GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
TIPĂREȘTEPe masura ce trece vremea, eu si cu Micul Paris suntem din ce in ce mai putin prieteni.
Pe vremuri eram destul de apropiati. Dincolo de diferenta mare de varsta, simteam ca avem chiar o relatie speciala, una care s-a nascut cu multi, multi ani in urma.
O sa-mi spuneti ceea ce toata lumea stie: nimic nou, oricat de speciala ar fi, nici o relatie nu-i liniara. Domnul Murphy, cel care a relevat aevaruri simple in cele mai scurte propozitii, a zis-o cel mai bine: ce incepe bine, se termina prost. Reciproca: ce incepe prost... se termina si mai prost!
Totul a-nceput cu aventura unui copil prescolar in prima calatorie majora a vietii. Strans agatat de mana mamei, surescitat de ceea ce urma sa fie primul contact cu o alta lume, o vizita la Unchiu’. Fratele tatii, cel pe care-l priveam, atunci cand ne vizita la tara, ca pe altceva decat un om obisnuit, construit din carne si oase. Nu semana cu nici un om din sat. Vorbea altfel, umbla altfel, se-mbraca diferit. Categoric, orasenii, daca erau si ei oameni, erau ALTFEL de oameni! Ca sa nu mai vorbim de Tanti. Roscata, bucle, rochii frumoase... si ochii aratau altfel. Si mirosea asa frumos... !!
Parca ma vad intrand in Bucuresti, adus, din satul meu din Baragan, de o venerabila RATA. Pufaie, horcaie, dar nu se da batuta. I-au trebuit aproape doua ore ca sa strabata un drum de nici 60 km, da’ a ajuns. Coboram in gura Colentinei. Deschid larg ochii, privind in stanga si-n dreapta, coplesit de forfota trecatorilor, ametit de vuietul tramvaielor, pierdut in lumea celor mari. Un pusti speriat, timorat, lispit de orice reper cunoscut, care sa-i dea un strop de curaj. Noroc cu mama. Singurul punct de sprijin ferm, neconditionat si absolut, in orice situatie, mama!!
Asadar, primul contact cu Micul Paris a fost socant: uimire si admiratie totala! Strazi largi, asfaltate sau pavate, o multime de masini, tramvaie, troleibuze. Magazine si cinematografe. Case mari, garduri frumoase. La noi, doar scoala, Posta si conacul boieresc (CAP-ul, in acele zile) erau mai rasarite, da’ nu se compara!!
COFETARII!! Ooo, doamne, ce prajituri!! Doar gogosile mamei mi-au placut mai mult.
Primul contact... pe de-o parte El, cu toate cele care-ti luau ochii si mintile, pe de alta eu, imaginea inocentei insasi. Cum sa nu-l iubesti cu toata fiinta?
Micul Paris a fost cinstit in primele etape. A raspuns sentimentelor mele cu aceeasi moneda. M-a asteptat sa termin scoala generala si m-a primit intr-un liceu asa cum erau mai toate cele din oras in acele timpuri. Scoli adevarate, cu profesori adevarati. Cu examen de admitere unde candidam zece pe un loc. La liceu!! Mi-a oferit sansa sa invat cu profesori exceptionali. Ma inchin cu respect si pios omagiu celor care au plecat dintre noi, multumindu-le, in aceeasi masura, si celor care inca traiesc si formeaza generatii noi de copii.
Micul Paris mi-a oferit aleile Cismigiului si teiul lui Eminescu pentru a trai fiorii primei iubiri. Tot aici am trait, in anii de liceu, traditia primei ninsori a iernii. N-o stiti, nu-i asa? ! Ei bine, traditia spunea ca nu poti face ore in prima zi in care ninge de-adevaratelea. Era musai ca toata clasa sa mearga in Cismigiu pentru a se bucura din plin de prima bataie cu bulgari a acelui an.
Micul Paris si acelasi liceu aveau sa-mi ofere ceea ce urma sa fie dragostea vietii mele. Gata, e prea personal, nu va mai spun!
Micul Paris m-a primit in cinematografele sale. Patria, Scala, Luceafarul, siragul de cinematografe de pe bulevardul Gheorghe Gheorghiu Dej (azi Elisabeta), amintirea cetoasa a atator filme pe care trebuia sa le mai vad odata, singur, daca, intr-adevar, chiar vroiam sa vad filmul...
M-a primit in teatrele sale. Mi-a dat prilejul sa ma desfat cu prestatii exceptionale ale monstrilor sacri ai scenei romanesti: Toma Caragiu, Stefan Banica, Petrica Gheorghiu, Radu Beligan, Gheorghe Dinica, Stefan Iordache, Tamara Buciuceanu, Horatiu Malaiele... oo, doamne, cate nume mari!! Si cate mai sunt inca...
Am strigat, m-am bucurat si am plans pe stadioanele lui. Am cantat si m-am bucurat de fotbal impreuna cu prietenii la cuplajele interbucurestene. M-am extaziat la golul lui Boloni din ’83, care-l pensiona pe batranul Zoff si invingea o campioana mondiala, Italia. In 1987, pe Ghencea, l-am salutat pe celebrul Manolo cu doua degete la tample, strigand, cat ma tineau plamanii: oleeee, torero!! Era 2-0 pentru ai nostri intr-un meci care avea sa se termine 3-1.
Micul Paris mi-a daruit prieteni adevarati. Nu numai in adolescenta, cand prieteniile se leaga usor, si, uneori, se desfac la fel de usor.
Am avut privilegiul prieteniei lui nea Marin. Tigan. N-am intalnit multi romani care sa munceasca atat de mult. Lucra in cel mai dificil loc dintr-o fabrica chimica, pentru ca programul era de 6 ore si, dupa serviciu, avea timp sa mai zugraveasca cate-un apartament. Am mers cu bucurie la nunta fiicei sale mai mari. Tocmai terminase liceul sanitar, cred ca este medic acum.
Oo, Doamne, ce multe bucurii mi-ai daruit, dragul meu Mic Paris!
Mi-ai scris numele, pe cateva acte oficiale, alaturi de cele ale persoanelor care imi umplu sufletul si viata. Asta nu inseamna, sa ne intelegem, ca sunt al tau. Nu! sunt al lor, tu doar ai consemnat acest fapt.
Se intelege, n-a curs doar lapte si miere.
Mi-ai furat ceasuri din viata stand la cozi interminabile si degradante. Oua, carne, bomboane cubaneze, portocale... Totul, intr-o vreme, se cumpara „pe sub mana”. Era vremea paradoxului alimentar: nu gaseai nimic de mancare in magazine, insa toata lumea avea frigiderul plin. Mai tineti minte? Aveam „relatii” oriunde, pana si la librarie. Traiam intr-o societate stramba in care „vanzatorul” era o persoana foarte importanta. Noi insine ii valorificam pozitia. Dincolo de „atentiile” obligatorii, traiam absurdul unei situatii in care ii intretineam personajului sentimentul unei (false) superioritati. El suferea deja de ceea ce eu numesc „sindromul portarului de la spital”. Il stiti cu totii, personajul traieste inca. Nu-ti poti vizita ruda bolnava la spital decat trecand de el, Cerberul care te priveste intotdeauna de sus si pe care, invariabil, o bancnota strecurata cat mai discret il sensibilizeaza. Pai, el stie, nu-i asa, ca dupa ce treci de el, „dai” la toata lumea. El de ce sa nu „ia”?
D-aia zic, Micul meu Paris, m-ai obligat sa-mi deformez caracterul in asa mod, incat azi am impresia ca „spaga” si „atentia” sunt informatii din ADN-ul meu.
Mi-ai otravit placerea plimbarilor la sosea cu gustul amar al defilarilor obligatorii de 1 Mai si 23 August.
M-ai obligat sa invat ce-i aia „narusenia”, „zasada” si „leka nos”. O antena de bulgari performanta ma tinea departe de cele doua ore de program TV de la noi. M-ai obligat sa-mi fie greata de cuvinte simple ca „patrie”, „patriot” „academician”, „chimist”.
Mi-ai oferit gazduire intr-un bloc. O sa-mi spui ca eu am ales sa stau aici, intr-un cartier in care, la momentul construirii blocului, granita cu porumbul era la doi pasi. Ok, asa este, insa, scuza-ma, mi-ai dat de ales? Cand ne-ai daramat casa, cele din Primaverii erau ocupate, dupa cum stii.
N-ar fi fost cine stie ce, pentru ca vecinii mei erau, in acele timpuri, oameni cu frica lui Dumnezeu si cu sapte ani de-acasa. Insa ne-ai pedepsit apoi cu alte blocuri in care, vai noua, locuiesc acum ei, cei multi si certati decisiv cu bunul simt. Si, pentru numele lui Dumnezeu, de ce manele? De ce nu muzica populara romaneasca? De ce nu Gica Petrescu si Maria Tanase?
Ti-ai propus, la un moment dat, sa marchezi pentru eternitate cateva puncte pe harta ta. Si-ai zis: sa fie Piata Universitatii! Si cladirea CC. Si Academia Militara. Si aeroportul Otopeni. Si alte cateva mai mici sau mai mari. Si, in Decembrie 1989 le-ai marcat cu sange. A fost momentul in care am redescoperit sensul real al cuvintelor pe care le detestam inainte. Si al altora asemenea lor: erou, martir, dar si terorist, dusman al revolutiei... Ti-ai „tras” dreptul de a te numi „oras martir”. Pot sa pun o intrebare? Adica de ce orasul e martir? E grav daca mie mi se pare ca e doar un slogan pentru smecheri?
Am avut, in acele momente, revelatia faptului ca m-ai facut martor la ceea ce inseamna sa faci istorie. Mi-am zis, privindu-i pe cei care deveneau vedete TV in acele zile: ce moment extraordinar sa-ti faci un viitor! Stii, dragul meu Mic Paris, ce m-a retinut? Mi-am amintit o cugetare a nu stiu cui, dar care mi s-a parut tare potrivita pentru ce a urmat: CAND APELE SUNT TULBURI, DEASUPRA IES GUNOAIELE! D-aia a pus maestrul Rebengiuc niste hartie igienica pe masa.
Pe urma, orasul meu iubit, ai pierdut de tot busola! M-ai amagit cu sperante ca am scapat de minciuna, de impostura si de farsori. M-ai amagit cu sentimentul de purificare, de exorcizare a raului. Am crezut ca esti parte a acelui suflu divin care incerca sa spele de pacate Romania si pe romani. N-a fost sa fie... N-a trecut mult si ne-am oripilat realizand ca raul a avut doar un recul vremelnic. S-a repliat si a atacat in forta, perfid si extrem de eficient. La drept vorbind, ma gandesc ca poate nu era vrerea ta. Poate ca ai suferit si tu, la fel ca mine, la fel ca tatii si mamele celor al caror sange ti-a inrosit strazile.
M-ai dezamagit, mai apoi.
Nu prea-mi pare ca am mai avea o relatie, noi doi. Nu-mi spune ca n-ai vrut sa se intample asa!! De ce n-ai avut grija de spatiile verzi? De ce-ai lasat sa creasca viloaie si garduri ca la Jilava in parcul unde a crescut baiatul meu cel mare? Stii tu cate poze extraordinare i-am facut eu in acea zona verde?
De ce nu ai grija de spitalele tale? De scolile tale? De strazile tale? Inca n-ai aflat ca singurii vectori viabili ai dezvoltarii, ba, ce spun eu dezvoltare, ai supravietuirii, in ultima instanta, sunt sanatatea si educatia? Adica exact acele domenii al caror buget este constant subdimensionat... si nici ala nu ajunge intreg unde trebuie!!
Scolile... absolventi care te-ngrozesc cu nivelul lor redus de cunostinte. Insa-i umilesc pe profesori cu masinile si toaletele lor.
Strazile... Cum rabzi atata ticalosie? cum adica strazi proaspat reparate cu garantie de 6 luni? Cum e posibil? Pai am ciorapi pe care-i port de mai bine de un an!
De ce lasi sa-ti creasca borduri noi in locul altor borduri puse de mai putin de-un an?
De ce n-ai grija de semafoarele tale? Ai idee cate vieti sunt puse zilnic in pericol in fiecare zi pentru ca e ars un bec?
De ce-i ascunzi pe oportunistii incompetenti si pe spagari? De ce-i protejezi pe smecheri si pilosi?
Nimic frumos nu se mai naste pe strazile tale fara ca un partid sau exponentul unui partid sa-si aroge merite. Toate realizarile put a campanie electorala. Pai eu? Eu, care am platit pentru amenajarea unui parculet sau asfaltarea unei strazi, de ce nu sunt mentionat? De ce-i mentionat pe placuta „primar Tiripleaca Spagulea”? de ce nu scrie doar „pe banii celor 400.000 de cetateni bubumaia din acest sector”?
Aveam o relatie speciala, noi doi. Credeam ca esti orasul meu. Eu iti daruiam viata mea si pe-a celor dragi, tu trebuia doar sa nu te lasi ademenit de manelisti, spagari si incompetenti.
Trimis de bubumaia in 26.09.10 23:21:54
39 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (bubumaia); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
39 ecouri scrise, până acum, la acest articol
superb scris, mi-a starnit fiori, daca ma crezi, lectura. Ma inclin in fata unui talent literar adevarat, in fata unei transcrieri exceptionale - lucide, dar pline de sensibilitate - a unor realitati trecute si prezente
Rog așteptați...
webmaster a zis totul, nu poti sa nu ramai emotionat la sfarsitul acestei lecturi, nu sunt bucuresteanca dar cred ca trairile tale pot fi adaptate in mare parte fiecarui "acasa". Ma asteptam totusi sa inchei cu o reconciliere, si totusi Micul Paris ramane marea ta dragoste, se citeste printre randuri, nu suferi decat pentru cei dragi 
Cred, totusi, ca orasul e nevinovat Nu Bucurestiul te-a dezamagit, ci, mai degraba, cei care-i polueaza spiritul si, in egala masura, cei care-l conduc; eseul tau este mai degraba un strigat disperat de ajutor la adresa acestor specimene... si poate fi adresat si altui nivel, mai sus un pic...
Jos palaria!
Cu toate ca nu-i vorba de turism, locul acestui review e aici, pentru a ridica standardele viitoarelor review-uri, despre orice ar fi ele scrise. Respect, bubumaia!
@bubumaia
Ca mai toate sentimentele din lume si dezamagirea este trecatoate. Motivele care te duc la ea sunt si ele trecatoare. Mai ai putintica rabdare si va trece.
Undeva in lume, intr-un ors superb, intr-un palat de acolo... in urma cu cateva sute de ani cineva a pictat doua fresce ce merita o atentie deosebita; prima infatiseaza negustori in fata tarabelor pline cu marfuri si oameni fericiti care danseaza in timp ce a doua reprezinta oameni in afara cetatii, slabi, in mijlocul ogoarelor pustiite. Mesajul este cat se poate de clar; viata unei cetati poate fi buna sau rea in functie de cine o conduce.
Curaj, cu siguranta vor veni si vremuri mai bune.
ca bucurestean prin nastere, aflat chiar la a treia generatie, recunosc ca ma regasesc in review-ul tau cu multe din trairile tale... fara cuvinte, felicitari si hai sa lasam loc si de putina speranta... macar pentru cei care azi sunt doar copii! deosebit mesajul pe care ni-l transmiti...
pe mine nu m-ai surprins! eu ma asteptam la un asemenea review, dupa ce le-am citit pe celelalte. l-am vazut de dimineata, dar am vrut sa il citesc acum, sa il savurez in liniste fara graba orei de incepere a programului.
felicitari, draga bubumaia! sa traiesti ca ne trebuiesti! grozav de multa nevoie avem de tine! era pe vremuri un almanah se numea Perpetuum Comic, postura de redactor-sef ti s-ar fi potrivit ca o manusa cu cinci degete.
Nu credeam ca o sa citesc un astfel de review scris de tine. Parerea mea este ca, si orasul sufera la fel de mult ca si tine, dar odata si odata o sa va reveniti, amandoi. Sti cum se spune, dragoste fara nabadai, nu exista. Si apoi, speranta moare ultima. Capul sus...
Citind reviewul mi-am pierdut cuvintele. Ghinionul meu este că nu port nici căciulă să le fi strâns în ea. A fost o lectură superbă, o plimbare virtuală prin Micul Paris aşa cum a fost el de-a lungul timpului şi de-a latul spaţiului. Şi cum spunea mereu tânărul Gică Petrescu "dumă acasă măi tramvai... la căsuţa cu zorele... să cânt dorurilor mele... "
Poate va veni şi ziua când "dela Bucureşti răsare sorele pentru toţi românii... "
De o zi bună să ai parte bubumaia. Să dea Dumnezeu să prinzi liniştea şi pacea vremurile bune din care să ne înfruptăm şi noi, moşnegii, nu doar ei, urmaşii strănepoţilor noştri.
@webmaster, aprecierile tale ma bucura nespus. SIMT ca vin de la un om care stie (si crede) ce spune.
@sanziana_m, oriunde ar fi "acasa" acolo e si o parte din sufletul nostru, asa e! cat despre reconciliere... ma straduiesc sa-mi amintesc ca nu-i bine sa trantesti usa cand pleci, chiar daca esti peste masura de suparat.
@bessondm, corect! ce vina are orasul? ! ce vina are parcul, strada, Universitatea si Opera? ! Da', lasa, stiu ca stii ce vreau sa zic. Am eu senzatia ca nu gandim deloc diferit: -)
@valimi, poti sa ma crezi, respectul e reciproc! ai dreptate, asa cum remarca si @bessondm, e un eseu, mai degraba, decat un review. Vezi tu, in mintea mea s-a produs un declic la alturarea a doua evenimente care nu au nici o legatura: aniversarea a 551 ani de atestare documentara a Bucurestilor (multumim, @recul pt. review) si protestul politistilor de la Cotroceni. In ce lume traim!!...
@diaura, dupa ce trece dezamagirea, ce urmeaza? ! Frumoasa imaginea cu cele doua fresce. Vroiam sa te-ntreb unde o putem gasi si mi-ai raspuns inainte de a pune intrebarea. Ti-am citit review-ul.
@sandu53, pai, noi am cam trait aceleasi privatiuni si, probabil, cam aceleasi bucurii. Si, daca tot au trecut atatia ani peste noi, stim ca nici o stare de spirit nu-i eterna: mai ploua, mai iese soarele...
@recul, iti intorc urarile din tot sufletul! ha-ha! Da' ce n-as fi putut fi: aviator, lautar, inginer, ba chiar si medic... dar nu sunt!!
@creivean, mai schimb masca, uneori: de data asta a fost cea care plange. Stii cum e in viata reala. Cand cineva rade tot timpul are o problema: -)
@abbilbal, oo, nu ma pacalesti! Ai reusit sa gasesti cuvintele potrivite ca sa ma faci sa simt gandul cel bun. Multumesc! Cu sinceritate, aceleasi urari!
Multumesc tuturor pentru incurajari! Ati simtit cu totii, imi dau seama, tristetea din randurile mele. Cu totii ati avut reactia pe care ar fi avut-o un prieten vechi, care te cunoaste si-ti spune, batandu-te pe umar: "hai, lasa, o sa treaca! Sus capul! "
E clar ca, asa cum bine remarca @valimi, n-a fost o analiza turistica. Cum am mai zis, pacatuiesc prin a scrie mai mult ce simt, decat ce vad. Desigur ca, citind randurile mele, n-o sa renuntati sa priviti Bucurestiul ca pe o extraordinara destinatie turistica. Stiti foarte bine ca aveti o mie de lucruri tare interesante de vazut. N-o sa le enumar, le stiti cu totii. Numai ca imi doresc si sper doar ca, pe langa locuri si lucruri, sa aveti ocazia sa spuneti: am cunoscut in Bucuresti si oameni extraordinari.
Sa va fie bine!!
in ceea ce ma priveste ai perfecta dreptate, recunosc in plus cA ne-ai emotionat un pic... dar cand apare si o unda de optimism este foarte bine!
Un review plin de sensibilitate si extrem de bine scris.
M-ai emotionat profund.
Felicitarile mele
Fiecare dintre noi, fosti provinciali pana mai ieri, acum mandri locatari ai capitalei cred ca ne aducem cu placere aminte de mirajul de inceput al Bucurestiului, care s-a stins incet incet si s-a transformat in calvarul supravietuirii zilnice... dar tu ai spus-o cum nu se poate mai bine, iar pentru asta nu pot decat sa ma alaturi si eu cu un Jos palaria! .
As vrea insa sa iti spun o mica istorioara prin care sa te conving ca Bucurestiul inca mai are puterea de a fascina:
am avut ocazia de a ma bucura in vara de trairile unui pusti de 12 ani care a parasit pentru prima data catunul natal din varf de munte si ne-a fost oaspete doua saptamani. Am incercat sa ii aratam cateva locuri din Bucuresti, apoi a mers cateva zile la mare si cateva zile pe malul Dunarii la Giurgiu. Ce crezi ca a povestit acasa parintilor la intoarcere? Despre Bucuresti... si iar despre Bucuresti: parcuri, mall-uri, iMAX, muzee, metrou, tramvai, masini de toate marcile, etc... prima baie in Marea Neagra sau vapoarele din portul Giurgiu au fost trecute repede la altele. Nu stiu daca este locul potrivit sa va povestesc toate acestea, dar cu ajutorul acestui micut am reusit sa vad Bucurestiul cu alti ochi pentru cateva zile si sa uit ca este de fapt aceeasi jungla care ne macina nervii zi de zi. Deci, a fost vrajit! Sper ca viata sa ii ofere sansa unui Buletin de Bucuresti.
Categoric: toate cele scrise de tine sunt mai mult decat adevarate, chiar pot spune ca au fost scrise cu multa eleganta, adevarul fiind mult mai crud in cele mai multe dintre cazuri, DAR sunt la fel de sigura ca inca mai sunt tineri care isi traiesc prima dragoste in parc, ca plimbarile cu barca prin Herastrau sunt la fel de romantice, ca la Teatrul National se rade inca in hohote (atunci cand ai marele noroc sa gasesti bilete sau cat inca actorii mai au puterea sa joace pe acele salarii), am speranta ca am gasit scoala potrivita pentru ca scolarul de azi sa devina mandrul mamei student de maine... asa ca inca mai am speranta pentru Bucuresti!!
M-am cam lungit cu vorba... poate din cauza ploii care cade marunt...
Salutari din acelasi Micut Paris...
Felicitari bubumaia!
Trebuie sa recunosc ca si mie mi-ai trezit niste amintiri frumoase din timpul studentiei cand aveam o relatie frumoasa cu micul Paris: Cismigiul, filmele de la matineu, piesele de teatru de la diversele teatre bucurestene si multe altele.
Acum, de cate ori revin in Bucuresti parca simt ca acesta ma respinge, ma oboseste si ma goneste acasa.
Dar... sunt inca optimista!
@pacurarcris, incerc doar sa spun "cu vorbe" (ma rog, sa scriu, de fapt) ceea ce simt. Sunt cateva subiecte care-mi stau in gat si, drept urmare, e musai sa le zugravesc dupa starea pe care mi-o creeaza.
@mirelab, povestea micului nepot este, aproape pas cu pas, povestea mea. Si, cu siguranta, poate fi multiplicata de "N" ori. Recunosc ca am zambit nostalgic citind ecoul tau.
Pe de alta parte, vreau sa-ti multumesc sincer pentru o perspectiva noua, pentru mine (in acest context), dar si extrem de reconfortanta: nu este un singur oras, trebuie doar sa-ti precizezi pozitia din care-l privesti. Cu siguranta, varsta este un criteriu decisiv.
Varsta si prioritatile pe care viata ti le impune zi de zi.
@romanitzaa, stiu exact ce vrei sa spui. Visez la o bojdeuca la tara, intr-un sat unde sa nu-mi fac probleme de trafic, parcare ori vecinul de deasupra.
@bubumaia,
Acum inteleg de ce ti s-a parut interesant review-ul meu despre cumparaturile din China. Pur si simplu pentru ca avem acelasi stil de expozeu. E ca si cand as privi un review al meu in oglinda.
Daca zic felicitari e ca si cum m-as felicita singura...
Dar cum pot sa nu spun felicitari dupa o asfel de naratiune...
Primul review ce merita titlul de opera literara!
@bubumaia
Si cum stateam la ceas de seara
Inlantuita-n ganduri si singuratate,
Sperand, desart, un prieten sa apara,
Te-am intalnit pe tine si a ta carte.
Tu imi vorbesti, cum stii mai bine,
Despre tristeti trecute si prezente,
Suntem doar noi, tu si cu mine,
Pe cer doar stelele-s atente.
M-ai readus la viata, cu candoare,
Simt cum respir in a ta mana,
Mi-ai dat speranta si culoare,
Cu drag, a ta... limba romana!
Mai multe-ar trebui sa-ti spun
Dar nu e vrere.
Totu-i aici,
Restu-i... tacere.
liviadavidescu, "azi" mai are un pic si trece... Promisesem sa citesc impresiile tale despre China. N-am avut timp, mea culpa!
@flaviu, am ezitat o vreme daca sa raspund ecoului tau aici sau sa o fac pe privat.
NU mi-am permis un ragaz prea lung de gandire, mi-e un somn de-mi cad ochii-n gura!! asa incat, daca fac greseli de gramatica ori ti se pare ca sunt lipsit de sensibilitate, iarta-ma, oboseala e de vina. Cu riscul de a pierde defintiv aprecierile tale, cred ca ar trebui sa fac doua precizari:
- am relevat o parte din trairile mele trecute si prezente doar ca sa va faceti o idee despre locul in care traiesc eu si oamenii cu care e musai sa impart acest spatiu public. Aproape toti cei care au postat ecouri
-
... reiau... cum spuneam, sunt obosit dar nu-mi place sa las "cestiuni" nerezolvate de azi pe maine...
Aproape toti cei care au postat ecouri au regasit/retrait episoade similare cu cele evocate de mine in acest eseu. Inevitabil, acest lucru ne apropie. Le multumesc inca odata pentru ecouri, modul in care le-au formulat imi confirma ca viata chiar merge inainte si ca, dincolo de starea mea de spirit de azi sau de maine, soarele o sa rasara iarasi, in fiecare zi.
- Iti multumesc sincer pentru ecoul sensibil si elaborat. Mi se pare putin supra-dimensionat. Am, de mult, un sunflet pereche... stai un pic, ma striga Maia... asa, ce spuneam? !...
Micul Paris, asa cum il descrii tu, Bubule, este cel pe care, din pacate l-am vazut si eu in metamorfoza lui nu tocmai benefica in trecerea asta ciudata a timpului...
Nu pot, decat sa constat, ca avem un analizor oarecum asemanator, o educatie cam de acelasi tip, o repulsie similara pentru nefiresc si urat;
Ai perfecta dreptate dar... cum zice nenea Andrei Plesu intr-un articol recent dintr-un saptamanal bucurestean: este mai bine sa nu te situezi pe pozitii mesianice, atunci cand ai vrea sa schimbi din temelii ceea ce-i rau si te necajeste zilnic... este suficient sa-ti faci treaba corect, acolo unde te afli... si atat.
Daca ai putea sa vinzi la taraba, in piata, BUN SIMT, te-ai imbogati, poate...
Dar, ma gandesc, cati amatori ar fi sa cumpere?
@bubumaia
Stai liniştit şi nu te-nfuria vecine. Doar zmintim şi când suntem hodiniţi că pricina smitelilor la dactilografiere e mare. Ba se bagă două lire în una, ba nu se imprimă o liniuţă şi apare "sau" în loc de "s-au", ba scriem voit "zminteli" în loc de "smiteli" ori "serbus" în loc de "servus" şi câte şi mai câte. Dar cine se închedecă de aşa ceva însamnă că n-a găst o cloambă mai bună ce să-i opăcească drumul şi atunci ne dă lecţii de "grămătică" ca un "pedagog de şcoală nouă".
Mda! Bubumaia, ... am căzut pe gânduri, căci, ... multă dreptate mai ai! Știi ce spune soțul meu despre Bucureștiul în care a locuit mai bine de 30 de ani? Zice că e bun doar când ești tânăr pentru oportunitățile pe care le oferă și pentru a-ți face pornirea- ca să zic așa-, după care, pe la vreo 50și de ani să te tot duci din nebunia aia către vreun orășel liniștit și curat, unde, dacă ai norocul și de o zonă unde îți bat ramurile de brad la geam, ... și îți faci niscaiva prieteni buni și adevărați, ... ce ți-ai mai putea dori?
După ce am terminat facultatea, pe care, tot în București am făcut-o, deci mi-am bătucit și eu nervii doar vreo cinci ani de zile acolo, inițial am regretat că nu am dat curs oportunității de a rămâne în București. După care, cu trecerea anilor, ... , nici urmă de regret nu mai am, întrucât, tot vizitând din când în când fostul mic Paris și vâzând de la o vizită la alta cât de greu e doar să stai câteva zile, darămite să mai și locuiești acolo, regretele au dispărut, cum spuneam. Așa că, ne felicităm amândoi de alegerile făcute.
Pe de altă parte, dar nu în ultimul rând, m-am delectat cu felu-ți unic de a le povesti astfel încât, la finalul poveștii, am avut un gust dule-amărui.
@abbilbal, ca bine zici! Cum mai scriam noi odata cu pixul pe hartie alba! Acum ne e greu sa ne imaginam viata fara calculator, internet... ca sa nu mai vorbim de telefon mobil.
@mirelopodu, zice-se ca aici umbla cainii cu oportunitati in coada. Poate ca asa-i... in sfarsit, chiar asa e, numai ca ramane sa si ai abilitatea de a valorifica macar una dintre ele. Pe de alta parte, cand, vorba poetului, vine vremea sa tragem sub noi o linie neagra si sa facem socoteala, constatam ca am platit un pret cam mare.
Si tot avem impresia ca"... dincolo era mai ieftin!! "
Din punctul meu de vedere, clar ca sotul tau are perfecta dreptate. Am sarit de cei 50, visez de-o buna bucata de vreme, cum ziceam mai sus, o casuta oricat de modesta, undeva... insa trebuie sa mai suport vreo cativa ani buni situatia actuala.
Da' iese el soarele si pe strada mea!
@bubumaia
Eu am prins şi vremurile când scriam cu peana muiată-n tintă (peană = peniţă; tintă = cerneală), ba o ţâră vreme am scris şi cu stilu pe tăbliţă (stil = grafit special de scris pe tăbliţă = tablă mai mică) Şi când mâzgăleam acea tăbliţă scârţâia aşa de tare că mă furnica pe şira spinării.
Dar pentru mine scrisul cu peniţa a fost bun. M-am învăţat să scriu caligrafic deoarece aveam doar două alternative: sau scriam frumos, fără să apăs peniţa, sau apăsam peniţa care intra în hârtie şi făcea porci (stropi de cerneală). Şi când făceam porci aveam tot două soluţii: sau rupeam foaia caietului şi scrieam totul de la început, inclusiv ce era scris dinainte, ori mergeam cu el aşa la şcoală unde primeam o scatoarcă de la dascăl.
Dar au fost frumoşi şi acei ani. Trăiam fără griji. Nici măcar grija învăţatului n-o purtam. Doar să nu fac porci la scris.
@abbilbal... ce vremuri!!
Da' hai sa le spunem si copilandrilor ce-si mai arunca, uneori, cate-un ochi pe ce scriem noi: viata-i frumoasa la orice varsta. Sanatosi sa fim, ca intotdeauna gasim un motiv de bucurie.
@bubumaia
Da, viaţa îşi are farmecul ei. Până la 7 ani eram cochiul ce umbla toată vara desculţ prin curtea bunii Iova şi moşului Lae. Grija mea era să mă joc deşi aveam treabă să grijesc puii de găină pentru a nu veni ţarca la ei. Dar ţarca nu venea pentru că eu alergam prin curte.
De la 7 la 10 ani eram şcolarul ce trebuia să învăţ a ceti şi socoti, dacă voiam să mă fac boltaş. Dar vara în vacanţă, tot desculţ alergam prin curtea moşului şi bunii. Atunci mai aveam grijă să dau şi mâncare la porci. Dar timpul a trecut şi de la 10 la 20 de ani au început şi alte griji la şcoală, dar până pe la 15-16 ani ani vara tot la moşu şi buna eram. Apoi am început să răresc petrecerea vacanţelor la moşu şi buna. Am început să lucrez pentru a câştiga un ban în vacanţă. La moşu şi buna mai mergeam doar duminica. La 22 de ani am gătat şi cu şcoala a urmat cătănia apoi angajarea în câmpul muncii, unde uneori mergeam ca şi câinele la lanţ dar am mers. Fără nicio zi de concediu medical. A trecut şi acea perioadă şi la 50 de ani, pentru că lucram la CFR, don' ministru ne zise gata! să ne pensionăm. După asta au venit fel şi fel de ocupaţii. Unele reuşite, altele nereuşite, dar nici un moment nu mi-am zis că am trăit destul. Mai am. Şi plimbările cu pruncii mici îmi fac o plăcere deosebită. Mă văd pe mine cum eram ca ei şi fac o comparaţie. Ce au ei şi ce aveam eu. Eu aveam o chiatră mai deosebită drept motor. ei au cu duiumul. Că nici nu mai pot trece prin cameră de ele. Eu nici azi nu ştiu merge pe role, dar Puiu Mic al meu o face de la 3 ani. Moşu a învăţat-o, iar ea crede că moşu ştie merge cu rolele.
E faină viaţa! Să o trăim aşa cum ne este hărăzită.
--
Glosar: cochil = copil
ţarca = coţofana
chiatră = piatră
motor = maşină
fain = frumos
ceti = citi
boltaş = vânzător în prăvălie (magazin)
a găta = a termina
Mai bati, ni-o placut tari mult tat ci ai scris matali pi aisi, si drept sa-ti spun, nu ni-o trebuit prea mult ca sa vreu si eu sa ma var in vorba domniilor voastre, scuzata fie-mi indrazneala...
Ca viata e grea, se vade, aferim dumneavoastra, di pi la zesi posti, ca, inteleg ca suntem bunicuti cu tatii, cu pruncuti pi langa noi, di care ni-i tare drag sa avem grija... si asa se cuvine sa fasim, nu??? ... Ca ase au facut si inaintasii nostri di pi la care-am invatat cele cuvenite si di bun simt...
Dar, de-om hi sanatosi si n-om apuca a ni sminti cu politichia asta, apoi, dragii mosului, bucurosi le-om dusi toati la bun sfarsit... ca nu se cuvine sa incepi un lucru pi care sa nu-l termini...
Fapt pentru care, inca o data, sa ma scuzati domniile voastre ca m-am bagat in seama cand poate nu trebuia, dar... am simtit eu ca tare va place sa mai stati la un taifas cateodata si cu cate un necunoscut ca mine...
Cu bini, grajilor... si sa aveti grija di pruncuti, sa nu creasca precum cele balarii, deavalma...
Raoulp55, m-ai binedispus de dimineață, așa, de la prima oră (să nu spuneți nimănui, dar v-oi spune un secret! : dimineața, când deschid caculatorul la serviciu, prima dată, în loc de cafea, cetesc oareșce îmi atrage atenția pe ici, pe colea, pe site-ul aista, așa, ca să-mi fac pornirea pe zâulica în curs și să mai uit de cele cotidiene). Toate bune!
Bine faci... cafeaua, da oarece aciditate pi la maruntaie si cica nu e prea buna nici pentru cele articulatii de pe la oscioare, dar eu, sa-ti spun drept o beau cu placere la orice ora si simt ca-mi da energia de care am nevoie pentru a demara o noua actiune...
Toate cele bune si pentru tine!
Nu stiu cum mi-a scapat acesta poveste de viata. Am ramas fara cuvinte si ochii mi-au lacrimat la durerea provocata de "evolutia" prin care trecem cu totii. Important, parerea mea, este sa privim partea plina a paharului, chiar daca, cateodata viata este o scorpie. Bubumaia esti o persoana deosebita. Tot respectul.
Ma numar si eu printre cei care apreciaza stilul si continutul, insa in privinta subiectului consider mai echitabila mutarea lui in sectiunea "Evenimente si locuri de interes turistic restrans"
multumiri lui Admin ca a facut aceasta mutare si a postat acest ecou, altfel nu as fi descoperit unu dintre cele mai reusite review-uri de cand umblu pe afa. (da, stiu, nu credeam ca o sa spun asta tocmai despre un review non-turistic)
@Admin, vorba lu' nenea Iancu: "aveti cuvantu', da-i 'nainte, stimabile! ". Ca multa treaba o sa ai la cat ne-am gasit, cativa, sa batem campii pe langa subiect. Imi place sa cred ca eu am pacatuit doar odata, dand drumu' la gandurile de mai sus.
Ma crezi ori ba, ma bucur ca ai luat decizia sa depunctezi filozofarile. Consider ca acest demers vine sa faca ceva curatenie intr-un mediu care, incet, incet, se murdareste. Iti (va) doresc sa ai (ma rog, aveti) puterea, dorinta si intelepciunea sa duci (... eti) pana la capat ce ati inceput. Indraznesc sa spun ca ar mai fi loc, pe ici-pe colo, prin partile esentiale, de cate o matura si-un faras. Da' cine mi-s io sa m-amestec? !
bubumaia
Că bine le mai zici matale, bibicule! Mai ales în partea a doua a ecoului.
@mirelopodu, buna seara!
Am mai stat eu nitel pe ganduri si, in cele din urma am inteles: de fapt, abia in ultima propozitie am avut dreptate!! Orice om, in casa lui, face curat cand vrea, cat vrea si, mai ales, daca vrea.
bubumaia
Da, si asta-i drept, dar eu ma refeream la ceea ce ai spus pana la ultima propozitie. Seara buna!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2024 De la biserică și han, la bancă și spațiu expozițional: povestea Palatului Dacia-România — scris în 06.11.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 Redescoperind capitala: Lipscanii între București și Victoria — scris în 27.10.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2024 Spectacolul apei și a dronelor în Piața Unirii — scris în 24.08.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2024 Străzi și clădiri bucureștene cu parfum de epocă — scris în 02.08.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2024 Povești despre clădiri și oameni: Palatul Noblesse — scris în 01.08.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Dec.2023 Repere ale Revoluției Române în București în 2023 — scris în 21.12.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2023 Fântâni, bere & dovleci — scris în 20.11.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată