GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
În inima Apusenilor, resort Kings Valley, lângă Câmpeni
Luna octombrie a debutat anul ăsta cu o vreme ploioasă şi friguroasă, preludiu al unei toamne mohorâte. Numai că exact după câteva zile, când la invitaţia unui prieten urma să plecăm să-l sărbătorim la munte, vremea a luat o întorsătură de 180 de grade şi am fost binecuvântaţi de o vară târzie.
Întrerup firul expunerii ca să vă povestesc o scenă la care am fost martor ocular. (Înainte de ´80, eram mai mulţi proiectanţi în sala de consiliu al ICECHIM unde directoare era to´aşa. Ne cerea „să facem totul”, şi aia, şi aia şi la un moment dat vrând să spună că trebuie să ne schimbăm total stilul de muncă a rostit cuvintele care au făcut înconjurul ţării: „să facem to´aşi, o schimbare totală a muncii noastre, de 360 de grade”) Am închis paranteza, continui.
Am plecat cu câteva zile înainte de data în care urma să sărbătorim evenimentul, încadrându-l în ultima vacanţă de anul acesta. Am oprit două zile la Sinaia, o noapte la Sibiu, am mai vizitat ce ne-a ieşit în drum şi iată-ne la Câmpeni, judeţul Alba. Locaţia se află în satul Boteşti situat la o altitudine de peste 800 m şi aparţinând Câmpeniului, fiind la o distanţă de 5 km de acesta. Drumul a fost de poveste, ca din 1001 de nopţi (acolo nu e vorba de drumuri şi oricum am mers ziua, dar înţelegeţi că a fost superb).Sub cerul albastru fără niciun nor, se aşterneau copacii cu frunze de toate nuanţele de la galben, portocaliu, ruginiu până la mov pe un fundal verde al vegetaţiei care nu voia încă să părăsească scena şi să îmbătrânească. Totul era mângâiat de razele strălucitoare ale soarelui, aur venit din cer nu din pământ. A fost norocul nostru că am prins un asemenea timp care de la început ne-a creat o stare de încântare şi de bucurie.
Am trecut de barajul de pe Arieşul Mare, asfalt bun spre Vadul Moţilor şi mai departe spre Albac, n-aveam nicio treabă ne ducea GPS-ul. Hai că ajungem! „... mai aveţi 800 m, 300 m, aţi ajuns la destinaţie”. Care destinaţie? Eram în plin câmp, adică pe şoseaua asfaltată şi alături nicio clădire. Am rămas cam derutaţi. Ne-am întors înapoi câţiva kilometri, am dat telefon prietenului care ne-a invitat, am revenit şi la un moment dat s-a făcut spre dreapta un drum pietruit şi îngust. Încă de la început ne-a luat repede cu o pantă serioasă după care s-a mai îmblânzit. A doua oară când l-am străbătut mi s-a părut cu mult mai prietenos. Din loc în loc pe copaci era câte o dungă de vopsea verde reflectorizantă în caz că te-ar fi prins întunericul sau ceaţa. N-a fost mult, vreun kilometru, un kilometru şi ceva şi am ajuns.
Resortul este compus dintr-o vilă şi două cabane. Sunt camere de două, trei sau patru paturi cu capacitate totală de 32 de locuri. În fiecare cabană există băi cu duş, terase, living- sufragerie cu TV alături de câte o bucătărioară cu de toate: frigider, cafetieră, microunde, aragaz, veselă, tacâmuri, căni şi pahare fără număr, fără număr. Curtea din faţa cabanelor este foarte mare şi poate adăposti cca. zece maşini. Tot în curte este o terasă de lemn acoperită în care sunt montate mese lungi şi banchete în care pot sta la taclale, bea sau mânca peste 20 de persoane. În faţa acestei terase sunt terenuri de sport, scrânciob şi loc de joacă pentru copii.
Încă de pe drum îmi puneam problema cum şi ce vom mânca, cum vom găti? Mai multe femei la bucătărie se suportă greu una pe alta, fiecare având stilul propriu de a găti. Salvarea a venit de la gazde, Iulia şi Paul, un cuplu tânăr, frumos şi harnic. Au pregătit, au servit - fiecare dintre noi voia altceva şi aveam o foame de lup dată de drum şi de aerul curat. Cât ai bate din palme îţi aduceau ce ai comandat. Au fost foarte drăguţi cu fiecare dintre noi şi ne-au creat senzaţia că facem parte din aceeaşi familie, noi bunici, ei nepoţi. Natural că a fost şi o reuşită şi laborioasă organizare, invitaţii exprimându-şi din timp preferinţele şi aprovizionarea făcându-se printr-o firmă de catering din Câmpeni. Noi am preferat în prima seară produse tradiţionale, cum se spune acum ecologice sau bio sau organice sau mai ştiu eu cum?, bref, mămăliguţă cu brânză şi smântână groasă ca untul (dă-l naibii de colesterol, odată te poţi abate!) şi cârnăciorii casei făcuţi de ei, Doamne! încă le mai simt gustul. Dimineaţa, mai bine zis dimineţile ne-au servit mic dejun suedez (aiurea suedez! moţesc în toată regula) cu br+br., şuncă, ceapă roşie, icre, vinete, mai ştiu eu ce? că totul a fost foarte bun. În seara festivă s-au mai dat chifteluţe, fripturi, caşcaval, un alt fel de şuncă, băutură cât cuprinde. După ce comesenii au prins puteri a început dansul şi adevărata petrecere. Nu spun că m-am mişcat şi eu pe ring aproape un minut după care am revenit triumfătoare la matcă (masă). Mi-a părut rău că ne-am retras aproape de ora unu noaptea înainte de a se servi tortul dar a doua zi am găsit porţiile noastre păstrate în frigider. Gata! Am vorbit preţ de zece rânduri numai de mâncare ca şi cum de atunci n-am mai băgat nimic în gură.
Să trec la lucruri mai serioase.
Aşa cum ştiţi la munte dar în special în Apuseni casele sunt foarte depărtate unele de altele. Le urmăreai cu privirea până sus pe coamă, unite de drumeagul pietruit şi în pantă pe care am venit. Obosiţi de cenuşiul oraşelor, de asfalt şi de aerul poluat a fost o adevărată încântare să-ţi odihneşti ochii pe peisajul lin şi reconfortant. Spre deosebire de senzaţia pe care o ai în staţiunile consacrate de munte în care parcă înălţimile se prăvălesc peste tine, arătându-ţi cât eşti de neînsemnat, aici peisajul te respectă şi îţi oferă liniştea şi împăcarea de care ai avea nevoie zi de zi.
Pentru cei obosiţi de stresul vieţii sau de viaţă pur şi simplu, pentru cei care caută un loc de încărcare a bateriilor, pentru cei care vor să evadeze din rutina zilnică dar şi pentru cei care vor să vadă Apusenii în frumuseţea lor, Kings Valley este locul ideal.
Trimis de Michi in 16.10.14 21:01:34
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.38812800 N, 23.00418200 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Sarut mana!
Mi-a revenit onoarea votului de superbonus. Stiu ca nu conteaza punctele pentru Dvs pt ca AFA e un mod de viata pt Dvs.
a propos de zona Apusenilor pe vremea lui toa'sa dupa ce am coborit din munti in prima localitate cu case rasfirate care avea si oficiu postal am cerut sa vorbim la Bucuresti. Se facea comanda sa vorbesti din sau in zona aceasta mirifica. Era o centrala telefonica cu manivela, un angajat cerea un ton cu Bucurestiul si dupa niste minute bune erai invitat intr- o cabina telefonica unde puteai auzi Bucurestiul. Cat a evoluat tehnologia!
Si ce dor mi s-a facut de Apuseni mie care bateam muntii nostri in lung si in lat.
Sarut mana!
Asteptam noi istorisiri de la Dvs
Frumoase locuri, într-adevăr şi destul de puţin umblate. Cred că suntem tot mai mulţi cei care tânjim după astfel de momente de respiro, sătui de agitaţia şi gălăgia de la oraş. Îmi închipui însă că viaţa aici nu este tocmai simplă. Mă întreb cum reuşesc gazdele să facă faţă unei astfel de provocări, nu e puţin lucru să oferi produse de casă câtă vreme cele de la oraş sunt mai ieftine şi mai uşor de obţinut.
Mi-au plăcut mult pozele, poate ne mai povestiţi câte ceva despre ce aţi mai vizitat în zonă.
@Michi - Multumim mult pentru aprecieri, tanti Michi! Stiti vorba aceea : "Frumusetea este in ochii celui care priveste " Este primul gand care m-a napadit cand am inceput sa va citesc articolul.
Voi toti sunteti oameni deosebiti, oameni frumosi si nu putem decat sa avem un zambet pe buze de cate ori ne gandim la dvs. Imi pare rau ca timpul a trecut repede si nu am avut timp sa povestim mai mult, sunt sigura ca am fi avut multe de invatat de la fiecare dintre voi. Aceasta este opartea cea mai frumoasa a acestei 'meserii', faptul ca avem oportunitatea sa cunoastem asemenea oameni deosebiti!
Vrem sa ne cerem scuze pt dificultatea de a gasi drumul catre noi, am scris si la cei de la Google Maps ca sa inregistram drumul corect catre noi, deoarece nu exista pe harta; L-au inregistrat, dar mai exista o varianta, mai scurta, dar care de fapt este un drum inaccesibil, catre noi (iar Gpsul alege varianta accea, cred). Noi de obicei vorbim la telefon cu musafirii si le explicam pas cu pas drumul, sau coboram la drumul principal dupa ei, tocmai ca sa eliminam aceasta incurcatura. Iar cercurile verde fosforescent pe care le-ati vazut incepand de la drumul principal, marcheaza 'traseul' pana la noi - ne-am gandit ca poate ajuta Oricum, din primavara va urma sa punem un indicator mare la drumul principal, momentan asteptam aprobarea celor de la Drumuri.
Ne bucuram mult ca v-am avut ca oaspeti, ca v-ati simtit bine si va mai asteptam cu drag oricand aveti nevoie de relaxare, aici, unde "peisajul te respecta "-cat de perfect ati exprimat ceea ce simti aici! Multumim inca o data pentru frumoasele cuvinte! Va pupam!
Iulia si Paul
NB Sabina1985 este (sau a fost) reprezentant al unității
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2016 Un loc de basm — scris în 17.08.16 de ams din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Nov.2014 Un „resort” mai... altfel (în sensul foarte bun!) — scris în 04.11.14 de Dragoș_MD din FRUMUşANI [CL] - RECOMANDĂ
- Oct.2014 Kings Valley Resort - Vacanță în țara mea! — scris în 20.10.14 de pepsi70ro din CONSTANTA - RECOMANDĂ
- Aug.2014 Oameni si cazare super faina si locatia cu un peisaj de vis — scris în 17.10.14 de pepsanu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2014 A fost foarte frumos. Vom reveni cu siguranta. — scris în 10.09.14 de Emil Moldovan din TG MURES - RECOMANDĂ
- Aug.2014 O destinatie de vis! Un loc minunat, intr-un cadru pitoresc, un adevarat monument al naturii. — scris în 03.09.14 de nickmaya din VALENCIA - RECOMANDĂ
- Jul.2014 Un colț de RAI ! — scris în 06.09.14 de ENE IOANA din BUCURESTI - RECOMANDĂ