Noroc cu telefonul!

TIPĂREȘTE

Blink blink, blink blink. Telefonul meu o luase razna. Încercam să mă concentrez la muncă fără prea mult succes. Ai mei suporteri erau liberi. Unul în vacanță, celălalt în niște zile libere neprogramate. O vreme încerc să le dau ignore mesajelor care curgeau gârlă. Nu îmi place dependența asta de telefon și încerc să mă țin tare. Reușesc vreo 10 minute... Îi mai arunc o privire telefonului care dădea din nou semnale luminoase și văd o poză care imi atrage atenția. Sub ea mesajul scurt igen??? Em îmi dă mesaje în limba asta numai daca se plictiseste răăău.

Deși sunt înconjurata pe aici de mulți unguri, limba lor mi-a fost mereu o necunoscută. Am învățat câteva cuvinte... așa cât să o dau în bară. Să folosesc gresit în locul lui szivesen un pompos szeretlek a fost apogeul încercărilor mele de a vorbi ungurește. :) Da ighen ăsta suna a bine oarecum...

Aveam așa: poze cu 3 căsuțe ungurești și aveam voie să zic ighen la una. Am ales-o și o să vă zic și de ea.

Herczeg Apartment,

Miskolctapolca, Szebeni utca 2

Așa, la modul general Ungaria mi se pare banală. Am fost cu ceva vreme în urmă în vizita la niște rude, într-un orășel din apropere de Budapesta: Tarnok cu ceva accent. Ideea e că toate drumurile din oraș parcă erau trasate cu creionul. Drepte, paralele, intersecții identice, case la același nivel, aceeași culoare, gazon în fata cu două rânduri de dale pe care să bagi mașina în curte. Mie mi se blochează mintea când văd atâta uniformitate și conformism. Probabil din cauză ca spațiul e drept, parcelat, plan de urbanism există... Bine... zonele din orașele vechi îmi plac și acolo, dar cartierele astea noi, nu le suport. Oricum nu pentru planul urbanistic al orașului eram invitată să aleg ci pentru, evident o bălăceală termală.

Un pic mai departe de mine decât Hajdu sau Debrecen, dar adevărul e ca ceea ce m-a atras la băile de la Miskolc a fost decorul de poveste. Li se spune băile din pesteri și sunt unice în Europa. Câteva poze mi-au luat ochii, dar mai întâi să va zic de drum si apartament.

Pornim din Cluj la prima oră. Adica ora 9. Până la Oradea durează mai mult, și e drumul mai greu. După ce trecem granița, cam la 20 de km urcăm pe autostradă, iar de acolo kilometri zboară pe nesimțite. Ultima dată când trecusem pe acolo, anul trecut prin toamnă, cu sigurantă nu exista ultima bucățică de autostrada. De fapt și gps-ul o luase razna că nu cunoștea drumul și tot încerca să ne scoată pe naționale. 5 ore am făcut în total.

Am ajuns la Miskolc mai repede decât ora programată pentru check-in dar nu a fost o problemă să luăm cheile mai repede. De la un ABC de lângă vilă. Primim așa: un apartament la mansarda unei case, cu dormitor și baie, și un living cu bucătărie, care în nod normal e împărțit cu încă un apartament. Nu a fost cazul să împărțim, avantajul nostru a fost clar datorat extrasezonului. Nu că am fi avut nevoie de tot spațiul acela; nu prea am stat în apartament.

Prima impresie a fost mai bună decât a doua. Peștisorul Iulia a avut o reacție haioasă. “Oare cât ați căutat pentru spațiul ăsta rococo? ” Ne-am amuzat un pic de scaunele și divanul impunătoare, peste care patina timpului își pusese amprenta, dar m-am scos cu o poveste despre aristocrația ungară și atașamentul ungurilor de amintirea imperiului așa ca aveam ocazia să ne simțim pentru două zile niște baronesse cu acces la wi-fi.

Ce mi-a plăcut la apartament?

Prețul. 75 de euro pentru două nopți a fost unul dintre cele mai mici pe care le-am găsit în stațiune.

Bucătăria și livingul. Aveau de toate: frigider, plită pe gaz, ibric pentru cafea, un spațiu separat de luat masa, masă separata pentru alte activități. Niște detalii ar mai trebui rezolvate: robineții de la chiuvetă inversați ca pe hot venea apă rece, ușa frigiderului inversată că era greu de manevrat, farfuriile erau fiecare din altă poveste, dar astea sunt niște fițe care îmi trec dacă gasesc totul curat. App dacă ajungeți pe acolo, am lăsat aragazul fără chibrituri atata m-am chinuit să aprind aragazul. Nu știu ce sistem de siguranță avea că nu mă lăsa sa aprind două ochiuri deodată. Așa că ceaiul și cafeaua au stat la rând. Nu e un loc pe care să îl alegeți dacă aveți copil mic. Mi s-a părut destul de periculos. Nici dacă aveți probleme cu urcatul scărilor. Erau destule.

Amplasarea. La câteva minute (6-8) în funcție de viteză de băile termale. Mers pe jos. La 20 de metri era o pizzerie cu terasă, un magazin mic alimentar, la 5 minute de mers cu mașina era un Lidl și un Auchan.

Ce nu mi-a plăcut?

Fiind o mansardă, geamurile erau la o înălțime inaccesibilă mie. Ai mei au râs când mi-am pus un scăunel să vad și eu atmosfera străzii. Cerul era înnorat așa că nu mă inspira.

Patul. Ce apreciez în afară de spațiul curat, e calitatea saltelei. Nu am de gând să stau prea mult prin camere când sunt în vacanță așa că singurul lucru cu adevarat important e o saltea bună. Nu a fost cazul. M-am ferit de canapele care se desfac, dar tot pe ceva de genul am nimerit. Cred că tot din epoca barocă.

Aaa. Și frigul. Caloriferele erau fierbinți, dar greu făceau față. Așternuturile aveau niște imprimeuri cu ziare pe ele. Cred că la mișto... așa erau și de subțiri... Am rezolvat cu aerul condiționat. Nu aveam telecomandă pentru el, poate trebuia cerută de la proprietar, dar noroc cu aplicațiile de pe telefon... ZaZa Remote era cu mine...

Televizorul. Total inutil atâta timp cât nu am reusit sub nici o formă să scoatem dublarea programelor din limba maghiară. Am văzut câteva minute din Fast and Furious, până l-am auzit pe Vin Diesel vorbind maghiară cu o voce pițigăiată. Oricât ne-am straduit nu am reușit să îi redăm demnitatea. Am preferat să butonăm telefoanele decât să ne batem joc de film.

“The Hole” cum i-am zis noi. Livingul avea la intrare o gaură mare pe mijloc – adica scarile de la intrare. Să nu uităm că suntem într-o mansardă, dar mi s-a părut destul de periculos dacă aș fi avut 1-2 copii cu mine. N-a fost cazul, noi am circulat pe lângă gaură, e drept cu emoții. La un moment dat s-a ars un bec la bucătărie și am ramas în beznă. Noroc cu telefonul ca avea lanternă...

Ziceam la începutul reviewului ca nu sunt dependentă de telefon? Se pare că devin...

Pozele? Îmi cer scuze! Au fost tot cu telefonul... :)

---

VIZUALIZĂRI: 569 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI