ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.10.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Frumuşani [CL]
ÎNSCRIS: 03.03.08
STATUS: AUGUSTUS
TIMP CITIRE: 4 MIN

Oare mai merită să sperăm?

TIPĂREȘTE

Mulți se întreabă dacă nepoții sau copiii noștri vor mai avea o lume în care să poată trăi (și nu supraviețui) și mă număr și eu printre ei.

Ieri am urcat pe munte, a mai multa oară pe anul acesta (din păcate, numai în interes de serviciu - nu am reușit să am vreo „ferestruică” oricât de mică pentru a face măcar câțiva pași pe acolo) și ce mi-a fost dat să văd acolo... m-apucă groaza, greața și efectiv îmi vine să urlu.

Doream mai demult să apuc să scriu măcar vreo două cuvinte despre Transbucegi, despre platou, despre Coștila, despre Cruce...

Și mai ales după ultimele articole din pagina masivului Bucegi, chiar mă bătea gândul să scriu și eu tot acolo. Dar nu, cele văzute sus (pe platou) mă determină să scriu aici, la „Filozofări”...

Mă gândeam inițial să laud inițiativa celor care administrează Parcul Natural de a percepe o taxă (sperând că măcar o parte a acesteia va fi folosită de ei pentru întreținere și ecologizare):

  • TARIFUL DE VIZITARE a ariei naturale protejate Parcul Natural Bucegi - sit Natura 2000 este în valoare de 10 lei / pers / 3 luni - poate fi achitată la cele două automate de bilete amplasate în apropierea staţiei de telecabină din Buşteni la intrarea în Centrul de Vizitare al Parcului Natural Bucegi şi în apropierea staţiei de plecare a telegondolei din Sinaia - punctul Furnica. De asemenea se poate achita la unităţile de alimentaţie publică şi cazare (cabane şi camping Zănoaga) şi pe traseele turistice la rangerii din structura Administraţiei Parcului.

Dar nu am văzut niciun ranger... Recunosc, nu știu dacă există acele automate, noi am mers cu mașina și nu am prea intrat nici la alimentație publică, nici la cazare (că n-a fost cazul).

Am dat în schimb peste o mulțime de oameni care în opinia mea nu au ce căuta pe munte, care nu numai că nu respectă muntele, dar nu îi respectă nici măcar pe ceilalți turiști...

Mă abțin cu greu să pun epitete și etichete pe capetele acestor... oameni (???) care nu-s în stare să respecte muntele, să care înapoi tot ceea ce au putut căra până acolo (mai ales că de obicei rămân doar ambalajele, mai ușoare decât conținutul pe care îl consumă pe drum sau la popasuri), nu mai spun că ar putea cumva chiar să se oprească ici-colo și să adune ce au lăsat alții prin natură; nu-s în stare să nu rupă plante / flori, să nu se cațere pe monumentele naturale, să nu meargă peste tot pe unde-i taie capul ci doar pe traseele marcate etc...

Dar „cireașa de pe tort” a venit recent când, cam în dreptul Șeii Lăptici au început lucrările de distrugere a naturii în chiar mijlocul Parcului Natural Munții Bucegi!!!

Primăria din Moroieni a aprobat un plan urbanistic de construire a unui „complex turistic” în imediata apropiere a drumului prin masacrarea efectivă a naturii. Nu știu să fi fost făcut vreun studiu de impact, vreo consultare publică, să fi fost cerute avizele de mediu și câte altele or mai fi necesare - dar lucrările deja au început. Pământul a fost scurmat cu gredere și buldozere, stratul vegetal a fost îndepărtat, s-au creat premisele eroziunii solului (iar aici, la altitudinea asta, aceasta e foarte puternică și rapidă, și de aceea foarte greu de oprit odată începută). De asemenea, se creează premisele blocării viitoare a circulației în zona aceea, la fel cum se petrece acum în dreptul barierei unde se desprinde Drumul Babelor din șoseaua asfaltată.

Mai e nevoie să spun că drumul (deși indicatoarele de interdicție a accesului pe acesta au dispărut cam „peste noapte”, dar fără un anunț oficial) acela NU e adecvat accesului nici pe vreme bună, darămite pe timp de iarnă?!? Ce mama zmeilor de complex turistic visează ei când acolo cel puțin trei sau patru luni pe an poți ajunge cel mult cu snowmobilul?!?

Unde vor merge dejecțiile, de unde vor avea apă? Cui îi pasă? bani la (ghici cine) să iasă!

Rușine!

Sper să mai fie posibil ca acest început al sfârșitului platoului Bucegi să mai poată fi oprit.

O să pun ceva poze, sper să mă ajute la poveste. Eu mă opresc aici, că deja fierb... clocotesc chiar...

===

PS aici și aici sunt articole despre protestul unor oameni cărora le pasă. Poate reușim și noi vreodată să ne unim măcar vreo câțiva, să facem ceva asemănător?

===

PS2 am pus pozele într-o oarecare ordine cronologică; din cele vechi, deși A/N și de o rezoluție cam slabă (deh, era un amărât de Smena 8...) sper să se vadă cum era odată locul, și am încercat să ajung în ziua de azi, pentru comparație


[fb]
---
Trimis de Dragoș_MD in 02.10.19 20:52:58
Validat / Publicat: 02.10.19 23:33:19

VIZUALIZĂRI: 1469 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

29 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 Traseul Piatra Arsă - Babele, iarna, cu 45 de ani în urmă
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 77 PMA (din 77 voturi)

ECOURI la acest articol

29 ecouri scrise, până acum

Mika
[02.10.19 23:47:56]
»

Am aflat de ”minunatul” complex rezidențial pe care vor să il facă pe platoul Bucegilor. Sper ca până la urmă protestele să iși facă efectul și să se renunțe la această idee tâmpită. Am fost de curând in zonă și, așa cum spui, am văzut multă mizerie, la Babele, pe traseu, prin văi. La Babele chiar m-am luat de unii care căutau un coș unde să arunce sticlele de plastic pe care le-au adus pline pe munte. Ei credeau că vine mașina de gunoi sus pe munte să le ia lor gunoiul. Pentru că nu au găsit coș se pregăteau să le arune, intr-un loc unde au vâzut că mai erau gunoaie. Este greu să te intorci cu o sticlă goală sau cu alte unoaie inapoi și să le arunci la tomberon. Trist, foate trist tot ce se intâmplă.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][14 voturi]
Alex_Macedo
[03.10.19 00:44:22]
»

Acest articol ar trebui pus pe frontispiciul AmFostAcolo. Este un strigăt de disperare al colegului nostru şi ne reprezintă pe toţi, vreau să cred!!

Pentru autoritaţile în cauză: ÎN FIECARE ZI, v-aş da cu basculanta în cap şi v-aş descărca griblură în faţa porţii... aia din fier forjat care a costat 3000 de euro.

Distrugeţi edificii naturale, munţi, văi... Nesimţiţilor!

Lăsaţi dejecţiile pe nu ştiu unde, distrugând habitate. Anihilaţi mediul pisicii sălbatice, râsului şi caprei negre... şi mai câte...

Dacă celebrele stânci Babele, ar prinde viaţă, le-aş da comanda să vă dea în cap fiece zi!!!

Este inadmisibil, incredibil...

Avem nevoie de revoluţie!!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][20 voturi]
krisstinna
[03.10.19 08:08:12]
»

Rog un coleg sau o colega care are FB și se pricepe sa pună acest articol pe FB Grup AFA.

Din câte știu eu, Dragoș nu are FB, nici eu nu am.

Mulțumesc!

Dan&Ema
[03.10.19 08:08:54]
»

@Dragos:

Dragos,

Ce gingase sunt florile fotografiate de tine si miile de flori de pe platou si din intregul parc al Bucegilor! ????Cele care nu au fost excavate cu cupa! ☹️ Si floarea de colt...

Ce fain e magarusul! Cei care aproba si cei care beneficiaza de viitoarele constructii din parc sunt niste excr... hai sa ma abtin si eu! ????

Ce fain era cu 45 de ani in urma in Bucegi! Atunci am fost prima data cu mamaia pe Cantonul Jepi - Urlatoarea - Busteni!

Si am prins gust de munte si dragoste de natura...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][11 voturi]
Admin
[03.10.19 08:19:44]
»

@Alex_Macedo:

Acest articol ar trebui pus pe frontispiciul AmFostAcolo. Este un strigăt de disperare al colegului nostru şi ne reprezintă pe toţi, vreau să cred!!

Bună ideea.

Pentru început, am setat acest articol ca ”PINNED” - pentru afișarea pe prima poziție în lista ”Cele mai recente articole”, ca să ajungă astfel cât mai ușor la cât mai mulți cititori

robert
[03.10.19 08:29:42]
»

trist, foarte trist. Am tras si eu ceva semnale de alarmă în trecut, dar degeaba!

Trebuie trecut la acțiuni concrete! Părerea mea!

Poate reușim și noi vreodată să ne unim măcar vreo câțiva, să facem ceva asemănător?

- eu mă bag la orice tip de inițiativă, în sensul acesta!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][6 voturi]
Dan&Ema
[03.10.19 08:53:36]
»

@Admin: cf discutie tel ma bag sa facem ceva si noi, vorbesc cu Dragos. ????

Dana2008
[03.10.19 09:13:29]
»

@Dragos: Salut această inițiativă! Sper să se oprească construcția că să păstrăm natura în forma ei cea mai pură.

În weekendul acesta am fost în Bucegi iar la coborârea de pe traseul prin Obârșia Ialomiței a trebuit să ne ferim de pe traseu că să treacă un Booggie pentru că doi tineri se distrau prin Parcul Natural Munții Bucegi. Nu mi se pare normal să se întâmple așa ceva acolo. Nici vorbă de rangeri, cine supraveghează ordinea și disciplina pe munte. Tocmai am scris că la urcare am fost singuri prin Valea Obârșiei.

Cred că ar trebui să fie cineva pe munte care poate disciplina turiștii.

La coborâre am întâlnit un grup de oameni care au spus că vor urca sa facă grătar la cascadă... cum este posibil așa ceva?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][11 voturi]
mihaelavoicu
[03.10.19 09:40:30]
»

”Colac peste pupăză” mai există și capitolul vânătoare. Auzii cum că, sprintenele capre negre ar fi vizorul hrăpăreților, așa-ziși sportivi, cu armă și documente în regulă.

Urșii, urșii... nu e vina lor că le-au fost distrus habitatul și coboară flămânzi în gospodăriile oamenilor. De ce să fie împușcați? Și câte păsări, ciocârlii... sunt amenințate! Câtă revoltă...

Unde e Topârceanu, să zică;

Dar când știu c-o să vă-npuște

Legea mizerabilă,

Mă cuprinde o tristețe

Iremediabilă

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][9 voturi]
mprofeanu
[03.10.19 10:23:44]
»

@Dragos: Sunt de acord cu acest review ce trage un mare semnal de alarmă!

Mă voi angaja și eu la orice formă de protest! Trebuie făcut ceva! Natura este veșnică, este a generațiilor viitoare, a tuturor!

Da! Trebuie să sperăm!

Michi
[03.10.19 10:26:17]
»

Am postat articolul pe FB şi în grupul ˝Prieteni cărora le place AFA˝ ca să fie văzut de cât mai mulţi, poate începe o acţiune civică de sistare a vandalizării naturii

Pozele de acum 45 de ani mi-au amintit de primele urcări în Bucegi cu colegii de liceu acum 70 de ani şi mai târziu. Urcam din greu pe Jepii Mici până la cabana Bravi (Caraiman) de unde pe după amiază făceam ˝Crucea˝ mergând pe brâna Caraimanului. La Padina dormeam la priciuri şi de acolo făceam tot platoul urcând până la Omul şi coborând pe Mălăieşti sau Bucşoiul, natural fără cabină, fără maşină doar cu rucsacul în spate şi bocanci cu ţinte.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][9 voturi]
Alex_Macedo
[03.10.19 16:12:47]
»

@Admin:

Trebuie să începem de undeva...

Cunoscând-u-te, ştiam şi aşteptam să vii lângă noi!

Bine că, deocamdată, ai " ţintuit" articolul, unde-i este locul. Dacă nimanui nu-i pasă... Nouă ne pasă!

Trebue să începem de undeva...

Măcar cu paşi mici să ne apărăm ţara. Dacă noi, picătura în ocean, în această comunitate care ştie să-şi aducă saci de gunoi pe plaja sălbatică, să adune mucuri de ţigară lăsate de alţii şi au înţelpciunea să înţeleaga cuvântul, tomberon, înseamnă că începem de undeva!!!

Planeta, oricum e împovărată în fiecare secundă a zilei dar, noi, aici trebuie să... mă repet dar nu-mi pasă... să ne apărăm ţara, dinlauntrul ei.

Ieri... conduceam tiptil, din munţi spre casă pentru a nu lovi vreo veveriţă sau iepure sălbatic... În mijlocul drumului... o pisică salbatică... am oprit... mă uitam ca la o minunţie a naturii, ceea ce de fapt şi era. Am stat liniştit, doar să privesc, nevăzând niciodată o creatură atât de frumoasă în habitatul ei. Speriat că stăruie în mijlocul drumului... am gonit-o înapoi în padure, ştiind că sunt amatori în zonă care iubesc trofee împăiate bătute în cuie.

Natura, habitatul, ţara noastră superbă, ne strigă deja... de mult timp!

Trebuie să începem de undeva...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][10 voturi]
Dragoș_MDAUTOR REVIEW
[03.10.19 16:22:19]
»

@Alex_Macedo: dragule... tu cu pisica, io... cu vulpile. Văzui una în Grecia (vezi foto), și alaltăieri o alta mi-a urat drum bun de pe taluzul șoselei ce coboară spre „civilizație”. Era așa de obișnuită deja cu mașinile, că nici măcar nu s-a sinchisit să fugă mai departe, deși în acea clipă ajunsesem în dreptul ei trei mașini, venind din ambele sensuri. Din păcate, n-am putut opri să-i fac și ei o poză, s-o includ în „povestea” de mai sus...

Poate în toamna asta găsim o zi și facem o tură de curățenie măcar...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
Alex_Macedo
[03.10.19 16:42:29]
»

@Dragos:

Am invadat atât de mult tărâmul animalelor încat s-au obişnut cu noi şi prin asta am înlesnit unora să-şi facă trofee extrem de uşor... Din păcate, ireversibil... Asta mă sperie, dragul meu...

Da! Este nevoie de o curăţenie!!!

Admin
[04.10.19 09:31:09]
»

Da, încă de ieri am stabilit 2 direcții de acțiune în care se va implica AFA.

Suntem în stadiul ”documentare, planificare etc” - vă țin/em la curent, cât de curând (probabil săpt viitoare anunțăm public)

Alex_Macedo
[04.10.19 11:07:57]
»

@Admin:

De 1 000 000, de ori, BRAVO!!!

robert
[04.10.19 14:03:54]
»
RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
Dragoș_MDAUTOR REVIEW
[04.10.19 14:59:09]
»

@robert: n-am mai zărit copită de capră neagră pe munți de cel puțin 40 de ani. Unde or fi găsit ăștia unele în plus (?!?) habar n-am...

Dan&Ema
[04.10.19 16:16:50]
»

@robert: semnat si distribuit

M'Liviu
[04.10.19 17:41:05]
»

Semnat. Păcat ca distrugem avuția noastră. Străinii au grija de orice piatra care i leagă o istorie o poveste. Ei apară pădurile. Noi distrugem. În orice pădure din tara noastră se taie ilegal. Ar trebuii legați în primul rand cei de la garda forestiera ptr ca închid ochii și umplu buzunarele... Rușine...

Dragoș_MDAUTOR REVIEW
[08.10.19 10:37:41]
»

Din aceeași arie de interes:

Ecologiștii ies în stradă, pentru a atrage atenția asupra masacrării pădurilor​. Marșul pentru Păduri va avea loc pe 3 noiembrie în centrul Capitalei.

rfi.ro/emisiunile-rfi-ro- ... arma-ecologisti.

abancor
[09.10.19 22:09:15]
»

Am auzit și eu de isprava asta de la niște prieteni, pe urmă am și citit pe net, așa că m-am pornit și eu pe comentat, ca tot omu. Aș fi scris mai curînd, dar am un ghiveci de idei și am tot sperat că am timp să le ordonez. Nu mai aștept, că trece vremea, așa că iată răstorn și eu ghiveciul la nimereală.

Cred că pe oricine am întreba, ar prefera ca peisajul platoului să rămînă neschimbat, natural, necontaminat cu construcții.

Cu toate astea, nu pot să afirm că sînt din principiu împotriva oricărei construcții în natură. Că asta ar însemna să nu mai construim nimic, nicăieri.

În primul rînd, utilizez cu mare plăcere instalațiile de transport pe cablu și cabanele montane, în special iarna, la schi. Îmi convine faptul că Sinaia și-a extins domeniul schiabil în frumoasa zonă de platou a Bucegilor, unde schiorii au parte de unele dintre cele mai frumoase peisaje din țară (de pe pîrtiile de schi). Îmi convine că există o cabană unde pot opri la un vin fiert. Îmi convine că există o parcare unde pot lăsa mașina, ca apoi să pot face mișcare în aer liber, în natură. (Mă refer la parcarea din Sinaia, de la stația de gondolă).

În al doilea rînd, abia existența unei infrastructuri turistice poate duce la educarea „poporului”. Lumea vine, vede, înțelege...

Pentru că astea sînt cele 2 probleme ale compatrioților noștri: nu sîntem (în majoritatea noastră) un popor „umblat”, nu am „ieșit din sat, în lume”, așa că normal că nu știm să mîncăm cu furculița. Și 2: încă nu avem prosperitatea care să creeze o clasă de mijloc solidă și care să aibă și preocupări dincolo de masa de mîine și plata întreținerii iarna. Nu avem educația care să ne permită să identificăm ce e de nepermis (cum ar fi schimbarea planurilor urbanistice după voia investitorilor), asta după ce că oricum nu avem nici măcar preocuparea asta.

Ca și consecințe, avem și o administrație pe măsură: una dezorganizată, preocupată de postul și buzunarul propriu și lipsită de o cultură democratică. Culmea, aici sîntem cei mai „americani” europeni, dar venind din direcția cealaltă a democrației: marile idei trebuie născute și dezvoltate de public, de societatea civilă. Totul e lăsat la voia „pieței libere”. La noi se adună cetățenii și construiesc un spital, sau protejează patrimoniul național și monitorizează regulamentele de urbanism. De la guvern, primării, agenții și comisii nu prea ai la ce te aștepta.

Acu, despre cazul de față, strict tehnic vorbind, nu e nimic ilegal. În Parcurile Naturale se poate construi. În anumite condiții. Și, în mare parte, totul e la discreția primăriei, care în cazul de față, deși e vecină cu Sinaia, e în alt județ și e o comună incomparabilă cu Sinaia ca dezvoltare socială și edilitară. Și care are bineînțeles tot interesul să se dezvolte. Pentru asta, i-aș sugera să facă un parteneriat cu Sinaia și să extindă domeniul schiabil și pe teritoriul Moroieni, și să se abțină de la grandioase dezvoltări imobiliare, pentru care e destul loc în văi.

Altă chichiță: terenurile de acolo au proprietari. Dacă nu îi lași să își exploateze terenul atunci trebuie despăgubiți. Sigur, normal ar fi fost ca terenurile acelea să aibă pe vecie destinație agricolă - pășune. Și atunci știi clar ce ai cumpărat. Dar, venim iar la anormalitatea situației de la noi: pentru că acei cumpărători de pășuni au vrut să își facă case de vacanță acolo, a fost suficient să inițieze o schimbare de PUZ la primărie. Acum pot susține că le este îngrădit dreptul de folosință al terenului.

Evident, putem bombăni și jurnaliștii, care atrag atenția acum asupra unui PUZ adoptat în 2012. „O să se facă hoteluri, heliport, aoleu etc. ” De fapt, cum știe oricine s-a mai ciocnit de treaba asta, un PUZ trebuie să acopere o arie mai mare, și să reglementeze mai multe aspecte, dar asta nu înseamnă că tot ce e prevăzut acolo e proiectat și urmează să fie construit. Pe PUZ-uri din București apare autostrada de Brașov încă din anii 90, și în altă parte decăt s-a construit în final. Momentan un cetățean a început să își facă acolo o căbănuță de vacanță, legal. Restul e un alarmism tipic presei din ultimii ani, care e populată de jurnaliști inculți, fără cultura generală minim necesară ca să înțeleagă speța prezentată. Sau rău-voitori, căci scriu titluri și texte ambigue.

Așa că, pe scurt, ca să închei acest mesaj dezlînat la care scriu, cu pauze, de cîteva ore, sînt cîteva probleme:

1. pentru ce se poate milita, concret? (o dezvoltare mai cu atenție la mediu și mai ales la peisaj - din ce am văzut eu, de regulă, oripeunde am umblat, în golul alpin și pe platouri construcțiile sînt menținute la o densitate scăzută, spre zero - cabane, instalații de cablu și cam atît, vetrele construite de regulă sînt în văi; să fii atent la mediu e mai simplu, e o treabă tehnică; să protejezi peisajul e mai greu de definit, e o chestiune estetică, ține de preferințe personale, nu poți defini reguli stricte).

2. ce se întîmplă cu proprietățile private?

3. atenție la eventuale interese locale, să nu facem jocul unei primării, în „lupta” cu alta (conform obiceiului nostru, mai degrabă 2 primării sînt rivale decît colaboratoare).

Cred că oricine e preocupat poate ajuta, într-un fel sau altul, sponsorizînd sau fiind voluntar pentru fundațiile care se ocupă de mediu sau de urbanism. De la strînsul gunoaielor de pe platou, la monitorizarea actelor normative, măsurilor administrative și a regulilor de urbanism puse în discuție în primăriile vizate.

Haosul și lipsa unor decizii definitive se înțelege poate mai bine din articolul ăsta: adevarul.ro/locale/targov ... 4d1f/index.html

Uite și un articol mai cuprinzător decît știrile alarmante de la ProTV: romania.europalibera.org/ ... -/30173653.html

Ideea e că mai este destul timp, nu există niciun investitor care să construiască o stațiune pe platou. Deci, se pot elabora niște strategii care să țină cont de toate interesele.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][7 voturi]
Dan&Ema
[09.10.19 22:37:48]
»

@abancor:

Un ecou documentat, tehnic corect. ????

Din pacate “americanii” astia de romani sunt multi dintre ei niste smecheri. Asta te duce repede cu gandul la ceva putred (desi poate sa nu fie).

Ma intreb insa daca eu as fi vrut sa construiesc o casa de vacanta pe Platou, nu ma lovea primaria Moroeni cu usa? Chiar credeti ca oricine poate construi acolo?

Nu mai spun de smecheria cu transformarea destinatiei terenului.

Si cu suspiciunea ca in spate poate fi altcineva...

Dar ca sa fac legatura cu actiunea noastra

Noi mergem sa spunem ca nu vrem sa fie ranite parcurile naturale si nici murdarite, poluate. Si sa dam un exemplu.

Si adaug un mesaj pe care mi l-a dat Denisa (fata de 9 ani) cand i-am spus ca vom scrie mesaje cu pietre in iarba. Mesajul ei: Nu rupeti florile! ????????????

Numai de bine! ????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][5 voturi]
Mika
[09.10.19 23:23:17]
»

@abancor: Am citit și articolele indicate de tine și sincer, mai sa îmi dea lacrimile de mila acelor investitori. Cum vor ei sa construiască o cabanuta și oamenii rai nu ii lasă.

Sa fim serioși. Este nevoie de domeniu schiabil în România deservit de hoteluri și drumuri bune. Dar din câte am înțeles nu asta se dorește.

Și tare mi-e teama de felul în care se va construi. Chiar crezi ca vor avea asa mare grija ca este parc național, ca vor respecta mediul, vor folosi materiale naturale, etc etc. Sa fim serioși... Avem câteva exemple negative în acest sens.

De ex. Poiana Brașov unde fiecare a construit cum a vrut și în ce fel a vrut iar acum stațiunea arata ca o varza. Mai nou s-a construit un hotel și sus, langa stația de gondola.

Nu înțeleg de ce acești în investitori, oameni care vor sa construiască o cabana pe munte care sa vina în ajutorul turistilor nu se ocupa de cabanele vechi care stau sa cada sau care deja au fost distruse, asa cum s-a întâmplat cu Cabana Urlea.

După părerea mea în zona Peștera Ialomicioarei deja s-a construit prea mult. Am fost de curând și am văzut pensiuni mari, adevărate hoteluri. Și din câte știu tot de Moroieni tine zona.

Deci nu e chiar asa, ca celor din Moroieni nu li se da voie sa construiască, sa nu cumva sa le ia turiștii celor din Sinaia.

Sunt multe de discutat aici.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][6 voturi]
vulpe mihaela
[10.10.19 00:04:46]
»

Cand la mine pe strada (lata de 7 m) s-au dat autorizatii de construire pentru 4 blocuri, pe terenuri incadrate abuziv in alt regim, cu care ne luptam de 3 ani... am zis ca m-as muta in creierii muntilor... sa fiu singura si linistita!

Se pare ca nici creierii muntilor nu mai sunt in siguranta, mana nenorocita si avida de castig a omului distrugand totul in calea ei!!!

Stim sa comentam si sa radem de bulgari si sarbi considerandu-i mai prejos decat noi... dar la ei parcurile naturale si rezervatiile sunt sfinte.

La putini km de Cazanele Dunarii, am urcat pe Stirbatul Mic (Serbia), zona considerata rezervatie naturala, in care am avut acces doar pe baza de taxa (aproximativ 30 lei) si exclusiv insotiti de rangeri!

Nimeni nu intra de capul lui!

Rangerii nostri unde sunt?? De ce nu sunt pe zona, investiti si cu puterea de a sanctiona contraventional orice abatere???

Sunt tare curioasa cum a fost incadrata juridic zona pe care se construieste!!! Si ce motivatie a stat la baza modificarii ei din rezervatie naturala! Si cine este investitorul!

In Romania logica a migrat in alte parti... lasand de izbeliste domeniul constructiilor!!!

Sunt atatea reglementari care sunt incalcate pe considerentul ca sunt din legi foarte vechi... si " nu mai sunt la moda" !!!

Daca muntii sunt " construibili" cum sa ma mai mir ca spatiile verzi din Bucuresti se vor limita in viitorul foarte apropiat doar la gazonul dintre liniile de tramvai???

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][9 voturi]
abancor
[10.10.19 21:27:23]
»

Nu am trimis către articolul ăla ca să plîngem de milă cuiva, ci ca să avem o perspectivă mai largă și ca să știm clar cum stă treaba. Și treaba stă așa: nu e încă în construcție niciun fel de stațiune, hotel sau ceva grandios, dar, din păcate, s-a dat deja autorizație de construire pentru o casă de vacanță. Asta e partea nasoală, pentru că e greu de anulat o autorizație.

Aș putea povesti mult despre probleme din astea, despre cum și cît durează să ataci în justiție un PUZ, sau să anulezi o autorizație de construire, dar nu e locul aici. Am fost de mai multe ori direct afectat de treburi din astea, de aceea le știu, din păcate încă din vremurile cînd nici nu prea aveai cu cine le discuta, pentru că păreau probleme ne-urgente. Din păcate, orașele noastre sînt distruse pentru următoarea sută de ani de lipsa de interes pentru urbanism, dar asta e altă discuție.

Anormalul a ajuns la noi normalitate. Deja oricine cumpără un teren fără să îl intereseze destinația și parametrii din PUZ, pentru că se știe că se poate apoi modifica PUZ-ul după bunul plac. E pentru ei de un firesc nechestionabil: vreau să fac un bloc, cumpăr un teren. Lasă că înălțimea maximă e P+2, schimbăm după aia PUZ-ul. Și cînd au parte pe alocuri de opoziția unor vecini, se miră că nu sînt lăsați să investească, are lumea ceva cu ei.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][6 voturi]
Dragoș_MDAUTOR REVIEW
[10.10.19 22:03:10]
»

@abancor: o singură „addendă” la cele mai sus spuse de către tine: eu știu că la debutul oricărei lucrări de construcție, fie ea de drumuri, clădiri ori altceva este obligatoriu ca lângă ea să apară un panou care să cuprindă:

- numărul și data autorizației de construcție și emitentul;

- beneficiar;

- constructor / executant;

- proiectant;

- data începerii lucrărilor;

- data de încheiere a acestora.

Ori la fața locului, acolo, după cum bine se poate vedea și în fotografiile nevotabile (pt. că nu merită votate imagini ce arată un dezastru), nu există nimic de felul acesta.

Oare de ce?!?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
Alex_Macedo
[11.10.19 00:12:05]
»

@Dragos:

Dragul meu... știi bine...

Nu există un panou explicitar, ... doar pentru a întârzia... nu o spun pentru Dragoș, colegul nostru, știe el... a întârzia evidentele ieșiri vocale ale noastre și mass-media.

Chiar dacă scrie pe undeva... în lege... că... panoul edificator, explicativ, privind construcția, oricare ar fi ea, la fața locului trebuie ridicat, înainte de fundație... Ehhh... așa ar fi normal... dar... trăind într-un paranormal timp de 30 de ani, mirărarile chiar sunt de prisos.

Am văzut ridicări de clădiri....ca cetățean, stăteam ca boul și mă întrebam....Ce construiesc aștia aici, nene ?

Aceste atitudini de și în construcții, trebuie sa dispară !!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
vulpe mihaela
[11.10.19 07:39:54]
»

@Alex_Macedo: Eu am vazut panouri pe care scria doar... constructie cu " regim de inaltime" ... fara sa scrie si cate sute de etaje vor fi... oricum nici nu conteaza ce scrie pe panou... atata timp cat exista " reautorizarea" ... care te " ajuta" sa ocolesti regimul juridic al terenului... mansarde cu doua etaje... etajul retras la 45 de grade... doar prin aplicarea unui acoperis inclinat... etc...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
10 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alex_Macedo, Dan&Ema, M'Liviu, Michi, mihaelavoicu, Mika, mmierla, mprofeanu, robert, vulpe mihaela
Alte articole din această RUBRICĂFilozofări... turistice:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.076755046844482 sec
    ecranul dvs: 1 x 1