Un giuvaer ascuns

TIPĂREȘTE

De mult îmi doream să vizitez Pamukkale. Acum, că mă hotărâsem să o fac în drumul dinspre Fethyie spre Istanbul, mi-am evaluat opțiunile și am ales varianta cu traversarea feribotului peste Marmara. Mi-am luat bilete la ferry din Bursa (Mudanya), pentru ora 7:30 dimineața, așa că ar fi trebuit să mă cazez pe undeva. Eu îmi propusesem să aleg un hotel în Moudanya sau, în cel mai rău caz, în Bursa.

Dar lumea din jurul meu a început să vocifereze că e prea mult, mai ales că ne oboseam și pe la Pamukkale etc. Am analizat harta din nou și oarecum aveau dreptate – 3 ore jumătate până la Pamukkale plus încă șase ore și trei sferturi până la Bursa, plus minim 3-4 ore la Pamukale se strângeau vreo 13-14 ore. Chiar și așa, aș fi vrut să fiu aproape de ferry decât să mă scol dimineața etc. Am respins din start cazarea la Pamukkale căci aș fi pierdut o zi de Istanbul (și în plus deja luasem biletele la feribot). Așa că am început să caut o cazare undeva pe drum. De la agenție deja îmi dăduseră răspuns că nu au nimic în zonă în sistemul de rezervări (decât Balikeșir și cumva departe de drumul principal în vest spre Marmara). Balikeșir oricum mi se părea prea departe de Mudanya. Am început să caut în jurul lui Susurluk. Nu prea am găsit cazare (nici pe booking.com, nici pe alte site-uri celebre). Am găsit foarte multe despre scandalul care îi poartă numele – la mijlocul anilor 90 în timpul conflictului turco-kurd, mafia turcă a aruncat în prăpastie mașina în care se aflau un important ofițer al poliției din Istanbul, un membru al parlamentului conducător al unui important trib kurd, precum și alte două persoane. Dar nu asta căutam... A, și am mai găsit că exact înainte de Susurluk există un outlet foarte mare cu marfă mai bună și mai ieftină (spune gura lumii) decât în cel de la Soke de lângă Kușadasi.

Totuși am găsit pe booking hotelul Sifa Termal Otel Camur Kaplicaları în apropiere de Susurluk. Un hotel cu ape termale care mi s-a părut inițial interesant. Apoi după ce m-am uitat mai bine, mi-am dat seama că seamană cu hotelurile abandonate și nerenovate din stațiunile balneare din România. Le-am scris și (cred că din fericire) nu mi-au răspuns.

Apoi am găsit indicații despre două hoteluri în Mustafakemalpașa: Hande Hotel și Karen Hotel. Hande Otel avea și site (handehotel.com) dar nu avea adresă de mail iar pentru celălalt am găsit număr de telefon. Am sunat la ambele hoteluri, dar doar la Hande am reușit să vorbesc. Am reușit e un fel de a spune – am obținut doar adresa de mail. Cea care mi-a răspuns nu prea vorbea engleză dar a reușit cumva să îmi spună să trimit mail. Perfect – asta îmi și doream - doar că pe site nu aveau adresa de mail. Am primit răspunsul destul de repede: camera dublă 150 TL și cea triplă 180 TL cu mic dejun inclus. Le-am explicat că nu am nevoie de mic dejun, că plecăm la ora 5:00 dimineață și dacă se poate fără mic dejun. Pauză – nici un răspuns. Am dedus că ori nu înțeleg, ori nu vor. Cum oricum nu aveam altă variantă am făcut rezervare. Am primit confirmarea. M-am gândit să întreb dacă mai e nevoie de altceva (mă gândeam la un avans) și mi-au spus că nu – camerele sunt rezervate. M-am simțit dator să le dau adresa de e-mail și numărul de telefon ca să poată verifica dacă au vreo îndoială. Asta se întâmplă cam cu aproximativ o lună înainte să ajung la ei.

Le-am mai scris o dată cu rugămintea să îmi trimită coordonatele GPS. Nu am primit nici un răspuns dar nu am luat-o în tragic – nici de la Pașa Beach (Marmaris) și nici de la Mendos (Fethyie) nu primisem răspuns la aceeași întrebare. Deosebirea este că am descoperit că Mendos are afișate coordonatele POI pe GPS, iar pentru Pașa Beach am găsit coordonatele pe amfostacolo.ro (foarte bună inițiativa amfostacolo de a publica coordonatele hotelurilor). Și în plus pe GPS nu găseam strada cu hotelul iar după calculele mele, în conjuncție cu gmaps, ce programasem eu pe GPS era cam la 2 km de hotel.

Nu degeaba v-am povestit cele de mai sus, am vrut să vedeți ce era în sufletul meu cu această alegere pentru cazare. Inutil să spun că nu am găsit niciun review pentru acest hotel. Mă gândeam totuși că, în cele din urmă, chiar dacă va fi țeapă găsesc eu ceva în jur.

Cu o zi înainte mi-au scris cei de la hotel să mă întrebe dacă vin. Le-am răspuns că vin, bineînțeles, și i-am mai rugat odată să îmi trimită coordonatele GPS. Mi-au mulțumit pentru confirmare. Ați înteles, bănuiesc, că nicio vorbă despre coordonate.

Așa că am plecat de la Pamukkale. De abia când am plecat i-am informat și pe ceilalți despre outlet – mi-a fost teamă să le spun înainte ca să nu tragă apoi de mine să plecăm mai repede de la Pamukkale pentru niște magazine amărâte. S-a votat în cele din urmă să oprim și la outlet. Am oprit însă pe partea dreaptă în apropiere de Susurluk la outlet-ul care era o porcărie – Adidas, un magazin de jucării și câteva restaurante - restul în paragină. Am plecat dezamăgiți. Apoi, la 2 km, a apărut pe stânga un mega outlet, despre el era de fapt vorba. Din păcate nouă ni se tăiase, plus că deja era șapte și ceva seara.

Nu peste mult timp am ajuns și în Mustafakemalpașa. Am uitat să vă spun că, spre rușinea mea, nu auzisem de pașa Mustafa Kemal, cel care a dat numele orașului, așa că m-am apucat să caut cine a fost acest pașă celebru. Nu mică mi-a fost surprinderea să aflu că este vorba despre Ataturk – fondatorul Turciei moderne. Orașul este cel mai important din regiunea Bursa după orașul Bursa și are peste 55.000 locuitori (mai mulți decât Vaslui sau Slobozia). Mustafa Kemal Ataturk a eliberat orașul în timpul războiului de independență al Turciei (1919-1923) și de atunci poartă numele acestuia.

Am ajuns în oraș, dar cum nu aveam coordonatele GPS nu știam unde este hotelul. Și nici că orașul era atât de mare. În plus bănuiala mea era corectă, nefiind un oraș turistic nimeni, dar absolut nimeni, nu știa limba engleză. Și nici rusă, franceză, germană – română nici atât. Așa că iată-mă cum opream la fiecare o sută-două de metri să mai întreb de hotel. Oamenii foarte binevoitori îmi spuneau “așa” ceea ce ma dedus eu că ar însemna înainte. Apoi îmi arătau la dreapta, dar nu și după câte străzi (poate că spuneau dar nu înțelegeam). Să ne vezi – ei spuneau “așa” eu spuneam așa (adică mai departe?). Chiar distractiv :). Până la urmă la pod am făcut la dreapta și unul din pasageri a zărit hotelul. Nu credeam că vom mai ajunge odată. Cum orașul era destul de amărât nici la hotel nu ne așteptam la altceva.

Totuși când am ajuns în dreptul hotelului m-am liniștit un pic. Hotelul arăta destul de bine. Recepționera ne-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze și ne-a urat bun venit (pesemne că eram printre primii – dacă nu chiar primii – români cazați acolo). Și ne-a mai spus ceva – că îi pare rău dar nu înțelege ce îi spun. Săraca învățase poezia să ne întâmpine cum se cuvine. I-am spus că am parcat mașina în dreptul hotelului și a dat din umeri dar o altă persoană ne-a spus: “Ok, no problem”. Speranța încolțise în inima noastră însă ulterior am aflat că acestea erau singurele cuvinte în engleză pe care le știa. Am încercat și să spun că noi plecăm la ora 5 și dacă se poate să primim micul dejun la pachet. Ea mi-a arătat că micul dejun începe la ora 7 și apoi nu am mai insistat. Totuși recepționera era chiar drăguță :). Ne-am dus în camera și surpriza a fost uriașă.

Camerele erau foarte mari (mai mari decât la Pașa Beach deex) și foarte frumos amenajate. Nu aș fi crezut vreodată că o camera cu mov mă va impresiona vreodată. Dar movul era unul de bun gust, nepredominant și excelent îmbinat cu gri, astfel încât aerul nu era unul provincial ci chiar unul de o eleganță pe care rar am întâlnit-o. Patul foarte mare, cel mai mare pe care l-am întâlnit în periplul nostru din acest an. La fel și dotarea care era peste a hotelurilor dinainte (șampon, săpun, papuci, încălțător, ceai, cafea, posibilitate încălzire apă, televizor LCD, aer condiționat, minibar – nu foarte efficient, etc, etc). Baia arăta excepțional. Un singur lucru de reproșat – doar un singur prosop mare – dacă erau două ar fi fost minunat. Și mai era un aer destul de greu – bănuiesc că nu au mai avut turiști demult în aceste camere. Așa încât am lăsat geamul larg deschis înainte de a pleca la masă.

Afirm cu tărie că a fost cea mai mare, mai frumoasă și mai utilată camera de hotel din tot itinerariul de anul acesta din Turcia. După hotel Grand Anzac - vezi impresii - acesta a fost o surpriză și mai mare. Asta pentru un hotel care nu avea absolut nicio descriere în afară decât cea de pe site.

Normal ar trebui să mă opresc aici. Totuși vă voi povesti despre acest orășel de provincie și mai ales despre minunații oameni care îl locuiesc. A fost una din experiențele cele mai interesante din viața mea, experiență trăită cu emoție și bucurie. Pentru prima data am realizat cu adevărat ce înseamnă bariera de limbă. Nu e prima data când am experimentat așa ceva, din cauza mea sau a partenerului de discuție, dar e prima data când bariera a fost atât de puternică. Doar oamenii extrem de binevoitori au reușit să înlăture această barieră dar doar prin solicitudine.

După ce ne-am cazat am ieșit să mâncăm ceva. Văzusem câteva locuri unde oamenii stăteau la mese, și ne-am gândit că va fi simplu de rezolvat. Din păcate, la vreo 2-3 “restaurante” oamenii stăteau la masă, vorbeau și beau ceai. Mâncare “ioc” (ioc = deloc în turcă dar și în română). Ne-am apucat să întrebăm. Dar nimeni nu înțelegea ce dorim. Am spus cuvântul magic kebap. Oamenii roiau în jurul nostru, ne făceau semne dar noi ne încăpățânam să nu înțelegem nimic. Dintr-odată cineva pune mâna pe telefon. Apoi ne preia cineva și ne face semn să mergem după el. Noi îl urmăm (spiritul de turmă nu ne este străin nouă, românilor). Mă și gândeam – ne fac ăștia kebap. Aveau ceva material!!! Dar nu, omul ne-a dus către un fel de înțeleptul satului. Era omul care știa aproximativ o sută de cuvinte în engleză și care ne-a explicat cu greu că, înapoi, peste pod, putem găsi ceva de mâncare și că în partea aceasta a orașului nu vom găsi ce ne dorim. Chiar dacă pare că tonul este ușor zeflemitor vă asigur că am fost emoționat până la lacrimi de acești oameni care și-au sacrificat timpul și liniștea pentru a ajuta străinii aflați la impas. Dacă dorești să studiezi empatia aici este locul!

Am traversat podul și imediat am găsit făuritorii de kebap. La numai 3 TL bucata + 0,75 Ayranul. Și aici am fost serviți frumos. Inutil de spus că nu am folosit niciodată mâinile mai mult ca acum (și degetele pentru a arăta câte kebap, câte ayran, câte cola). Și n-au acceptat sub nicio formă bacșișul.

Apoi ne-am plimbat și pe la magazine care erau destul de multe. Nu mai vorbesc de magazinele de aur – numai pe mica porțiune străbătută am văzut cel puțin 10. De parcă în acest oraș toată lumea cumpăra aur, așa, ca la piață. Partenerii mei de călătorie au și cumpărat niște cercei. Spre deosebire de stațiuni aici îți și cântăreau ceea ce cumpărai. Așa știu că au luat cam cu 155 RON gramul. Recunosc că nu am cumpărat nimic (oricum majoritatea magazinelor erau închise sau în pragul închiderii), dar am fost uimit de numărul de magazine. Poate chiar am nimerit în zona comercială a orașului, dar nu mă pot pronunța.

Ar mai fi de menționat că la întoarcere (pe partea podului cu hotelul), am fost la câteva magazine să luăm apă, ayran și bere. Dacă pentru primele 2 a fost foarte simplu, bere am gasit de abia în al șaselea magazin, atunci când nu ne mai așteptam. Am luat 3 sticle de Efes la 4 TL sticla – cel mai mic preț cu care am găsit această minunată bere Efes în cele 15 zile de Turcia. Și bineînțeles că în acele magazine nu erau nici alte băuturi alcoolice. Nu știu dacă să leg credința oamenilor (pentru că mahomedanii nu beau alcool) cu modul deosebit în care se purtau cu străinii (sau cel puțin cu noi). Îmi aduc oarecum aminte de oamenii de la țară din România de acum câțiva ani.

Acest hotel, acest oraș și mai ales oamenii de aici au creat clipe minunate, pentru care le mulțumesc. Oamenii simpli, credincioși și cu sufletul curat. Mult mai curat decât al nostru, pervertit de lupta pentru supraviețuire în metropolele aglomerate, acolo unde cinstea, caracterul și curățenia sufletească sunt privite ca niște vicii, slăbiciuni, ce trebuie de grabă înlăturate.

--

PS: Și apropos – coordonatele GPS (măsurate chiar din hotel) sunt: maps.google.com/maps?q=40 ... 28.412483215332

---

VIZUALIZĂRI: 2870 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI