REZONABIL
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Hotel Il Convento dei Fiori di Seta 4*, Bologna, fostă mănăstire
După îndelungi căutări, am rezervat acest hotel aflat în centrul istoric al Bolognei și am achitat un preț destul de ridicat, argumentele în alegerea acestui hotel fiind micul dejun consistent care este inclus în preț și poziția centrală a acestuia.
La mică distanță de cazare noi am vizitat Biserica Sfântul Ștefan, Biserica San Petronio, Biserica Santa Maria dela Vita și faimoasele Turnuri înclinate ale Bolognei.
Acest hotel este o fostă mănăstire în care am observat multe fresce pe teme religioase, cu pereți din cărămidă și piatră.
Camera noastră situată la parter, cu numărul 44, a fost una de dimensiune medie ca suprafață dar cu o înălțime foarte mare, cu un tavan din cărămidă pe care era suspendat un candelabru supradimensionat. Destul de straniu sentimentul, parcă erai în biserică... da, eram într-o fostă mănăstire.
Camera avea și ferestrele la o înălțime mare, de la doi metri în sus, cred că noi eram poziționați sub nivelul străzii. Ciudată senzația.
Un pat dublu cu două saltele foarte confortabile pe care am dormit bine, este poziționat în mijlocul camerei, fără noptiere.
În cameră mai sunt pe lângă un șifonier imens cu seif, un suport pentru bagaje, minifrigider, aer condiționat, Tv cu programe prin satelit, un birou cu lampă, pe care era o cafetieră, un fierbător de apă și câteva plicuri de ceai, un scaun, două oglinzi, calorifere, telefon și bineînțeles icoane.
Baia este mai mare decât camera, sau așa pare pentru că nu are atât mobilier. Aceasta este dotată cu un duș fix închis într-o cabină, bideu și WC supraînălțat, bancă, polițe pentru prosoape, oglindă mare, calorifer, foen, mini săpunuri. La duș este o pară fixă care te stropește direct în cap oricât te-ai feri. Nu este gel de duș.
Pardoseala este acoperită cu linoleum și cu un mic covoraș.
Micul dejun ne-a fost servit în cameră și l-am mâncat în pat pentru că nu aveam două scaune și masă... a fost altfel.
Lista cu variantele prestabilite pentru micul dejun ne-a fost înmânată după ce ne-am cazat, pentru ca să comunicăm varianta aleasă.
Am avut de optat între mic dejun Continental cu: omletă, bacon și toast; Italian cu: croissant, iaurt și orez presat și Englezesc cu: două tipuri de salamuri, emmental cheese, toast.
Noi am ales micul dejun continental și cel englezesc, ambele fiind foarte gustoase.
La acestea am primit un suc natural și o cafea, la alegere din mai multe variante.
La începutul lunii mai când am fost noi în Bologna, acolo mai erau restricții Covid și de aceea am avut micul dejun în cameră.
Am ales de asemenea și ora la care am dorit să ne fie servit micul dejun, între 8-8:30 și l-am primit întocmai.
Lobby-ul este interesant, cu tablouri și fresce religioase, cu tavanul supraînălțat, cu o canapea, scaune, mese, pocale, etc.
Personalul a fost foarte amabil.
Nu știu ce să zic la recomandare, nu este la nivelul de patru stele din România, este ciudată senzația de a dormi într-un dormitor supraînălțat cu tavanul ca o cupolă și este destul de scump pentru ceea ce oferă.
despre SERVICII
Amabilitate
despre CAMERE & COND. CAZARE
Fără balcon
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Catering din cauza pandemiei
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Aproape de Biserica Sfântul Ștefan, Biserica San Petronio, Biserica Santa Maria dela Vita și faimoasele Turnuri înclinate ale Bolognei.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Aproape de Via Zamboni cu mâncare bună și ieftină, animație studențească
Trimis de Dana2008 in 12.06.22 17:49:04
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dana2008); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 44.48660796 N, 11.35063543 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Excelentă recomandarea
Mutat în rubrica "Il Convento dei Fiori di Seta Hotel, BOLOGNA" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)
@webmasterX: Da, este corect! Este pe Via Orfeu.
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@Dana2008:
”Camera noastră situată la parter, cu numărul 44, a fost una de dimensiune medie ca suprafață dar cu o înălțime foarte mare
Eu am dormit la Lugoj intr-un hotel care avea camera si mai inalta, si fiind lunga si ingusta, dadea o o senzatie foarte ciudata.
Si mie mi se pare ca baia e mai mare decat camera.
@Yoda: Bună! Mulțumesc frumos pentru vizită, aprecieri și ecou!
Mă bucur că știi despre ce vorbesc cu sentimentul ciudat generat de înălțimea camerei.
Călătorii plăcute! Numai bine!
@Dana2008: Te poti lauda insa ca ai avut o cazare aparte, nu este ceva comun. Sa va fie de bine, votat cu mare drag.
@mishu: Mulțumesc frumos pentru vizită, ecou și aprecieri!
Da, a fost unic.
pupici!!!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)