ceremoniii religioase musulmane. Foarte aproape, spre Marina, se află şi biserica Agios Antonios, zveltă şi frecventată de creştinii ortodocşi.

În calea noastră, spre staţia de autobuz de lângă vechiul spital din care urma să luăm autobuzul spre Kourion am depăşit vechiul turn de apă al oraşului ce depozitează apă pentru oraş din 1930, sediul poliţiei într-o clădire veche şi câteva corpuri ale Universităţii din Limassol.

În spatele promenadei unde palmieri plantaţi recent se leagănă în briza Mediteranei în faţa clădirilor moderne înalte, se află străzile înguste, pietonale dintre care cea mai cunoscută este Agiou Andreou, cu magazine, prăvălii cu tot felul de mărfuri colorate, ateliere tradiţionale, cafenele, baruri, restaurante pentru toate gusturile. Primăria oraşului e şi ea situată în această zonă istorică într-o clădire impozantă. Dar, forfota cea mai mare de persoane se întâlneşte în Piaţa Centrală, aflată într-o clădire arătoasă cu arcade, de curând renovată unde se pot vedea tarabe pline de produse de fermă şi fructe de mare, tradiţionalele coşuri împletite din trestie pentru care Limassolul este vestit, de obiecte de artizanat, alături de măsline, ulei de măsline, rahat (loukoumi) şi alte delicatese cipriote.

Însă de departe, cel mai frumos edificiu, emblema oraşului Limassol este Catedrala Agia Napa, construcţia de secol al XIX-lea cu o siluetă care atrage toate privirile, ca un magnet, ea fiind vizibilă de pe ţărm. I-am dat şi noi roată pentru a „prinde” fotografii cu lumină bună, dat fiind faptul că soarele era la asfinţit. Are două turle gemene semeţe, o cupolă înaltă, maiestuoasă, iar interiorul este impresionant. Deşi era pe înserate, am găsit-o deschisă, am intrat, ne-am tras sufletele şi ne-am încărcat cu energie privind cea mai preţioasă icoană a catedralei: Sfânta Fecioară Napa adică găsită într-o vâlcea, Fecioara Maria fiind şi hramul bisericii.

Pentru că staţia de autobuz era fix lângă catedrală iar timpul se scursese pe nesimţite, iată că venise ora de plecare a ultimului intercity spre Larnaca. Ne mai rămăseseră vreo zece minute pe care le-am petrecut stând pe băncuţă, căci aveam nevoie după ce „luaserăm în tălpi” în ziua aceea vreo12-13 km de căciulă. Dar, am rămas cu regretul că n-am mai ajuns la Muzeul de Artă Populară, la Muzeul de Arheologie, precum şi la Grădinile Municipalităţii (împreună cu Grădina Zoologică) situate la marginea cealaltă a promenadei. Poate cel mai tare ne-a părut rău (soţului meu mai mult) că n-am ajuns şi la marea fabrică de bere şi produse de vinărie KEO situată un pic mai încolo de Marina, spre portul comercial. Citisem că intrarea este liberă, că se fac vizite din oră în oră, un tur complet de fabrică durează cam 30 minute şi este urmat de o sesiune de degustare, fiind o modalitate grozavă de a cunoaşte vinurile atât de renumite cipriote, căci cu berea Keo ne familiarizaserăm bine de tot. În fine, altădată vom recupera...

Din Limassolul străvechi nu au supravieţuit decât puţine monumente, oraşul fiind deseori distrus, numai în perioada medievală a fost făcut una cu pământul de patru ori, iar ce nu au dărâmat genovezii, arabii şi otomanii, s-a năruit ca urmare a puternicului cutremur de pământ din 1584.

Sper că nu e prea târziu să spun că Limassol este situat în partea sudică a insulei, la 70 km sud-vest de Larnaca şi 70 km sud-est de Pafos, fiind cel de-al doilea oraş al Ciprului după capitala Nicosia, cu o populaţie de vreo 200.000 de locuitori în prezent. Pe la sfârşitul anilor 1900 numai 6.000 de suflete trăiau aici. Avântul economic serios a intervenit mai cu seamă după războiul civil din anii'70 ai secolului trecut, cel puţin în ultimul sfert de veac, Limassol s-a dezvoltat într-un ritm impresionant. Este principalul port al insulei, traficul de mărfuri făcând din acesta centrul comerţului cipriot. Oraşul modern s-a întins foarte mult, am sesizat dimensiunile sale încă de când ne-am deplasat spre Pafos pe autostrada care taie oarecum oraşul nou. Clădirile sale contemporane uimesc prin arhitectură, iar sistematizarea urbană se pare că a avut parte de proiecte bune.

Limassol este momentan şi principalul centru al turismului cipriot, dar îndeplineşte şi funcţia de principal centru al producţiei de vin de pe insulă, podgoriile vaste situate pe versanţii sudici, însoriţi ai munţilor Troodos, dând fructe delicioase. În ceea ce priveşte turismul, hotelurile în număr mare sunt concentrate mai ales de-a lungul ţărmului golfului Akrotiri, cea mai sudică parte a Ciprului şi sunt asaltate de turiştii ce fac din Limassol o urbe cosmopolită. Acestora li se adaugă valurile de vilegiaturişti care se îngrămădesc către staţiunea Germasogeia, situată la nord de centrul oraşului, foarte căutată se pare în ultimii ani.

Dar, adevărata atmosferă locală poate fi întâlnită doar pe străduţele cu cafenele, restaurante mici şi taverne tradiţionale din centrul vechi care servesc specialităţi delicioase, specifice bucătăriei cipriote aşa cum am făcut noi şi vă invit şi pe voi s-o faceţi, căci nu văd o călătorie completă în Cipru fără o plimbare la pas prin Limassolul medieval!

Vă rog ataşaţi următorul videoclip:youtube

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de irinad in 30.06.16 18:45:53
Validat / Publicat: 30.06.16 21:26:47
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în CIPRU

VIZUALIZĂRI: 9152 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 Bougainvillea de Limassol
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 38900 PMA (din 41 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

webmaster26
[30.06.16 18:52:08]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

irinadAUTOR REVIEW
[30.06.16 20:28:21]
»

@webmaster26 - Mulţumesc!

webmaster
[30.06.16 22:11:13]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

irinadAUTOR REVIEW
[30.06.16 22:13:44]
»

@webmaster - Mulţumesc frumos, ştiţi că mă onorează, ca-ntotdeauna!

krisstinna
[30.06.16 22:18:04]
»

@irinad - Off, ce dor mi-ai provocat! Un oraș senzațional care îmbină trecutul cu noul, unde povestea de dragoste a lui Richard mi-a rămas la suflet, unde mâncarea era perfect gătită, unde albastrul mării parcă te hipnotiza... Mulțumesc Irina!

irinadAUTOR REVIEW
[30.06.16 23:01:24]
»

@krisstinna - Îmi face plăcere "să te iau cu mine", din nou, prin diverse colţuri ale Insulei Afroditei pe care tu o iubeşti atât de mult! Ştiu că toate acestea îţi aduc aminte de vacanţe frumoase, locuri minunate, oameni dragi, pe scurt, mă bucur că eşti pe aceeaşi lungime de undă cu mine, ba chiar mai mult, cred!

În fine, unei persoane aşa romantice şi sentimentale, aşa cum te percep eu pe tine, trebuie să-i adresez mulţumiri pentru cuvintele-i frumoase şi promisiunea că o voi mai "plimba" un pic prin Insula Iubirii în viitorul apropiat!

Toate cele bune!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dan&Ema
[01.07.16 00:09:23]
»

Arata bine Limassolul. Noi am fost in Agya Napa si in Nicosia. Mai mult la mare. Felicitari pentru un articol complet despre locuri foarte frumoase ce merita vizitate.

irinadAUTOR REVIEW
[01.07.16 06:49:35]
»

@Dan&Ema - Mulţumesc de vizită şi vot, şi mie mi-a plăcut Ayia Napa foarte mult, de fapt şi Nicosia, ce să mai vorbim, toată insula, inclusiv partea de nord, merită toată atenţia!

Vacanţe plăcute şi călătorii frumoase îţi (vă) doresc în continuare!

mishu
[05.07.16 16:48:36]
»

Foarte frumos povestit totul, un articol minunat, vesel si plin de optimism. Felicitari, votat cu mare placere.

irinadAUTOR REVIEW
[05.07.16 19:33:23]
»

@mishu - Mă bucur că v-a plăcut articolul meu despre acest oraş minunat, de fapt despre partea lui veche, mulţumesc pentru cuvintele frumoase!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, irinad, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Limassol şi sudul Ciprului:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.061511993408203 sec
    ecranul dvs: 1 x 1