Din nou la Paris, mon amour

TIPĂREȘTE

Aveam ruta pregătită deja: sâmbătă seara ajungem la Paris, dăm o tură prin centru, apoi mergem la nani. Duminică urcăm în turn și facem o mini croazieră pe Sena, iar după amiază o tulim spre Bruxelles, pe care îl vom vizita luni. Booon. După cum știm cu toții, la jumătatea lui noiembrie s-a întâmplat nenorocirea de la Paris. Unde să mai mergem noi acuma, drăguță mioară? , încerc s-o fac pe soră-mea să rezoneze. În gura lupului? Adică exact unde a fost atentatul și acolo de unde au plecat teroriștii? Da, dragă, numai bine, o să fie pază mai multă, o să fim în siguranță... Pfff... Oftam și nu mă hotăram deloc. Știu că nu avem cum să ne speriem și să stăm acasă din cauza nebunilor. Dar parcă nici așa, să mergem acolo fix când totul e caliente, caliente, cum zic spaniolii.

Dar ce? Ai cu cine te înțelege? Așa că pune mâna, Alinuțo, și studiază bien harta Parisului. Să vedem unde e cartierul nașpet, cloaca teroriștilor, adică Saint Denis, ca să-l evităm, evident. Aveam clare următoarele lucruri: hotelul trebuia să fie în vestul Parisului, adică aproape de Tour Eiffel, să nu trebuiască să ocolim tot orașul a doua zi de dimineață, mai ales că nu aveam decât două obiective clare și nu mult timp la dispoziție, așa cum am spus mai sus; fiind un hotel de tranzit, nu voiam ceva spectaculos (urma să ajungem seara târziu și să plecăm a doua zi de dimineață; de fapt nu că facem nazuri la lux, he, he; ceea ce nu voiam de fapt era să cheltuim o avere;)); dar nici ca acum șase ani, când am stat la un Etap unde mirosea rău de tot a umezeală. M-am gândit inițial să iau ceva pe lângă Versailles. M-am râzgândit repede, pentru că știam că o să mă oftic: a treia oară la Paris și nici acum nu aveam să facem oprire aici, deci mai bine să nu văd indicatoarele măcar. Apoi găsisem un hotel excelent la zece minute de mers pe jos de turn (zece ori doi, m-am gândit), dar dacă virgulă camera dublă costa 75 euro, pentru una triplă ne cereau dublu, adică 150 €, și nu mi s-a părut just. În fine, luând la puricat Ibisurile din zonă, ne-am hotărât în cele din urmă pentru Ibis Budget Meudon, cu nota opt pe Booking, comentarii foarte bune, preț excelent (162 euro pentru trei camere, plus încă 9 euro de mașină pe noapte) și potrivit și ca situare și distanță față de turn.

Am plecat de acasă la șase jumate dimineața, cu o jumătate de oră mai târziu față de ce ne propusesem. Ceața ne-a făcut companie cam pe tot teritoriul Spaniei și ne era cam groază. De fapt R. cam ezitase și el din cauza asta în ceea ce privește organizarea plimbării... Am ajuns la granița cu Franța pe la zece și ceva, și eram curioși să vedem marele control de la frontieră. Aș. La spanioli nu era nimeni, iar la francezi erau câțiva jandarmi care se uitau la mașini, dar nu am văzut să oprească pe nimeni, așa cum se tot vedea la televizor de când cu atentatul. Ba, prietena mea Carine, care tocmai plecase să petreacă sărbătorile cu familia cu câteva zile înaintea noastră, îmi trimisese mesaj cum că se și opreau mașini, se făceau controale la bagaje... Noi am trecut ca Vodă prin lobodă.

După opririle de rigoare (așa e când pleci cu un bebeluș, un tataie care fumează și alte personaje, fiecare cu doleanțele lui), am intrat în Paris seara pe la nouă. Soră-mea propusese să mergem direct în oraș, să vedem luminițele, pentru că dacă mergeam la hotel, acolo rămâneam. Eram obosiți, dar (mai ales cei care se aflau pentru prima dată) și nerăbdători să ne întâlnim cu simbolul orașului. Am oprit la vreun sfert de oră de mers pe jos până la el, dar bunicul era atât de obosit încât după ce ne-am dezmorțit picioarele, ne-am urcat din nou în mașină și am făcut un tur pe patru roți în loc de pe două picioare. Am nimerit exact sclipoceala turnului, toată lumea încântată... Și cum eram două mașini, iar noi am mers tot timpul în urmă, și în prima mașină mergea surioara, până la urmă s-a făcut ce-a zis ea. Adică tur pe Champs Elyses, cu un mare târg de Crăciun pe o parte și pe alta a străzii pline de mașini pe ambele sensuri. O nebunie. Când am ajuns la Arcul de Triunf, acolo era... jungla. Ce Marrakech, ce trafic din țări arabe... O nebunie, mă mir cum nu erau accidente, pentru că nu era niciun control, fiecare mergea cum și pe unde putea, să nu mai zic de atunci când voiai să ieși din sensul giratoriu imens, sau când aveai în stânga o motocicletă imprevizibilă și în dreapta o limuzină enormă... Doamne, ce stres. Când ne-am văzut ieșiți de acolo, ne-am putut bucura un pic de luminițele superbe, de o clădire pe care nu am identificat-o, luminată în culorile steagului francez, de atmosfera de sărbătoare care îmbrăca orașul. Lume puhoi, ceea ce dădea o stare de normalitate Parisului. Asta este atitudinea corectă, mă gâdilă soră-mea, ca și cum mi-ar fi zis: Vezi ce pierdeam dacă ocoleam Parisul?

Calculasem eu pe Via Michelin distanța până la hotel, știam că nu e mult, dar chiar ne-a surprins. Am ținut drept înainte pe malul stâng al Senei și cred că nu am făcut mai mult de zece-cinșpe minute. Am băgat mașinile în parcarea subterană. Vorbisem cu cei de la hotel să anunțăm că ajungem mai târziu. Până la urmă am ajuns pe la unsprezece, morți de oboseală.

La recepție (curată și drăguță) ne-a întâmpinat un arab educat și corect. Am încercat eu să mă chiorăsc să văd ce scrie pe plăcuța pe care o avea agățată pe piept. Nu am reușit de tot, se mișca prea mult. Dar recepționist sigur nu scria. Ne-a dat camerele una lângă alta la un etaj superior și intrarea se făcea pe baza unui cod pe care trebuia să-l tastezi de fiecare dată.

Cum am intrat în cameră, fi-miu a exclamat: Noi am mai stat o dată la hotelul ăsta. Am zâmbit. Cei care ați stat la un Ibis și la un Etap știți că distribuția și mobilierul sunt identice. Un pat dublu și unul simplu etajat, așezat de-a curmezișul, să zic așa, peste cel matrimonial. Foarte curat. Impecabil aș spune. Nu ai loc să dansezi în cameră, dar noi nici nu aveam nevoie de așa ceva. Oricum, am stat în camere și mai mici. Aici nu aveam senzația de lipsă de aer. Chiuveta pe un lateral al camerei. Pe altul masa cu televizorul, iar lângă pat câteva umerașe.

Cabina de duș ca în toate Ibisurile: adică tip baie de avion, micuță, dar curată și ea, și cu un gel-șampon la care nu ne așteptam (nu îmi aduceam aminte de la Etapul anterior). Iar wc-ul, în altă cabină separată, asemenea: curat și fără obiecții.

Toate trei camerele identice. Aveam vedere spre stradă, dar am dormit bine, fără întreruperi. Bine, la cât de obosiți eram...

Nu vă pot spune nimic despre restaurant. Noi nu am luat nici mic dejun, prețul era foarte ridicat și ne-am descurcat pe cont propriu.

Wifi a mers foarte bine și nu avea cost suplimentar. Ni se spusese că parola era numele de pe rezervare, dar nici măcar nu a fost nevoie de asta.

Cum plata am făcut-o la sosire și nu exista minibar, a doua zi de dimineață am plecat fără să mai interacționăm cu cei de la recepție (așa ni se spusese de cu seara). Au avut încredere că nu plecăm cu vreo pernă în geamantan sau că nu smulgem gelul de pe peretele cabinei de duș;).

A doua zi, duminică fiind și plecând noi pe la nouă și ceva de la hotel, strada era foarte liberă, așa încât în zece minute am fost lângă turn. Găsisem eu o parcare privată în zonă (în jur de 16 euro pentru vreo șapte-opt ore), dar ne-a venit ideea că fiind duminică poate găsim parcare pe stradă fără plată. Așa a și fost. Majoritatea grupului ne-am dat jos acolo, ca să stăm la coadă la turn, iar șoferii au parcat exact la Champ de Mars, adică la o aruncătură de băț.

Lume puhoi și aici. Jandarmi sau polițiști am văzut câțiva, ba chiar m-am amuzat la un moment dat pentru că unul din ei, mare cât un munte și cu ditamai pușcociul pe umăr, probabil văzând că ne uităm așa, cu coada ochiului, și probabil ca să normalizeze situația, ne-a spus „Bonjour” atunci când a trecut prin dreptul nostru. Sunt sigură că erau mult mai mulți în civil, ca să nu alarmeze populația.

În rest, ne-a plăcut plimbarea. Nu mi-a mai fost așa teamă acolo sus ca ultima dată;). Dar despre asta nu voi povesti, pentru că, deși data trecută am zis că a treia oară o să stau la Paris o săpămână ca să-l iau la puricat, nu s-a nimerit...

Și fiindcă articolul este despre Ibis Budget Meudon;), nu pot decât să concluzionez că îl recomand categoric, pentru o zi sau pentru o șapte. E curat și bine poziționat, își merită nota cu prisosință.

---

VIZUALIZĂRI: 2167 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI