Daca nu esti din Neamt, iti bag bete-n "roate"...

TIPĂREȘTE

De cate ori mi se intampla sa fiu in preajma manastirilor din judetul Neamt, sunt tentat sa merg sa vizitez Cetatea Neamtului, primesc consimtamantul sotiei, dar, la poalele dealului pe care trebuie sa-l urcam, de cele mai multe ori, se intampla cate ceva si renuntam; o lasam pe alta data.

Si asa, ratand de cateva ori, in acest an, am vizitat Agapia, acel leagan al linistei si credintei pe care-l visam mereu si care ne atrage, neputand sa rezistam tentatiei de a o vedea din nou.

Reusim sa ajungem in Targu Neamt, la poalele dealului, in dreptul Casei Arcasului si... fara sa mai zabovim deloc, ne facem curaj si abordam aleea ce acum te duce in cateva sute de metri de urcus serpentin, la portile Cetatii.

Nu va fac nici un fel de istorie pentru ca o s-o gasiti frumusel pe Internet, ci vreau numai sa fac aici o comparatie intre cetatea de azi si cea de acum aproape patru zeci de ani, cand am vazut-o pentru prima oara.

Drumul ce ducea la cetate atunci, era de fapt o carare printre copacii destul de desi, ce stateau in calea turistului, aratandu-si radacinile din loc in loc, scoase la suprafata de torentii repezi de vara. Dupa o ploaie bunicica, nu puteai urca pe cararuia aceea, fiindca alunecai de nu te vedeai, urcusul fiind destul de pieptis.

Acum, alta mancare de peste... aleea ce duce la cetate este una cu o latime suficienta sa poata trece un camion pe ea, este asfaltata, bordurata, si in serpentine dulci, ce nu-ti dau de furca, fiindca le vei aborda mergand la pas, circulatia auto fiind cam interzisa turistilor. Pe marginea aleii, din loc in loc, panouri ce-ti dau indicatii pretioase cu privire la flora si fauna zonei. Pe margine, santuri betonate care conduc apele pluviale, la vale, in canalizarea ce se varsa de buna seama in Ozana, raul balacirilor copilariei luiCreanga.

In vreo doua zeci de minute de mers agale, vezi niste piloni pe care este sustinuta o punte din dulapi solizi de lemn la capatul careia vei trece precum oile prin strunga, printr-un mecanism inoxidabil ca la metroul bucurestean, care, sa va spun drept, nu mi se pare ca este cea mai buna alegere de intrare intr-un obiectiv cu o asemenea vechime. Dar probabil ca vechiul trebuie sa se loveasca putin in cap cu noul pentru ca am mai vazut traznai de genul acesta si prin alte locuri mai simandicoase. (Exemplu: in Viena, langa marea catedrala in stil gotic, St. Stefan, au plantat baietii destepti o mare constructie din beton si sticla ce se loveste ca nuca-n perete cu restul pietei aceleia).

Cetatea... ce sa va spun? Am ramas impresionat de faptul ca s-a adaugat mare parte din ceea ce-i lipsea pentru a arta ca acum aproape sapte sute de ani, cand a fost construita de unul din primii Musatini, intemeietori de stat Moldav. Este o bucurie, o adevarata mandrie, sa constati ca se poate, cu putina ambitie, migala, dragoste si respect pentru trecut, sa se refaca o bucatica de istorie a neamului. Pot sa spun ca plaiesii de pe vremea lui Voda Lapusneanu, care au rezistat atatea zile armatei lui Sobieski, aparand Cetatea Neamtului, sunt fericiti acolo unde sunt, sa stie ca zidurile pe care le-au aparat cu devotament, sunt astazi din nou intregi. Fotografiile mele vor veni sa le copleteze pe cele deja existente pe tema cetatii.

Dar... ce legatura are cetatea cu titlul meu, care pare a fi putin deplasat, aici?

Va spun imediat. Plecam dupa ce vizitam, condusi chiar de un ghid care si-a facut aparitia cam timid si cam tarziu, cand deja parcursesem o jumatate din incaperile ce aveau fel de fel de destinatii, dupa cum au rezultat din hrisoavele vremii, de buna seama.

Ajungem in Piatra Neamt, unde mama soacra, doreste sa faca o incursiune cu telegondola, ce pleaca de la gara si ajunge pe una din culmile orasului.

Trag autoturismul langa un trotuar la 30 de metri de gara, pentru ca apoi sa ochesc o parcare cu plata. Ma duc sa platesc pentru macar o ora la aparatul cu care eram deja acomodat din piata de la Focsani unde functioneaza unele asemanatoare. Incerc sa introduc o hartie de un leu si nu merge...

Mai... sa fie! Imi spun ca nu este in regula... nu pot lasa masina asa, fara sa platesc... asa ca le rog pe cele doua doamne sa nu mai piarda vremea si sa-si faca plimbarea mult visata cu telegondola...

Raman sa vad ce-oi face cu parcarea...

Vad un cetatean ca baga fise de 50 de bani, pe care aparatul le inghite... si-i inapoiaza o chitanta...

Ma duc sa schimb, intr-un magazin de corpuri de iluminat, de alaturi, dar, total neinspirat, nu revin sa platesc imediat, ci mai zabovesc cateva minute sa vad marfurile expuse, deosebite ale magazinului si ma uit si intr-un catalog pe care mi-l ofera o vanzatoare care ma vede interesat.

Ies, ma duc la aparatul de taxare, platesc, apoi ma duc la masina sa iau un suc din portbagaj...

Vad ca am pe geamurile laterale niste tichete galbene... citesc si... sa cad pe jos de ras... ce credeti? Aveam o roata blocata si numai eu. Mai erau niste masini cu numere, altele decat nemtene ce erau blocate.

Imi spun in sinea mea: ASTA DA OPERATIVITATE!!!

In jur, nici tipenie de individ care sa-mi deblocheze roata...

Dau telefon la unul din cele indicate pe tichetele lipite pe geamul masinii si in nici cinci minute apare echipa care ma imobilizase exemplar...

Le spun povestea mea, care nu tine... nu se potriveste cu a lor...

Apar si unii din Constanta care erau si ei in aceeasi situatie...

Eu tac, aia vorbesc mai intepat si nu au nici o sansa de scapare, fara sa achite cei 52 de lei pentru deblocare.

Eu imi fac iluzii ca daca le-am aratat ca am platit o sa scap fara sa platesc banii astia. Dar... nu merge!

Ma supar, platesc si plec, un pachet de nervi...

Daca treceti prin Piatra Neamt, nu bagati masina in parcare! Lasati-o langa trotuar, blocati circulatia pe carosabil! Este mai ieftin...

Cu bine!

---

VIZUALIZĂRI: 2255 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI