GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Anul acesta, avand bugetul pentru vacanta de vara cam limitat, am incercat intai sa gasim un sejur decent pe litoralul romanesc, dar din pacate preturile erau foarte mari pentru buzunarele noastre asa ca am ajuns din nou… in Bulgaria.
Am optat pentru statiunea Constantin si Elena, despre care stiam ca este una linistita, numai buna pentru relaxare si odihna, ceea ce imi si doream.
Astfel, cautand printre zecile de oferte, ne-am oprit asupra hotelului Gloria, hotel cu review-uri nu foarte imbucuratoare. Am optat pentru un sejur de 7 nopti, UAI, hotelul dispunand si de plaja privata, conform ofertei.
Am plecat la drum cu inima indoita, avand in vedere pretul platit si gandindu-ma la ce ne asteapta acolo.
Dupa o oprire pe traseu la capul Kaliakra am descalecat in sfarsit in fata hotelului Gloria din statiunea Constantin si Elena, mai precis in lateralul acestuia, unde era o alee pe care puteam parca autoturismul fara vreun cost suplimentar.
Inca de la receptie, am fost placut surprins de amabilitatea angajatilor, acestia ajutandu-ne cu explicatii in legatura cu problemele care ma framantau: plaja, masa, curatenia.
Camera foarte curata, spatioasa, cu balcon in care se afla masuta si scaunele obisnuite, baia maricica, aer conditionat, televizor, adica tot ce aveam nevoie. Curatenie a fost facuta in camera in fiecare zi, prosoape si lenjerii schimbate la timp.
Piscina curata, apa fara miros de clor, sezlonguri suficiente, piscina pentru bebelusi, piscina pentru copii, dusuri si toaleta chiar langa piscina, in dreapta barului de la piscina, si nu la receptie cum am vazut in alt review.
Barul de la piscina modest, doua feluri de bere, apa si celebrele sucuri la dozator cu chimicale din belsug.
Mancarea, servita de 3 ori pe zi, cam putina, dar gustoasa, dupa toate preferintele. Cam mari cozile la orele de varf dupa gustul meu, dar daca mergeai in restaurant la ora deschiderii nu trebuia sa stai la coada. Cel putin micul dejun foarte copios si gustos, mie personal mi-a placut cel mai mult.
Intre mese, la piscine si in holul de la receptie, imediat langa intrarea in restaurant se gaseau fructe si produse de patiserie delicioase. Am aflat ca patroana hotelului detinea si o patiserie in Varna, asa ca toate produsele erau proaspete, facute dimineata si extraordinar de gustoase.
La barul din hotel, mult mai bine aprovizionat, gaseai bauturi pe toate gusturile. Eu, nefiind consummator mare de alcool, am gustat decat niste vin rosu delicios adus din Republica Moldova.
Bun, acum sa trecem la posibilitatile de distractie oferite de hotel. Acestea sunt foarte slabute, aproape lipsind cu desavarsire. In hol o masa de biliard si una de tenis de masa, un loc de joaca pentru copii langa piscine, construit parca in perioada comunista, un teren de fotbal langa hotel. Animatia era facuta de o singura pustoaica pe nume Ana din R. Moldova, care se chinuia saraca sa mai anime atmosfera la piscina stropind cu apa domnii care savurau cate o bere la bar, sfarsind de cele mai multe ori aruncata in apa de aceiasi domni care nu preau gustau programul de animatie. De doua ori pe saptamana erau spectacole langa piscina, cativa cantareti de-ai lor incercand sa anime atmosfera.
Plaja privata, aflata la o distanta de 10 minute de mers pe jos de la hotel, in imediata vecinatate a plajei din fata hotelului Sirius Beach. Despre plaja am fost foarte incantat, bucurandu-ma ca nu am ales un sejur la Sirius Beach, care avea o plaja super ingusta si murdara iar apa plina de alge de nu puteai sa intri in ea.
In schimb plaja noastra era lata, curata, iar apa era putin adanca si fara alge, numai buna de facut baie.
Sezlonguri suficiente, iar noi cum la ora 8 eram pe plaja, gaseam libere chiar pe malul marii. Pe plaja era si un chiosc al hotelului cu cateva dozatoare de bere si sucuri.
Un plus adus de vecinatatea bazarului care se afla la cateva minute de hotel, locatie in care ne-am petrecut aproape fiecare seara.
Per ansamblu, sejurul a fost unul reusit, fara evenimente neplacute.
As recomanda acest hotel celor cu un buget mic care vor sa se bucure totusi de un regim UAI (la limita de jos totusi).
Trimis de wolf2001* in 02.11.15 10:17:46
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: Albena
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (wolf2001*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.22913730 N, 28.00877850 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@wolf2001 - Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@webmaster25 - Da, este in regula. Acela este hotelul. Plaja hotelului este foarte aproape de Sirius Beach restaurant-49, pe aceeasi harta, unde sunt umbrelele albe din dreptul chestiilor gonflabile galbene din apa. Multumesc!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2017 Nuuuuuuuuuuu... — scris în 12.08.17 de Denist din CAMPINA - nu recomandă
- Jul.2012 Doar vegetarienilor! — scris în 07.01.13 de cosym* din DEVA - nu recomandă
- Sep.2011 Multumiti 90%... exceptand plaja — scris în 09.08.12 de kabirash25 din SUCEAVA - RECOMANDĂ
- Sep.2011 Doar daca nu aveti alta solutie de concediu — scris în 13.09.11 de Griegut din BUCURESTI - nu recomandă
- Aug.2011 Un hotel acceptabil pentru stelele pe care le are — scris în 06.09.11 de vladss din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2011 La hotel Gloria omul nu sfinteste locul... — scris în 28.08.11 de verobutterfly din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2011 Dezamagire — scris în 22.08.11 de acu din BUCURESTI - nu recomandă