O tura prin Oltenia

TIPĂREȘTE

Sambata 07. 08. 2010, aproape toata tara este cuprinsa de canicula sau de furtuni puternice, dar pe noi ne mananca talpile sa plecam de-acasa. Bineinteles apare intrebarea capcana: unde sa plecam? Pe litoral sau pe Valea Prahovei, destinatiile apropiate si potrivite pentru o excursie de 1 zi? exclus si una si alta din cauza aglomeratiei si a blocajelor. Iata ca iesirea de weekend devine o mare problema in propria noastra tara, naste mai multe batai de cap si nervi decat relaxarea in sine, prin urmare ajungi sa renunti. Dar nu a fost cazul acum.

Ne vine o idee surprinzatoare: sa mergem in Valcea, in parcul national Buila-Vanturarita si prin imprejurimi. Studiem site-ul propriu, ne alegem cateva repere, un traseu, dar ce ne facem cu vremea? pe site-urile cu prognoza vremii se prevestea ploaie usoara in fiecare ora din zi, dar ne-am hotarat sa infruntam prezicerea si bine am facut, pentru ca ne-am bucurat de o zi minunata, cu soare si cativa nori, dar nici urma de ploie. Aceasta facuse totusi ravagii in noaptea de vineri, drept urmare ne-am cam umplut de noroi, iar de stat pe iarba, nici vorba.

Drumul il stiam in mare parte, am mers pe A1 pana la Pitesti (unde nu poti sa te bucuresti), apoi mai departe spre Ramnicu Valcea, am cotit inainte de oras spre Tg Jiu si in celebra de acum, comuna Costesti, am cotit dreapta spre manastirea Bistrita constructie impozanta cu o curte imensa, aflata pe malul Bistritei de Valcea, un rau furios si involburat din cauza ploilor de cu o zi inainte. Parcam langa manastire si pornim plimbrea prin Cheile Bistritei pe un drum forestier relativ bun, deseori strabatut de dacii 1300 model 1970 cu portbagajul ridicat sau masini straine dar din aceeasi perioada de timp. Peisajul este salbatic, apa curge nervoasa printre stanci, din loc in loc s-au format mici cascade, in chei peretii muntelui stau de straja, inalti si amenintatori deasupra noastra. Imediat observam pe stanga, de fapt mai mult banuim, o potecuta spre „ceva”. Consultam fituica printata de acasa si tragem concluzia ca aici trebuie sa fie Grota Ursilor. Exista urme ca odata, a fost un indicator din care a ramas doar stalpul, un cablu de care ar fii trebuit sa te tii, dar care acum atarna pe jos, adica asa se ademensc turistii straini sa ne vizitati tara (carpathian garden) ? Probabil ca am ramas noi in urma cu cunostiintele despre reclame? ! ? O fi o tactica noua? ! ? In fine, luam urcusul in piept si tinandu-ne cu mainile de pietre si de cioturi, ajungem brusc deasupra unei grote uriase. Razele soarelui razbateau printre nori si crengi, se formase un fel de ceata pe fundul grotei care marea misterul, te simteai in Twin Peaks. Poate ca era asa doar la ora aceea, oricum norocul nostru sa fim acolo. Pozam cat putem apoi coboarm, mult mai greu decat am urcat, mai pe fund, mai in maini si mumuram vorbe dulci catre cablul de sustinere care zace inert in loc sa ne sprijine.

Mergem in continuare prin chei si valea se largeste, intalnim cateva corturi, franghii pline de rufe, udate de potopul din noapte, locuitorii lor atata focul sa bea cate un ceai fierbinte. De asemeni scria pe negru pe alb in fituica noastra ca trebuie sa fie mese de picnic, dar ce crezi ca mai erau? Nu, doar urmele picioarelor lor pe iarba. Am vrut sa mergem in circuit pana la manastirea Arnota si apoi sa ne intoarcem pe alt drum pana la masina, dar drumul prin padure era inecat in noroi si ne-am gandit ca poate la o viitoare excursie in zona sa vedem si aceasta superba manastire aflata la mai mult de 1500m inaltime si de unde ai o priveliste minunata aspra comunei Costesti si a exploatarii de piatra din zona.

In drum intalnim o toplita, ce e aia? Toplita este o mica balta in care se creste puietul de peste, adica aici pastravul, bineinteles fara nici urma de pestisor in ea.

Atmosfera se inabuse deja, ne cam toropim, totul este ud in jurul nostru, nu poti sta la o umbra sa-ti tragi sufletul, niste catelusi ne alearga usor latrand cu mare forta, asa ca mancam un sandwich pe niste busteni si ne intoarcem la manastire avand in vizor si Pestera Liliecilor. Aceasta este bine indicata si din drumul forestier si din curtea manastirii.

Urcam ceva cu soarele peste noi, asudam la greu, dar privelistea in jos este fermecatoare, manastirea se vede in toata maretia ei, casele aruncate parca pe dealurile verzi, raul care strabate valea, si... in sfarsit alti turisti. Da, nu radeti, mereu ne confruntam cu lipsa turistilor pe carari de munte si adeseori renuntam la traseu pentru ca suntem singuri, pe munte, nu „pe drum”. Acum turistii dadeau navala si la intrarea in pestera ne adunasem peste 20 de oameni. Aici ne ia in primire o maicuta sa zicem, nu avea straie specifice, dar citea din biblie si avea program de lucru la manastire pana la 14. 00. Ne face instructia de intrare in pestera, pe vine, pe un culoar in gust si foarte jos, apoi ne adunam cu totii intr-o incinta mai mare si incepa povestea. Pestera se cheama si Pestera Grigorie Decapolitul dupa numele calugarului venit aici din Decapolis sau a Liliecilor, din cauza rezervatiei de lilieci din pestera. Se zice ca aici gaseau calugarii adapost si liniste pentru rugaciuni, ca aici s-au „nevoit” pe vremea turcilor, ca s-au rugat si Domnul le-a dat 2 izvoare de apa, tot aici ascundeau „odoarele” manastirii, le cimentau in peretii pesterii si astel turcii nu le-au gasit niciodata.

Exista si 2 bisericute in pestera, dar in acest moment nu se pot vizita, una este inchisa pentru renovare iar in cealalta cica ar fii un microb pe picturile de pe pereti si nu vor sa se imprastie si in afara, catre manastire, ma rog asta a fost explicatia.

Apoi ne-a dat liber sa cotrobaim prin pestera, sa fotografiem (dar nu prea mi-a iesit nici o poza) si sa avem grija ca acolo unde este banda de restrictie catre tunelul cu lilieci sa nu pozam cu blitz ca sa nu-i deranjam si sa ni se urce Doamne fereste, in cap. Corect, nu? Macar le-am auzit chitaielile sinistre la capatul unui culoar. Am parasit pestera noroiti pana in gat, dar a fost interesant. Am admirat apoi manastirea Bistrita foarte mare, curata, cu gradina ingrijita si plina de flori. Are in curte si spatiu de cazare pentru turistii cu inclinatie spre biserica si unde au acoperis multi oameni sarmani si bolnavi.

Cum ne incoltise in minte deja alta idee, plecam repede catre Baia de Fier sa vizitam si Pestera Muierii. Zis si facut, numai ca deja intram in judetul Gorj.

Am trecut ca vantul prin Horezu si Polovragi, aproape am ratat cotirea catre pestera, noroc ca am vazut cu coada ochiului un indicator palid in adevaratul sens al cuvantului, adica din lemn bej cu scris galben: „catre Pestera Muierilor”, adica au devenit mai multe brusc (muierile).

Ajungem la limita la 13, 50, intrarea se face din ora in ora la fix, deci urma la ora 14. Ne-a crescut inima cand am vazut vreo 70 de vizitatori dornici de noi decoperiri. Am fost insotiti de un ghid, care ne-a zis 2-3 vorbe despre cum se chemau salile, dar de fapt erau si inscriptii peste tot si aprindea lumina pe tronsonul urmator. Am degerat putin la cele 9 grade Celsius, temperatura constanta pe tot timpul anului, din graba sa nu ratam intrarea am uitat hanoracele in masina. Am vizitat cei aproximativ 900 m din pestera amenajati si electrificati, dar spunea ghidul ca mai sunt 4 etaje sub noi, cu trasee destinate speologilor.

Pestera este probabil cea dintai pestera electrificata din tara, acest lucru fiind facut in 1965. Formatiunile calcaroase sunt foarte frumos dispuse, sunt foarte mari si destul de vechi, dupa calcule indelungi s-a ajuns la concluzia ca 1m de stalagmita are 10. 000 de ani, iar o picatura de apa formeaza 3mm de calcar in aproximativ 10 ani, daca te iei dupa explicatiile ghidului. Pestera s-a format in urma cu aproximativ 2. 000. 000 de ani, iar in interior s-au gasit ramasite de urs de caverna (nu de taverna! ) plus alte oase de animale si ramasite umanoide vechi de 30. 000 de ani. Peste tot sunt locuri botezate de speologi sau de cei care au descoperit pestera, oameni cu imaginatie bogata, sunt si lilieci dar mai mult iarna si mult guano, cel mai bun ingrasamant natural, care nu prea miroase, pentru ca nu se descompune din cauza temperaturii mici (9-10 grade).

Pretul de intrare a fost 6 lei adultul si 3 lei copilul, iar pentru folosirea camerei foto 5 lei si pentru video 10 lei. Intrarea in Pestera sa face printr-o parte, unde se afla si o parcare destul de mare, 1 leu masina si cateva carciumi si vile cu camere dar si ceva cladiri lasate in paragina care odata erau moteluri, terase restaurante. Iar iesirea se face un km mai jos, intoarcerea la masina facandu-se pe jos pe sosea printre vacute si masini, unele de curse, ale localnicilor (meseriasii isi scot toba, ca sa se dea mari cu rabla de opel din mileniul trecut). Dupa cum ma asteptam numele pesterii vine de la faptul ca intr-una din salile pesterii se adaposteau femeile si copii din zona in timpurile navalirilor barbarilor si apoi a turcilor.

Ne-a placut mult pestera si ne-am bucurat ca am vazut-o si noi in acesta viata. In multe locuri inaltimea pesterii nu depaseste 1m si trebuie mers aplecat, daca ai in spate un rucsac e foarte greu, au am mers mai mult ca piticii. Consider ca organizarea in pestera ar putea fi mai buna astfel incat sa poata fi vizitata de mai multi turisti in cazul in care s-ar face si o promovare si tururi cu autocare si turisti straini.

La intoarcere spre casa, ne-am oprit in Horezu sa ne clatim ochii si sufletul. Am admirat minunatele vase si forme deosebite create si pictate in direct, de oameni talentati si daruiti traditiilor, dar si spatiile in care le expuneau spre comercializare, gradinite cu flori si fantanici. Astfel incursiunea noastra in natura a fost desavarsita de impresia artistica si ne-am intors in Bucurestiul cel agitat, mai racoriti, mai calmi, mai impacati cu noi insine. A fost o REUSITA! Si ultimul detaliu, dar foarte important, drumul a fost LIBER si am ajuns repede, la fel si la intoarcere, multumim celui care a avut ideea prelungirii autostrazii A1 spre Rm. Valcea.

Detalii despre parcul national Buila-Vanturarita gasiti aici: click aici

Despre Manastirea Bistrita puteti citi cate ceva aici: click aici

Vom reveni in zona, pentru ca am lasat multe in urma nevazute, dar si pentru frumusetea deosebita a imprejurimilor.

---

VIZUALIZĂRI: 3069 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI