ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.03.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Constanța
ÎNSCRIS: 30.09.10
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
MAR-2018
DURATA: 1 zile
familie cu copii
3 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 17 MIN

Viza de America - primul pas spre taramul tuturor posibilitatior

TIPĂREȘTE

Deoarece am primit si eu sprijin cautand pe net informatii despre obtinerea vizei pentru State, incerc sa fiu recunoscator si sa completez aici pe A. F... A ceva sfaturi si noutati actualizate.

Multumesc lui AZE pentru ghidul din 2016 si lui Ioan.Marinescu pentru articolul din 2017, ambele fiind deosebit de folositoare si complete.

Am considerat la inceput un proces anevoios si sincer eram un pic speriat despre toate remarcile celor care trecusera prin asa ceva.

Sa incepem asadar cu etapele pe care le-am parcurs eu.

Completarea formularului pentru o persoana, mi-a luat aproximativ 45 de minute. Am citit intrebarile, mi-am notat, apoi cand am fost sigur de raspunsul corect am raspuns. Tot eu am completat si pentru sotia mea care nu prea stie engleza dar si pentru fiica mea.

Am observat ca la mine, fiind inca angajat si deci avand un anumit venit pe care l-am declarat estimativ, mi-au deschis rubrici despre unde am calatorit, lucru care in schimb nu s-a intamplat la sotia mea care momentan nu lucreaza angajata undeva, deci nu am putut sa declar un venit dar si la fiica mea care este studenta, la ele nu se deschidea pagina cu istoricul calatoriilor anterioare.

Totul a fost bine si frumos pana cand terminand de completat fiecare declaratie pentru fiecare membru, am incarcat si fotografiile facute la noi in casa avand ca fundal un perete alb, apoi am reusit sa trimit declaratiile si sa printez prima pagina cu confirmarea.

Urmatorul pas a fost sa ma loghez din nou pe site- ul ambasadei si sa-mi fac programare. Am adaugat si ceilalti membri ai familiei respectand procedurile si la final, am bifat optiunea de plata a vizei B1/B2. Am fost scos de pe pagina securizata unde eram logat si redirectionat catre o alta pagina nesecurizata si unde mi s-a generat o chitanta catre Banca Transilvania, de platit 160 dolari, la cursul de atunci adica 4 Ron per dolar.

Ei, de aici am inceput sa ma complic mai ales ca toate informatiie prevedeau ca aceasta chitanta nu este transmisibila, orice nepotriviri de nume, duce imediat la nulitatea aceasteia. Nu era trecut niciun nume si practic nu avea nicio legatura cu identitatea mea sau cu ID ul generat de sistem pentru declaratia DS-160.

Ieseam si ma relogam pe site ul oficial cu user name ul si parola aleasa, treceam peste toate cerintele despre programarea la interviu, bifam membrii cu care mai calatoaream si ajungeam mereu la linkul catre plata chitantei pentru viza B1/B2 care ma scotea de pe siteul securizat si imi genera o alta chitanta...

Am apelat la ajutor prin intermediul unei rubrici speciale si am trimis un mail, in limba romana, la care am primit promt raspuns, (dar a doua zi dimineata), ca nu trebuie sa corespunda codul chitantei cu I. D. ul rezervarii, si ca pe chitanta nu apar efectiv datele persoanei pentru care se plateste.

Aici este o lipsa din punctul meu de vedere pentru ca altcineva daca are codul chitantei si il poate introduce in sistem inaintea ta, practic iti poate fura plata.

Am printat fiecare chitanta generata, uitand pana la urma ale cui sunt fiecare si dupa ce le-am printat, am mers mai apoi la sediul unei sucursale Transilvania.

Atentie ca trebuie sa aveti ultima versiune Adobe, altfel pot exista probleme, cea mai frecventa fiind netiparirea codului de bare.

Imediat ce am platit, in jurul orelor 16.00 am venit acasa nerabdator sa finalizez procesul de programare prin introducerea codului/numarul de pe chitanta.

Cand incerc sa fac acest lucru, surprizaaa! Neplacuta, fireste. Ne pare rau dar codul nu corespunde sau asa ceva...

Incerc sa introduc alta chitanta la sotia mea, cu atentie sa nu gresesc codul... acelasi raspuns... cod incorect... Belea!

Am incercat si la fiica mea sa introduc ultimul numar al chitantei si acelasi mesaj enervant... numarul chitantei nu poate fi identificat...

In disperare folosesc aceeasi functie de ajutor si trimit un mail in care explic ce si cum se intampla... eram rupt... se facuse deja tarziu, si uite asa am inflamat si familia ca am pierdut aproape 20 de milioanee. Nu ma gandeam decat ca am fost victima unui scam, prin deverea de pe site-ul oficial am ambasadei unde eram logat catre un site fantoma.

Dar contul unde viram banii a fost confirmat de cei de la banca, altfel nu se accepta plata... Nu va spun ce noapte am avut...

Dimineata, nerabdator, am reluat citirea si studiul pe net si am gasit o mica referire a cuiva care a spus ca exista uneori o mica intarziere in procesarea chitantelor. Ufff. Speram sa fie si la mine asa... Reiau cu emotie pasii pentru completarea rezervarii, ajung la introducerea codului chitantei si? Mergeeee. Primesc mail si de la cei de la ambasada (dupa ora 09.00) ca daca am ceva probleme sa i contactez, dar le-am raspuns politicos ca nu stiam ca exista un delay care poate fi chiar de cateva ore, mai ales la orele de sfarsit din programul bancilor. La ei pe site chiar nu am gasit nicio remarca referitoare la aceasta intarzierea din procesarea chitantei.

[Late edit.]Acum stiind despre ce este vorba am vazut ca la plata la ghiseele Bancii Transivania chitantele se proceseaza incepand cu ora 09.00 a doua zi.Mea culpa.Trebuia sa fiu muult mai atent!

Atentie! Avizul de plata generat este unic si poate fi folosit doar o singura data si de catre un solicitant.

Verificati ca data de expirare de pe avizul de plata sa nu fie depasita. In situatia in care data a fost depasita NU ACCEPTATI EFECTUAREA PLATII si solicitati eliberarea si generarea unui nou aviz de plata.

Dupa ce ati platit reveniti pe site ul ustraveldocs.com pentru programarea interviului, introduceti numarul chitantei format din 8 cifre, il gasiti tocmai in partea de jos, deasupra Administratorului de Cont si a rubricii semnatura beneficiar cifre. Pe chitanta apare numele celui care efectueaza plata in cazul nostru pe toate cele trei chitante, numele meu.

Aceasta plata este valabila 12 luni de la data efectuarii ecesteia.

Plata taxei de viza nu este returnabila si trebuie platita in RON

Asadar din data de 17 februarie, dupa primirea confirmarii, am fost programati la interviu pe data de 7 martie, noi ne-am ales ora 08.30. Citisem pe net ca ar avea si ei o anumita norma de acordare a vizelor (nu cred ca este adevarat!) si de aceea am ales o ora la inceputul programului dar si o data la inceputul lunii.

Am bifat optiunea ca pasaportul sa il ridicam personal de la sediul T. N. T. din cladirea cu sediul Realitatea TV soseaua Bucuresti –Ploiesti langa Centura Bucurestiului.

In dimineata zilei de 7 martie, cu emotii, avand cu noi ceva acte de proprietate, contracte de munca (nu ne-au fost cerute si nu am vazut pe nimeni sa le ceara), am plecat catre Ambasada, la noua locatie din afara Bucurestiului, prin spatele magazinului Metro si al complexului Mall Baneasa Shopping Center. Bulevardul Dr. Liviu Librescu 4-6, București 015118. - ro.usembassy.gov/ro

Ne-am luat marja de siguranta si la ora 07.45 eram pe strada din coltul Ambasadei partea din Vest, spre DN1, unde cei de la securitate si Jandarmerie, ne-au redirectionat catre aripa estica spre padurea Baneasa si ne-au avertizat sa nu parcam sub nicio forma in locurile unde era oprirea sau stationarea interzisa ca ne salta masina Politia Locala care patruleaza incontinuu. O parcare dedicata pentru vizitatori si aplicanti de viza nu exista.

Am trecut prin fata sediului si exact la colt am virat dreapta, unde am vazut dupa circa 30 de metri, pe partea stanga in directia de mers un acoperis asemanator celor din statiile de autobuz, acoperit cu policarbonat, unde erau asezati deja oameni zgribuliti la coada.

Atentionati de cei de la securitate, am pastrat directia inainte si trecand prin fata usilor de acces unde stationa o alta duba de la securitate, am ajuns catre coltul din spate unde erau si porti de acces pentru auto, noi am virat stanga catre aleile din fata blocurilor invecinate nou construite.

Am parcat si am mai zabovit un pic cu motorul pornit, cu ochii pe ceas.

La 07.55 am pornit catre statia aceea si incercand sa ne asezam la coada am remarcat ca un domn, roman, de la securitate, verifica pasapoartele si confirmarile si punea cate un cod de bare. Cei de la 08.00 trecusera pe trotuarul din fata Ambasadei, cativa intrasera iar altii stateau incolonati cate 2 sau cati erau in grup.

Fiind programati la 08.30 i-am depasit pe cei din urma care aveau programare la 09.00 si chiar 10.00!! si ajunsi la rand, domnul ne-a verificat pasapoartele si confirmarile si ne-a lipit codul de bare.

Am traversat strada si ne-am incolonat infrigurati pe trotuarul din fata usilor si ne-am asteptat randul spunanduni-se sa inchidem telefoanele mobile.

Mai erau inca vreo 4 persoane in fata. Se miscau destul de repede. La 08.05 am intrat si noi prin usile masive si blindate, la invitatia unui alt domn care organiza accesul la scaner.

Nu luati genti mari si voluminoase, serviete, rucsacuri ci limitati-va la chestii cat mai mici. Am predat tot:telefoane (pe care a trebuit sa le inchidem), casti, chei si ce mai aveam prin buzunare si am primit un bonulet.

Urmatoare miscare, am trecut prin scaner, fara bip si am fost indrumati catre curtea interioara, cladirea din fata, intrarea din dreapta.

La intrare in acea cladire imediat dupa ce ne-am lasat hainele, ne-au fost cerute pasapoartele, verificate foile cu confirmarile si am primit bonul cu nr 21, domnul din dispozitivul romanesc de securitate zicandu-ne sa cascam ochii pe panouri cand suntem chemati si la ce ghiseu.

Dupa un minut vedem si auzim bonul nostru la ghiseul... unde ne-am prezentat si iarasi ne-au fost verificate pasapoartele.

Ne-am asezat asteptand iarasi sa ne fie anuntat bonul.

Dupa inca 5 minute ne vedem numarul bonului la alt ghiseu unde era o doamna care vorbea stricat romaneste dar cu un accent dragut si care deosebit de politicoasa ne-a invitat sa ne punem degetele mari de la fiecare mana si mai apoi celelalte 4 degete. Procesul de scanare a amprentelor a decurs rapid pentru fiecare si ni se spune iarasi sa asteptam.

Ne-am asezat mai spre cabina foto, in fata ghiseelor asemanatoare unor case de bilet din gara, cu geam securizat si microfoane si fara sa trag in mod special cu urechea auzem discutiile de la interviu.

Un grup de vreo 6 tineri care calatoreau impreuna (manager IT, domnisoara functionar public, un politist), domnul consul glumea cu ei pe diferite teme erau si ei cam crispati dar i-a ajutat sa depaseasca momentul si le-a dat tuturor viza.

O alta doamna de circa 40 de ani intrebata unde merge, in ce scop, la cine, daca a mai calatorit in State, cu ce se ocupa-baby sitter, familia ramasa acasa (sot si un copil). Aprobat.

Un alt domn de aprox 65-70 ani, foarte jovial care calatorea la simpozioane, venit la reinoirea vizei, Aprobat.

O domnisoara care vorbea in engleza calatorea in interes turistic, aceleasi intrebari generale:unde calatoriti, in ce scop, la cine mergeti, cat doriti sa stati... samd. tot Aprobat.

Interviul tuturor cu exceptia domnisoarei a decurs in limba romana, timp in care consulul privea si monitorul calculatorului din stanga sa unde cel mai probabil avea deschisa aplicatia depuse de solicitanti.

Ordinea bonurilor nu era dupa numere, sarindu-se la unele ghisee de la 17 la 20, apoi am aflat ca probabil eram repartizati la cineva care in prealabil studiase declaratiile noastre.

Exact in dreptul nostru era o domnita de aprox 30 ani la al carei ghiseu nu chema pe nimeni ci de minute bune statea cu ochii in calculator.

Hop, ne-am vazut numarul afisat la biroul doamnei cu ochelari, i-am dat pasapoartele si pe un ton linistit si cald ne-a intrebat in ce scop mergem, turisti, apoi la cine mergem, noi trecand in aplicatie numele persoanei de contact din State, o verisoara indepartata de-a mea pe care nu am vazut-o niciodata, cu care am luat contact destul de tarziu.

Alte intrebari au fost: ce lucreaza persoana respectiva, ce grad de rudenie exista, pe fiecare dintre noi cu ce ne ocupam, care sunt relatiile intre noi (mama tata fiica), cat vrem sa stam si cand plecam, noi raspunzand zambitori de fiecare data si mai apoi am auzit mult asteptatul ””felicitari, viza dumneavoastra a fost aprobata””. Yuhuuu!

Am multumit respectuos si dupa ce ne-am luat hainele am urmat traseul catre iesire de unde ne-am recuperat telefoanele si celelalte bunuri personale. Pasapoartele au ramas acolo.

Afara, coada din statie se marise si imi venea sa le strig tuturor ce tareeeee, avem vizaaaa! Succes tuturor! Fiti absolut sinceri, nu ascundeti nimic, nu vorbiti neintrebati, nu detaliati raspunsurile decat daca vi se cere, calmati-va si afisati un zambet detasat si prietenos. Evitati sa aratati bilete de avion si limitati-va in a spune doar unde doriti sa calatoriti.

Am primit a doua zi mesaj ca pasapoartele au fost livrate catre T. N. T., dar sunand la companie am aflat ca nu putem decat sa le ridicam pe data de 9 martie (deci dupa doua zile), ceea ce am si facut, iar pentru ca fiica noastra nu a putut veni, am adus o copie dupa buletinul ei si o hartie de mana in care ma imputernicea sa ridic pasaportul e in calitate de tata si legitimat cu C. I...

Paginile care va pot fi de ajutor:

travel.state.gov/content/ ... it/visitor.html

[/#]https://ceac. state. gov/genniv/[/#]

travel.state.gov/content/ ... s-160-faqs.html

Formularul DS 160.

Voi incerca sa acord un mic sprijin, prin intrebari si raspunsuri gasite pe site ul oficial al Ambasadei.

Completarea formularului DS-160

Acordati atentie deosebita tuturor intrebarilor altfel riscati sa fiti respinsi.

Daca sunteti respinsi veti pierde si banii platiti pentru viza.

Completarea electronica a formularului DS 160 reprezinta primul pas in procesul de aplicare pentru viza.

Ce documente/acte am nevoie in timp ce completez DS-160?

Recomandare: pasaport, itinerariul ales (daca deja aveti unul), datele calatoriilor /excursiilor din ultimii 5 ani (incercati sa nu omiteti nimic chiar daca aceasta presupune ceva efort), precum si vizitele in Statele Unite. Detalii despre studii, locuri de munca.

Pot raspunde in limba materna?

Nu. Toate raspunsurile trebuiesc formulate numai in limba engeza, folosind caracterele specifice, exceptie facand numele complet care poate fi scris in alfabetul latin. Orice aplicatie completata in alta limba va va fi refuzata. Gasiti ajutor prin traducere.

Daca intrerupeti completarea formularului mai mult de 20 de minute sesiunea dumneavoastra va expira.

Sunt toate intrebarile obligatorii?

Cele mai multe intrebari sunt obligatorii si puteti raspunde in spatiile aferente. Puteti sa lasati spatii libere atunci cand intrebarile sunt marcate cu “Optional”. Puteti deasemeni sa raspundeti cu “Does Not Apply”intrebarilor care nu vi se adreseaza, dar la celelalte intrebari trebuie sa notati raspunsuri.

Atunci cand va scapa vreo intrebare, sistemul nu va permite sa salvati aplicatia si va afisa mesajul “”eroare””si vi se cere sa raspundeti intrebarii omise.

Recomandare: fiti pregatiti si concentrati-va maxim!

Sunt cerute alte forme aditionale?

Nu. Aplicatia DS- 160 inlocuieste DS-156, DS-157, DS-158 si DS 3032 care nu mai sunt necesare.

Ce se intampla daca initial aleg sa completez aplicatia la un consulat/ambasada si ulterior decid sa merg la interviu la alta ambasada/consulat?

Ambasada/consulatul la care decideti sa mergeti, va folosi aplicatia pe care ati completat-o folosind codul de bare generat odata cu incheierea si depunerea online a formularului DS -160.

Completaterea DS-160

Odata ce ati inceput completarea formularului, in coltul dreapta sus apare pe prima pagina o caseta cu “Your Application ID is:AA000AAAA data: si in josul paginii o caseta cu security number In care va puteti alege o intrebare de Securitate, gen: ”care este numele bunicii materne”. Alegeti raspunsul dorit si in josul paginii bifati “Continue”

Urmatoarea pagina contine intrebari din categoria”Personal Information 1”

Cum voi semna formularul?

Veti semna electronic aplicatia, dand click pe iconita””Sign Application””, la finalul formularului. Nesemnand formularul acesta se pierde automat si nu va fi inregistrat in sistem. Semnatura de la sfarsitul declaratiei, certifica faptul ca ati citit si inteles intrebarile aplicatiei si ca ati raspuns corect si adevarat cu buna credinta si fara sa ascundeti adevarul.

Atentie! Prin completarea cu raspunsuri care ascund adevarul, sau prin omisiune vruta sau nevruta sau prin raspunsuri false, poate duce ulterior la refuzul de a primi viza sau refuzul si interzicerea de a intra pe teritoriul Statelor Unite.

In anumite situatii exceptionale se accepta semnatura prin amprenta digitala.

Poate altcineva sa competeze DS-160 in numele meu/pentru mine?

Daca sunt aplicanti analfabeti sau nu cunosc limba engleza, acestia pot fi asistati de catre alta persoana, acesta declinandu-si identitatea in rubrica creata pentru acest lucru, completandu-si datele de identitificare personala.

Recomandare. Daca altcineva completeaza pentru dumneavoastra aplicatia, rugati-l sa va traduca fiecare intrebare asa incat sa luati la cunostinta si sa puteti raspunde corect in fata consului eventualelor intrebari deduse din declaratie.

Daca aplicantii au sub 16 ani sau sunt fizic in imposibilitate de completare a aplicatiei, parintii sau apartinatorul, poate completa si mai apoi semna aplicatia.

DS-160 poate contine termeni cu care nu sunt familiarizat, sunt acestia explicati/detaliati?

In timpul completarii veti gasi la diferite intrebari recomandari de completare pentru a va ajuta sa completati, de exemplu explicarea ‘’Surname””numele de familie, care trebuiesc completate asa cum sunt scrise in pasaport.

Ajutor: ”Given Names””Daca in pasaport nu aveti trecut un nume de botez atunci introduceti “”FNU”” (first name unknown) in spatiul dedicate “”Given Names”

Ajutor: ”Other Names””-Other names poate include numele de domnisoara, nume religioase, nume profesionale sau alte nume cu sub care sunteti cunoscuti.

Asigurati-va ca notati toate numele pe care le aveti, de preferat asa cum sunt trecute in pasaport.

Ajutor: Telecod - (nu ni se aplica).

Ajutor: Date of birth-formatul cerut tinand seama de ordine MM-DD-YEAR (sau asa cum este cerinta)

Ajutor: place of Birth-Locul nasterii

Ajutor: phone-un numar principal de telefon la care puteti fi contactat

Ajutor: Identification number-Codul Numeric Personal-13 cifre

Ajutor: Other Nationality-cei care detin si o alta/e nationalitate/i.

Ajutor: permanent Resident-

Ajutor: Passport/Travel document Number-numarul pasaportului cu care veti calatori in State, acesta trebuie sa fie valid.

Ajutor: passaport Book Number-nu ni se aplica

Ajutor: Expiration Date –in cele mai multe situatii pasaportul trebuie sa fie valabil cel putin 6 luni dupa sosirea in State.

Ajutor: previous Employer-informatii despre ultimii 2 angajatori la care ati lucrat. Aplicantii pot aduce o lista separata cu alti angajatori, la interviu, daca este ceruta.

Salvarea datelor sau revenirea asupra unor intrebari peste care ati sarit sau nu ati stiut sa raspundeti.

 

Cum pot salva aplicatia? Ma pot opri in mijlocul aplicatiei si apoi sa revin mai tarziu?

Va puteti salva aplicatia si mai apoi sa reveniti asupra intrebarilor.

Atunci cand veti incepe completarea, vi se va genera un cod (ID de forma AA000AAAA0), dupa ce veti raspunde unei intrebari de Securitate. Odata ce aveti acest cod personal denumit generic I. D., puteti iesi din aplicatie si va puteti loga mai apoi pentru completare, folosindu-va I. D ul.

Pentru a salva aplicatia in serverul Consulatului, bifati “Next” ce se afla la sfarsitul fiecarei pagini pe care ati completat-o.

Atentie! Aveti 30 de zile pentru a va reintoarce in aplicatie, iar daca doriti sa completati dupa 30 de zile trebuie sa o aveti salvata in computer sau pe o unitate de stocare.

 

Cum imi salvez aplicatia DS-160 in computer, sau in alta unitate de memorie?

Salvand aplicatia in memoria hard disk a computerului sau pe alta unitate de stocare, puteti reveni sa recompletati aplicatia chiar si dupa 30 de zile.

Pentru a o salva, permanent, alegeti”Save Application to File””, apoi alegeti “Save”pentru a alege locatia unde va fi salvata, browse catre acea locatie si in final bifati “Save”in fereastra “Save as”. Sistemul va descarca aplicatia in acea locatie.

Odata ce descarcarea s-a efectuat, puteti alege”Close”si sa va reintoarceti la aplicatia online.

Atentie! Aplicatia odata salvata in hard diskul computerului sau pe orice alta memorie mobila poate fi accesibila si altor persoane.

 

Pot refolosi aplicatia DS-160 daca doresc sa aplic iarasi pentru obtinerea vizei?

Da. Toate informatiile folosite in completarea unei declaratii DS-160, pot fi folosite si eventual completa lucruri si evenimente noi. deci daca doriti sa aplicati pentru viza in viitor de preferat sa salvati aplicatia in memoria calculatorului.

Daca pierd conexiunea la internet in timpul completarii, pierd informatiile sau voi primi mesajul eroare?

Toate informatiile vor fi automat salvate la sfarsitul fiecarei pagini, asa incat aplicatia nu se va pierde.

 

Incarcarea unei fotografii

travel.state.gov/content/ ... ces/photos.html

[/#]https://travel. state. gov/content/travel/en/us-visas/visa-information-resources/photos. html[/#]

Adobe Flash Player 10 or sau ultima versiune Adobe Flash Player 10 or later

Inteleg ca pot incarca o fotografie. De unde pot lua aceasta fotografie si apoi sa o incarc in aplicatie?

Pentru a incarca o fotografie gasit mai jos cateva sfaturi si cerite:

Atentie! incepand cu 1 Noiembrie 2016 nu mai sunt admise fotografiile In care aplicantii poarta ochelari.

Fotografia este deosebit de importanta in aplicatia pentru viza.

Va exemplific cateva cerinte, dar exista un link foarte util atunci cand ajungeti la momentul incarcarii unei fotografii:

- Color/nu mai veche de 6 luni/ luata in fata unui fundal alb/ fata completa sa fie vizibila, privind la camera/ ambii ochi deschisi, fara expresii faciale/ in imbracaminte purtata frecvent/ nu se accepta uniforma cu exceptia uniformei religioase/ fara a purta accesorii, palarie, sau orice va acopera fata sau va umbreste fata/f ara casti/ fara ochelari, doar cu exceptia situatiilor deosebite cand acestia nu pot fi scosi, dar cu o declaratie de la medical specialist si in aceasta situatie, ramele nu trebuie sa acopere ochii, lentilele sa nu aibe reflexii sau alte umbre care pot obstructiona ochii. / daca purtati un dispozitiv de imbunatatire a auditiei acesta este exceptat si poate fi purtat/ ambele urechi sa fie vizibile/.

Fotografia va fi decupata si micsorata ca sa se incadreze in cerinte (600x600 pixeli minim iar 1200x 1200 pixeli maxim), format JPEG, 240 kb sau mai putin, iar data este nevoie de compresie, ratia folosita ar fi maxim 20:1.

Noi am facut fotografiile cu un aparat personal, nu profi, respectand toate conditiile si apoi odata incarcata in sistem ea a fost acceptata. Puteti face la fel de bine si cu un telefon cu o camera mai performanta, sau la un studio specializat, dar sa o salvati si incarca doar electronic. Nu trebuie sa aveti fotografii printate pe hartie.

Daca nu puteti sau nu aveti unde sa faceti fotografii, in interior unde erau ghiseele pentru interviu am vazut un aparat automat iar taxa era de 20 ron. Doamna de la Securitate care ne dirija peacolo ii indruma pe cei care aveau nevoie de fotografii.

 

Pagina de confirmare are un “”X””in locul und ear trebui sa fie fotografia. Ce inseamna aceasta?

Aceasta inseamna ca a esuat incarcarea fotografiei si ar trebuie sa aduceti o fotografie printata care sa intruneasca conditiile sau sa contactati US Embassy sau Consulatul pentru alte detalii sau instructiuni.

Ambasada sau consulatul unde am depus actele pentru visa mi-au refuzat viza deoarece aplicatia DS-160 contine erori sau este incompleta. Ce inseamna aceasta si ce trebuie sa fac?

Aplicatiile completate inainte de 1 Aprilie 2010 nu pot redeschise si prin urmare trebuie sa completam una noua.

Dupa completarea si corectarea aplicatiei DS-160 am nevoie sa reprogramez un nou interviu pentru viza?

Contactati Ambasada sau Consulatul unde ati aplicat pentru instructiuni.

DS - 160 Confirmation Page

Trebuie sa aduc intreaga aplicatie completata sau doar pagina de confirmare la interviu?

Nu este necesar sa aduceti toata declaratia completata si printata.

Pentru interviu este necesar sa aduceti doar pagina de confirmare care contine numarul ID, fara acest numar ID de confirmare al completarii declaratiei DS-160, nu va putea fi procesata viza.

Am trimis electronic aplicatia DS-160 dar am pierdut pagina de confirmare. Pot sa tiparesc una noua?

Da. Puteti sa retipariti pagina de confirmare ale unei aplicatii, intrand pe pagina oficiala Consular Electronic Application Center website, selectati apoi Ambasada sau Consulatul unde aplicati si alegeti optiunea “”Option C-Retrive Application””. De aici puteti retipari pagina cu confirmarea.

Aplicanti In grup sau familie

Voi calatori ca membru al unui grup sau membru al unei familii. Pot crea o aplicatie pentru grup sau familie”?

Da. Atunci cand veti selecta “Email Confirmation”la pagina de confirmare a aplicatiei, veti fi redirectionati catre “Thank You Page”unde aveti optiunea de a crea un grup sau membru al unei familii. Cand veti selecta aceasta optiune, vor trebui introduse si datele celorlalti membri ai grupului sau familiei, precum si destinatia. Tineti seama ca daca selectati acesata optiune, trebuie completata o aplicatie pentru fiecare membru.

In fiecare moment al completarii declaratiei aveti ocazia de a reveni sau corecta raspunsurile folosind “”Edit””

In ultima perioada a crescut foarte mult procentajul de acordare al vizelor, deci daca nu aveti nimic de ascuns si sunteti convingatori, actele va sunt in regula, Aplicatia DS-160 a fost corect completata nu exista probleme in obtinerea vizei. Doar emotii , mai ales ca cei 160 de dolari se pierd.

 

Succes maxim si pentru orice nelamurire in limita cunoasterilor mele va pot ajuta cu drag!!

Uitasem sa va spun ca am primit viza pe 10 ani.


[fb]
---
Trimis de alunelu69 in 15.03.18 10:50:15
Validat / Publicat: 15.03.18 19:55:46
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AMERICA DE NORD. A mai fost în/la: New York

VIZUALIZĂRI: 17148 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

24 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (alunelu69); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 tabel cu taxele aferente diferitelor tipuri de viza
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 16650 PMA (din 19 voturi)

ECOURI la acest articol

24 ecouri scrise, până acum

hopyk
[16.03.18 12:19:30]
»

Felicitarile mele!! Foarte utile informatiile de aici!!

alunelu69AUTOR REVIEW
[16.03.18 12:31:46]
»

@hopyk: Va multumesc. Am ezitat pana sa-l scriu mai ales ca cei doi colegi descrisesera foarte bine experientele lor. Dar avand in vedere ca o informatie in plus nu strica niciodata am completat cu experienta noastra pentru ajutorul celor care doresc sa mai aplice pentru viza.

webmaster
[19.03.18 07:56:01]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

alunelu69AUTOR REVIEW
[24.03.18 21:25:02]
»

@webmaster: Mutumesc!

cristim10
[02.04.18 18:05:23]
»

ce acte trebuie sa am la mine la interviu. este nevoie si de poze? multumesc

alunelu69AUTOR REVIEW
[02.04.18 21:35:23]
»

@cristim10: Cred ca ati citit mai sus articolul, dar daca nu, atunci va spun din nou:

1. Doar prima pagina de confirmare a completarii declaratiei DS160, care contine codul de bare si pentru a carei printare si a codului de bare trebuie sa aveti instalata ultima versiune Adobe.

2. Pasaportul.

3. Dovada de plata a chitantei la Banca Transilvania ( (nu ne-a fost ceruta pentru ca teoretic nu puteti primi confirmarea si programarea la interviu daca nu aveti inregistrata dovada platii chitantei).

4. Pentru orice eventualitate acte sa dovediti locul de munca, proprietati, conturi bancare etc.

5. Daca nu reusiti sa va faceti fotografie si sa o incarcati in format electronic (este foarte simplu sa va faceti o fotografie cu un telefon bun respectand redulile pe care le-am descris mai sus), iar daca nu reusiti, puteti veni la interviu fara fotografii si puteti face chiar acolo inaintea interviului (20 ron).

Va pot ajuta cu fotografia cumva.

Sper ca va ajuta.

Succes.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
cristim10
[02.04.18 22:10:10]
»

@alunelu69: multumesc mult, am facut formularul si platit maine am interviu si cineva mi a zis ca imi trebuie si poze in format hartie. de asta intrebam

alunelu69AUTOR REVIEW
[03.04.18 12:34:10]
»

Poate ne impartasesti in cateva cuvinte experienta cu viza... Bafta!

cristim10
[04.04.18 06:58:50]
»

@alunelu69: am fost, am luat, nu am timp azi sa scriu despre asta dar spre sfarsitul saptamanii sper sa reusesc. Multumesc pentru informatii m-au ajutat foarte mult

ela tudor
[07.05.18 16:15:37]
»

Buna ziua. Mai este nevoie de invitatia din partea persoanei la cere mergi in SUA?

cristim10
[07.05.18 16:33:44]
»

@ela tudor: nu. Nu au cerut invitatie

alunelu69AUTOR REVIEW
[21.05.18 21:54:23]
»

Cu regret ca nu am raspuns mai devreme...

Nu mai este necesara invitatia, doar datele de contact ale persoanei din America, relationarea.

Restul cred ca verifica ei.

La noi in timpul interviului despre cine este persoana, cu ce se ocupa, unde locuieste, ce relatie este intre, doamna privea pe monitorul alaturat...

ela tudor
[23.05.18 18:37:12]
»

@alunelu69: Multumesc.

ela tudor
[18.06.18 22:15:07]
»

Buna ziua.

Am nevoie de inca un sfat... am completat DS160 si abia azi mi-am dat seama ca am facut o greseala.

Pot sa-l corectez cumva sau trebuie sa completez altul nou.

Multumesc.

alunelu69AUTOR REVIEW
[22.06.18 20:13:10]
»

@ela tudor:

Scuzele de rigoare pentru intarziere

Depinde ce greseala ati facut!

Ati dat trimitere aplicatiei sau doar ati salvat-o in memoria interna?

Daca o aveti salvata in memoria interna, va puteti reintoarce si prin functia edit sa corectati.

Din pacate nu pot acum sa va raspund ce se intampla daca ati trimis deja aplicatia.

Poate gasiti raspunsul folosind functia de intrebari si raspunsuri sau chiar sa intrebati un consultant al ambasadei.

Eu am avut ceva dubii legate de plata si confirmarea chitantei, am folosit functia ajutatoare de intrebari adresate unui consultant si am primit raspunsul foarte promt.

Cu siguranta orice greseala poate fi corectata!

Va doresc succes!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ela tudor
[23.06.18 11:47:20]
»

Mulțumesc. M-am informat și am completat un formular nou. Vă doresc o zi frumoasa!

ela tudor
[18.07.18 14:40:01]
»

@alunelu69: Multumesc pentru raspunsuri! Am luat viza! O zi buna!

alunelu69AUTOR REVIEW
[20.07.18 14:54:02]
»

@ela tudor: Felicitari!

Dana16
[19.09.18 18:54:37]
»

Buna ziua,

Doresc sa aplic pt viza de turism pt America. Am inceput sa completez formularul DS 160, si nu pot sa trec de sectiunea "U. S. Point of Contact Information " deoarece la nu am nicio persoana de contact in America sau vreo firma. Eu doresc doar sa vizitez. Ce pot scrie?

multumesc.

ela tudor
[20.09.18 08:52:36]
»

@Dana16: Buna ziua. Puteti scrie adresa hotelului la care o sa stati si numele managerului sau cineva care lucreaza acolo (cautati pe net). Succes!

Melidora
[28.11.18 07:38:08]
»

Buna ziua, citind articolul dvs mi-a revenit dorinta de-a aplica iar pentru viza SUA insa terminand de citit m-am linistit complet. Mi-am amintit de ce mi-a fost refuzata viza acum 3 ani... ca nu indeplineam conditiile cerute de americani:nu sunt casatorita, nu am copil minor, motive care sa ma aduca inapoi acasa in Ro. Din pdv lor eu eram un posibil imigrant... am completat formularul cu sinceritate, mergeam la nunta fiicei mele (care ulterior a anulat-o cand mi-a fost refuzata viza facand doar casatoria civila) singurul copil si acela in US

Mi-am inabusit impulsul de-a aplica iar cu toate ca dorul de fata mea doare rau, nu am vazut. o de 4 ani bani insa astepta cuminte pina cand mi se va aproba viza migrant intregirea familiei

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mers34
[06.01.19 10:18:10]
»

Salut. vreau sa stiu pina la ce ora pot indeplini DS160. Am program de munca de la 8:00 pana la17:00. Pot sa-l indeplinesc dupa orele19:00 sau sambata -duminica. Multumesc

alunelu69AUTOR REVIEW
[06.01.19 23:58:27]
»

@Melidora: Imi pare rau sa aud ca v-a fost refuzata viza. vizei.

Fata de acum 3 ani, procentajul de acordare a vizelor a crescut.

Succes in acordarea vizei pentru reintregirea familiei.

Poate odata ajunsa acolo veti deveni un sprijin al celor ce mai au nevoie de informatii.

Succes si scuze de intarziere!

alunelu69AUTOR REVIEW
[07.01.19 00:01:23]
»

@mers34: DS 160 fiind un formular online poate fi "indeplinit " la absolut orice ora din zi sau din noapte. Inclusiv sambata, duminica sau sarbatorile legale.

Succes si daca aveti nevoie de ajutor, nu ezitati!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alunelu69, cristim10, Dana16, ela tudor, hopyk, Melidora, mers34
Alte impresii din această RUBRICĂInformații utile despre viza SUA:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.058953046798706 sec
    ecranul dvs: 1 x 1