“La bulivar birjar, la bulivar”, aşa cum spuneau bucureştenii anilor ’40 :)

TIPĂREȘTE

Astazi va voi prezenta o mica plimbare de o jumatate de zi petrecuta in Bucuresti, pe repede inainte si la mare viteza.

Va veti zice poate:

1. Ce naiba l-a apucat si pe ãsta sa ne prezinte o plimbare prin Bucuresti, ca doar e de acolo. N-are ce face ?

2. Si de ce trebuia sa stim si noi de plimbarea lui ? :))

R1. Ba avea ce face, doar ca “ãsta” avea rude dragi venite in tara din Spania si trebuia musai sa-i faca sa se simta bine in bucatica asta de zi pe care o aveau de petrecut in Bucuresti, pana la zborul spre Barcelona de la ora 5,00 de a doua zi.

R2. Traseul pe care vi-l voi prezenta se poate dovedi o varianta buna pentru aceia dintre dvs. veniti pentru scurt timp in Bucuresti, sau de ce nu chiar si pentru bucurestenii sadea :). Daca aveti ceva timp de “omorat” si nu vreti sa intrati in aglomeratia din centrul Bucurestiului, aceasta varianta de petrecere a timpului liber se poate dovedi o buna alegere :)

Musafirii de care va ziceam, erau verisoara mea plecata in Spania de vreo 15 ani, cu sotul (spaniol sadea) si cei 2 copii din dotare, Edi 13 ani si Chiara 10 ani. Romaneste vorbeau doar verisoara mea si cu Edi, Edi care petrecuse multe vacante in Romania asa ca stia bine si romaneste. Cu ceilalti 2 care nu stiau boaba de romana, engleza sau franceza ceva, ne-am inteles doar prin limba internationala, aia cu datul din maini, de facusem febra musculara de la atata vorbit =)). Bine, in situatii extreme si de totala ne-intelegere, apelam la traducerea celorlalti 2 membri ai familiei (lor) si rezolvam cazul.

Mi-am preluat musafirii la intrarea in Bucuresti dinspre Urziceni, in dreptul complexului engros Dragonul Rosu din Colentina. Pana aici venisera adusi de alt var de-al nostru si care trebuia musai sa se intoarca tot in ziua aia acasa la Roman (jud. Neamt). N-a vrut in ruptul capului sa intre in oras si sa ne intalnim pe undeva mai aproape de mine. Asta e. Are o groaza nebuna (de ce oare ?) de traficul atat de “aerisit” si “lejer” din Bucuresti :)). In fine, asa stand lucrurile, uite-ma pe mine cum bat Bucurestiul cap-coada si la mama naibii de unde stam noi, ca sa ajung sa-mi pescuiesc rudele dragi. Care rude fusesera intr-o vizita de 13 zile pe la manastirile din nordul Moldovei si acum aveau aceasta mica fereastra de care v-am zis pana la zborul de plecare spre Barcelona si pe care trebuia s-o umplem noi cumva.

Primul lucru pe care l-am facut, a fost sa-i duc la noi sa-si lase bagajele, dupa care pentru ca era deja ora pranzului, i-am dus la o carciuma de cartier foarte buna, pe numele ei de botez - Potcoava. Restaurantul Potcoava. Asta ca mi-a venit in cap replica aia celebra: “The name’s Bond. James Bond” :)). Poate o sa scriu odata (de bine) si de restaurantul asta, pentru ca intr-adevar merita apreciat. Este un local intr-adevar cam scump, dar excelent ca si amenajare, preparate si servire.

In timp ce asteptam mancarea, hai sa facem planul de bataie al zilei. Avand la dispozitie un timp atat de scurt, ce sa faci, pe unde sa-i plimbi, ce sa le arati mai intai ? Si unde mai pui ca vroiau si multe de te lua capu' :))

Spaniolul pasionat de arhitectura, vroia sa vada Casa Poporului si Palatul Mogosoaia (naiba stie unde o fi auzit de Mogosoaia :)) ), verisoara-mea Parcul Cismigiu si Muzeul Satului iar copii Muzeul Antipa si Gradina Botanica. Minunat. Cum sa-i impaci pe toti ? Infiintam rapid o celula de criza si ne punem la masa negocierilor.

Bineinteles, cu copiii nu s-a putut negocia absolut nimic si sub nici o forma. Sau ma rog, aproape nimic :). Muzeul Antipa era batut in cuie si trebuia musai sa ramana pe lista. Cu multa truda si munca de lamurire, abia abia reusesc sa-i fac pe cei mici sa renunte intr-un final la Gradina Botanica. Cum am reusit performanta ? Promitandu-le ca ii voi duce sa vada in alta parte pomi, liane, boscheti, flori si ce-or mai vrea ei, mai putin chestii tropicale pe care oricum le au si le vad toata ziua in Spania lor. Si uite cum eliminand plantele tropicale din obiectul negocierii, am gasit un bun motiv de a fenta vizita la Gradina Botanica, vizita care cu siguranta ar fi fost o mare “mancatoare” de timp :))

Asadar ramanea sa fac planul de bataie in noile conditii negociate si sa-ncerc sa-mpac si capra si varza. De fapt mai multe capre (musafirii mei) si o singura varza (timpul scurt). Ei na c-am reusit performanta de a-mi titulariza musafirii pe post de capre =))

In fine, hotaram ca fiecare sa aiba cate putin din ce-si doreau si sa ne axam pe o zona relativ restransa dar care sa acopere cat de cat cerintele diverse ale vizitatorilor. Vine si mancarea, ne astamparam foamea si hai la drum ca timpu-i scurt si locuri de vazut multe :)

Incepem cu dat o tura in jurul Casei Scanteii, actuala Casa Presei Libere (De ce oare s-o mai numi “Libere” ? Ca sa dovedim ce ? Si cui ?), cladire avand o suprafata impresionanta de ~ 136.000 m². In aceasta suprafata este inclus atat corpul central masiv si impozant al cladirii, cat si celelalte 4 corpuri laterale mai mici, toate comunicand intre ele. Ansamblul Caseii Scanteii este un spatiu deosebit de functional cuprinzand - tipografia, sute de birouri si zeci de sali de conferinta.

Ca stil arhitectonic veti vedea la Casa Scanteii un lucru cel putin ciudat pentru perioada comunista cand a fost construita. Alaturarea unor simboluri comuniste, cu elemente de arhitectura bisericeasca. Asadar vom vedea unele langa altele ornamente exterioare cu simboluri pur comuniste (steaua in 5 colturi sau secera si ciocanul), impreuna cu coloanele corpurilor laterale si ferestrele celor 4 turnuri laterale, acestea fiind inspirate din stilul vechilor biserici romanesti.

Casa Scanteii a fost ridicata intre anii 1952-1957 ca sediu, redactie si tipografie a ziarului central de partid al Partidului Comunist Roman – Ziarul Scanteia. Dar pe langa Scanteia (tiparit in 1.000.000 de exemplare... Oau !), mai erau tiparite si alte ziare. Va mai amintiti oare de ele ? Scanteia tineretului, Romania libera, Informatia Bucurestiului, Munca, Steagul Roşu. Pe langa ziare, se mai publicau si o multime de reviste cu si despre PMR (ulterior devenit PCR): Lupta de clasa, Munca de partid, Munca in sindicate, Timpuri noi, Pentru patrie, precum si revistele considerate ”literar - cultural - artistice": Femeia, Flacara, Romania literara, Magazin, Veac nou, Secolul XX, Viata romaneasca, Viata studenteasca, Magazin istoric. Dar pe langa toate aceste publicatii, in ultimii ani premergatori lui 1989, s-au mai tiparit si munti de lucrari si volume omagiale despre partid si “conducatorul sau iubit” Nicolae Ceausescu, precum si lucrarile stiintifice facute de altii si semnate de „savanta de renume mondial”, Elena Ceausescu :))

Dar revenind la obiectul muncii Casa Scanteii, aceasta a purtat initial numele de Combinatul Poligrafic Casa Scanteii V. I. Stalin. Acesta cladire, de fapt un complex de cladiri avind si o curte interioara apartinand corpului central, precum si doua ansambluri in forma de “U” pe laterale, fiind prima constructie de mari dimensiuni ridicata dupa venirea comunistilor la putere in Romania, si cum altfel, o replica a Universitatii Lomonosov din Moscova.

Casa Scanteii este astfel un omagiu adus “poporului rus eliberator”, conform celebrului slogan care circula dupa al doilea razboi mondial prin toate tarile satelit ale Uniunii Sovietice conduse la acea vreme (si cum altfel), de guverne slugarnice si lingusitoare aduse la putere prin manevre politice oculte chiar de catre rusi. Sloganul de care va ziceam era: “Stalin si poporul rus, libertate ne-au adus”, un omagiu adus ostasilor sovietici care in frunte cu tovarasul I. V. Stalin poreclit si “tatuca Stalin”, ne-au eliberat prin sangele varsat de sub jugul fiarei cotropitoare naziste :))

Pentru ca sa va dati seama despre ce colos vorbim aici, trebuie sa mai stiti ca din momentul constructiei, adica din anul 1956 si pana in anul 2007, Casa Scanteii a fost (timp de 51 de ani... Oau !) la cei 104 m ai sai cea mai inalta cladire din Bucuresti, fiind detronata abia in 2007 de Tower Center International cu cei 106,3 m ai sai, o cladire de birouri aflata pe langa Piata Victoriei. Totusi Casa Scanteii nu impresionaza deloc privitorul prin inaltimea sa. Nu “sare in ochi” ca sa zicem asa. Asta datorita faptului ca intinderea imensa construita pe orizontala a ansamblului este de cinci ori mai mare decat inaltimea sa. Este vorba aici de o iluzie optica ce face cladirea sa nu para atat de inalta pe cat este in realitate.

Prin proiectul sau de constructie, Casa Scanteii s-a vrut o palma data imperialismului corupt si decadent american ce se lauda cu zgarie-norii sai, cladiri ce sfidau inaltimile cerului. Si pentru ca una dintre cele 3 dimensiuni era deja luata, s-a hotarat ca aici si in contrapartida sa se sfideze ce-a mai ramas. Lungimea si latimea pamantului =))

Casa Scanteii este o cladire fascinanta prin marime, detalii si mai ales pentru ceea ce a reprezentat ea pentru Romania Comunista. Face parte din istoria noastra, asa ca trebuie sa o luam ca atare, nu sa o denigram doar pentru faptul ca a fost construita intr-o perioada neagra a istoriei noastre si sa o uram considerand-o un simbol al putereii comuniste de-a lungul trecerii timpului. Buna rea, istoria trebuie cunoscuta si asumata in totalitate si de catre toata lumea, nu tratata cu intoleranta si rigiditate.

Este si motivul pentru care consider o totala nesimtire si bataie de joc, permiterea afisarii pe fatada cladirii a diverse benere ale unor edituri ce-si au redactiile acolo (Jurnalul National, Click, Adevarul etc.). Si pe langa ca este o bataie de joc la adresa unei cladiri istorice pana la urma, mai este si total inestetic si de un prost gust desavarsit.

Asa cum Casa Poporului atrage o multime de turisti straini si romani deopotriva, Casa Scanteii ar putea deveni si ea un punct de atractie major al Bucurestiului si asta cu foarte putina cosmetizare. Sunt turisti straini care vin in Europa rasariteana special pentru a vedea urme ale trecerii comunismului pe aici. Asa ca de ce ne batem joc de un posibil obiectiv turistic? Nu stiu. Intreb si eu.

In fine, dupa mai bine de o jumatate de ora, terminam turul exterior al Casei Scanteii si o luam pe Soseaua Kiseleff. Lasam pe stanga Muzeul Satului infiintat in 1936 si care se intinde in prezent pe 12,5 ha, spunandu-le musafirilor mei cateva cuvinte despre muzeu si ca acum in nici un caz n-avem timp sa-l vedem, pentru ca o vizita aici ar insemna un minim de 2 - 3 ore timp pe care nu-l aveam, asa ca ramane pe alta data si tinem inainte.

Trecem pe langa Arcul de Triumf, ridicat intre anii 1921-1922 si adus la forma definitiva in 1936. A fost construit si dedicat participarii Romaniei alaturi de trupele aliate in primul razboi mondial 1914-1918. La momentul acela (ca si acum de altfel) si din pacate pentru musafirii mei, Arcul de Triumf era in renovare si nu putea fi vazut. Era acoperit cu un fel de husa ce avea desenat pe ea si intr-un mod foarte realist, Arcul de Triumf in marime naturala. Ei bine lucrul asta iti dadea o senzatie cel putin stranie privindu-l. Aveai impresia ca Arcul de Triumf se misca alene si flutura pasnic in bataia vantului =))

Asa cum Bucurestiul era supranumit “Micul Paris” al Romaniei si Soseaua Kiseleff era supranumita de protipendada Bucurestiului anilor ’40 “Champs-Elysees-ul Bucurestiului”. Si cum in continuare o vom tine inainte tot pe soseaua Kiseleff de la Arcul de Triumf spre Piata Victoriei, o vom lua frumos pe banda intai si cu viteza mica, pentru ca pe aici vom avea de vazut o multime de cladiri cu arhitecturi care mai de care mai frumoase, in general sedii de ambasade sau muzee.

Daca aveti mai mult timp la dispozitie (si chef de a o face), minunat ar fi sa o luati pe jos pe Soseaua Kiseleff, pe cei ~ 3 Km dintre Arcul de Triumf si Piata Victoriei, asta pentru a va bucura din plin de plimbarea pe una dintre cele mai frumoase strazi ale Bucurestiului.

Soseaua Kiseleff este marginita de o parte si de cealalta de arbori imensi si cu umbra din belsug, iar in plimbarea pe care o veti face pe aici veti putea admira constructii deosebite si care mai de care mai frumoase si mai somptuase, de la vile si palate superbe, la resedinte de ambasade si muzee.

Dar nu in ultimul rand merita sa faceti o oprire de cateva minute pentru un scurt popas si in Parcul Kiseleff, o mica oaza de verdeata ce va va incanta cu siguranta. Parcul a fost infiintat in 1847 si a fost pana dupa al doilea razboi mondial unul dintre locurile de plimbare preferate de elitele acelor vremuri. Aici va veti putea odihni in voie pe una din bancile din parc, printre ronduri de flori si teii batrani ce-i veti gasi la tot pasul.

Daca doriti sa va plimbati putin si pe alei, veti intalni o multime de busturi reprezentand personalitati romane, precum si Monumentul Infanteriei Romane, complex statuar din bronz construit ca un omagiu adus “reginei bataliilor” – Infanteria.

Dupa ce trecem de Arcul de Triumf, facem o scurta oprire pe a doua strada la dreapta, lasam aici masina si o luam putin pe jos pe Kiseleff pana la nr. 47, unde tot pe dreapta, putem admira Casa Nicolae Titulescu, actualul sediu al Fundatiei Europene Titulescu. Este o constructie superba, mare si impresionanta cu detalii inspirate din arhitectura veche franceza si care pastreaza si acum pe frontispiciu, monograma proprietarului N. T.

Unii carcotasi ar putea spune vazand aceasta constructie ca este chiar ostentativa pentru o locuinta privata. Dar sa nu uitam totusi ca in acele timpuri (ca si azi de altfel :)) ), o persoana importanta trebuia sa detina si o locuinta impozanta si pe masura rangului sau in societate. Iar despre Nicolae Titulescu toata lumea stie cine a fost si ce a insemnat pentru diplomatia romaneasca interbelica pe scena politica internationala, asa ca nu e cazul sa dezvoltam.

Terminam cu vizita Casei Nicolae Titulescu si facem apoi un mic popas de explorare si la Bufetul de la Sosea aflat pe partea stanga de data asta pe Kiseleff la nr. 4, un mic palat cu o foarte frumoasa gradina langa el. A fost construit in 1892 de catre arhitectul Ion Mincu, iar ca stil arhitectonic Bufetul de la Sosea este inspirat de vechile case ale boierilor romani, cu foisor la etajul intai, scara interioara si pridvor la intrare. Este un loc frumos ce merita vazut.

Astazi cladirea adaposteste restaurantul Casa Doina, un local de fitze zic eu si cu preturi exagerat de mari, bazate ma gandesc mai mult pe locatie decat pe cine stie ce mari realizari culinare sau de alta natura.

Ajungem in Piata Victoria unde vom gasi o alta cladire, Palatul Victoria, care si ea este un punct de reper in trecutul comunist al Romaniei. Palatul are o suprafata de 26.000 m² si a fost construit in decursul a 7 ani, inceput in 1937 pe vremea regelul Carol al II-lea si terminat in 1944 in timpul domniei regelui Mihai I.

Initial, cladirea a fost gandita si realizata ca nou sediu al Ministerului de Externe. Din cauza avariilor majore provocate de bombardamentele din anul 1944, Palatul va intra in renovare totala, lucrari terminate 8 ani mai tarziu in 1952 pe timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Secretar General al Partidului Comunist Roman.

In timpul conducerii comuniste dintre anii 1944-1989, Palatul devine sediul in care isi vor desfasura activitatea Consiliul de Ministri si Ministerul de Externe, cladirea purtand atunci numele de Palatul Consiliului de Ministri. Dupa evenimentele din decembrie 1989 si pana in prezent, aici isi va desfasura activitatea Guvernul Romaniei, cladirea primind acum si un nou nume – acela de Palatul Victoria.

In fine spre bucuria copiilor, ajungem si la a doua dintre destinatiile principale ale noastre de astazi, Muzeul Grigore Antipa. Acesta se afla in Piata Victoriei vis-a-vis de sediul actual al Guvernului Romaniei - Palatul Victoria, cel despre care tocmai v-am vorbit.

Muzeul Grigore Antipa a fost gandit si ridicat special ca o cladire cu destinatie de muzeu. "Un Muzeu de Istorie Naturala demn de capitala tarii”, cum zicea chiar Grigore Antipa la insistentele caruia au fost aprobate fondurile pentru construire de catre primul ministru din acea vreme, Dimitrie Sturza. Ridicat intre anii 1904-1906 in stilul brancovenesc, muzeul Grigore Antipa a fost inaugurat in anul 1908 de Regele Carol I insotit si de importante personalitati politice si din domeniul stiintific si cultural de atunci.

Muzeul cuprinde colectii organizate pe grupe diferite: zoologie, paleontologie, etnografie, antropologie, geologie si anatomie. Intrarea in muzeu costa 20 lei pentru adulti si 5 lei pentru elevi si studenti, copii prescolari beneficiind de intrare gratuita.

Noi insa nu am mai platit pentru copii si asta pentru ca in perioada vacantelor, elevii de scoala generala si liceu beneficiaza de gratuitate, un lucru bun si care trebuie remarcat :). Programul de vizitare este intre orele 10 - 20, de marti pana duminica, lunea fiind inchis. Aveti si posibilitatea de a inchiria audio ghiduri in romana, engleza, franceza si germana la tariful de 12 lei / persoana. Daca vreti sa si fotografiati exponatele (interzis blitzul), veti mai achita o taxa de 10 lei, primind in schimb un sticker pe care trebuie sa-l lipiti undeva la vedere.

Eu unul nu mai fusesem la Antipa de prin scoala generala, asa ca l-am privit acum ca si cand l-as fi vazut pentru prima oara. Este un loc interesant si pe care puteti sa-l vizitati, indiferent ce varsta aveti. In dreptul fiecaror exponate, sunt instalate sisteme interactive de prezentare si asta spre bucuria copiilor care pot „butona” si alege pasarea sau animalul care-i intereseaza si sa afle informatiile dorite.

In muzeu puteti vedea si celebrele „diorame biologice” amenajate pe categorii de habitate, acele tablouri tridimensionale de mari dimensiuni si care sub efectul spoturilor luminoase creeaza impresia unor ecosisteme reale, populate cu diverse specii de pesti, animale sau pasari. Trebuie remarcat ca ideea de a creea aceste diorame a apartinut lui Grigore Antipa, iar primul muzeu din lume care le-a folosit a fost Muzeul de Istorie Naturala din Bucuresti, actualul Muzeu National de Istorie Naturala Grigore Antipa. Ulterior, ideea de prezentare a animalelor in mediul natural prin diorame, a fost preluata si de alte muzee celebre din lume, iar interesul starnit in lumea stiintifica face ca meritul lui Antipa sa fie cu atat mai mare.

Iarasi un loc deosebit din muzeu, este pestera artificiala in lungime de ~ 20 m, unde puteti sa vedeti stalactite si stalagmite foarte bine si realist create, totul pe un fond sonor adecvat (tipete de lilieci si picaturi de apa). Aceasta pestera artificiala se poate dovedi utila pentru cei care nu au vazut cum arata in realitate o pestera, dar si pentru copii prea mici pentru a putea fi dusi intr-o pestera „de-adevaratelea” :)

Pe la ora 5 dupa amiaza terminam cu muzeul Antipa si pentru ca era deja tarziu ne gandim s-o luam usor catre casa. Dar nu inainte de a traversa Kiseleff-ul pentru a admira mai de aproape (spre marea bucurie a spaniolului nostru) superba cladire de pe partea stanga a strazii aflata la nr. 2 construita si ea in stil brancovenesc, ce gazduieste Muzeul de Geologie.

Dupa aceea revenim vis-a-vis unde pe Kiseleff nr. 3 si trecem pe langa Muzeul Taranului Roman. Initial prins si el in planul de vizitare, ne trece repede si din lipsa de timp, dar si pentru faptul ca ei abia ce venisera dintr-un lung tur al manastirilor din nordul Moldovei si vazusera p’acolo destula traditie cat sa le ajunga pentru vreo cativa ani :))

Ne marginim asadar la a admira pe afara si aceasta superba cladire ce gazduieste muzeul, construita cum altfel in acelasi stil brancovenesc, sub forma vechilor incinte manastiresti si avand si o curte maricica interioara.

In care curte interioara (aflata pe strada Monetariei), veti vedea o mica si minunata bisericuta de lemn, Biserica Sfantul Nicolae din satul Bejan - Hunedoara. Aceasta mica biserica datata din anul 1802, a avut o soarta trista, dar cu final oarecum fericit. A fost lasata in parasire de catre locuitorii satului Bejan in anul 1947, atunci cand in sat s-a construit actuala biserica din caramida. Batrana bisericuta de lemn aflata intr-o stare jalnica si in pericol iminent de prabusire, a fost cumparata in anul 1991 de administratia Muzeului Taranului Roman, demontata bucata cu bucata, mutata in Bucuresti si apoi dupa un an de zile in 1992, refacuta integral in curtea din spatele muzeului.

Totusi aceasta bisericuta pe care am vizitat-o acum vreo 3 ani, are un aer dezolant si da senzatia de parasire. In lipsa slujbelor care nu s-au mai oficiat aici din anul 1947, aceasta bisericuta pare trista, stinghera si fara rost. Nu mai face altceva decat sa-ti bucure privirea, nu si sa-ti aline sufletul. Pentru asta spuneam un pic mai sus ca a avut o soarta cu un final oarecum fericit. Poate n-ar fi rau ca cel putin de marile sarbatori sa se oficieze si aici cate o sfanta slujba, iar aceasta bisericuta sa-si reia macar pentru un scurt rastimp, menirea pentru care a fost ridicata. Aceea de a alina si bucura si sufletele oamenilor.

Traversam strada Monetariei, mica straduta ce face legatura intre B. dul Ion Mihalache si Soseaua Kiseleff si facem o scurta oprire la Biserica Mavrogheni, loc mult drag mie si sotiei mele, locul unde cu ani in urma am avut cununia religioasa :)

Ridicata probabil in anul 1786 de catre domnitorul de origine greaca Nicolae Mavrogheni si sotia sa Maria Doamna, biserica este inchinata Izvorului Tamaduirii, ca multumire adusa lui Dumnezeu dupa vindecarea miraculoasa a fiicei domnitorului de o boala la acea vreme incurabila - pneumonia.

Initial avand regim de manastire, Biserica Mavrogheni devine pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza biserica parohiala. In curtea bisericii, domnitorul (de Mavrogheni zic nu de Cuza) infiinteaza si o tipografie la care Ion Heliade Radulescu va tipari in 1829 prima revista in limba romana, revista Curierul Romanesc. Aceeasi tipografie va tipari doi ani mai tarziu in 1831 si prima constitutie a Romaniei, sub numele de Regulamentul Organic.

Tot in curtea bisericii veti gasi si Eforia Scoalelor, un monument funerar sub care este inmormantat Ion Heliade Radulescu, membru fondator al Academiei Romane si primul ei presedinte, omul care a iubit cu tot sufletul acest loc solicitand in mod expres sa fie inmormantat aici.

Terminand si cu vizitarea Bisericii Mavrogheni, mergem pe B. dul Ion Mihalache (fostul 1 Mai) in dreptul spitalului Filantropia, acolo unde parcasem masina si mergem acasa s-o luam pe mami care venise si ea de la serviciu si sa plecam in Herastrau, ultima locatie de pe lista de vizitat.

Parcul Herastrau este cel mai mare parc al Bucurestiului avand o suprafata de 187 ha, o imensa zona verde in care veti afla atat linistea cat si aerul curat atat de rar (si ravnit) in Bucuresti. Este un parc superb in care veti gasi arbori batrani (salcii, plopi, artari, frasini, castani, tei), multe flori, alei frumoase centrale sau altele mai retrase, posibilitati de agrement (inchiriere de biciclete, plimbari cu vaporasul, locuri de joaca pentru copii) si mai multe terase si restaurante, marea majoritate a „mancatoriilor” fiind grupate in partea de nord a parcului, „La roata” cum mai este denumita acea portiune a parcului, in zona dinspre ambasada Chinei (Soseaua Nordului). Dar daca aveti timp si chef de mers mai mult pe jos prin aer curat, verdeata si cantec de pasarele, puteti s-o luati pe aleea ce inconjoara parcul si care are o lungime de ~ 6 Km. Relaxare totala :)

Noi am luat-o cu masina pe langa Arcul de Triumf, apoi stanga la Piata Charles de Gaulle (fosta Piata a Televiziunii) spre ambasada Chinei unde la un mic rond cu sens giratoriu, o luati stanga pe o alee paralela cu B. dul Aviatorilor si aflata intre bulevard si parc. Pe aici cu siguranta veti gasi si un loc liber de parcare.

De intrat in parc, am intrat prin intrarea de la Piata Televiziunii de unde in pas de plimbare, admiram frumoasele fantani arteziene in frunte cu minunata Fantana Modura construita in 1939, fantani invadate acum de o multime guresa de copii care se balaceau si se stropeau cu apa unii pe altii. Apoi tinand drept spre lacul Herastrau, pe partea stanga ne oprim putin spre bucuria Kiarei, micuta noastra spanioloaica, la Expo Flora, o mica dar superba expozitie de flori si plante rare si cu un aranjament peisagistic deosebit, unde cu siguranta merita sa petreceti cateva minute de relaxare. Dupa aceea, inconjurand lacul prin dreapta veti trece pe un ingust podulet (stavilar de fapt) si veti ajunge in partea de nord a parcului Herastrau la Roata, zona cu terasele si restaurantele de care va ziceam.

Aici incheiem scurta noastra plimbare de cateva ore prin Bucuresti oprindu-ne pentru masa de seara (noapte mai bine zis :)) ), la restaurantul Quattro Stagioni, local pe unde mai trecusem si fusese totul OK :). Comandam pizza si paste, ne ghiftuim, apoi o luam usor catre casa.

V-am prezentat in acest review cateva informatii despre oaresce obiective turistice ale Bucurestiului, obiective grupate intr-o zona restransa si care poate fi acoperita cu usurinta intr-o zi, o varianta buna de plimbare zic eu, daca vreti sa ocoliti aglomeratia din Centrul Vechi si in general din centrul Bucurestiului.

Acest traseu poate fi o optiune pentru cei ce viziteaza pentru scurt timp capitala, sau de ce nu, chiar si pentru bucurestenii care au uitat de ea sau aceia care inca nu cunosc aceasta zona :). Nu zambiti. Este foarte posibil sa existe bucuresteni care nu cunosc soseaua Kiseleff sau lacul si parcul Herastrau decat la modul de a trece pe acolo in goana masinii, nebanuind ce frumuseti ascund.

Si ca sa-mi sustin afirmatia, va voi spune ca Bucurestiul este un oras de 228 Km² si cu distante de strabatut destul de lungi de la un capat la altul. De exemplu din cartierul Berceni aflat in sud, pana in cartierul Baneasa in aflat in nordul capitalei, veti avea de parcurs nu mai putin de 25 de Km. Asadar posibil si probabil ca cei din sudul Bucurestiului sa ajunga foarte rar sau deloc pe Kiseleff sau prin Herastrau, nevoiti fiind ca din cauza traficului infernal din capitala sa aleaga alte locuri de plimbare si relaxare, mai apropiate de casele lor, evitand astfel aglomeratia, nervii si ambuteiajele care sunt la ordinea zilei prin Bucuresti.

Inchei aici prezentarea acestui mic si relaxant traseu de o jumatate de zi, la gandul ca poate va fi cuiva folositor intr-o ocazie data, pentru ca asa cum spuneam si in alte postari anterioare:

Cine detine informatia, detine puterea.

THX! Bye bye.

Sursa informare - Wikipedia

---

VIZUALIZĂRI: 2660 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI