Peninsula Howth - de neratat când vizitezi Dublin

TIPĂREȘTE

Zborul de întoarcere Dublin – Otopeni fiind undeva pe la ora 16, rezultă că mai aveam la dispoziție câteva ore în ultima dimineață spre a le petrece după voia inimii. Eu și cu Tati, căci copiii plecaseră deja cu noaptea-n cap spre Cluj. Încă ne puteam folosi de mașina finilor spre ușurința deplasării și pentru economie de timp. Am decis să fie Howth. Toată lumea ne sfătuise în acest sens, finii în primul rând. De asemenea, Milena și Liviu, conduși acolo de prietenul lor din Dublin în prima zi, când s-a întâmplat pe dos: ei au aterizat la prânz, noi după miezul nopții. Că așa-i în viață: într-o zi pierzi, în alta câștigi 😊...

Howth este peninsula ce delimitează capătul nordic al Golfului Dublin. Are 2 localități, Sutton și Howth, foste sate de pescari devenite stațiuni turistice. În general, întreaga peninsulă este una dintre cele mai îndrăgite zone de petrecere a timpului liber de către dublinezi, și nu numai. Partea estică este împânzită de trasee de drumeție, are un teren de golf și câteva plaje drăguțe. Exact genul de loc în care să-ți închei apoteotic vacanța în Irlanda!

Aflată la 9-10 km de oraș, în peninsula Howth se poate ajunge fie cu trenul, fie cu ceva autobuze locale, dar noi am mers cu autoturismul, precum am spus deja, ajutați de aplicația de orientare. Practic, este o șosea circulară ce înconjură peninsula, noi am apucat întâi spre sud, străbătând o zonă cu case îngrijite și multe zone verzi și ne-am oprit în nord, în parcarea publică din apropierea portului Howth. Fiind luni dimineață, zona nu era foarte animată, dar nu ne-am descurajat, am pornit la plimbare.

Pe dreapta, spre mare, se află un parc drăguț, iar în stânga un șir de clădiri, între care câteva hoteluri. În dreptul portului, am cotit pe cheu, pe care se înșiră pescării, cafenele și mici bistrouri cu terase, promițând delicii pescărești; doar un pic de răbdare, că încă e prea dimineață! 😊...

Am continuat pe cheu până aproape de capăt, unde se află Garda de Coastă, găzduită de o clădire foarte frumoasă de piatră. Tot de aici de undeva se poate pleca într-o scurtă plimbare pe ocean până la Ireland’s Eye, o insuliță aflată nu departe, unde se găsesc ruinele unei abații și unde cuibăresc tot felul de păsări, inclusiv drăgălașii pufini.  

Am pozat bărcile și farul, apoi ne-am întors. Numai bine, la Baily Bites & Kish tocmai deschiseseră și un grup de pensionare gureșe luaseră deja cu asalt chioșcul de pe terasa exterioară. Oferta era scrisă pe o tăbliță – sendvișuri și alte gustări între orele 10 și 12, chestii calde între 12 și 17. În general pește („producție proprie” , locul având și o secțiune de procesare a peștelui și fructelor de mare), dar nu numai. Există și o zonă de interior, cu mese și scaune, însă temperatura aerului era destul de prietenoasă și am ales să rămânem afară, împreună cu pensionarele gureșe (de la care nu ne-am putut lua ochii, atât erau de simpatice, elegante și... naturale!).  

Ne aflam în intervalul 10-12, deci nu puteam spera la chestii calde. Bune și niște sendvișuri, ce să zic?! Ronțăisem ceva subțire la trezire, peste cafea săriserăm, chiar așa ne-a gândit, că o să găsim un loc drăguț în Howth, „să ne bem cafeaua la țărm de mare” . Am mâncat sendvișuri cu salată de creveți și cu somon afumat, am împărțit la desert o brioșă cu lămâie și am băut câte o cafea și toate astea ne-au costat 28 euro. Atât de bine ne-au picat toate! 😋...

La final am testat și toaletele de la mâncătorie – nimic de reproșat. Am inspectat și zona de interior și am observat frigiderul cu produse perisabile de vânzare (am cumpărat și noi niște somon afumat), dar mai ales am admirat galantarul cu pește și fructe de mare proaspete! Câte specii, ce spectacol! Din păcate, a trebuit să ne mulțumim doar cu o fotografie...

Ne-am întors apoi parțial pe strada principală, unde zărisem la venire punctul de informare turistică. Acesta e amenajat într-o fostă biserică (!) și l-am găsit închis. Ne-am servit totuși cu pliante din niște rasteluri aflate afară, în apropiere. Și chiar le-am păstrat, pentru o eventuală dată viitoare (sau – măcar – pentru a visa cu ochii deschiși); pliantele prezintă cele 4 trasee de drumeție amenajate în peninsulă – toate de tip circular, cu lungimi între 6 și 10 km, cu dificultăți diferite, de la ușoară la mare, cu diferențe de nivel între 130 m și 240 m. Toate promit vederi spectaculoase spre ocean! Ah, ce mi-ar fi plăcut!... Dar timpul, eterna poveste...

Mai aveam vreo oră jumate la dispoziție. Am oscilat între a vizita Castelul Howth (castel medieval de secol 15, cu grădini frumoase) sau... pur și simplu, să lenevim pe o plajă... Nu eram siguri că o oră jumate ne-ar fi ajuns pentru castel, și în plus era păcat să-ți bați joc de o vreme atât de frumoasă de primăvară, așa că am ales plaja. Nu Claremont Beach, din apropierea portului, ci ne-am urcat în mașină și am continuat pe șoseaua nordică încă vreo 2 km, până în Sutton, la Burrow Beach.  

La început am crezut că GPS-ul a greșit, căci ne-a direcționat pe o străduță îngustă, într-un cartier rezidențial. Ghiceam oceanul în spatele șirului de case, dar nu zăream nicio „portiță” să ajungem la el! Am coborât totuși din mașină. Peste drum, cu porțile deschise, o reședință ca în povești: în mijlocul unei pajiști verde-smarald, se afla cea mai frumoasă casă de cărămidă pe care am văzut-o vreodată, înconjurată de arbuști și copăcei înfloriți! Evident, nu ne-am putut abține să nu pozăm casa omului... (Chestia cu porțile deschise nu ne-a mirat, eram deja obișnuiți. În multe locuri am întâlnit proprietăți ce-și țin porțile deschise; asta în situația în care le au, că de multe ori lipsește orice urmă de îngrădire.)

Tot învârtindu-ne pe lângă casa cea frumoasă, iaca un pic în dreapta dădurăm și peste drumeagul spre plajă! Am salutat din mers panoul cu reguli de bună purtare și pe cel ce ne avertiza că sunt curenți furioși în partea asta de ocean și am continuat pe nisipul alb și fin. Nu știu voi, dar eu când văd nisip și mare uit de toate relele din lume! Mai ales într-o zi splendidă de început de mai, când sezonul vacanțelor pare atât de aproape și atât de promițător!...

Ne-am așezat pe nisip și pur și simplu am șezut. Nici măcar n-am prea cugetat, n-am simțit nevoia. Am șezut și-am admirat zbaterea valurilor, insulița din depărtare, pescărușii plutind deasupra noastră. Ne-am lăsat fețele mângâiate de razele soarelui, ne-am descălțat și ne-am lăsat tălpile să se bucure de nisipul moale și cald. Și am observat și urmărit ce se întâmplă în jurul nostru: oameni și căței plimbându-se pe țărm de mare, copii jucându-se pe nisip sau în apă (da, da, și în apă, dar la țărm, nu departe!) sau înălțând zmeie... Până s-a făcut ora de plecare. Ne-am urnit – cu regret, dar încărcați cu soare și lumină.  

Și am fost de acord: nu se putea să alegem un mod mai bun de a spune rămas bun Irlandei decât cele câteva ore tihnite petrecute în Howth!

---

VIZUALIZĂRI: 220 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI