ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.08.2015
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Galaţi
ÎNSCRIS: 07.07.12
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
AUG-2015
DURATA: 4 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 2

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 6 MIN

Peste asteptari

TIPĂREȘTE

Iata ca ne-am intors si noi de la HVD Viva Club Hotel. Multe dintre impresii le-am scris la fata locului, la cald cum se spune si am mai adaugat pe parcurs ce mi s-a parut relevant

Sa o luam cu inceputul: rezervarea am facut-o prin booking, cu vreo 2 luni inainte dupa ce initial ne hotarasem la alt hotel dar la care am renuntat pentru ca impresiile citite pe acest site legate de mancare nu erau tocmai pozitive si avand un copil de 1 an si 7 luni nu am vrut sa riscam.

Asa ca neputand sa impacam si capra si varza (adica si cu review-uri excelente, si aproape de plaja si la un pret decent), am renuntat la apropierea fata de plaja in favoarea celorlalte doua aspecte.

Dupa cum spuneam, rezervarea am facut-o pe booking.com si am mai comunicat cu hotelul prin e-mail, raspunsurile lor fiind foarte prompte.

DRUMUL

Avand in vedere stirile apocaliptice despre “Cozi de kilometri la podul de la Giurgiu” si nedorind sa intampinam aceeasi situatie la trecerea cu bacul, de asemenea, nedorind sa mergem foarte mult pe soselele bulgaresti, am decis sa iesim din tara pe la Negru Voda. Am plecat din Bucuresti la ora 10 si la ora 14 eram in fata hotelului. Am mers pe A2 pana la Medgidia, unde am iesit si am mai facut cam 50 de km pana la vama apoi de la iesire din tara pana la hotel mai sunt cam 80 de km. Noi am introdus coordonatele de pe site-ul hotelului in gps si am ajuns fara probleme.

Un minus la acel drum este ca de la iesire de pe A2 pana la Negru Voda este plin de curbe si trebuie sa mergi mai incet dar in afara de asta e destul de pustiu, am intalnit cateva masini din sens opus si cam atat. Dupa iesirea din tara drumul e cam prost, nu sunt gropi dar e peticit, plus in localitati sunt niste limitatoare de viteza absolut stupide, nesemnalizate (am trecut peste unul cu viteza de am zis ca acolo ramanem).

La intoarcere am ales alt drum. La dus am trecut prin Dobrich, la drumul de intoarcere am ales ruta Albena-Balchik-Kavarna-General Toshevo si a fost mult mai bine, drum drept fara gropi si fara localitati multe decl clar il recomand.

Vigneta se cumpara direct de la punctul de trecere, unde se poate plati si cu lei (desi te taxeaza in plus, am dat 30 de lei pe o vigneta de 7 zile). Tot acolo e si o casa de schimb valutar.

HOTELUL

Prima impresie pe care ti-o lasa hotelul e aceea de nou. In parcare este un paznic care te ghideaza catre un loc de parcare. De la receptie se completeaza un cartonas cu camera si un nr de telefon, care se afiseaza la vedere in masina. La intrare in hotel este un schimb valutar cu un curs foarte ok.

Cu check-in-ul am rezolvat repede, cam in 10 minute, ni s-au pus bratarile, ni s-a dat o foaie cu diverse informatii privind orele de masa, programul de animatie etc. Ni s-a dat cartela de la camera, o camera dubla simpla, cu vedere la mare. Totul arata impecabil, nu am nimic de reprosat. Ni s-au dat si cardurile pentru prosoape.

Patul dublu, spatios si un mare plus pentru noi a fost ca nu era fixat deci l-am putut impinge la perete. Cine are copii mici cu obiceiul de a cade din pat stie despre ce vorbesc. Baia nici mare nici mica, suficienta pentru nevoile noastre, nu exista cabina de dus dar scurgerea isi face bine treaba. Camera este dotata si cu frigider. Balconul micut, are 3 scaune, o masuta si un uscator de prosoape. Climatizarea functioneaza impecabil si este pozitionata strategic incat sa nu bata spre pat. TV-ul prinde posturi bulgaresti si protv international. Internetul WiFi este gratuit desi in prima zi a mers dezastruos. Vi se da un user si o parola la cazare, valabile 7 zile.

Minusuri: Nu ni s-au oferit halate si papuci, cum ar trebui la 4 stele. Am intrebat la receptie si ni s-au spus ca sunt sub chiuveta. Sub chiuveta erau doar prosoapele de baie. Nu am mai insistat. De asemenea, la baie era un miros foarte urat, cred ca de la scurgere. A doua zi nu stiu ce au facut ca a disparut, fara sa apucam noi sa zicem ceva. Nu am fost intampinati cu cocktailuri si nici nu era vreun bell-boy disponibil sa ne ajute cu bagajele. Vreau sa cred ca a fost o intamplare si nu ca se fac diferente intre camerele standard si cele superior.

MASA

Noi ajungand la ora 14 nu am mai apucat pranzul dar am putut manca la restaurantul BBQ, unde se servea cam acelasi lucru ca la pranz.

Daca spune cineva ca nu a avut ce sa manance la acest hotel ori este foarte pretentios ori cauta nod in papura. Mancarea a fost foarte variata, nu mai detaliez ca deja s-a povestit in review-ul anterior destul. Cert e ca aveai de unde alege. Inclusiv pentru copil am gasit fara probleme. Nimic cu aspect/gust suspect sau care sa para vechi.

Am auzit niste concetateni comentand in ultima seara ca “Ce e asta dom’le aceeasi mancare zilnic” desi oricine are putin creier si-ar da seama ca fiind atatea variante daca mananci in fiecare zi altceva tot nu le repeti.

Mi-a placut mult ambianta restaurantului, foarte primitoare atat ca design cat si ca aranjamente.

PLAJA

Pentru plaja exista doua posibilitati.

Prima este plaja hotelului situata destul de departe dar la care se ajunge cu un microbuz pus la dispozitie de hotel. Programul microbuzului este afisat la intrarea in hotel. Pe aceasta plaja aveti incluse 2 sezlonguri cu umbrela, snack-uri si bauturi. Zona de sezlonguri nu este chiar pe malul marii ci cam la 10 m de apa. Exact pe mal este o zona cu sezlonguri contra cost. Umbrelele sunt cam darapanate si rupte o parte din ele si nu se pot inchide deci daca vrei soare tragi de sezlong stanga-dreapta. Dar sunt si umbrele noi care se inchid depinde cum nimeresti. Intrarea in apa destul de abrupta. Faci cativa pasi si e apa mica apoi e un prag si inca din 2-3 pasi ai apa pana la brau. Nisipul in schimb foarte fin desi la mal e o zona cu scoici.

O a doua posibilitate pentru plaja este in dreptul hotelului Marina Grand Beach. In spatele Pool-bar-ului sunt niste trepte (da, celebrele trepte care nu sunt asa bau-bau cum am citit), apoi faceti stanga dupa care dreapta pe o strada gen bazar cu multe magazine si ajungeti pe plaja. Faceti cam 10 hai 15 minute daca mergeti mai domol. Pe plaja aceasta nu aveti inclus nimic dar aveti loc de pus un cearsaf sau puteti inchiria un sezlong daca vreti. Aici intrarea in apa este mai lina, e o zona destul de mare cu apa pana la genunchi si nisip fin. Dezavantaj: zona pentru cearsafuri este in spatele sezlongurilor iar dupa amiaza de pe la 6 e umbra.

In ultima zi am stat pana mai tarziu la plaja si am luat inapoi un taxi, ne-a costat 10 leva

DISTRACTIE

Seara este un program de animatie pentru copii apoi pentru adulti. In prima seara au cam exagerat cu muzica atat ca ora cat si ca volum, au terminat pe la 22:30 desi programul de liniste incepe la 22. Asa ca daca vreti sa va culcati devreme sau aveti copil mic va recomand o camera cu vedere la parc. In rest noi am stat ba pe plaja ba prin camera deci nu va pot spune foarte multe legat de animatie. Au si un mic loc de joaca pentru copii cu 2 leagane, tobogane, groapa de nisip si un balansoar.

CONCLUZIE

Noi am fost foarte multumiti si cu siguranta vom reveni si vom recomanda acest hotel si altora.


[fb]
---
Trimis de Wildhoney in 28.08.15 12:49:41
Validat / Publicat: 28.08.15 14:07:16
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: Riu Helios Bay, Obzor

VIZUALIZĂRI: 3034 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Wildhoney); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 Piscina mare
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 12800 PMA (din 14 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    3 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [28.08.15 14:05:17]
    »

    @Wildhoney - O recomandare completă și atent structurată, felicitări!

    andreieu
    [28.08.15 16:27:38]
    »

    @Wildhoney - Felicitări pentru review şi mă bucur că ați avut şi voi o vacanță mai mult decât plăcută!

    Nu ni s-au oferit halate si papuci, cum ar trebui la 4 stele. Am intrebat la receptie si ni s-au spus ca sunt sub chiuveta. Sub chiuveta erau doar prosoapele de baie. Nu am mai insistat.

    Noi am primit 3 perechi de papuci dar şi 3 halate. Acum nu ştiu dacă a fost o eroare a cameristei sau dacă nu au pus intenționat dar merg pe prima idee.

    Nu am fost intampinati cu cocktailuri si nici nu era vreun bell-boy disponibil sa ne ajute cu bagajele. Vreau sa cred ca a fost o intamplare si nu ca se fac diferente intre camerele standard si cele superior.

    Nu cred că se face nicio diferență între camerele duble standard şi cele superioare pentru că, în cazul nostru, bellboy-ul ne-a întâmpinat direct din parcare, iar cocktail-urile ne-au fost aduse înainte să dăm voucher-ul. În cazul vostru, tind să cred că unul dintre cei doi ori erau ocupați ori au luat o pauză.

    Per total, sper să-ți mai expui impresiile cu altă ocazie pentru că e o plăcere pentru noi!

    WildhoneyAUTOR REVIEW
    [28.08.15 16:29:11]
    »

    @andreieu: m-am mai gandit si la faptul ca era duminica dupa-amiaza poate erau liberi.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    andreieu, Wildhoney
    Alte impresii din această RUBRICĂHVD Viva Club Hotel:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054118156433105 sec
    ecranul dvs: 1 x 1