Excursie pe un tărâm plin de magie (I)

TIPĂREȘTE

Încă de acasă adresasem rugămintea firmei de închirieri auto să ne pună la dispoziție un Fiat 500, mașina preferată a Adrianei.

Ajunși în parcare o remarcă și, cu ceva tristețe în glas, îm transmite că i-ar fi plăcut să plecăm de acolo cu un asemenea autoturism. Tac chitic pentru a o surprinde în momentul semnării contractului.

A fost o excursie de vis pe drumurile foarte înguste, pline cu verdeață purtați de un Fiat 500 cu plafon panoramic! Cred că a reprezentat cea mai bună alegere auto pentru o vacanță romantică în minunata Scoție.

Pornim din Glasgow către Highlands, principala atracție pentru cei sosiți pe în țara ce are ca floare reprezentativă ciulinul. E mai ușor de condus decât mă așteptam. La curbe mai accentuate, pe drumuri mai înguste aveam impresia că TIR-urile vin peste mine. În unele momente mai sunt atenționat de copilot că depășesc mijlocul șoselei...

Prima oprire o avem în Luss, un sătuleț superb aflat pe malul lui Loch Lomond. Idilicul așezării este estompat de numeroasele mașini parcate de turiști pe străzile acesteia. Frumusețea caselor, a decorațiilor și farmecul străduțelor probabil că se manifestă în toată splendoarea dimineața sau după amiaza, după plecarea vizitatorilor.

Poți lăsa mașina în parcarea de lângă Visitor Center și o iei pe jos, în plimbare de dezmorțire, pe ulițele sătulețului așezat pe marginea lacului. Treci pe lângă case de piatră, toate cu acoperiș de țiglă gri, ce au în față trandafiri înalți sau alte flori foarte colorate ce se întind de-a lungul lor aidoma unui covoraș plușat.

Ajungi la malul lacului și ți se oferă posibilitatea de a o lua pe alei înguste flancate de gard viu tuns doar cum în Marea Britanie poți vedea sau să rămâi cu privirile pierdute, în contemplație, pe apele lacului înconjurat de dealuri și păduri.

Revenim spre centrul satului și intrăm în eleganta biserică de piatră, îi dăm apoi un ocol călcând iarba moale a cimitirului care adăpostește cruci vechi de secole și ne tragem sufletul pe una din băncuțele patiseriei lui Billy și Margot.

Urmează traversarea Văii Glencoe, începutul planificării unui traseu scoțian după ce văzusem emisiunea lui Henry Miller, cel care a călătorit pe motocicletă printr-o grămadă de locuri.

Ca și la tv, peisajele sunt de nedescris. De multe ori m-am întrebat, referitor la ce am văzut în Scoția, ce poate atrage în asemenea hal și cred că, așa cum am mai scris, verdele și lumina care creează împreună o magie.

Și de-a lungul Văii Glencoe această stare se simte, te învăluie. Deși dealurile - sau munții cum le mai zic localnicii - nu sunt foarte înalte sau maiestuoase ci teșite și lipsite de păduri, aceste caracteristici le dau frumusețe prin permisiunea oferită privirii să cuprindă toate formele lor domoale, cumva durdulii.

Acolo, la fața locului, munții lor mi s-au părut ”grași și bătrâni” în comparație cu ai noștri ”zvelți și tineri”, o comparație de moment.

Sunt amenajate parcări în care îți lași mașina și poți urca pe cărări de munte, unele cu destinații în puncte de vedere ce oferă panorame splendide.

Una din aceste parcări, clar marcată, este cea care te trimite cu privirea spre ”The Three Sisters”, unul dintre cele mai frumoase locuri din Highlands, trei culmi muntoase despărțite de pârâuri. Cum stăteam eu așa privind darul naturii, mă gândesc acasă. La cele trei cumnate, câte am...

Conducând cu un ochi la șosea și cu unul alergând peste întreaga vale, ajungem în Fort William și ne lăsăm mașina într-o parcare pe malul lacului unde taxa e de 0,5 lire sterline pe oră.

În 2 minute suntem în centrul pitorescului orășel pe care îl parcurgem la pas savurându-i aspectul pur britanic dat de casele mici de piatră cu magazine la parter, a căror denumire e menționată extrem de colorat.

Recomand să intrați în biserica foarte frumoasă și liniștitoare a localității aflată la capătul străzii centrale.

Old Inverlochy Castle sau Glenfinnan e dilema când revenim la mașină. Harry Potter are câștig de cauză și facem un ocol de 35 mile până la viaductul ce apare în filmul personajului menționat.

Construcția, acum nefolosită, reprezintă cel mai lung pod de cale ferată din beton construit în Scoția - 380 metri - iar în timpul ridicării ei un cal a fost îngropat în beton (din greșeală), într-unul dintre stâlpi.

Tot acolo se află și Glenfinnan Monument, monumentul lui Bonnie Prince Charlie, ridicat în cinstea luptei dusă de acesta în numele Stuarților pentru tronul Angliei.

Pentru a vizita cele două monumente, cum vii dinspre Fort William, nu intra în parcarea indicată pe drum, ci mai mergi încă 150 metri și găsești una gratuită. Faci o economie de 2 lire sterline, bani ce îi poți da pe o bere la un Tesco în Scoția sau pe 4 la un Kaufland în România.

Din parcare săgețile te direcționează către cel mai bun punct pentru a putea părăsi, ulterior, zona având pe cardul aparatului foto cele două obiective turistice surprinse în diverse nuanțe ale soarelui, ale verdelui câmpului sau liliachiului laurilor ce împânzesc zona.

Ajunși acolo în jurul orei 18, am fost așteptați de un soare care se juca ”de-a prinde-mă dintre nori”. Iar când reușeam asta ne răsplătea eforturile cu priveliști și lumini minunate, aruncând o rază pe monument, apoi una pe culmea muntelui pentru ca mai apoi să ne lase ocazie de a-l surprinde bălăcindu-se în apele lacului Loch Shiel.

Deja, la acea oră, pe cer își făcuse, timid, apariția și luna pe al cărei chip puteam citi invidia izvorâtă din atenția acordată de turiști celuilalt astru ceresc.

Pentru a-i mai îndulci chinul, gelozia și frustrarea i-am trimis un blitz, un semn cu ochiul aparatului foto, care parcă a mai îndulcit-o iar seara, după ora 23, am fost recompensați cu un cadru mirific din curtea cazării.

Plecăm spre Drumbuie, un sătuleț ales pentru două nopți de cazare, prin păduri, pe margini de loch-uri și peste ele - că unde te uiți, peste tot le vezi -, pe șosele foarte bune și nu așa aglomerate ca până acum.

Soarele, încă poznaș și cu chef de zbenguială, își trimite parte din raze peste culmile și văile aflate în fața, stânga, dreapta și spatele Fiat-ului, scoțând la iveală din jobenul său fermecat peisaje care îți înmoaie sufletul, așterne iluzia unor locuri nepământenești.

De nenumărate ori îmi fugea piciorul pe pedala din mijloc - frâna - dar nu am dat ghes impulsului de prea multe ori, nu de alta dar prea dese ar fi fost popasurile, zicându-mi că o să mai văd apusuri și în zilele viitoare.

Dar înainte de ele, în drum a apărut Eilean Donan. A fost o răsplată a stoicismului cu care am continuat drumul, imun la desele tentații de a opri autoturismul. De ce spun asta?

Cel mai fotografiat obiectiv turistic din Scoția era programat pentru mâine dimineață, după micul dejun, urmând a reveni 22 mile de la Drumbuie, înainte de a trece pe Insula Skye. O mică deviație de la traseu, involuntară și reconfigurată de GPS, ne-a adus în această seară aici.

De veți merge în Scoția și veți dori să îl vedeți, alegeți seara. Nici acum, după trei ani de când l-am văzut, nu regret că am ajuns după terminarea programului de vizită. În lumina apusului arată demențial, iar dacă mai sunt și nori răzleți nu îți vine să mai pleci de acolo.

Vechea construcție aruncată puțin dincolo de mal și unită cu acesta de un pod de piatră se înalță suplă în fața întinderii de apă, înconjurată de un tăpșan de iarbă. Am trecut podul, i-am admirat zidurile perfect întreținute fără a avea pe unde arunca o privire în interior.

Nu ne-am mai întors dimineața următoare pentru a-l vizita. Am fi stricat magia stării care ne-a cuprins privind-l de pe mal...

Într-o asemenea trăire am ajuns la Drumbuie, un sătuleț de vreo zece case, pe care l-am găsit pe malul unui loch (lac) după ce am parcurs un drum de neuitat ce se încolăcea pe dealuri și prin fânețe.

Obosit la capătul unei asemenea zile? Nici vorbă! Nu ai cum resimți oboseală când trăiești bucuria descoperirii unui asemenea ținut. Mai fac o tură scurtă prin sătulețul pustiu la ora 22, dar încă ultimele raze ale soarelui trimit umbre lungi peste gospodăriile localnicilor. Am visat eu vreodată la clipe dintr-astea?

Trece de ora 24 și încă e lumină. Trebuie să mă pun la somn pentru a nu-mi deranja părtașul la aventură...

---

VIZUALIZĂRI: 558 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI