Viena văzută de sus și din depărtare, de pe colinele Kahlenberg și Cobenzl

TIPĂREȘTE

Aflasem de colina Kahlenberg chiar de aici, de pe AFA, ca fiind punctul de unde se surprind vederi spectaculoase asupra Vienei, loc unde am fi vrut să ajungem și noi, plăcându-ne astfel de experiențe pe unde ne ducem. Colina Kahlenberg se află la nord de Viena, măsurând 484 m altitudine. Pe când mă documentam despre oraș, citisem că se ajunge acolo cu autobuzul luat din nordul capitalei, până acolo cu metroul, cursele fiind acoperite de cardul pentru mijloacele de transport locale. Însă, cum timpul ce-l aveam la dispoziție a fost destul de limitat, am renunțat repede după ce mi-am dat seama că nu e chiar la îndemână dacă nu ai o mașină la dispoziție, consumându-se timp prețios.

Surpriza frumoasă a venit din partea nepoatei mele care, devenind de ceva vreme vieneză cu acte în regulă, nu știa cu ce să ne trateze în materie de inedit, după ce văzuse că eu făcusem rezervări de acasă la mai toate obiectivele arhicunoscute din capitala Austriei, urmărite de orice călător novice la prima descindere în metropolă.

S-a gândit că ne place să admirăm de sus și, în plus, alesese în vecinătate un obiectiv ciudat, pe nume Buamkreis „Am Himmel” de care nu auzisem și care părea interesant. Era și vreme bună, atmosferă limpede, se anunța un reușit apus de soare, așa că hai la drum!

Ne-am întâlnit în după-amiaza celei de-a doua zile vieneze în Parcul Prater și după ce ne-am plimbat o vreme printre tiribombe și alte asemenea atracții de divertisment, am fost conduși în parcare, la mașină, să ne deplasăm către marea surpriză. De pe panourile indicatoare ce-mi apăreau în raza vizuală pe când ieșeam din oraș, se putea citi Kahlenberg, mi-am dat seama repede despre ce e vorba, mai ales că mi se spusese că surpriza nu este situată chiar în oraș, ci cumva la periferie, în districtul 19 care, însă, ține tot de Viena. Aici intervine Wienerwald, adică pădurea vieneză ce se află la marginea orașului, precum și întinsele podgorii înconjurătoare, ordonate ca pe planșetă.

După un drum sinuos în urcare, de câțiva kilometri, ajungem într-o parcare generoasă amenajată pe colina Kahlenberg, lângă care se găsea un punct de belvedere pe o terasă spaţioasă, o fântână, o cafenea cu mese afară, și mai sus, se zărea o biserică barocă. Aveam să aflăm că biserica are legătură cu regele polonez Sobieski, în sensul că pe aceasta este evocat momentul în care, în timpul asediului otoman din 1683, regele și armata poloneză pe care o conducea au coborât de pe acest deal învingându-i pe turci.

Însă, noi ne-am oprit pe terasa amenajată de unde priveliștea asupra Vienei era absolut superbă. Era acolo montat chiar și un binoclu care, contra sumei de un euro, îți aducea aproape diverse monumente sau obiective ale Vienei.

Am admirat îndelung panorama dezvăluită, după care ni se spune că urmează al doilea episod de perspectivă frumoasă asupra Vienei, și de aici totul chiar s-a dovedit a fi nou și necunoscut. Repuși din nou în mașină, începem să coborâm pe șoseaua impecabilă, dar virajată, până ne oprim după alți câțiva kilometri. Ni se spune că aici suntem pe colina Cobenzl (378 m altitudine), la Aussicht, iar noi luăm bine seama în jur, deși ziua se îngâna cu noaptea și abia am mai prins câteva imagini bune cu Viena la asfințit. Împrejurimile ni se înfățișau numai din podgorii și ce era mai curios, era faptul că nu era mai nimeni pe acolo, însă nu ne-am simţit nicio clipă în nesiguranţă.

Pe urmă, ni se zice că vom vizita un obiectiv de mare interes, deși se lăsase întunericul de-a binelea și vizibilitatea era deficitară. Din nou, în mașină, mai mergem doar un pic, apoi parcăm și o luăm la pas pe o potecă de pământ. Răcoarea pusese stăpânire pe areal, dar adrenalina făcea să nu simțim cine știe ce frig.

Am trecut pe lângă Oktogon, un mare restaurant cu terasă în care, aflându-ne într-o zi de sâmbătă, era organizată o nuntă. Pe urmă, întrezărim o poiană despre care ni se povestește că are formă circulară și este înconjurată de margini mai înalte precum scaunele unui amfiteatru, existând chiar băncuțe din lemn pe o porțiune.

Poiana are de jur-împrejur arbori de mărime diferită din diverse specii, iar fiecăruia dintre ei îi corespunde, în funcţie de data naşterii, o comunitate de indivizi născuți într-un anumit interval, în mod asemănător zodiilor, însă nu chiar așa, fiindcă nu este vorba de doisprezece precum numărul de zodii, ci de patruzeci de arbori. Aceasta poartă numele de Der Lebensbaumkreis, adică Cercul Arborilor Vieții. Chiar în interiorul cercului sunt dispuși alţi patru arbori, marcând cele patru puncte cardinale.

Fiecare copac are în dreptul său un panou paralelipipedic cu un difuzor încorporat. De pe acest mic panou, vizitatorii pot afla tot ce trebuie să știe despre„arborele personal” al vieții lor. Folosind un detector de mișcare, copacul începe să „vorbească” de îndată ce vizitatorul ar păși în fața lui, povestindu-i despre trăsăturile de caracter ascunse în seva arborelui respectiv.

Dar, toate acestea erau valabile în timpul zilei, nu şi seara târziu, aşa că noi a trebuit să ne mulţumim cu cititul, la lumina lanternelor telefoanelor, de pe panouri cu ceea ce aveam hărăzit de fiecare copac, potrivit zilei de naştere. Asta după ce ne-a luat ceva timp să ne găsim copacul aferent.

Am descoperit, spre exemplu, că soţul meu are arţarul (ahorn) drept arborele vieţii (14-23 octombrie), nepoatei mele îi corespunde ulmul (ulme) pentru intervalul 15-25 iulie, iar mie smochinul (fiegenbaum) aferent intervalului 14-23 iunie. E drept că pe fiecare panou se găsesc texte scrise numai în germană referitoare la fiecare copac, un cod QR pe care, odată ce-l„citea” camera foto a telefonului, erai direcţionat pe internet de unde apăreau informaţii cu privire la el, tot în germană. Destul de interesant, însă atunci noi ne-am oprit aici.

Ni se spune că în weekend și de sărbătorile legale, muzica clasică este redată prin toate cele 40 de difuzoare, iar cercul arborelui vieții este transformat într-un spațiu sonor unic, în aer liber.

Reveniţi acasă, de curiozitate, am intrat pe site-ul www.amhimmel. at şi am descoperit lucruri demne de toată atenţia referitoare la arborele vieţii fiecăruia şi vă invit şi pe voi să faceţi acelaşi lucru.

În apropiere de Der Lebensbaumkreis se află şi un loc de joacă pentru copii, cu rolul de a-l face şi mai atractiv pentru familiile care vin să-şi petreacă timpul într-un loc de recreere și relaxare în aer liber.

De acolo am plecat să ne hidratăm într-un local pe care l-am mai găsit deschis, pe colină, conduşi de gazdă. Are un nume complicat: Häuserl am Himmel - Inh. Wolfgang Wagner. Ştiu că am mâncat o prăjitură foarte bună (marillenkuchen), tradiţională, care ni s-a servit în compania unui bol mic cu gem de caise.

Am primit în dar o seară încântătoare, cu locuri de unde perspectiva asupra Vienei te lasă cu gura căscată, dar şi unul inedit, precum Der Lebensbaumkreis, pe care le recomand cu drag celor ce vor să vadă şi puţin din împrejurimile Vienei.

Vă rog, ataşaţi următul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=xmyg7VgHulg

---

VIZUALIZĂRI: 2093 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI