ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.06.2015
DE edge
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Slatina [OT]
ÎNSCRIS: 12.06.15
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
AUG-2014
DURATA: 6 nopți
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 7 MIN

Grifid Metropol, un hotel excelent!

TIPĂREȘTE

Inainte de a incepe sa descriu sejurul meu la Grifid Metropol vreau sa mentionez ca am citit absolut toate postarile referitoare la acest hotel, lucru care m-a determinat sa-mi fac cont pe acest site. Sunt cateva chestiuni de lamurit si voi incerca sa prezint punctul meu de vedere pentru ca, toti cei care vor veni aici, sa poata evalua corect un sejur, sa fie multumiti de alegerea facuta si sa nu mai fie bulversati citind tot felul de comentarii :)

Asadar : spre sfarsitul lunii august, in 2013, am fost impreuna cu parintii la acest hotel. Eu am ajuns la Nisipurile de Aur prin Vama Veche si de aici mai sunt aproximativ 90 de km pana la destinatie.

Vigneta pentru drumurile din Bulgaria se poate cumpara din vama, imediat ce treci in Bulgaria (sunt cateva gherete acolo) si costa 5 euro sau 25-30 lei (depinde in ce stare e bulgarul care o vinde).

Drumul pana la Nisipurile de Aur e linistit, fara controale rutiere, e bun si ajungi repede la destinatie, plus ca inainte de a intra in statiune peisajul e superb, se impleteste muntele cu marea. Drumul prin statiune e destul de alambicat, cu sensuri unice, insa daca te documentezi de acasa pe net, ajungi la hotel fara probleme, si nu mai dai 10-20 leva la un taximetrist sa iti arate calea.

Mergand cu parintii in concediu, mi-am dorit un hotel in prima linie, sa fie aproape de plaja, all inclusive, 4-5 stele. Ma orientasem catre International Hotel Casino & Tower Suites (in perioada aceea se desfasura acolo un turmeu international de poker si m-am gandit ca e galagie si a picat alegerea), hotel Admiral (nu avea decat demipensiune), hotel Vistamar (nu mai erau locuri) si pana la urma singura varianta care ramasese din ceea ce alesesem eu era hotel Metropol.

Fiind un hotel renovat complet si dat in functiune pe 1 iulie 2013 marturisesc ca nu prea stiam mare lucru despre el, aproape tot ceea ce citisem aici pana sa plec nu ma ajuta foarte mult, mai ales ca existau nemultumiri. Trebuie sa facem o delimitare clara a perioadelor de existenta ale acestui hotel : pana pe 1 iulie 2013 si dupa, mai exact dupa ce a fost renovat. Dupa renovare se poate vorbi de un hotel in adevaratul sens al cuvantului.

Hotelul Metropol (alaturi de Vistamar, Bolero si Arabella) face parte din grupul Grifid, o firma germana, care isi aduce turisti din Germania, asa se explica ponderea mare nemti (cca. 80 %). Managementul este unul de calitate si aproape tot din ceea ce au spus in 2013 ca vor face in 2014 asa a fost si probabil sunt intr-o continua imbunatatire. Eu personal am fost foarte multumit de serviciile acestui hotel, pot face o comparatie pentru ca am fost aici in august 2013 si in august 2014 (24 august prima zi de cazare, sejur de 6 nopti)

Recomand sejur dupa 23 august, sunt si preturile mai bune la cazare si nici soarele nu e asa puternic. In 2013 am platit aproximativ 850 de euro pentru 3 persoane (adulti, All Inclusive Premium) si-n august 2014 cam 750 de euro (2 adulti, All Inclusive Premium). Camera a fost tip Junior Suite in ambele vacante (toate tipurile de Junior Suite si camerele duble au vedere laterala la mare, numai apartamentele au vedere frontala).

Am sa incerc sa subliniez diferentele dintre anii 2013 si 2014 pentru ca ele exista, sunt semnificative si lamuresc in mare parte multe din comentariile celor ce au postat aici.

Singurul lucru la fel ca-n 2013 este parcarea : 20 leva pe zi/autoturism, e mica si e loc doar pentru 7-8 masini in fata hotelului. Exista variante mai ieftine la hotelurile de langa, 10 leva (hotel Lilia).

Altele :

- incepand din 2014 hotelul nu mai accepta copii (doar peste 16 ani)

- in 2013 langa hotel era un teren viran, s-a construit o piscina exterioara foarte interesanta, e singura piscina din statiune care are pietricele pe fundul ei, te maseaza placut la talpi, exista un mini-bar cu dozator de racoritoare (coca-cola, fanta, sprite, apa carbogazoasa), bere, cafea, etc. Personalul vine din cand in cand si te serveste cu fructe, citronada, prajituri, samd.

- in 2014 la etajul 12 s-a deschis un Sky Bar, e functional intre orele 20 si 24, se vede foarte frumos statiunea noaptea de la inaltime

- de asemenea hotelul are incepand in 2014 plaja lui privata, are sezlonguri, umbrelute, bar pe plaja, toate gratuit pentru turistii hotelului, spre deosebire de 2013 cand trebuia sa platesti pentru sezlonguri si bauturi. Pe plaja se servesc fructe (struguri, pepene verde si galben, piersici, etc), trec printre sezlonguri angajatii barului de plaja si te imbie sa gusti

- tot din 2014 cei cazati in hotel Metropol au acces gratuit la Aqua Park-ul de la hotelul Grifid Bolero, care e in imediata apropiere

- la clubul "Arrogance" situat la parterul hotelului Astera, turistii cazati in hotelurile grupului Grifid beneficiaza de o bautura racoritoare sau alcoolica gratis

Inca de cum ai ajuns la hotel, la receptie esti servit cu sampanie sau fresh de portocale. Tot personalul e amabil, zambitor, vorbesc aproape toti engleza.

De bagaje se ocupa ei, te conduc in camera imediat dupa ce ai terminat cu formalitatile de la receptie, unde ti se explica programul de functionare al hotelului, al celor 3 restaurante (principal, italian, Fusion). La restaurantul Fusion e necesara programare la receptie. Restaurantul principal 7-10 (mic dejun), 12 - 15 (dejun) si 18-21 (cina). Restaurantul italian unde se serveste pizza, sandwichuri, paste, deserturi are urmatorul program : 10-12 (mic dejun) si 15 - 17 (dejun).

Acum sa lamurim problema cu restaurantul principal :) Am citit aici cateva review-uri care sunt in totala contradictie cu realitatea si sa ma scuze cei pe care ii voi contrazice :)

Servirea este meniu a-la-carte, preparatele arata toate foarte bine (gen masterchef) de la salate pana la desert, sunt foarte bine portionate si sunt extrem de satioase, nu exista sa faci foamea cum scriau unii pe aici.

Niciodata nu am stat mai mult de 5 minute, servire rapida (de la bauturi pana la mancare).

Acum mai trebuie stabilit un lucru : cine e fan declarat mici & bere nu are ce sa caute aici, sa mearga la Eforie Sud :) Eu am mancat niste paste la restaurantul italian doar in prima zi de cazare (primesti camera dupa ora 14 si in programul All Inclusive Premium intri doar incepand cu cina din prima zi de cazare).

Dimineata micul dejun este si bufet suedez si meniu a-la-carte. La pranz si seara doar meniu a-la-carte, dar daca doresti fructe si alt gen de prajituri si tot felul de dulciuri le gasesti tot in restaurant, in locul unde este amenajat micul dejun gen bufet suedez.

Inca de cum incepi sejurul, din prima seara, esti preluat de seful restaurantului, te intreaba unde vrei sa servesti masa (afara pe terasa sau in restaurant) si te conduce la o masa numerotata, care va fi a ta pe toata perioada sejurului, intre anumite ore stabilite de comun acord. Eu n-am avut probleme decat o singura data cand masa era ocupata de niste rusi care nu prea stiau ce e cu ei pe acolo, era un contrast vizibil intre ei majoritatea nemtilor :) In rest nu exista probleme cu mancarea, nu exista restrictie la a comanda de cate ori vrei, inclusiv la bauturi racoritoare si alcoolice. Fresh-ul de portocale era natural si in general bauturile erau de calitate. Exista mai multe sortimente de bere si vinuri (vin alb, roze, rosu, dulce, demi-dulce, sec, pt toate gusturile, se serveste la pahar si nu se pune sticla pe masa, poti cere oricate pahare doresti).

Cocktailurile de la lobby-bar sau terasa sunt bune, bauturi de calitate.

Seara la lobby -bar exista muzica live, sunt mai multe formatii care canta in zile diferite, se abordeaza toate genurile de muzica, retro, cover-uri, country, disco. Exista si program de dans profesionist.

Piscina de la etajul 1 are si ea bar de asemenea, se servesc toate genurile de bauturi.

SPA-ul arata intr-un mare fel, sauna la fel, totul e facut sa te simti bine si sa te relaxezi.

In camere se face curatenie zilnic, prosoapele se schimba ori de cate ori e nevoie, exista un cod si anume daca le lasi pe podea vor fi schimbate cu siguranta a 2-a zi. Mini bar-ul din camera e alimentat zilnic. Personal am fost foarte multumit de curatenia facuta si grija cameristei, in fiecare zi gaseam alt aranjament al lenjeriei de pat.

Per ansamblu Grifid Metropol e un hotel care merita toata atentia turistilor, chiar daca e clasificat la 4 stele cu siguranta face de 5. E un hotel unde te simti bine, personalul are grija si e atent cu oaspetii.

Bineinteles ca intotdeauna vor exista nemultumiti, am citit cateva postari, insa cele de mai sus reprezinta punctul meu de vedere, pot face o apreciere mai aproape de realitate deoarece am fost aici in 2013 si 2014 si numai faptul ca m-am intors aici spune multe :) Poate din dorinta mea de a scrie cat mai multe fara sa va plictisesc, am omis cate ceva insa ma puteti intreba si cu siguranta va voi raspunde.

Va doresc un sejur minunat daca veti alege hotelul Metropol si astept cu interes sa citesc si alte review-uri care sa-mi confirme cele scrise mai sus :)

Am sa incerc sa postez si cateva fotografii, chiar daca nu vor fi semnificative, sper sa ajute la transpunerea cuvintelor mele in imagini :)

P. S. - Va rog sa nu uitati ceea ce am spus mai devreme : nu e rau sa fiti fani declarati mici & bere insa cu siguranta nu le veti gasi la Metropol. Le gasiti la Eforie Sud sau Nord, la aceleasi preturi la cazare :) calitate si pret redus exista pe litoralul bulgaresc, au 2 statiuni mari si late care merita intr-adevar (Sunny Beach si Nisipurile de Aur), la noi mai dureaza pana invatam sa facem turism, chiar daca avem toate formele de relief :)

Sa auzim de bine!


[fb]
---
Trimis de edge in 12.06.15 03:59:31
Validat / Publicat: 12.06.15 07:58:57
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2485 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (edge); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P40 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 18650 PMA (din 19 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    3 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [12.06.15 07:58:45]
    »

    @edge: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.

    Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare

    ===

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    Mulţumesc.

    riana784
    [28.11.15 13:03:26]
    »

    @edge -

    multumesc pentru impresiile impartasite, cu siguranta ca voi merge aici, deja am facut rezervare, dar m-ati convins dv si asta este ceva.

    edgeAUTOR REVIEW
    [29.11.15 11:15:19]
    »

    @riana784 - Ma bucur ca ai ales hotelul Metropol. Chiar merita. M-as bucura sa revii cu impresii dupa sejurul tau, sa fie un fel de confirmare a faptului ca ai facut o alegere buna Iti doresc o vacanta placuta, e o miscare inteligenta sa faci rezervare din timp (gen early-booking).

    Sa auzim de bine!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    edge, riana784
    Alte impresii din această RUBRICĂGrifid Metropol Hotel:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.59444808959961 sec
    ecranul dvs: 1 x 1