Vizită la Cetatea Neamț, ”cuibul de vulturi” de pe Culmea Pleșului

TIPĂREȘTE

Anul trecut am avut plăcerea de a ajunge de două ori în Ținutul Neamțului. Și am stabilit că un obiectiv pe care nu trebuie să-l ocolim o să fie Cetatea Neamț. Loc încărcat de istorie, această cetate este vizibilă de la câțiva kilometri depărtare pentru cei care ajung în zonă. Cocoțată pe o colină în vecinătatea localității Târgu-Neamț, cetatea ne-a amintit de acel ”cuib de vulturi” apărat cu atâta înverșunare de plăieșii moldoveni din nuvela lui Negruzzi în fața polonilor regelui Sobieski. Ca localizare exactă, obiectivul se află ”pe Culmea Pleșului, la marginea de nord-vest a localității Târgu-Neamț, la o altitudine de 480 de metri și la o înălțime de 80 de metri față de nivelul apei Neamțului.” (conform wikipedia)

Accesul către cetate nu este dificil, întrucât prin oraș există mai multe indicatoare spre obiectiv. Venind dinspre Piatra-Neamț, noi am traversat podul peste Ozana și am ajuns la intersecția cu bulevardul Ștefan cel Mare, pe care am virat stânga, continuând apoi pe strada Cetății. După câteva minute de la intrarea în oraș, am ajuns la parcarea amenajată nu departe de aleea pietonală care urcă spre cetate. Am pornit la pas pe alee, trecând prin dreptul terasei Casa Arcașului, apoi pe lângă tarabele cu fel de fel de suveniruri, din păcate nu prea multe care să aibă legătură cu impresionantul obiectiv din apropiere. Am mai făcut câțiva pași și am ajuns în apropierea unui panou informativ referitor la Parcul Natural Vânători Neamț. Am lecturat faptul că parcul se întinde pe o suprafață de 30818 hectare și am văzut harta acestei arii protejate. Din loc în loc, la marginea aleii de acces către cetate, apar și alte panouri informative, astfel că ne-am mai oprit uneori câte puțin pentru a afla date despre arborii și plantele ce cresc în zonă sau despre fauna specifică acestor meleaguri. Pas cu pas, am străbătut încet aleea destul de înclinată pe alocuri și în aproximativ 20 minute am ajuns la baza podului de acces amplasat în partea de nord-est a obiectivului. Zidul impunător al cetății, dar și pilonii care susțin podul de acces ne-au impresionat imediat, așa că am grăbit pasul către casa de bilete, aflată chiar înainte de intrarea pe pod.

Tarifele de vizitare din momentul vizitei noastre au fost: 3 lei/ preșcolar, elev, student; 5 lei/adult; taxa fotografiere/filmare – 10 lei. Mi s-au părut accesibile aceste prețuri, deoarece am avut de vedea acolo, spre deosebire de alte locuri unde se cer mai mulți bani pentru a merge la obiective nu atât de bine întreținute ca această cetate. În ceea ce privește programul de vizitare, acesta era zilnic, în intervalul orar 09.00 – 20.00. Pentru programul de vizitare și tarifele actuale este indicat să aruncați o privire pe acest site înainte de a merge acolo.

Odată bilete cumpărate, am intrat pe podul de acces, hotărâți ”să cucerim” Cetatea Neamț. Deși în trecut ultimul segment al podului construit pe timpul lui Ștefan cel Mare era mobil, în urma renovării obiectivului s-a renunțat la acesta, astfel că acum cetatea ”se predă” în fața tuturor vizitatorilor dornici să-i descopere secretele. Încovoiat precum un arc, podul ne-a condus repede către curtea exterioară, încadrată și ea cu ziduri de legătură. Imediat ce am ajuns acolo, am văzut capcana cu trapă pregătită dușmanilor care ajungeau până în acest punct. Acest loc înseamnă o groapă destul de adâncă, acoperită cu un grilaj solid pentru a se evita accidentele.

Pe un zid din curtea exterioară este afișat un scurt istoric al cetății, din care am lecturat câteva informații interesante: ”Cetatea Neamț a fost construită în timpul lui Petru I Mușat (1375-1391), în perioada consolidării statului medieval Moldova. Prima atestare documentară datează din anul 1395, constând într-un act de cancelarie emis de către regele Ungariei Sigismund de Luxemburg, înainte de a fi înfrânt de oștile lui Ștefan I Mușat la Hindău.

După distrugerea ordonată de Mihai Racoviță în anul 1717, cetatea își pierde total importanța militară, fiind lăsată în paragină. ”

Fără a mai fi trecut în istoricul afișat pe zidul cetății, mai trebuie menționat că în perioada 2007-2009 Cetatea Neamț a fost supusă unor ample lucrări de restaurare, astfel că și-a recăpătat măreția, de data aceasta nu ca obiectiv militar, ci ca monument istoric cu importanță turistică.

După ce ne-am informat cu privire la istoricul obiectivului, ne-am îndreptat către intrarea principală. Deasupra portalului de piatră care permite accesul în cetate observăm stema Moldovei și, dintr-o dată, ne trezim înconjurați de zidurile înalte... gata, am ajuns în cuibul de vulturi de pe Culmea Pleșului! Primul lucru pe care l-am făcut a fost să ne apropiem de locul îngrădit care delimitează fântâna cetății. De o adâncime considerabilă chiar și în prezent, fântâna este folosită ca o mare pușculiță... da, asta a spus cel mic atunci când a văzut bănuții licărind și bancnotele plutind acolo. :)

Pe lângă fântână, curtea interioară atrage prin curățenie și prin modul în care este concepută: câteva alei de piatră te conduc spre principalele zone de vizitare, iar gazonul completează spațiile libere. Din loc în loc apar panouri informative, astfel că vizita la cetate se transformă instant într-o lecție de istorie pentru cei care au răbdarea de a citi detaliile prezentate prin fiecare colțișor al fortificației. Pentru că nu ne grăbeam, am lecturat și noi majoritatea informațiilor și îmi amintesc faptul că vizita noastră la acest obiectiv a durat aproximativ două ore.

În partea stângă a curții interioare se află expus bustul Domnului Moldovei, alături de patru panouri informative unde sunt prezentați, pe rând, Petru I Mușatinul – ”ctitorul cetății”, Ștefan I - ”învingătorul de la Hindău”, Ștefan cel Mare – ”ocrotitorul Moldovei” și Vasile Lupu – ”ultimul mare ctitor”. În partea opusă a curții, pe latura nordică, se găsește a doua intrare în cetate, pe care noi aveam să o folosim la plecare pentru ieșirea în curtea exterioară. Însă mai avea să dureze ceva timp până să ajungem acolo!

Turul încăperilor amenajate pentru vizitare l-am început în partea stângă a intrării, coborând pentru început câteva trepte către un demisol care adăpostea Închisoarea. Manechinele expuse reușesc să redea destul de bine condițiile extrem de grele dintr-o astfel de carceră, unde umezeala, frigul și întunericul duceau la deteriorarea sănătății celor condamnați și apoi la următorul pas firesc... moartea! Brrr! Veșmintele însângerate de pe aceste manechine, șobolanii falși, precum și lanțurile grele completează un tablou sinistru ce evidențiază chinurile prin care treceau răufăcătorii/inamicii ”găzduiți” aici.

Am părăsit repede spațiul închisorii și am intrat la Monetărie. Am văzut numeroase monede din câteva perioade distincte și am aflat că între anii 1662-1672 aici a funcționat clandestin o monetărie, până în momentul când Gheorghe Duca a fost mazilit pentru emiterea de bani falși. Printre monedele descoperite în cetate cu ocazia săpăturilor arheologice sunt amintite cele emise de regii Poloniei, Prusiei, Ducatelor Germane sau de Austria, în perioada 1622-1698.

După ce am părăsit monetăria, am intrat în spațiul care găzduiește camera de provizii. Numeroase butoaie de mai multe dimensiuni erau așezate fie pe podea, fie pe un soclu de piatră. Înăuntru era răcoare, ca și prin celelalte încăperi, așa că diversele alimente puteau fi depozitate aici în condiții bune. Lângă această încăpere pentru provizii am găzit bucătăria închisă cu gratii, prin care am aruncat o privire înăuntru. În partea centrală am văzut o masă mare cu scaune împrejur, o laviță pe lângă perete asigura alte spații pentru a sta jos, iar soba și câteva vase de lut completau inventarul acestei încăperi atât de importante pentru plăieșii cetății, dar și pentru noi în aceste vremuri. Următorul spațiu de vizitare a fost utilizat în trecut tot pentru provizii, iar actualmente este Lapidarium; am văzut aici expuse planuri ale Cetății Neamț -un patrulater cu laturi inegale- dar și prezentări ale altor câteva cetăți ce au făcut parte din sistemul de fortificație existent în Moldova în secolele XIV – XVI; aș putea aminti aici cetățile Tighina, Hotin, Orheiul Vechi, Crăciuna sau Cetatea Nouă a Romanului.

Următorul spațiu pe care l-am vizitat a fost Sala Armelor, unde am găsit imitații pentru arme folosite și manechine-oșteni din perioada de glorie a cetății. Pe un panou informativ era realizată o clasificare a armelor, acestea fiind împărțite în arme ofensive de tăiere, aruncare sau lovire, arme de apărare sau arme de foc. Nu departe se află un tunel închis cu gratii care constituia ieșirea secretă. Nu ne-a interesat să ieșim din cetate pentru că mai aveam multe de vizitat, așa că lacătul de la gratii a rămas intact. ;)

După ce am studiat diferitele arme, am vizitat Sala de Sfat și Judecată, aflată în turnul de nord-vest, alături de spațiile de locuit. Central este amplasată o masă lungă, iar pe pereți -alături de un portret al lui Ștefan cel Mare- sunt prezentate informații despre diverse tehnici de luptă și istoricul fortificației. Urmează un spațiu de trecere care ne-a condus spre iatac și camera de taină, unde se află o sobă de teracotă, dar și o masă la care trei dregători închină câte o ulcică de vin, aflându-se probabil în așteptarea lui Vodă. Într-o astfel de încăpere aveau acces doar cei apropiați, spațiul închis asigurând confidențialitatea celor discutate.

Am ieșit în curte din nou și ne-am îndreptat către zidul din partea opusă, pentru a vizita de data aceasta cele câteva spații amenajate de la etaj; am urcat pe scara de piatră către spațiile de locuit ale plăieșilor și camera domnițelor. Mai multe panouri oferă informații despre diferitele etape în lucrările de restaurare a obiectivului, dar sunt prezentate și unele pasaje din literatură referitoare la impunătoarea fortificație (citate din opere aparținând lui Alexandru Vlahuță, Nicolae Iorga sau Mihail Sadoveanu).

În acest turn de sud-est se află și un beci întunecos numit pe bună dreptate Neagra Temniță, adică locul unde își găseau rapid sfârșitul trădătorii sau infractorii periculoși.

Tot la acest nivel este amenajat Paraclisul Sfântul Nicolae, unde iese în evidență catapeteasma de culoare roșie. Câteva obiecte de cult sunt expuse în vitrinele de sticlă din încăpere. De aici de sus putem arunca o scurtă privire în Camera Pârcălabului.

Nu puteam să plecăm de la Cetatea Neamț fără a merge pe terasa de sud. De acolo se deschide o frumoasă panoramă asupra zonei Târgu-Neamț, cu satele din preajmă ale căror locuințe sunt răsfirate pe colinele din zare. Ne-am îndreptat apoi agale spre ieșire, am mai zăbovit pentru câteva fotografii prin curtea exterioară și am hotărât că vizita noastră aici s-a sfârșit. Așa că am parcurs podul de acces în sens opus și am coborât pe unde venisem, discutând încântați despre obiectivul pe care tocmai îl vizitasem.

La final de articol, vă recomand să vizitați Cetatea Neamț, un obiectiv turistic ce nu trebuie ocolit dacă veți ajunge în zona localității Târgu-Neamț.

Călătorii plăcute tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 2934 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI