GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
In luna februarie 2019 am fost cazat pentru 2 nopti la acest hotel din Basel. Hotelul arată foarte bine, dar cum suntem în Elveția și prețurile arată la fel de bine (voi atașa poza cu tarifele percepute). Aeroportul Euroairport, unde aterizează și compania mov, are 2 ieșiri bine semnalizate - una către Germania și Franța, cealaltă este spre Elveția. La ieșirea în Elveția, transferul spre oraș se face cu autobuzul 50, care vă aduce la gară. După cum îi spune și numele (în germană Bahnhof=gară), hotelul este poziționat foarte aproape de gara principală din oraș (Bahnhof Basel SBB). De aici se merge pe jos circa 250-300 m până la hotel.
Basel este cunoscut ca un important centru de afaceri, dar și industrial. Aici își au sediul unele din cele mai mari companii din domeniul pharma, transport aerian, bănci importante (la ei) - am văzut clădirile unde erau locate Bayer, Novartis, La Roche, Swiss Air. Aici se organizează multe târguri, seminarii și conferințe, astfel că acest hotel este destinat în principal celor care participă la astfel de evenimente - și tarifele hotelului sunt (mult) diferite în perioada târgurilor.
Formalitățile de cazare la recepție au decurs rapid (gazdele noastre au asigurat bunul mers al lucrurilor), iar odată cu cardul de acces în cameră am primit și un abonament pentru transportul public. Acesta este valabil pe toate mijloacele de transport din Basel pe perioada sejurului. Dacă ajungeți cu mașina veți găsi în jurul gării mai multe parcări (cu sute de locuri fiecare).
Am avut o cameră single, la etajul 2 al clădirii, cu vedere la stradă. Deși eram puțin îngrijorat de zgomotul de afară (trec 2 linii de tramvai prin fața hotelului), nu am avut deloc senzația că sunt deranjat de sunetele venite din exterior - izolarea fonică este foarte bună. Camera este în stilul Ibis, dar este foarte curată și are dotările clasice pentru un hotel de 3 stele. Fiind un hotel destinat în principal oamenilor de afaceri, camerele au și un birou cu conexiune foarte bună la internet, prin cablu, dar și prin wi-fi (merge ok, am testat) și un scaun confortabil. Lângă acest birou se află o banchetă unde poți depozita bagajul, astfel că nu vei mai fi nevoit să te apleci.
Am avut un pat matrimonial cu o saltea de o calitate excelentă. În fața patului aveți un televizor cu câteva zeci de programe în germană, engleză și franceză – am, frunzărit, programele până am găsit posturile cu muzică. Mobilierul camerei este completat de un dulap sau spațiu de depozitare (nu sunt uși).
Baia camerei este suficient de mare pentru a nu vă simți, încorsetați, - în dotare există prosoape, săpun lichid și gel de duș, dar și un foen.
Micul dejun se servește la parter în spațiul amenajat în spatele recepției - conform orarului Ibis este deschis între 6.30-10. Prima masa a zilei este destul de ok și constă în 2 tipuri de brânzeturi, 2-3 de mezeluri, ouă preparte diferit, pâine în mai multe sortimente, ceva legume, iaurt, ceaiuri, lapte, cereale, miere, gemuri, croissante etc. Cafeaua este acceptabilă - ca fapt divers la Ibis în Constanța micul dejun este superior.
Din punct de vedere turistic, Basel nu are prea multe de oferit - noi am văzut centrul vechi (Altstadt) într-o plimbare de vreo 2 ore, unde ne-au atras atenția sediul Primăriei, Catedrala, clădirile vechi minunat restaurate și unul din podurile peste râul Rin. Lângă acest pod erau spații amenajate unde puteai să stai pe malul apei și să admire peisajul - deși era februarie erau destul de mulți oameni care stăteau aici. Sunt și vaporașe care fac plimbări pe Rin. Nu lipsesc din oraș, după cum bănuiți, numeroasele magazine cu ciocolată prezentată în diferite forme și variațiuni.
Atât la dus cât și la întors am zburat peste munții, decorați, superb cu zăpadă - voi atașa o poză din avion. Aceasta a fost experiența avută în Basel - un oraș elvețian, care nu atrage în mod deosebit, cu mult mai interesante și atrăgătoare fiind Lucerna (vezi impresii) și Zurich (vezi impresii) ambele orașe fiind vizitate în vacanța din 2017.
Vacanțe frumoase tuturor!
Trimis de BOGDAN DSN in 19.06.19 18:34:59
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ELVEȚIA.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (BOGDAN DSN); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 47.54678300 N, 7.58437000 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@webmaster45: Da, este ok.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 ibis Basel Bahnhof — scris în 13.07.24 de adso din IAşI - RECOMANDĂ