ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.07.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 30.03.10
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUN-2018
DURATA: 1 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 30 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 5 MIN

Imaculata Zupan

TIPĂREȘTE

Rakovica este un sat la 15 km distanță de lacurile Plitvice, iar de pe net am aflat că „în zonă sunt foarte multe peșteri cu peste 1 km lungime, cea mai mare având 10 km, acestea comunică între ele printr-un sistem subteran de galerii dar și de ape”.

La 6 km de Rakovica se găsește peștera Barac, cred că era drăguță, eu ador peșterile, după cascade aceste obiective sunt „vânate” de mine în vacanțe. Programul era 10-17, prețul 75 kuna, 50 lei. Am renunțat la vizită din lipsă de timp, cascadele și lacurile aveau prioritate, erau obiectivul numarul 1 pentru mine în Croația.

Zupan, casa Zupan, Rakovica nr 35, acces din drumul național care duce către Plitvice, pe un drum de servitute, îngust dar bunicel. Există multe indicatoare, a fost ușor de găsit.

Rezervarea făcută din ianuarie, prin Booking, 40 de euro camera, fără MD inclus, fără rețineri de bani de pe card, fără deranj din partea gazdei. Un singur mail le-am trimis, doream cameră cu baie și balcon. A fost mai mult decât atât, o să vă povestesc.

Pe saitul lor scria că au cinci camere, duble, cu balcon și baie fiecare, cu bucătărie comună și un living. Saitul e neactualizat, eu am văzut altceva pe booking și mi-a plăcut.

Aflată la numai 15 km de intrarea nr 1 în Plitvice (după bordul mașinii nu după ce scriu ei), casa asta e o frumusețe, e așezată la o înălțime mică față de șosea, într-o zonă nouă, pe un deal. Este albă, tapetată cu jardiniere pline cu mușcate superbe, liniștea dealului era brăzdată doar de păsările ce se răsfățau zburând deasupra caselor abia construite.

După un drum extrem de obositor, răzbind prin ploaia Serbiei, Croația era udă iar norii se potoliseră din scuturare.

Rakovica dormea, era rece dar verde, casa Zupan strălucea la ora 18 când am ajuns noi acolo.

În fața casei era o parcare suficient de mare pentru oaspeții ei, o grădină cu gazon și floricele era tăiată de o alee pietruită, stâlpii unui gard inexistent erau garnisiți cu lumini de exterior, lângă casă erau construite alte trei camere, două suprapuse și una lângă.

N-am apucat să intru în casă, o doamnă foarte, foarte volubilă a venit la mine, am făcut cunoștință, Mariana se numea. M-a condus exact acolo unde am visat: la căsuța albă, ultima construită de Zupan. Mi-a prezentat camera, mi-a oferit sfaturi utile, i-am plătit cash euro și am primit chitanță. Nu ne-am mai întâlnit până dimineață când m-a întrebat dacă m-am simțit bine în casa ei.

În Croația nu am plătit taxă de stațiune la nicio cazare.

Cu un acoperiș doar într-o apă, cu o terasă superbă mobilată cu masă și scaune, cu mușcate roz, terasa avea gresia acoperită cu o fâșie de mochetă pentru a evita alunecarea, o umbrelă mare stătea străjer lângă terasă, putea asigura umbra în caz de nevoie.

Camera era albă, imaculată ca și casa, mobilierul consta într-un dormitor nou, de calitate, alb, tot tavanul era îmbrăcat cu spoturi luminoase, luminile erau reci și puternice, adică albe. Un bec era ars :p.

Pardoseala era din parchet, câteva traverse negre erau în dreptul patului matrimonial, geamurile și ușa erau din termopan, din cameră se intra direct în baie, nu exista hol ci doar o ușă plimbăreață.

După ușă era un suport pentru bagaje, cuier nu exista - ăsta e un minus pe timp ploios și nu numai.

V-am spus că era un dormitor complet, cumpărat, avea un pat matrimonial mare, saltea cu memorie, lejeria superbă, cu motive florale, în nuanțe de gri deschis și alb. Pernele erau 4 la număr, foarte confortabile, pilota ne-a încălzit oasele toată noaptea. Am folosit și A. C., era frig în cameră ca și afară iar noi nu aveam haine groase în bagaj, le-am uitat acasă.

Noptierele încadrau patul, aveau și veioze, șifonierul era mare, cu oglinzi, cu sertare și sertărașe, cu umerașe, cu perne de rezervă în interior dar și cu pernele de pe terasă, ascunse acolo, ferite de ploaia rebelă.

Biroul avea sertare, sub el am găsit răcitorul, în sertare erau câteva pliante despre Rakovica și Plitvice, utile pentru turiști, pe birou era un ghiveci cu flori colorate, lângă el erau telecomenzile de la TV si A. C., două pahare cu picior se aflau acolo, sub oglinda înrămată.

Geamurile aveau jaluzele dar și draperii.

Există și un calorifer pentru anotimul friguros.

Camera nu e mare, e normală, e suficient spațiu pentru doi oameni.

Baia era de mărime medie, luminată puternic, cu mobilier alb, cu geam pentru aerisire, cu perdea la cădița construită de gazde, totul strălucea.

Normal că am găsit defecte, pentru corectitudine vă spun că, capacul de la wc era un pic crăpat iar ușa glisantă, de culoare albă și ea, făcea zgomot și era chiar la un pas de patul superb.

Prosoapele erau pufoase, imaculate, miroseau a flori, am avut două mari și două mici dar și unul pentru picioare.

Consumabile mult prea multe, sertarele erau pline cu h. igienică, un coșuleț în baie era plin cu șamponele, căști pentru păr, uscătorul de păr era atârnat lângă oglindă, o sticluță cu săpun lichid de calitate era pusă pe chiuveta care strălucea.

Prize au fost suficiente, wi-fi funcționa binișor ziua și perfect la 5 dimi.

Caza Zupan are și un mic spațiu pentru relaxare - o terasă cu șezlonguri, o alta cu fotolii și măsuțe pentru a savura liniștea ierbii și tăcerea florilor, o sală de mese foarte frumoasă, pentru micul dejun – contra cost, eu am renunțat la el.

Ploaia răscolise aerul, noi n-am mai prins apa care cădea din cer, se potolise. Atmosfera era parcă încremenită în timp, liniștea țipa la noi, mirosul amar al mușcatelor învăluia aerul alb al Zupanului imaculat.

Un foișor, o măsuță și băncuțele aferente erau ascunse după un pom, în iarba udă, două șezlonguri stăteau la povești, probabil bârfeau ploaia care le udase materialul, o pisică se răsfăța prin iarba crudă…

Mi-a plăcut tare mult satul Rakovica, e liniștit și curat, are un părculeț, un supermarket cu prețuri bune, un fast-food care are și o terasă, priveliștea dealurilor înverzite este o încântare pentru ochi, răsăritul văzut de pe terasa căsuței mele a fost ca o mângâiere fierbinte în frigul dimineții, a fost premiul meu de la Imaculată.

Recomand Zupan, recomand căsuța mea, habar n-am dacă toate camerele sunt la fel, știu că în orice loc există camere bune și mai puțin bune, depinde de noroc.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de krisstinna in 18.07.18 19:45:39
Validat / Publicat: 18.07.18 20:43:32

VIZUALIZĂRI: 1294 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (krisstinna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 Zupan
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 67000 PMA (din 50 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 30.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    11 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [18.07.18 20:42:07]
    »

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    webmaster
    [18.07.18 20:56:45]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    ===

    Mutat în rubrica "House Zupan [Rakovica], PLITVICE [zona]" (nou-creată pe sait)

    ANILU
    [18.07.18 21:21:42]
    »

    @krisstinna: Mi-a plăcut Imaculata!

    Tare frumos arată iar împrejurimile sunt de poveste. Până și pisica era albă.

    Camera frumos asortată, dotata cu tot ce trebuie.

    Pentru o noapte a fost locul ideal pentru a petrece... la un pahar de Zarea!

    Felicitări pentru alegerea făcută.

    Toate cele bune ????

    Zoazore
    [18.07.18 21:40:18]
    »

    @krisstinna: Tare frumoasă și idilică este căsuța ta! Și știi ceva? Char se potrivește cu tine: finuță, gătită cu floricele, curată, elegantă, discretă...

    A fost ca un balsam după Eden! De ce unii pot?

    Parcă și simt mirosul amărui al mușcatelor după ploaie!

    Totul pacă te cheamă să visezi!

    Mi-a plăcut!

    elviramvio
    [18.07.18 21:51:31]
    »

    @krisstinna:

    Frumoasă căsuţa, ai ales tare bine.

    Costi
    [18.07.18 23:13:28]
    »

    @krisstinna:

    Da, frumoase locuri...

    Tu ne-ai povestit despre Župan, dar de fapt te-a primit jupâneasa Mariana...

    Îmi aduc aminte când am fost la Plitvice, l-am întrebat pe ghidul excursiei de o zi, luate de la Porec, ce înseamnă „rakovica”, asta pentru că și în apropiere de Pitești se află o localitate numită Racovița. Evident, originea slavă este comună. Și ce crezi că mi-a răspus ghidul? Racovița este răcușoara, femela racului!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    krisstinnaAUTOR REVIEW
    [19.07.18 06:04:10]
    »

    @webmaster: Mulțumesc, Poziționarea pe hartă e ok.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    krisstinnaAUTOR REVIEW
    [19.07.18 06:08:00]
    »

    @ANILU: Mulțumesc frumos, Anilu.

    Da, culmea, și pisica era tot albă

    Dacă timpul îmi permitea aș mai fi stat o noapte, doream să văd și peștera, eram curioasă

    krisstinnaAUTOR REVIEW
    [19.07.18 06:18:35]
    »

    @Zoazore: Mulțumesc pentru alint, pentru comparație

    Eu ador căsuțele, le prefer in vacante.

    Nu știu cum erau camerele celelalte, Zupan e o pensiune, exact ce ocolesc eu in vacanță. Văzusem căsuța asta nouă pe booking și de-aia am ales casa Zupan

    A fost singura cazare de nota 10, toate mi-au plăcut dar asta a fost specială

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    krisstinnaAUTOR REVIEW
    [19.07.18 06:22:15]
    »

    @elviramvio: Asta am selectat de pe booking, asta am primit. Știu că uneori nu se întâmplă așa, din păcate.

    Dar doamna a fost super, am fost incantata maxim. Și de Căsuță dar și de gazdă.

    krisstinnaAUTOR REVIEW
    [19.07.18 06:33:03]
    »

    @Costi: Știu că ai fost in zonă, am citit tot despre partea Croației care mă interesa pe mine.

    Deci am fost la “femeia rac”

    Din păcate Croatia e ocolită de români, oamenii spun că e scumpă, că are pietre multe...

    Pietre are, e drept. Dar scumpă? Hmm... să nu o compar cu Italia sau cu multe, multe alte țări, chiar și cu Grecia.

    De fapt asta am sa și fac, voi merge pe comparație in articolele următoare

    Îți mulțumesc de vizită

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    ANILU, elviramvio, Zoazore

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.041658163070679 sec
    ecranul dvs: 1 x 1