ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.07.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 02.09.09
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
JUL-2010
DURATA: 1 zile
single

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
ARTICOL ARHIVAT
TIMP CITIRE: 4 MIN

Parcul Alexandru Ioan Cuza

Ilustrație video-muzicală

TIPĂREȘTE

Aproape nu e zi să nu citeşti într-un ziar, să nu auzi la radio, să nu afli de la televizor, sau să nu vezi cu propriii ochi despre tot felul de „inginerii”, prin care unii încearcă (şi de multe ori reuşesc) să se facă stăpâni pe un teren aparţinând domeniului public, de pe care defrişează tot şi ridică ditamai clădirea, de regulă cu o arhitectură îndoielnică şi care se potriveşte ca nuca-n perete cu ce este în jur. Şi, nici nu e bine terminată clădirea, că şi apare pe ea un afiş, pe care este scris mare: De vânzare sau închiriat, eventual în engleză. Şi asta peste tot în "ţărişoara noastră dragă", pentru care tot românu’ este gata să se sacrifice...

Într-un astfel de context, este de mirare că mai poţi întâlni şi lucruri normale, ca într-o ţară civilizată.

Zilele trecute, aflat în Bucureşti cu treburi, am ieşit pe seară la o plimbare în împrejurimile hotelului Bliss (click aici), unde îmi stabilisem reşedinţa temporară. Hotelul se află pe strada Şapte Drumuri şi plecând de aici, am luat-o pe Strada Câmpia Libertăţii. După vreo trei-patru sute de metri, am ajuns la interseacţia cu Strada Baba Novac. Chiar în intersecţie este una din intrările în parcul Cuza, fost I. O. R (nume care vine de la fosta Întreprindere Optică Română), cunoscut şi sub numele de parcul Titan, după numele cartierului în care se află.

Parcul Cuza are două zone, despărţite de Bulevardul Liviu Rebreanu. Zona din nordul acestuia, de formă aproximativ dreptunghiulară, este limitată la vest de Strada Câmpia Libertăţii, la nord de Strada Baba Novac, continuată cu Strada Constantin Brâncuşi, iar la est de Bulevardul Nicolae Grigorescu.

Zona de la sud are o formă oarecum circulară, având în centru latura sudică a lacului I. O. R, lac ce se continuă şi în zona nordică, trecerea făcându-se printr-o mică „strâmtoare”, peste care trece peste pod Bulevardul Liviu Rebreanu.

Parcul Cuza a fost amenajat prin anii ’70, pe locul unei gropi de gunoi, în mijlocul căreia se afla o baltă şi a fost reamenajat de curând de către primăria sectorului 3. Aşa cum arată acum, trebuie să vă spun că parcul nu e cu nimic mai prejos faţă de alte parcuri văzute de mine în lumea largă. Încă de la intrare am fost surprins să aud în surdină o muzică plăcută, difuzată de sistemul de amplificare în tot parcul. Aleile parcului sunt în stare foarte bună, îngrijite şi curate, ca de altfel şi spaţiile verzi. În parc sunt amenajate locuri pentru toate felurile de activităţi pe care le poţi desfăşura într-un astfel de loc: mai multe spaţii de joacă pentru copii, dotate cu mobilier corespunzător, un spaţiu pentru practicarea sporturilor cu role (skatepark), o pistă de biciclete care înconjoară toată zona nordică a parcului (latura mare a acesteia are cam 1 km, iar cea mică vreo 400 m), locuri unde se poate juca şah, sau alte jocuri, chiar şi un loc special pentru câini şi, bineînţeles, numeroase bănci, pe care te poţi odihni, poţi citi o carte, poţi visa...

La intrarea de la intersecţia Strada Câmpia Libertăţii – Strada Baba Novac se află bustul domnitorului Al. I. Cuza şi imediat ce intri este o frumoasă fântână arteziană, care poartă şi ea numele domnitorului Unirii. De aici, pornesc două alei largi, din care una duce direct la lac, unde este amenajată o faleză în trepte ce coboară până la marginea apei. Din mijlocul lacului ţâşneşte o fântână arteziană care-mi aduce aminte de o imagine mult mai cunoscută în lume, aceea a fântânii arteziene de pe lacul Geneva.

Pe malul celălalt se află o frumoasă biserică din lemn, Pogorârea Sfântului Duh.

Cealaltă alee duce spre Grădina de trandafiri, în mijlocul căreia se află o altă fântână arteziană care, prin jocul de ape, îmi aduce aminte, păstrând totuşi proporţiile, de fântâna muzicală de pe Insula Margareta, din Budapesta.

Parcul este mereu plin cu copii, părinţi, bunici, pensionari, tineri, într-un cuvânt, toate categoriile de oameni, semn că cei care au amenajat parcul şi-au atins scopul, acela de a oferi tuturor un loc de destindere şi recreere. Şi pentru asta merită felicitări şi mulţumiri din partea beneficiarilor.

În timp ce scriam, mă gândeam cât rău poate face de multe ori mass-media, în goana după senzaţional. Asta pentru că prin senzaţional, cei care lucrează în presă (cel puţin o mare parte din ei), înţeleg scatologic, obscen, indecent, sau măcar ceva cât de cât negativ.

În realitate, un mic fapt senzaţional este şi existenţa acestui frumos parc în oraşul numit altă dată Micul Paris.

De un astfel de senzaţional am avea nevoie mai des, pentru a trece mai uşor peste greutăţi, pentru a fi mai senini şi mai buni...


[fb]
---
Trimis de Costi in 15.07.10 21:13:00
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5248 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Costi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 O hartă pentru cei ce doresc să ajungă acolo (şi nu sunt bucureşteni). Pentru cei ce vin pe A2, accesul este direct, se ajunge exact pe Bulevardul Camil Ressu
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE? [doar simbolic; articolul NU are PMA std]
PUNCTAJ CRT: 0 PMA (std) PLUS 1600 PMA (din 5 voturi)
NOTĂ: Acest articol nu beneficiază de punctajul standard acordat automat.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

CostiAUTOR REVIEW
[15.07.10 21:41:02]
»

Rog un webmaster să ataşeze la review fondul muzical de la următoarea adresă:

http://www.trilulilu.ro/my_kiddo/989b852ff52729

ionescunic
[15.07.10 22:10:24]
»

Foarte frumos spus Costi, iti multumesc ca ai venit si vizitat parcul nostru minunat. Eu locuiesc pe malul lui din 78 si avea aproximativ aceeasi componenta, mai putin bancile, trotuarele, fantanile si chioscurile de tot felul. Era totusi o oaza de verdeata si racoare si la vremea respectiva unde putem inchiria o barca si puteam face plimbari cu vaporasul, intre timp decedat la datorie dupa ce multi ani a fost restaurant numit Titanic? !

Insa parcul acesta A I Cuza, totusi am o remarca, nu s-a numit Parcul Titan niciodata, pentru ca Parcul Titan este langa Policlinica Titan, era acolo cu mult timp sa ma mut eu la bloc in zona, si a fost chiar subiectul unei serii de televiziune care se nume: Titanii din Titan, in care aparea si un coleg de-al meu de clasa din scoala generala. Parcul Titan e mult mai mic are si el un curs de apa insa nu e natural si multe locuri de joaca pentru cei mici dar si tereburi de tenis, volei, fotbal, mese de ping pong, si diverse alte posibilitati de distractie. Cand eram eu de varsta sa ma joc in parcul Titan, avea si program ca la greci era inchis intre 13. 00 si 16. 00!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
CostiAUTOR REVIEW
[15.07.10 22:39:17]
»

@ionescunic

Mulţumesc pentru aprecieri şi, ai dreptate, parcul Cuza nu s-a numit oficial niciodată Titan, dar mulţi bucureşteni îi spun totuşi aşa.

Uite, de exemplu, chiar şi ziariştii de la Cancan fac această confuzie:

click aici

Sau:

click aici

sau:

click aici

Chiar şi wikipedia spune la fel:

click aici

Tocmai de aceea am spus aşa:

parcul Cuza, fost I. O. R [... ], cunoscut şi sub numele de parcul Titan

În orice caz, e binevenită observaţia pe care o faci, pentru a fi evitată confuzia.

Mulţumesc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
webmaster13
[16.07.10 01:13:27]
»

Am atasat melodia solicitata!

cosminp
[16.07.10 11:05:30]
»

@Costi, felicitari. Ai vizitat parcul din cartierul in care stau de jde ani.

Eu nu am mai ajuns de mult in acea zona a parcului, dar vad ca tu nu ai vizitat partea aflata peste bulevard. Accesul era pe sub pod iar aleea prost amenajata, s-a degradat din ce in ce mai mult.

Nu ai pierdul nimic, pentru ca aceasta parte nu este, inca, amenajata. A fost lasata in paragina.

Pe vremuri, sub pod, exista o poarta metalica care inchidea accesul pe lac dintr-o parte in alta.

In urma cu mai multi ani, iti era teama sa mergi pe insula din cauza "faunei" si a luptelor cu caini.

Acum vezi constructori, de putina vreme, care mai amenajeaza cate ceva, dar incet.

@ionescunic are dreptate despre componenta parcului, dar zona care acum se amenajeaza era pe vremuri mai curata, cu debarcader, apa curata, etc.

Cat despre denumirea parcurilor, parcului IOR i se spunea pe vremuri "groapa" sau "balta".

"Groapa" pentru ca zona este mai joasa ca nivel, iar "balta" pentru ca acel cartier se numea "Balta Alba", asa cum se numeste si acum, chiar daca iar unii il asimileaza cartierului Titan.

Cand eram copil, prin fata blocului treceau sateni de pe partea cealalta a bulevardului catre "groapa" cu animale, vaci, bivolite si oi, ducandu-le la pascut pe "balta". De fapt acolo era un mic sat format dintr-o comunitate de bulgari, care si acum mai exista, dar mult mai restransa, pentru ca au aparut destule case cu etaj, denumite pompos "vile".

Si acum gasesti in piata de la Salajan, numita Piata Titan, asa zisii "bulgari", care vand legume proaspete.

Mi-aduc aminte ca odata s-a pierdut un manz si fiecare copil incerca sa-si convinga parintii sa-l ia acasa.

Denumirea de Titan a aparut mai tarziu, dupa extinderea constructiei de blocuri, timp in care parcul se afla acolo.

Cand eram copil spuneam ca merg in parcul IOR, nu Titan. Acolo mergeam iarna la derdelus, pe un deal in miniatura, dar destul de mare pentru un derdelus.

Celalalt parc, cunoscut ca parcul Titan, se numeste Parcul Titanii, si a aparut mai tarziu in cartier.

Denumirea parcului a fost data de la un grup de scolari, ceva gen cercetasii americani, care practicau activitati extrascolare si care se numeau "Titanii".

Initial era o zona cu verdeata, un fel de parc, dar neamenajat. Dupa ceva vreme, zona a fost imprejmuita, amenajata si denumita Parcul Titanii, care este complet refacut si modernizat, unde vara auzi muzica de la difuzoarele montate pe stalpi.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
CostiAUTOR REVIEW
[16.07.10 11:41:51]
»

@cosminp

Mulţumesc pentru aprecieri şi pentru completări.

Aşa este, am văzut doar partea nordică, pentru că mi s-a spus că restul este la fel ca acum 30 de ani.

De fapt, am vizitat parcul de două ori, în două seri la rând.

După prima vizită, i-am întrebat pe cei de la hotel cum arată partea de peste Bulevardul Rebreanu şi ei mi-au spus că este tot cum era înainte, aşa că la a doua vizită m-am mulţumit cu plimbarea în partea de nord. De altfel şi aici mai sunt încă mici lucrări de amenajare. Probabil (sper) că şi zona sudică va fi şi ea amenajată, poate după lămurirea problemelor cu mall-ul Parklake-Plaza.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
vini
[07.08.10 16:48:20]
»

Eu si familia mea locuim chiar langa parcul A.I.Cuza (zis si IOR), la circa 50 de metri de una din intrarile in partea sudica. Recunosc ca parcul a reprezentat unul dintre principalele motive pentru care ne-am mutat aici. Daca tot stam la bloc, am vrut pentru copilul nostru sa nu creasca numai intre betoane si sa se bucure de spatiile si iarba verde din acest parc.

E adevarat ca cea mai mare a parcului arata foarte bine si inca se lucreaza masiv pentru infrumusetarea sa. Trecand peste chestiile politice, tot meritul il are actualul primar, care a schimbat din temelii fata acestui parc, si este singurul primar de dupa Revolutie al sectorului 3 care a facut ceva concret aici. Cei care cunosc parcul de mai multi ani cred ca-mi vor da dreptate.

Partea sudica a parcului de abia acum a primit mai multa atentie, dar totusi, parca lucrarile se misca un pic mai incet pe aici. Oricum, mai taras, mai grapis, directia in care au apucat-o e cea buna.

Ce imi pare rau la acest parc, e problema retrocedarilor: deja fosta baza Spartac care face parte integranta din zona de sud a fost revendicata si vanduta, existand planuri de constructie a mai multor cladiri, oprite deocamdata de actuala criza. Si in partea de nord a parcului, portiunea din spatele bisericii maramuresene si pana la metrou (vizavi de magazinul Titan), folclorul spune ca este revendicata si se afla in litigiu de mai multi ani. E pacat, mai ales cu lipsa acuta de spatii verzi din Bucuresti. Sectorul 3 mai are experienta trista a parculetului de pe str. Prisaca Dornei, aflat nu departe de parcul IOR, care efectiv a fost demolat pentru a se construi vile si blocuri.

Oare nu se poate opri amputarea acestui frumos parc, care incet-incet, incepe sa rivalizeze cu alte mari parcuri din Bucuresti?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
costin1968
[07.12.10 20:40:41]
»

Felicitari, ti-as da si 1000000 de puncte, de fapt le ai de la mine, si as vrea sa le "vezi'' in florile primaverii din Trivale!

CostiAUTOR REVIEW
[07.12.10 21:44:15]
»

@costin1968

Mulţumesc pentru aprecieri.

Îmi imaginez că stai în apropierea parcului. În acest caz, eşti norocos că ai în apropiere un loc frumos, liniştit şi civilizat, unde poţi să petreci clipe plăcute. E drept şi eu am în apropiere Trivalea, dar nu sunt mulţi care se pot bucura de astfel de vecinătăţi.

costin1968
[08.12.10 20:30:26]
»

Stau langa Parc de peste 4o ani, iar ceea ce a scris vini este perfect adevarat, am vrut sa-mi dau si eu cu parerea dar vini a zis tot. Sa traiasca Pitesti-ul, frumos si curat oras. Despre Sectorul 3 din Bucuresti ce sa zic o sa citez un roman intors acasa in S 3, dupa 35 de ani (articol de ziar): "Cand m-am intors din Olanda, dupa atata amar de vreme, am fost mai mult decat socat deoarece S3, al tineretii mele, arata mai bine decat muulte parti din Amsterdam... "

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
chelie_d, cosminp, Costi, costin1968, ionescunic, vini
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Bucureşti:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.058014869689941 sec
    ecranul dvs: 1 x 1