Centrul Istoric Bucureşti - istorie şi relaxare

TIPĂREȘTE

Prima dată când m-am plimbat pe Lipscani, a fost în timpul armatei, prin 1989 şi atunci cu un ochi la clădirile istorice şi cu altul la patrula militară care avea obiceiul să controleze orice militar în termen întâlnit în cale. Atunci nu aveai voie în ţinută civilă, iar cea militară de “oraş” trebuia să fie impecabilă, foarte greu datorită condiţiilor din unităţile militare.

După terminarea armatei, la începutul lui aprilie 1990, am vizitat „Casa Poporului”, care era un vast şantier la momentul respectiv şi Centrul Bucureştiului, incluzând aici şi Centrul Istoric. Aveam o mătuşă care locuia chiar lângă sediul PNŢCD de pe bulevardul Carol I, atunci cred că se numea Republicii, deci foarte aproape de Intercontinental, de metrou și de Centrul Istoric, am stat în Bucureşti câteva zile pentru a evalua detaşat urmele Revoluţiei din decembrie şi de a vizita câteva obiective cum ar fi Muzeul Naţional de Istorie şi Tezaurul din subsol, dar şi Muzeul Militar Central, care m-a atras dintotdeauna prin exponatele prezentate acolo.

Ulterior, am revenit în Bucureşti de mai multe ori cu un target fix, de foarte puţine ori având ocazia de a rupe câteva momente pentru a vizita Centrul Istoric. Abia în noiembrie anul trecut, cu prilejul TTR de toamnă am putut evalua amenajarea “noului” Centru Istoric şi a parcării subterane de la Universitate, inaugurată cu câteva zile în urmă.

Însă în acest an am alocat o seară pentru a observa transformările de care s-a bucurat Centrul Istoric, în opinia mea destul de interesante, care a reuşit să (re)aducă atmosfera unui oraş care se bucură de o istorie frumoasă, cu multe clădiri foarte vechi şi mulţi turişti impresionaţi de ceea ce văd.

Venind dinspre zona de nord a Bucureştiului, am coborât din metrou la Piaţa Unirii şi am luat-o apoi către Curtea Veche, prima Curte Domnească din Bucureşti.

Am trecut pe lângă Hanul lui Manuc una dintre cele mai vechi clădiri din Centrul Istoric, construit de către Manuc Bei în anul 1808, o clădire interesantă cu multe pavilioane, pivniţe, terase, dar şi peste 100 de camere la etaj. Parcă nu mi-a venit să intru de unul singur şi am plecat mai departe spre Biserica Curtea Veche, cea mai veche biserică din Bucureşţi, construită între 1545 şi 1554 şi Palatul Voievodal, care împreună formează Curtea Domnească, pe locul unde Mircea cel Bătrân construise o cetate în anii 1400.

Sunt foarte multe informaţii care apar în legătură cu construcţia Palatului Voievodal, multe dintre ele pun sub semnul întrebării perioadele construcţiei Curţii Domneşti, au fost descoperite recent hrube, ziduri de apărare, trepte şi coloane care pun într-o nouă lumină dovezile care atestă că Vlad Ţepeş ar fi cel care a iniţiat consolidarea vechii cetăţi construită de Mircea cel Bătrân.

Fiind seară, n-am reuşit să pătrund în Curtea Domnească, o voi vizita cu prima ocazie când voi mai ajunge în Bucureşti, am descoperit imagini fascinante cu interiorul Curţii, cu arcadele şi zidurile impunătoare, cu turnul susţinut cu bârne din stejar, care avea funcţia de observator.

S-au identificat şaptesprezece imobile din Centrul Vechi care păstrează urme din perioada construcţiei Curţii Domneşti, dar şi ziduri de apărare cu bolovani, blocuri de piatră şi cărămidă din apropierea Băncii Naţionale şi a străzii Soarelui.

Cu regretul că n-am putut vedea mai mult din Curtea Domnească, paşii m-au purtat către fosta Curtea a Sticlarilor, devenită acum Curtea Berarilor, una dintre cele mai renumite berării din oraş, aici se poate servi Lada de Degustare cu 7 sticle de bere diferite şi o porţie de hamsie sau alune la un preţ foarte bun, conform unei reclame întâlnite în drum. Cum eram singur şi cum nu-mi place să beau singur, am trecut mai departe cu regretul că prietenul pe care îl sunasem în Bucureşti era ocupat în acel moment.

Am întâlnit o mulţime de clădiri renovate a căror destinaţie s-a schimbat, au apărut câteva hoteluri şi multe, multe restaurante, baruri şi terase a căror personal era în stradă, dornic de a te invita înăuntru, foarte multă lume, deşi temperaturile erau destul de mici, am întâlnit şi fetiţe care te priveau zâmbind şi provocator, undeva după intersecţia cu Lipscani, pe strada Şelari, am descoperit o străduţă extrem de îngustă, asemănătoare cu străduţele din Roma, unde am fost întâmpinat de un grup de ţigani care m-au întreba fiecare câte ceva, in aceeaşi secundă: “O fetiţă? ”, „Ţigări bune?” şi „Un fum?” Nu le-am răspuns nimic şi am trecut mai departe. Oricum, la ore mai avansate din noapte cred că devin periculoşi şi îi suspectez şi de amiciţie cu poliţia locală, care era prin preajmă, preocupată de telefoanele personale.

Am admirat arhitectura clădirilor şi efortul depus pentru a scoate această zonă din negura în care se afla, mai sunt clădiri dărăpănate sau în curs de renovare, însă cred că în scurt timp, datorită potenţialului zonei, ele se vor transforma în atracţii pentru turişti.

Pe Lipscani am observat câteva saloane de masaj erotic, iar pe câteva străduţe laterale magazine tip „sex shop”, ceea ce înseamnă că este o zonă atractivă şi dintr-un anumit punct de vedere, ceea nu este foarte rău pentru turism şi bugetul oraşului, zic eu.

Pe Lipscani am întâlnit Hanul cu Tei construit în 1833 de două familii, o clădire monument istoric, care odinioară era cunoscută sub numele de Hanul de pe Uliţa cea mare a Marchitanilor, singurul han care şi-a păstrat forma iniţială. La intrarea în han încă mai există blazonul celor două familii care l-au construit. În prezent aici funcţionează un foarte apreciat restaurant dar şi o galerie de artă, unde periodic au loc diferite expoziţii.

Clădirea Băncii Naţionale a României este cu adevărat monumentală, construită între anii 1883 şi 1900, păstrează liniile Renaşterii, a fost proiectată de către arhitecţi francezi şi construită de către români, în principal cu materii prime din ţară şi cu ajutorul breslelor de meșteșugari din Bucureşti. Arhitectura cu ziduri înalte şi groase, ornamentele, decorul, statuetele şi ferestrele largi şi înalte, conferă acestei clădiri o însemnătate aparte, urcând pe podiumul celor mai frumoase monumente istorice din Bucureşti.

Pe Lipscani mi-a plăcut foarte mult designul felinarelor retro şi canalizările pe care scrie Primăria Bucureşti, cu emblema acesteia, mă gândesc că dacă erau în Constanţa, de mult erau la fier vechi.

Un punct de atracţie important, sunt vestigiile de la Curtea Domnească scoase la lumină în faţa Palatului BNR, luminate şi protejate de geamuri groase, aşa ceva am văzut în Sofia, pe lângă clădirea Parlamentului, lângă metrou, poate n-ar fi rău să existe câteva panouri care să prezinte aceste vestigii, sau nu le-am văzut eu.

Vis-a-vis, se află Palatul fostei societăţi de asigurare Dacia – România, actualmente sediul BCR, o clădire la fel de frumoasă ca Palatul BNR, cu o faţadă împodobită cu busturi, cu grupuri de personaje în relief. În mijlocul clădirii se observă o cupolă impresionantă, iar către extremitatea de pe Lipscani, putem observa grupuri statuare deosebit de interesante, luminate foarte frumos. De fapt fiecare element ornamental al celor două Palate este luminat feeric, m-am bucurat ca măcar Centrul istoric să semene cu o capitală occidentală care atrage zeci de mii de turişti.

Plimbarea mea a continuat prin spatele Palatului fostei societăţii de asigurare, pe strada Stavropoleos, către Mănăstirea Stavropoleos, un monument istoric din 1724, care astăzi funcţionează ca Mănăstire de maici. De fapt, atunci când s-a construit, această biserică era inclusă în interiorul unui han, care astăzi nu mai există. Biserica a fost susţinută mult timp de veniturile realizate de către han.

La nici 100 de metri de biserică, se află Caru' cu bere, una dintre cele mai celebre berării din Bucureşti, care la acea oră era plină ochi, doar era sâmbătă seara.

Mi-am continuat plimbarea pe Calea Victoriei şi apoi am reintrat pe Lipscani pentru a ajunge pe strada Smârdan la Biserica Rusă, o biserică deosebit de frumoasă, luminată pe măsura importanţei sale, construită în 4 ani, între 1905 şi 1909, cu hramul Sf. Nicolae, are turle specifice bisericilor ruseşti, nu mai sunt aurite ca în momentul inaugurării, dar păstrează aceeaşi strălucire de odinioară. Mi-ar fi plăcut să o vizitez, însă era închisă, oricum arhitectura este minunată şi sunt convins că interiorul este magnific, cu toate că multe piese iniţiale, care au aparţinut bisericii au fost retrase la Sankt Petersburg în timpul Primului Război Mondial.

De aici mi-am continuat plimbarea către ansamblul de 3 statui din faţa Universităţii, Heliade Rădulescu, Mihai Viteazu şi Spiru Haret, am făcut câteva fotografii şi am admirat zona refăcută complet, apoi am luat un taxi care m-a lăsat la hotel.

Centrul Istoric al Bucureştiului este superb, procesul de aducere la lumină a unor clădiri foarte vechi continuă, turiştii sunt încântaţi de ceea ce văd, a (re) devenit una dintre principalele atracţii ale Bucureştiului, pentru cine doreşte distracţie, aici este locul cel mai bun, pentru cine doreşte să se întâlnească cu istoria, a nimerit exact acolo unde trebuie, și într-un caz şi în celălalt, câteva ore nu sunt de ajuns pentru a te plimba, a înţelege şi a profita.

Eu personal îmi doresc să revin, de această dată pe timp de zi, când obiectivele turistice sunt deschise vizitării, dar în acelaşi timp îmi doresc câteva clipe de relaxare într-un local cu tradiţie alături de prieteni la o bere, pentru a povesti despre Centrul istoric şi ceea ce înseamnă el. Pe când o mini-întâlnire AFA la Hanul lui Manuc?

P.S. Cu siguranţă în momentul plimbării prin Centrul Vechi nu cunoşteam foarte multe amănunte despre clădirile istorice care îl alcătuiesc, din acest motiv am găsit de cuviinţă să inserez linkuri către principalele obiective, care mie mi-au fost de un real folos. Data viitoare când îl voi vizita, voi fi cu toate temele făcute şi deja voi privi către particularităţi, care de obicei se ascund la prima vedere. Însă voi deja aveţi toate elementele acum.

Vă doresc o plimbare sau chef pe cinste în Centrul Istoric din Bucureşti!

---

VIZUALIZĂRI: 2980 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI