ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.01.2020
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 02.09.09
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
DEC-2019
DURATA: 6 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 13 MIN

Ierusalim, pentru prima dată!

TIPĂREȘTE

Salutare!

Recunosc că am rămas mult în urmă cu poveștile despre locurile vizitate, dar de data asta nu pot urma cronologia, pentru că vreau să vă povestesc despre ultima escapadă, într-un loc pe care doream de mult să-l vizitez, dar nu găsisem încă prilejul să o fac.

Este vorba despre Israel. Am spart gheața și, la mijloc de decembrie, am ajuns și în Țara Sfântă, de fapt, doar în Ierusalim.

Cum a început totul

Prin septembrie, am primit o notificare de pe un sait de turism, cu privire la niște zboruri ieftine spre diferite direcții. Deși notificarea în sine nu mi-a folosit la nimic, căutând pe harta zborurilor companiei Wizzair, am dat și peste zborul București – Tel Aviv. Am făcut o scurtă „cercetare” și, spre surpriza mea, am găsit o ofertă de nerefuzat: 158 de lei de persoană, pe ruta București – Tel Aviv și retur, plecare pe 10 decembrie, întoarcere pe 15 decembrie. Nu am stat pe gânduri și am rezervat două bilete, mai ales că programul de zbor era unul foarte convenabil: plecarea marți 10 decembrie, la ora 06:10 (aterizare 08:50), iar întoarcerea pe 15 decembrie (decolare 22:35, aterizare 01:20).

Cum timpul alocat primei noastre vizite în Israel era destul de scurt, am decis să-l dedicăm în întregime Ierusalimului, plus o scurtă vizită în Betleem.

Așa că, de la bun început, am căutat cazare în Ierusalim. Folosind, ca de fiecare dată, booking.com, am găsit repede ceea ce căutam: un hotel central, dar relativ ieftin: Zion Hotel, situat pe strada Dorot Rishonim, nr. 10, la 30 m de artera principală, Jaffa, cam la 2 km de gara centrală și 1 km de poarta Jaffa, unde am plătit aproximativ 400 € camera dublă, pentru cinci nopți.

Pentru deplasarea de la aeroportul Ben Gurion la Ierusalim, am decis să folosim cel mai convenabil mod de deplasare, trenul rapid, care din septembrie 2018 face legătura între aeroport și Ierusalim, fără nicio oprire intermediară.

În demersurile mele de informare, am dat și peste saitul oficial de turism în Ierusalim: itraveljerusalem.com/jlm-city-pass, unde, citind despre JLM CityPass, am decis să iau un astfel de card, pe 7 zile, pentru că, în prețul de 248 șekeli (cam 310 lei) intra și transportul aeroport – Ierusalim și retur, dar și transportul pe mijloacele de transport în comun în Ierusalim, precum și gratuități și reduceri la diverse atracții turistice.

Program

Ziua întâi

Am aterizat la Tel Aviv la ora 08:50 și, după un control sumar, fără nicio deosebire față de alte țări (nu am fost întrebați absolut nimic, doar ni s-au scanat pașapoartele, asta în condiția în care aveam amândoi vizele proaspete de intrare și ieșire din Turcia, din octombrie), ne-am îndreptat spre ghișeul Israel Tourism Info, unde citisem pe saitul menționat anterior că se poate achiziționa Jerusalem City Pass. Realitatea de la fața locului a contrazis însă această informație, pentru că la acest punct de informare mi s-a spus că pot lua cardul doar din Ierusalim. Evident, în acest caz pierdeam posibilitatea de a beneficia de transport până la Ierusalim, astfel încât am renunțat la achiziționarea cardului.

Am cumpărat însă cardul de transport în comun Rav-Kav, card electronic utilizat pentru transportul în comun în Israel, utilizabil atât pe autobuze, cât și pe trenuri și care poate fi încărcat cash sau cu cardul.

Am încărcat cardurile cu vreo 30 de șekeli fiecare și ne-am îndreptat, îndrumați de indicatoare, spre peronul de unde urma să luăm trenul. La intrare, la niște aparate albastre, am achiziționat cu cardul Rav-Kav biletul spre Ierusalim (bilet virtual, pe card), pe care l-am validat la turnichetele de la accesul pe peron.

Am ajuns la Ierusalim în ceva mai mult de 20 de minute și, pentru că check-in-ul la hotel era abia la ora 14, am luat-o pe jos, spre hotel, luând în acest fel un prim contact cu orașul.

Am ajuns la hotel puțin după ora 11, am lăsat rucsacurile în holul hotelului și am plecat să ne plimbăm în oraș.

Prima destinație aleasă a fost Mahane Yehuda Market, o destinație recomandată de orice ghid al Ierusalimului. Piața centrală a orașului este un loc unde chiar merită să mergi, e ceva precum Boqueria Barcelonei, dar mai mare, cu o multitudine de produse și multe locuri unde poți degusta mâncăruri specifice locale și poți bea o bere, un vin sau un fresh de fructe stoarse pe loc. Vă atrag atenția însă că prețurile nu sunt deloc mici, dimpotrivă, dar asta e știut, Israelul nu e o țară ieftină.

Am mai făcut pe-nserat o plimbare până la Jaffa Gate, după care ne-am retras la hotel. Pentru informații turistice, puteți să apelați la Biroul Oficiului Național de Turism, aflat chiar la Poarta Jaffa (program: duminică-joi 09:00 - 18:00, vineri 09:00 - 13:00), dar și la unul din oficiile împrăștiate prin oraș, instalate în niște dubițe dezafectate și viu colorate.

Ziua a doua

Am pornit de dimineață, după micul dejun, pe jos, până la poarta Jaffa (GPS: 31.776621,35.227614) și aici ne-am oprit direct la

Muzeul Turnul lui David, citadela aflată în punctul cel mai înalt al orașului vechi (GPS: 31.776380,35.228682); pentru 40 de șekeli de persoană, am vizitat o dimineață întreagă citadela-muzeu, care prezintă istoria Ierusalimului, de la începuturi, până când orașul a devenit capitala statului Israel; de pe metereze, se vede o panoramă extraordinară, spre toate punctele cardinale;

Au urmat apoi:

cartierul armenesc, cu Biserica Catedrală Sf. Iacob, o biserică armenească din secolul al XII-lea (GPS: 31.774547,35.228655);

cartierul evreu, cu Sinagoga Hurva (GPS: 31.775376,35.231046);

• o lungă plimbare pe Cardo, strada comercială principală, din orașul vechi (partea sudică, evreiască, modernă, partea nordică, arabă, tradițională, care, de altfel, nu se mai numește Cardo) (capătul sudic: GPS: 31.774951,35.230901);

Dincolo de jumătatea străzii, am ieșit la stânga de pe Cardo și, pe lângă Biserica Luterană a Mântuitorului și apoi pe lângă Bazarul Orașului Vechi, am pătruns printr-o poartă îngustă, în piațeta de la intrarea în:

Biserica Sfântului Mormânt (GPS: 31.778050,35.230121), unde am petrecut restul zilei, până spre înserat.

Ne-am îndreptat apoi spre Damascus Gate, (GPS: 31.781764,35.230432), am identificat autogara arabă de unde intenționam să luăm autobuzul spre Betleem, într-una din zilele următoare, după care ne-am îndreptat spre hotel.

Ziua a treia

Această zi a fost dedicată muzeelor. De la hotel, cu T1, am mers până la stația Har Herzl (capăt de linie), apoi pe jos câteva sute de metri, până la

Yad Vashem (GPS: 31.774272,35.177286), Memorialul Victimelor Holocaustului, un complex, unde am stat până la prânz, deși poți sta o zi întreagă, fără să te plictisești. Noi am trecut ceva mai repede, pentru că suntem la curent cu problemele holocaustului, ceva mai mult am zăbovit în zona dedicată României (chiar merită!). Aveam în plan să vizităm în apropiere și Mount Herzl National Cemetery (GPS: 31.773932,35.180206), dar am renunțat, în favoarea unei vizite la:

Knesset, parlamentul israelian. Spre deosebire de vizita la Parlamentul României, cea la Knesset este gratuită (informații detaliate, găsiți aici). Am ajuns la Knesset cu autobuzul 35; de la stația Herzl Boulevard/Har Herzl (GPS: 31.773875,35.183073), din apropiere de Yad Vashem, am mers 8 stații, până la stația Israel Museum/Wise (GPS: 31.774539,35.203550); după vizita la Knesset, începută la ora 14, ultima oprire a fost la

Israel Museum (GPS: 31.773480,35.202940). E deschis până la ora 17, iar intrarea costă 54 șekeli. În această zonă, numită Cartierul Muzeelor, mai sunt și alte muzee, dintre care merită vizitate, cel puțin două: Bible Lands Museum (GPS: 31.774568,35.202844) și Science Museum Jerusalem (GPS: 31.777681,35.200339); noi le-am lăsat pentru o vizită viitoare. Ne-am întors apoi, cu autobuzul 66 (stația din față de la Israel Museum), care ne-a dus în apropiere de hotel.

Ziua a patra

Am plecat de dimineață de la hotel și, din stația HaNevi'im/HaRav Kook (GPS: 31.783847,35.220707), am luat autobuzul linia 1, 5 stații, până la stația Jerico Road, în estul orașului vechi, în apropiere de cele două porți: Poarta Leilor și Poarta de aur. La câteva sute de metri se află:

Biserica Mormântului Fecioarei (GPS: 31.780037,35.239297).

Aveam un plan clar pentru ce doream să vizităm în acea zi, dar, la ieșirea din biserică, planul ni s-a schimbat complet. Am fost abordați de un taximetrist, care ne propunea să ne ducă să vedem Panorama, Capela Înălțării și Biserica Pater Noster și apoi la Betleem; tipul a fost convingător, astfel că, deși Betleemul era programat pentru ultima zi, am acceptat propunerea, pentru suma de 100 $.

În ziua precedentă bătuse vântul destul de tare, astfel că acum, deși era soare, în zare se vedea ca o ceață (era, de fapt, nisipul adus de vânt din deșert), astfel că am schimbat ordinea și am hotărât să începem cu Betleemul, în speranța că, după-amiază, cerul se va mai limpezi. Am plecat așadar spre Betleem, unde am ajuns fără probleme (la punctul de frontieră nici nu am oprit, atât la ducere, cât și la întoarcere).

Pe drum, șoferul a ținut loc și de ghid, iar când am ajuns la destinație, ne-am oprit foarte aproape de

Biserica Nativității,

Oprirea era la un magazin de artizanat, care era al fratelui taximetristului. Acolo, el ne-a spus că se duce să-și viziteze o soră, cât timp noi vizităm biserica. Ne-a sugerat că putem să o vizităm ghidați de un prieten, aflat „întâmplător” acolo, ceea ce am și făcut, lucru foarte util, când nu ești cu un grup cu ghid, pentru că acolo nu există nicio modalitate de a te informa pe cont propriu. „Ghidul” a fost așadar foarte util și și-a meritat cei 10 € pe care i-am dat.

După vizită, ne-am mai plimbat prin centru și am cumpărat suvenire, apoi am revenit la locul unde ne aștepta taximetristul. Ne-am dus și până la Biserica Grota Laptelui, pe care am găsit-o, din păcate, închisă Unul din motivele pentru care acceptasem plimbarea cu taxiul a fost și acela că duminică, atunci când aveam în plan vizita la Betleem, această biserică este închisă, dar iată că și în acea zi, vineri 13 decembrie, am găsit-o tot închisă.

În sfârșit, acum putem și noi cânta, alături de colindători:

Noi la Viflaim am fost/unde s-a născut Cristos...

Am revenit în Ierusalim, unde taximetristul ne-a dus, conform planului, pe Muntele Măslinilor, la Biserica Pater Noster, la Capela Înălțării și, în final, la punctul de belvedere (GPS: 31.775960,35.242822) la picioarele căruia se întinde cimitirul evreiesc, cu mormintele profeților, iar dincolo de acesta se desfășoară o minunată priveliște a orașului vechi, dominată de cupola aurie a moscheii de pe Muntele Templului. Ultima parte a zilei am petrecut-o vizitând:

Grădina Ghetsimani și Bazilica Agoniei (GPS: 31.779471,35.240007), după care ne-am îndreptat spre

Poarta Leilor (GPS: 31.780854,35.236891), de unde am urmat drumul pe

Via Dolorosa, trecând prin toate cele 14 locuri importante, până la Biserica Sfântului Mormânt. Se făcuse deja seară, dar asta nu ne-a împiedicat să mai vizităm o dată aceste locuri sfinte.

Ziua a cincea

Cum era sâmbătă, pentru deplasare ne-am bazat numai pe propriile picioare. Așadar, am pornit de la hotel pe jos și am ajuns în piața Zidului Plângerii (Western Wall, cum este el numit în engleză).

Zidul Plângerii reprezintă principalul loc sacru al iudaismului și accesul în zonă se face după un control (aproape) ca cel de pe aeroporturi. În piață, după ce am apucat să fac câteva fotografii, o tânără din sistemul de pază m-a rugat să nu fotografiez. Am întrebat-o dacă pot fotografia în sensul opus celui spre zid, iar ea mi-a spus că, în ziua de Șabat nu trebuie folosite aparate electronice. Am respectat cerința, mai ales că urma să revenim și ziua următoare, pentru a vizita Muntele Templului, zonă care, în ziua de Șabat este închisă. Am plecat apoi, ieșind din orașul vechi prin Poarta Dung, spre ținta noastră principală din acea zi:

-Biserica Saint-Pierre en Gallicante, aflată pe strada Malki Tsedek (GPS: 31.771299,35.231870). Biserica, situată în exteriorul orașului vechi, lângă Poarta Sion, este o „bijuterie”, construită în prima jumătate a secolului al XX-lea, pe locul unde fuseseră construite (și distruse) alte trei biserici. Vizita a durat destul de mult, pentru că sunt și multe lucruri de văzut. La sfârșitul vizitei, ne-am îndreptat spre Muntele Sion, un deal situat în colțul sud-vestic al orașului vechi, în exteriorul acestuia. Aici am vizitat:

-Mormântul (prezumat) al regelui David (GPS: 31.771692,35.229438)

-Cenaclul, camera unde a avut loc Cina cea de taină (GPS: 31.771839,35.229314)

- Biserica Adormirea Maicii Domnului (GPS: 31.771672,35.229043)

Am încheiat ziua cu o plimbare prin exterior, de-a lungul zidului vestic al orașului vechi, sfârșind pe Mamilla Avenue, unde, deși magazinele erau închise, am putut admira operele de ară expuse de-a lungul străzii.

Ziua a șasea

În ultima zi, zborul nostru era abia la 22:35, așa că am avut timp să vizităm și partea rămasă nevăzută încă a orașului vechi. După micul dejun, am predat camera, am lăsat bagajele la recepție și am pornit spre Poarta Jaffa (Yafo, cum o numesc evreii). Am păstrat direcția spre est și am revenit în Piața Zidului de Vest, de unde, pe pasarela special construită, ne-am îndreptat spre Poarta Marocană, prin care am pătruns pe platoul imens, unde se află, în principal, două obiective:

Moscheea Al-Aqsa (GPS: 31.776448,35.236152)

Qubbat al-Sakhra sau, pe numele ei în engleză, Dome of the Rock (GPS: 31.777852,35.234649)

Deși Dome of the Rock este rezervat exclusiv credincioșilor musulmani, deci nu am putut intra, totuși întreg platoul exterior este foarte frumos și cu multe lucruri interesante, așa că nici nu ne-am dat seama cum s-a făcut de prânz.

Înapoi, spre casă

Ne-am întors la hotel, apoi la gară, de unde am luat trenul și am ajuns direct la aeroport, terminalul 1. De acolo, au luat autobuzul care ne-a dus (gratuit) la terminalul 3, situat destul de departe.

Ajunși acolo, ne-am dus la control, unde am ajuns după vreo două filtre, unde ni s-au verificat documentele de călătorie și un tânăr ne-a întrebat cine ne-a făcut bagajele. Știam de astfel de întrebări, dar recunosc că atunci pe moment, m-am blocat, așa că i-ar răspuns abia după câteva momente bune că obișnuim să ne facem singuri bagajele, dar deja tânărul trecuse la următorii pasageri. Deși coada la controlul bagajelor era mare, se înainta rapid, astfel că am trecut și de acest ultim punct și am ajuns în zona de așteptare.

Recunosc faptul că, deși am la activ câteva bune zeci de zboruri, pe/de pe diferite aeroporturi europene, cel de la Tel Aviv este, de departe, cel mai plăcut. Poate cel de la München să se compare cu acesta. Terminalul 3 este cel al zborurilor low cost, dar acest lucru nu se vedea nicidecum, așa cum acest lucru este evident pe multe aeroporturi europene. Asta poate și pentru că de aici pleacă multe curse, spre Rusia, Ucraina, Polonia și alte țări din Orient. Evident, Bucureștiul era pe listă, cu două curse: cea de la Ryan Air și cea de la Wizzair, cu care urma să plecăm noi.

În ciuda faptului că nu ne grăbisem deloc (dar și controlul durase foarte puțin), mai aveam vreo patru ore până la decolare, dar timpul a trecut fără să băgăm de seamă, asta pentru că aici am avut acces gratuit la internet de mare viteză. Și când spun „gratuit”, chiar era gratuit, fără să mă ducă pe vreo pagină a distribuitorului de semnal, pe care să trebuiască să o țin permanent deschisă și conexiunea să-mi fie limitată. Nu! Era chiar ca acasă. M-am conectat și totul a mers perfect. Un ucrainean de lângă mine urmărea un meci în direct, eu făceam alte diferite lucruri (jocuri, verificat e-mail, navigat pe facebook), în fine, a fost totul OK. În plus, sunt foarte multe locuri unde sunt prize de 220V, sau prize USB, ca să-ți reîncarci bateriile. Tot așa și la Otopeni, nu-i așa? :))

În concluzie, deși Israelul este o destinație scumpă, mi-a plăcut și, în consecință, vom mai merge acolo!


[fb]
---
Trimis de Costi in 05.01.20 15:50:52
Validat / Publicat: 05.01.20 18:51:17

VIZUALIZĂRI: 6458 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Costi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 Cardo - rămășițele drumului din perioada romano-bizantină.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29000 PMA (din 30 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

13 ecouri scrise, până acum

mecut
[05.01.20 19:53:12]
»

@ Costi,

La multi ani sanatosi! La multe plimbari frumoase!

Am asteptat cu interes rw-ul tau despre Ierusalim, din doua motive: in primul rand sa vad daca ti-a placut acolo (dehhh…. curiozitate personala) si am primit raspunsul in ultimele randuri scrise de tine. Cel de-al doilea motiv, se refera la perioada aleasa, luna decembrie, recomandata ca avand o mai mica afluenta de turisti si deci, din punctul meu de vedere de preferat aglomeratiei din resul anului. Asta pentru ca multitudinea locurilor speciale, ce merita vizitate acolo, necesita cel putin 7 zile alocate exclusiv orasului. Cu alte cuvinte strang informatii… Si eu ma gandesc sa revin in Ierusalim.

Pozele sunt foarte frumoase, ca de obicei!

webmaster
[05.01.20 20:42:55]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

CostiAUTOR REVIEW
[05.01.20 23:57:19]
»

@mecut:

Mulțumesc!

La mulți ani și ție!

Da... și noi ne gândim să revenim și nu numai în Ierusalim... Mai sunt multe alte locuri de descoperit...

Să fim sănătoși cu toții, ca să putem merge acolo unde ne poartă mai întâi gândul.

CostiAUTOR REVIEW
[05.01.20 23:59:01]
»

@webmaster:

Mulțumesc, sper să fie, într-adevăr, un ghid pentru alți călători!

CostiAUTOR REVIEW
[06.01.20 11:17:34]
»

Mult timp, am fost convins că o vizită în Israel și, în special, în Ierusalim, trebuie făcută organizat, cu un ghid sau un preot însoțitor, care cunoaște bine locurile.

De altfel, această convingere nu mi s-a schimbat esențial, în special în cazul celor care vor să facă nu o excursie obișnuită, ci un pelerinaj la locurile sfinte.

De ce spun asta? Pentru că sunt diverse, numeroase locuri pline de semnificație istorică și religioasă, dar care nu beneficiază nici măcar de un panou explicativ. Și nu e deloc plăcut, de exemplu, să stai în fața Pietrei Ungerii și să nu știi ce se întâmplă acolo, de ce multe persoane pun pe piatră tot felul de obiecte, altele se întind de-a dreptul pe piatră și alte scene care pot părea bizare, dacă nu știi semnificația locului.

Să nu mă înțelegeți greșit: există în majoritatea locurilor plăcuțe cu explicații, dar peste tot lipsesc detaliile...

În plus, aceste plăcuțe sunt făcute după cum s-a priceput cel care le-a pus. Autoritățile nu s-au implicat deloc, pentru a da o notă unitară și pentru a detalia aspecte privind obiectivele religioase creștine... la urma urmelor, pe bună dreptate, nu e religia lor.

Așadar, dacă doriți să faceți un pelerinaj, mergeți într-unul organizat. Am întâlnit multe astfel de grupuri, mulți veniți de foarte departe, din Asia, America de Sud, Africa. Am întâlnit chiar un grup de creștini japonezi, foarte bine organizați și care cântau foarte frumos cântece religioase, în timpul deplasării.

Dacă totuși vreți să mergeți pe cont propriu, vă recomand în prealabil o lectură consistentă pe saitul creștinortodox.ro, despre locurile ce urmează să le vizitați.

În ce privește excursia mea la Ierusalim, ea nu a fost una inițiatică, eu nefiind dus la biserică prea des...

Așa că, am decis să-mi organizez, ca de obicei, singur excursia și să mergem pe cont propriu, asta și la îndemnul colegei de sait, Carmen Ion și inspirat de călătoria altei colege de sait, mprofeanu, cărora le mulțumesc pe această cale.

Mulțumesc și tuturor celor care au avut răbdarea de a-mi citi cele scrise!

Aurici
[06.01.20 18:55:54]
»

@Costi: La mulți ani, tuturor!

Am trecut articolul tău la favorite pentru că nu am timp să mă documentez prea mult, chiar dacă timp fizic ar mai fi. Ierusalim-ul nu era chiar pe lista mea scurtă, dar soacră-mea (de 85 de ani), mai vrea musai o dată acolo, însă numai însoțită de noi. Așa că, vreau, nu vreau, mă duc la Ierusalim cu toate amicele ei de generație și cu tata popa din sat.

Voiam să te întreb dacă prețul din casetă este pentru 2 persoane, cu toate că din text nu pare. Că, dacă-i așa, mă duc la tata popa și cu părere de rău pentru soacră-mea, mă văd nevoită să renunț la excursie.

CostiAUTOR REVIEW
[07.01.20 00:15:46]
»

@Aurici:

La mulți ani și ție!

Prețul din casetă este pentru două persoane și cuprinde cazarea (400 € pentru 5 nopți), transportul (avion, tren), aproximativ 100 € și mâncarea, aproximată la 100 €, dar nu pot spune exact, nu prea țin socoteala pentru astfel de cheltuieli. Dar noi mâncăm puțin și simplu, deh, vârsta...

Nu am socotit aici suvenirurile.

Poate ar fi fost bine să adaug și suta de dolari plătiți pentru vizita la Betleem, dar oricum, se poate ajunge acolo mult mai ieftin, asta a fost așa, o „aroganță” pe care ne-am permis-o extra.

Oricum însă, consider că am ieșit mult mai ieftin decât cu o excursie organizată. Am văzut pe la agenții oferte la 600 € 5 nopți/șase zile de persoană.

Călătorie plăcută!

Aurici
[07.01.20 01:24:20]
»

@Costi: Mulțumesc pentru răspuns!

mprofeanu
[07.01.20 18:54:40]
»

@Costi: La Mulți Ani!

Mi-a plăcut articolul tău, ca de obicei cu date concrete și bine organizat. Mi-au plăcut și pozele, unele îmi aduc aminte de locurile vizitate și de mine...

Aș reveni și eu acolo, mai sunt multe de văzut, nu am avut timp pentru muzee, ..., mi-am propus poate peste câțiva ani,... dar tot pe cont propriu...

Excursii inspirate și frumoase vă doresc!

CostiAUTOR REVIEW
[07.01.20 23:09:03]
»

@mprofeanu:

La mulți ani!

Mulțumesc pentru urări, la fel vă dorim și vouă!

msnd
[11.01.20 17:53:10]
»

La mulți ani! pentru tine, întreaga familie și tuturor celor ce ne citesc.

M-ai convins încă odată de avantajele unei excursii pe cont propriu, comparativ cu una cu un grup organizat. Ai văzut mult mai multe decât am reușit noi, dar nu ai povestit nimic de orele de shopping, care nouă ne-au ocupat un procent important din timpul la dispoziție.

Este adevărat că pot apărea momente gen Piatra Ungerii, dar acestea compensează cu informațiile eronate primite. În plus, acestea se pot rezolva cu o documentație temeinică, fie înainte, fie după excursie.

Felicitări pentru excursie și să mai ajungeți pe acolo, pentru că Israelul și Palestina oferă multe locuri interesante de vizitat.

O seară excelentă!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
CostiAUTOR REVIEW
[15.01.20 13:00:37]
»

@msnd:

La mulți ani și vouă și mulțumiri pentru ecou!

În privința shoppingului, recunosc faptul că noi nu avem această activitate în prim plan, dar, vrând-nevrând, tot trebuie să ai în vedere și acest aspect, atunci când călătorești. Astfel, nu aveam în plan să facem cumpărături, altele decât mici suvenire, atunci când am ajuns la Betleem, dar la fața locului lucrurile au stat altfel. La magazinul fratelui taximetristului, nu am scăpat fără a cumpăra un obiect mai scump, pe care l-am negociat la sânge: am pornit de la prețul inițial cerut, de 600 șekeli și am cumpărat obiectul la 250 de șekeli...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishu
[22.03.20 20:17:40]
»

@Costi: O vacanta minunata povestita prin articol dar si prin pozele postate. Felicitari, votat cu mare drag.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Aurici, mecut, mishu, mprofeanu, msnd
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Ierusalim:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.07044792175293 sec
    ecranul dvs: 1 x 1