Ce poate oferi o întâlnire AFA? Scurte plimbări în zona Constanța (Partea I-a).

TIPĂREȘTE

Nu mai fusesem în Mamaia sau Constanța de aproape 30 de ani, de când mi-am mutat preferințele pentru sudul litoralului. Este drept că în fiecare an, în drum spre 2 Mai, trecem și prin gara Constanța, dar, cu bagajele după noi, este cam incomod să vizităm ceva din acest oraș, care are o mulțime de lucruri de oferit. Așa că, atunci când a fost ales Hotelul Sulina Internațional ca loc de desfășurare a întâlnirii AFA 2026., mia-am zis că este momentul optim să recuperez câte ceva din timpul pierdut.

Ca urmare, de comun acord am stabilit ca să venim la întâlnire de joi, pentru a avea la dispoziție o întreagă zi de vineri pentru a vizita cât de mult din obiectivele turistice ale Constanței. Nu știam, însă, că în extrasezon nu există transport public local între Mamaia, acum, cartier al orașului, și centrul Constanței.

Pentru prima zi, deși am ajuns puțin după prânz, nu aveam nimic stabilit. Dar, întrucât căscat cum sunt, am uitat acasă numerarul, mi-am propus să caut un bancomat și, cu ocazia asta, să văd și câte ceva din Mamaia de azi.

Ne-am cazat, însă informațiile despre „unde găsesc un bancomat?” primite de la recepția hotelului nu îmi sunt de folos. Și Hotel Flora și Centrul de Tenis, în extrasezon sunt închise. Decid să merg în continuare spre nord, în lungul șoselei, poate îmi va ieși în cale un vreunul :-?? Rămân surprins cât de intensă este circulația auto la această oră, devreme, după amiaza. În drum, nu recunosc mai nimic☹ Nici memoria nu mă ajută prea tare. Țin minte de pe vremuri 5 hoteluri identice, mai înalte și perpendiculare pe plajă. Identific câteva din ele, dar nu îmi mai aduc aminte numele. Merg înainte până ajung la un loc cunoscut: Barul Melody. Aici, câteva persoane descărcau niște panouri. Întreb de existența unui bancomat. Mi se răspunde că am destul de mult de mers, până la Mega Image. 😳

Îmi continui drumul. Și pe stânga, și pe dreapta, construcții necunoscute mie. Unele sunt chiar în curs de execuție. Remarc, la un moment dat, chiar și o pasarelă ce traversează șoseaua. După vreo 600 m găsesc alte două persoane ce reperau o mașină. Întreb din nou. Primesc un răspuns relativ descurajant: „Aveți vreo 2 – 3 km până acolo. 😧

Nu-i nimic! Am timp! Pot să văd și eu cum e prin Mamaia Nord. Totuși, îmi vine o idee. Îl întreb pe Waze unde este Mega Image. Ciudat! 😳 Nu știe nici unul în zonă☹ Mă trimite la Constanța. Întreb atunci de un bancomat. Surpriză!  Este un ATN Cec Bank la 250 m. Pentru a ajunge acolo trebuie să o iau pe prima stradă la dreapta și să ajung la faleză. Sper să nu fie și acesta într-un spațiu închis.

Mă Conformez. În capătul străzii ajung la intrarea pe Sara Beach. Lângă aceasta este o construcție ce adăpostește un mic magazin alimentar. Acesta este închis... dar, în peretele construcției, la stradă, este vizibil bancomatul. Uraaaaaa!  Sper să aibă și bani. Da, are! Mi-am realizat scopul.

Odată rezolvată problema, decid să vizitez și plaja, Bineînțeles, nici aici nu recunosc ceea ce știam eu despre plaja Mamaia. Știam că era o plajă lată. Dar acum este extrem de lată. Număr peste 400 de pași și nu am ajuns încă la apă. În plus. Nici nisipul nu mai seamănă. Știam un nisip foarte fin, pe care îl ridica orice pală de vânt. Acum văd un nisip ce pare a fi spărtură de scoici. Am noroc că sunt încălțat.  În plus, imaginea plajei goale este dezolantă. Nu zăbovesc prea mult aici. Vântul, care peste tot a suflat tare, aici se simte mult mai rece. Mi-au înghețat mâinile.

Revin pe strada falezei și hotărăsc să mă îndrept spre hotel. După câteva zeci de metri, exact în mijlocul străzii este o construcție ciudată. Apropiindu-mă, identific terminalul nordic al telecabinei ce străbate stațiunea, în sezonul estival. Prea zgribulit după vântul de pa plajă, nu mă gândesc să-i fac o fotografie.

Mergând în lungul străzii, parcă aș avea o vagă senzație că sunt prin locuri cunoscute. Dar nu recunosc nimic. Cu excepția Cazinoului , a cărui alură o recunosc de departe. În plus, ce nu seamănă în nici un fel cu amintirile mele este pustietatea. Acolo unde era puhoi de lume în cursul verii, acum nu este nimeni. Dar cel mai deprimant este aspectul micilor magazine. Cele mai multe, nu numai că „au tras obloanele” , dar au și blocat accesele și vitrinele cu panouri mari, de lemn. Ce mai, exact ca la clădirile abandonate.

Ajung la hotel la timp pentru a mai prinde o porție de supă. Măsurând acasă pe Google Earth, remarc faptul că nu m-am depărtat cu mai mult de 1.5 km se Sulina.

Ziua de vineri era de la început destinată vizitei la câteva obiective turistice din Constanța. Inițial, ne propusesem să chemăm un taxi. Dar colega @adrianaglogo are amabilitatea să ne invite să mergem cu ei cu mașina. Îi mulțumim și pe această cale. Suntem împreună cu soțul Adrianei și cu colega @artemisa24, toți trei piteșteni

Găsim relativ repede un loc de parcare bun, în apropierea Pieței Ovidiu, și pornim în explorare.

Primul obiectiv care ne iese în cale este Biserica romano – catolică Sfântul Anton de Padova. . Nu o mai vizitasem până acum, dar mă atrăsese, la faza de documentare, prin arhitectură și finisajele exterioare, integral din cărămidă aparentă. A doua zi aveam să aflu că este inspirată de arhitectura bisericilor din nordul Italiei.

Biserica a fost zidită și sfințită în anul 1938. Tot în excursia de a doua zi, ghidul ne-a spus că la finalizarea ei a contribuit și Regina Maria, cu fondurile strânse la un bal de caritate dat la Cazinou.

Se poate vizita, nu se plătește intrarea😊 Interiorul, placat și el integral în cărămidă aparentă, este la fel de spectaculos ca exteriorul. Fără prea multe cunoștințe despre arhitectura bisericilor, mă întreb de la început dacă poate fi considerată o biserică cu 3 nave, sau nu. Abia acasă aveam să aflu că este o bazilică, o biserică cu o singură navă mare, dreptunghiulară. Aici m-au indus în eroare cele două balcoane ce se întind pe o bună parte din lungimea navei, sprijinite pe două șiruri de stâlpi destul de impunători. Fiecare balcon dispune, în capătul vestic, de o scară în spirală, și ea spectaculoasă.

Nu sunt picturi pe pereți, plafon sau în cupolă, ci doar câteva icoane, în special în zona de dincolo de balcoane, pe care am considerat-o eu ca fiind transepturile. Mult mai bogată este absida altarului. Nu am remarcat foarte multe vitralii, dar cele pe care le-am văzut reflectă scene din viața Sfântului Anton și sunt intens colorate. Frumoasă este și rozeta de deasupra intrării! 😊

Personal, nu am mai văzut o asemenea biserică, un loc interesant de vizitat. Deși se apropie de 30 de ani, pare mult mai nouă și dornică să primească credincioși și vizitatori. Deși este o biserică catolică, Dumnezeu este unul singur, așa că, înainte de plecare aprindem o lumânare și spunem o scurtă rugăciune.

Părăsind biserica, nu dăm mare atenție clădirilor pe lângă care trecem. O vom face a doua zi, cu ghidul. Nu avem de mers decât cale de vreo două intersecții de străzi până la următorul obiectiv, Moscheea Carol I. Am mai vizitat-o cândva, dar îmi este imposibil să localizez în timp momentul.

Plătim 8 lei de persoană și intrăm în interior. Aici, un panou informativ ne dă câteva informații despre istoria moscheii. Aceasta a fost construită în perioada 1910 – 1913, din dispoziția Regelui Carol I, în semn de recunoștință și apreciere pentru comunitatea musulmană din Dobrogea. Ea este amplasată pe locul unei alte moschei, construită în 1823 și numită după Sultanul Mahmud, distrusă ulterior. A fost realizată după planurile arhitectului Victor Ștefănescu și marelui inventator român, inginerul Gogu Constantinescu. Este realizată din piatră și cărămidă, având cupola și minaretul din beton armat, fiind prima construcție de acest tip din România. Acestea au necesitat lucrări de reabilitare, realizate în perioada 1957 – 1959. Este cea mai înaltă moschee din Dobrogea, minaretul având o înălțime de 47 m.

Pentru mine, interiorul este tipic musulman, cu multă faianță pe pereți, pe plafon și în cupolă. Ferestrele sunt simple, fără vitralii. Dar de o formă tipic maură. Este de menționat că minbarul (altarul) orientat spre Mecca este parte componentă rămasă din prima moschee.

Piesa de rezistență a moscheii este covorul amplasat în mijlocul sălii de rugăciune. Este unul dintre cele mai mari covoare orientale din Europa. Are 144 m² și cântărește 490 de kilograme și a fost realizat în renumitul centru de artizanat din Hereke. Marele sultan Abdul Hamid (1876-1909) a donat covorul moscheii din Ada-Kaleh și a fost adus la Constanța în 1965.

Se apropie ora prânzului și încep pregătirile pentru slujbă. Apreciem că este mai bine să ne retragem. Aflăm că ne putem urca în minaret😊. Accesul în acesta se face din mica curte din fața moscheii, în dreapta intrării. Pornim la drum. Avem de urcat 140 de trepte. Mi-au ieșit la numărătoare. O parte a grupului renunță la jumătatea traseului. Doina rezistă până la capăt. 👍Mă gândesc la muezinul care, pe vremuri, trebuia să facă acest drum. Odată ajunși sus, avem parte de o imagine deosebită asupra întregii peninsule. Remarc și megafonul ce înlocuiește astăzi muezinul. Din nefericire, bate foarte tare vântul, și nu putem sta prea mult timp aici. Coborâm și părăsim moscheea.

La doi pași de aceasta este altceva din ceea ce dorim să vizităm: Edificiul Roman cu Mozaic. În perioada anilor ’50 - ’60 ai secolului trecut, zona peninsulei a fost subiectul unor ample lucrări de construcții. Săpăturile pentru fundațiile unui bloc de locuințe au condus la descoperirea unor vestigii arheologice. Extinderea cercetărilor a condus la descoperirea unui întreg ansamblu antic ce se dezvoltă pe 3 terase. Acestea, practic, asigură trecerea de la cota superioară a orașului la cota inferioară a falezei.

Deasupra acestei zone a fost construită o hală de protecție ce constituie zona vizitabilă. Nu știu dacă este aceeași hală cu cea pe care am vizitat-o în urmă cu un mare număr de ani. Înțeleg că, recent, aici au fost făcute lucrări de reabilitare. Oricum, alura este asemănătoare.

Plătim taxa de intrare, 12 lei de pensionar (25 lei pentru un adult), iar în banii aceștia primim și o broșură informativă. Mozaicul nu este chiar la cota actuală a orașului, ci un nivel mai jos. Hala, pe care o estimez la circa 60 x 20 m (pare-se că nu acoperă toți cei 2000 mp) are, la cota intrării, un balcon pe trei laturi ce ne permite să admirăm de sus mozaicul. Pe acest balcon sunt și mai multe exponate. Câteva amfore si ancore foarte ruginite încearcă să lege complexul de comerțul maritim care era deservit în antichitate de acesta. Ceva mai multe exponate sunt moderne. Sunt panouri cu mozaicuri, puțin mai mari de jumătate de metru pătrat, înrămate, care, presupun, încearcă să copieze detalii ale mozaicului antic.

Într-un colț al halei, o scară în spirală permite coborârea pe o platformă, aproape de cota mozaicului, care se întinde pe alte trei laturi ale halei. Aceasta permite admirarea mozaicului de mult mai aproape, dar și o privire directă spre peretele din direcția orașului, în care se văd urmele încăperilor ce, probabil, păstrau produsele aduse de nave, sau trebuiau expediate.

Nu avem acces la celelalte terase. Acestea pot fi, doar, vizionate, fie din interior, fie din exterior, de pe faleză. Nu am ajuns până acolo. ☹

Nu este posibilă o plimbare prin Constanța, fără o scurtă oprire în Piața Ovidiu😊 La prima vedere pare neschimbată. Totuși, pare ceva schimbat față de amintirile mele. Voi afla a doua zi despre ce este vorba. Oricum, statuia nefericitului poet roman este la locul ei. În spatele statuii se ridică, maiestoasă, clădirea fostei primării. Cu o vechime de peste 100 de ani, clădirea adăpostește azi Muzeul Național de Istorie și Arheologie. Îl aveam pe lista obiectivelor de vizitat, dar, din nefericire, este închis. ☹

Întrucât mai avem ceva timp până la ora la care aveam bilete la Cazinou, căutăm ceva „de ronțăit” . Ni se recomandă o patiserie turcească aflată în zonă. O găsim undeva sus, pe stânga, pe strada din mijloc, ce urcă din Piața Ovidiu spre actualul centru administrativ. Are câteva produse interesante, gustoase și nu foarte scumpe.

Dar, după orice gustare, merge foarte bine o bere. Ne întoarcem și coborâm spre Piața Ovidiu și, înainte de a ajunge la aceasta, ne iese în cale Zig Zag Pub. Pe Doina, care tocmai a terminat de văzut serialul, o atrage numele companiei Guinness afișat lângă vitrină: Înăuntru este plăcut. Presupun că interiorul vrea să imite un bar irlandez. Totuși, noi, adepți ai încurajării economiei locale, bem bere Nenea Iancu, nefiltrată! 😊Dar, se apropie ora de intrare în Cazinou și trebuie să plecăm. Alegem să coborâm în Portul Tomis și să urmăm drumul pe faleză. Aici avem ocazia să vedem cât de furioasă este marea. Mai mult ca sigur, programul de mâine va suferii modificări.

Știam că pe traseu vom mai trece pe lângă două obiective interesante de care îmi aminteam din vizitele din tinerețe. Primul, Bustul lui Mihai Eminescu a fost executat la începutul anilor ’30 de către sculptorul Oscar Han. Amplasarea monumentului pe malul marii, exact în punctul unde faleza își schimbă direcția, a încercat să îndeplinească, astfel, una dintre dorințele exprimate de artist în versurile poeziei „Mai am un singur dor". Din păcate, ca la toate statuile unor personalități pe care le-am văzut eu vreodată, și aici pescărușii și-au lăsat din plin urmele.

Puțin mai sus și mai în spate este Farul Genovez. De o formă octogonală, cu o înălțime de aproximativ 8 metri, nu îmi pare foarte spectaculos. În plus, nu pare a datá din perioada genoveză. În excursia de a doua zi aveam să aflu adevărul. Farul Genovez nu este chiar genovez. Într-adevăr, a existat aici un far construit de genovezi în jurul anului 1300, dar farul actual a fost construit de inginerul francez de origine armeană Artin Aslan, la comanda companiei engleze „Danube and Black Sea Railway co. Limited” . Nu știu dacă este un monument istoric sau nu, dar este un obiectiv turistic ce merită puțină atenție.

Ajungem la Cazinou fix la ora 15.00, oră de intrare specificată pe biletele cumpărate anterior, on-line. Despre această parte a vizitei urmează să scrie Doina un articol separat.

La ieșirea din Cazinou aflăm că și Acvariul, ultimul obiectiv de pe lista mea, este închis! ☹ Nu ne rămâne decât să dăm ocol unui grup statuar pe care nu îmi aduc aminte dacă l-am mai văzut vreodată Este vorba de „Pescarii” lui Cornel Medrea, realizat în 1959. Inițial, acesta era amplasat direct pe pământ. Ulterior, în jurul lui a fost realizat un bazin cu apă, pentru a crea o imagine mai clară asupra muncii depuse. Acum, în extrasezon, bazinul este gol, așa că pescarii trag... năvodul... pe uscat! 🥺

Revenim la hotel. Comitetul de primire și-a intrat în atribuții. Noi ne îmbrățișăm cu prieteni vechi și noi. În curând va începe prima seară de distracție.

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 95 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI