Dacă Olanda e Țara Lalelelor, Keukenhof e capitala ei

TIPĂREȘTE

Dacă ajungi în Olanda, nu ai cum rata Keukenhof. Sau, altcumva scris, mergi în Olanda între ultima săptămînă a lui martie și a doua jumătate a lunii mai pentru a te repezi spre splendorile de grădini amenajate la marginea localității Lisse, idee a primarului aflat în funcție în anul 1949 și care a dus faima localității pe toate meridianele lumii.

Consider că aici se află chintesența, inima Țării Lalelelor, pe hectarele superb amenajate ale parcului putând lua cunoștință cu măiestria artiștilor peisagiști care se întrec în a oferi vizitatorilor adevărate opere de artă florală.

Splendida grădină oferă prijejul pasionaților în arta amenajărilor multicolore de a-și etala imaginația, inovația și talentul transformării peticelor de pământ rezervate lor în adevărate paradisuri coloristice ce te determină să zăbovești minute în șir în fața lor și chiar să revii pentru a ți le fixa în memoria care, totuși, nu le poate cuprinde chiar pe toate.

Cum de la Leiden, cazarea noastră, și până la Lisse sunt vreo 18 kilometri, ne-am hotărât să parcurgem și această distanță cu bicicleta, mai ales pentru că citisem anterior despre unduirea drumului printre lanurile de flori.

A fost ceva de neuitat, ce faci o dată într-o viață! Chiar dacă lalelele abia se dezmeticeau în lumina călduță a soarelui primăvăratic și primii boboci – mai îndrăzneți – forțau desfacerea petalelor, narcisele și zambilele ofereau o imagina de vis cu îngemânarea lor de palete cromatice! Să nu mai pomenesc și de mirosul ce plutea în aer, departe de orice drogherie sau parfumerie respectabilă, totuși!

La porțile grădinii dăm peste buluc de lume. Ieri s-a deschis expoziția și dacă într-o zi obișnuită se află pe aici atâta amar de oameni, ce va fi în week-end-uri sau în ziua marii parade? Prețul de 18,50 euro achitat – exclusiv online - pentru a intra nu pare a împiedica turiștii. Se vând bilete pe intervale orare și ai un interval de 30 minute în care poți intra, în sensul că dacă pe bilet e trecută ora 13, ai posibilitatea să intri până la 13.30, după care turnicheții nu se mai învârt iar olandezul de la acces nu e atât de îngăduitor precum ai vrea să crezi. Ordine, disciplină și punctualitate, ce mai!

Lăsăm bicicletele în parcarea destinată lor – gratuită -, iar ca amănunt nu lipsit de importanță pentru unii, parcarea auto costă 6 euro/zi.

Terenul care cuprinde astăzi Keukenhof a fost, inițial, parte a moșiei Castelului Teylingen, acesta fiind rezervat vânătorii. Cu toate acestea, în secolul al XV-lea, când Contesa Jacoba van Beieren locuia în incintă, a adăugat o mică grădină lângă bucătărie, unde putea crește și recolta ierburi pentru uz culinar și medicinal. Grădina a devenit cunoscuta drept „Keukenhof” (curtea bucătăriei).

Treci de intrare și ai mai multe opțiuni: la stânga, la dreapta sau înainte. Totul este să nu ratezi vreun colțișor sau pârâiaș flancat de aranjamente meșteșugite, pentru asta fiindu-ți de folos harta pusă la dispoziție. Noi am luat-o la stânga și am consultat harta doar spre finalul vizitei din dorința de a bifa toate atracțiile. Și ne-a fost de folos chiar dacă editarea ei se făcuse în 2020 (nu se epuizaseră încă stocul aferent anului pandemiei...).

Atracții care, credeți-mă, sunt la tot pasul! Pas care e acompaniat de o muzică tare plăcută urechii, prelucrări după piese cunoscute într-o manieră originală, pretabilă plimbării prin parc.

Covoare de narcise, pături de zambile și plapume de lalele sunt întinse la sol. Culori cum nu credeam că pot exista în spectrul curcubeului, al soarelui, al lunii și al altor planete! Dar ce minunăție!

Narcise duble sau chiar triple pe un fir, zambile răsucite în exerciții acrobatice sau lalele pe care nu le-aș fi recunoscut ca specie de nu îmi săreau în ajutor plăcuțele dintre ele.

Tulipa Replay, Red Pride sau World’s Favourite par a mai semăna cu ce știam eu de mic, din cele care duceam învățătoarei din grădina mamei în speranța de a sări cumva în ochii dumneaei.

Până să ajung la Pavilionul Juliana nu am remarcat niciodată asemănarea dintre un bulb de lalea și un turban. Așa că am rămas puțin cam cu gura deschisă când am aflat că numele” tulip” provine din cuvântul persan” tulipan” care înseamnă turban și care se referă la forma bulbului de lalea.

Laleaua a fost adusă din Turcia unde, în secolul XVI, umplea grădinile palatului sultanului Suleiman II. Sultanul a oferit câțiva bulbi ambasadorului Austriei care, la rândul lui, a făcut cadou prietenului său olandez Carolus Clusius, avocat și medic, iar acesta a plantat în anul 1593 primii bulbi în Olanda, la Leiden. Pentru ca peste 5 secole, această țară să ajungă cel mai mare cultivator și exportator la nivel planetar.

De atunci și până în prezent, au fost create 15 grupe de lalele și mii de varietăți ale acestora. De la obținerea unei noi specii prin încrucișare și până ca aceasta să primească avizul comercializării trebuie să treacă 25 de ani de studii și verificări.

Cea mai veche specie cultivată în Olanda,” Duc van Tol Red and Yellow” , datează din anul 1595 și poate fi regăsită și aici la Keukenhof.

Dacă la început bulbii se sădeau doar în soluri nisipoase de-a lungul coastelor marine, transformările genetice ulterioare și progresul științei au făcut posibilă sădirea acestora și în solurile argiloase. Așa a ajuns la îndemâna batavilor să le cultive pe plaiurile lor.

Pe vremuri, cele mai apreciate lalele erau cele în dungi sau cele ce imitau flacăra focului. Acestea din urmă, ca o ironie, erau de fapt lalele bolnave, atacate de un virus ce era transportat de la o plantă la alta de către afide.

Din cele prezentate acolo, se pare că bulbul de lalea nu este deloc pretențios nici în ceea ce privește căldura sau frigul și nici rezervele de hrană pe care și le preia din sol, aceste trăsături punând serios umărul la succesul lui pe plan mondial, ca dătător de viață al uneia dintre cele mai cunoscute și apreciate flori.

Ceea ce nu au reușit cultivatorii până acum, în ciuda înclusiv a unui titlu de film, este încrucișarea speciilor astfel încât să obțină laleaua neagră. Această culoare nu există, cea clamată ca atare fiind o lalea de un purpuriu foarte închis. Și când te gândești că laleaua neagră pare a fi ceva mitic, de succes sau măcar cu o rezonanță triumfală, în fond este un proces ce încă nu a ajuns la final...

În speranța că informațiile de mai sus nu v-au adus un căscat consistent sau închiderea fișerului, vă invit la plimbarea de 4 ore și un sfert prin acest minunat areal.

În care, parcurgând alei perfect asfaltate sau drumeaguri acoperite cu scoici mici ori scoarță de copac, te plimbi cu aparatul de fotografiat – sau telefonul – permanent pornit și faci dese pauze pentru a imortaliza sau admira ceea ce ai în fața ochilor.

Pe malul pârâului, pe cel al lacului sau printre copaci sunt sute de aranjamente care de care mai viu colorate sau ingenios amenajate, din soiuri diverse de flori, întinse pe pământ sau în ghivece de diferite forme și mărimi.

În interiorul Pavilionului Oranje Nassau rămâi mut în fața expoziției de buchete sau decorațiilor ce îți întrec imaginația – sunt chiar în ton cu timpurile și au însăși laleaua Ucraina cu petale galbene și albastre - iar Pavilionul Beatrix e dedicat calelor și orhideelor, fiecare lucrare având meționată persoana/firma care a realizat-o.

Nu te poți decide care e mai interesant și, pe deasupra, intri și în Pavilionul Williem-Alexander care, pur și simplu, te zăpăcește cu ale lui sute de varietăți de lalele, prezentate în suprafețe cam de 1 mp/specie, o trecere în revistă a splendidelor flori, având forme și culori ce nu le puteai bănui înainte de a te proțăpi în fața lor și a le admira.

Explozii de culori si viață, frânturi cromatice pe care nu le puteai nici visa anterior, sumedenii de specii de-a lungul și de-a latul aleilor plus inspirația divină a celor care se ocupă de acest areal fac din Keukenhof un mic rai pământean.

Am petrecut o zi minunată acolo, una de neuitat în compania florilor, a fântânilor arteziene și a ideilor sublime puse în practică de cei care doresc a transmite frumusețe și gingășie.

Observând sumedenia de specii de lalele am avut tendința de a porni un dans pentru specia” Dancing Queen” sau” Mama Mia” , de a o îmbrățișa pe Adriana pentru” Big Love” , de a sări în sus pentru” Have Fun” , de a aștepta o doamnă specială pentru” Fantasy Lady” , de a servi un meniu boieresc pentru” Caviar” , de a mă așeza la o tablă de șah pentru” Kasparov” sau de a invoca istoria pentru a noastră” Doamna Maria Brâncoveanu” .

Țin să precizez că am următit toate soiurile de lalele expuse în Pavilionul Williem-Alexander în speranța de a identifica unul cu origini românești, perfect conștient că voi găsi unul. Și l-am găsit pe cel enunțat ultimul.

Am mai observat și altele cu profunde rezonanțe futuristice, respectiv soiurile” 15-RF-03-2” , „20-TT-07-03” , unele care m-au dus cu gândul spre nume de roboți, nu vă ascund.

Pe parcursul vizitei am făcut o grămadă de fotografii cu aranjamentele și buchetele expuse pentru a le prezenta și florăresei de la care mai cumpăr eu flori acasă.

La ieșire, coadă mare la standul de vânzări, majoritatea vizitatorilor dorind să achiziționeze suveniruri constând în bulbi pe care să-i planteze în acareturile proprii.

La propunerea Adrianei, drumul de întoarcere îl facem pe un traseu diferit, ocazie de a trece prin locuri foarte frumoase dar și pe lângă o zonă în care, într-un lăstăriș, am observat zeci de cocoși liberi de diverse mărimi și culori ce dorm în copaci. Și nicio găină...

Tot pe drumul de întoarcere am oprit pentru o ședință foto în lanurile de flori, cu bicicletele parcate la marginea acestora sau chiar pe cărările dintre flori.

Ei bine, aceasta e adevărata Olandă! Și tare ne bucurăm să o fi surprins astfel!

---

VIZUALIZĂRI: 2318 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI