ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 30.07.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 25.09.14
STATUS: PREMIUM
TIMP CITIRE: 4 MIN

ALL Inclusive sau VREAU să bag cât pot în mine?

TIPĂREȘTE

În Bulgaria, Turcia, Grecia (mai puţin) şi România (din ce în ce mai mult!) românii aleg AI, UAI... sau VAI!!!

Vai de mine câţi bani am dat pă hotelu ăsta şi am ratat 5-7 nopţi pă la Mamaia! NU că e naaşpa, curăţenia ok, da’ nu e haleala şi băutura pe care a găsit-o prietenu’ nostru anul trecut! Io am vrut să-i spun că-i super şi să-l întrec, dă’l dreaq că nui mai şmecher ca mine, da’ aku nu pot şi d’aia m-am înscris p’aici să vă zic că pute hotelu! Şi mai cere bani pentru parcare. Hotelu’! Io’s de vină că mam luat după nevastă-mea. Lu’ ea ia plăcut să stea cu burta la soare da’ berea ălora e de tot rahatu’. Să mor că nu recomand” (încă aştept astfel de impresii!!! :))

De unde şi până unde acestă revoltă a mea? Pentru că în ultima vreme recomandările de cazare sunt în mare măsură despre... mâncare! Şi nimeni n-are ce mânca :) OK! Micul dejun, prânzul şi cina trebuie punctate, de acord! Îngheţata şi, musai, berea :) ! Şi cam gata!!! Aş vrea un minimum de informaţii privind camerele, gradul de curăţenie, amplasarea (deja sunt pretenţios!), facilităţile de care dispui – tu, ăsta, turist într-un hotel/complex AI – ne-ar ajuta şi pe noi să alegem/respingem o ofertă venită din partea hotelierilor sau a agenţiilor ce-şi aleg alţi “fraieri” în fiecare vară! În fond, AFA nu e OPC! Te descarci, eşti votat sau nu, dar nu rezolvi mare lucru! Cu bani muuuulţi sau puţini, te plâgi nu neapărat de condiţiile de cazare, ci de mâncare! Nu contează hotelul, staţiunea sau ţara!!! Ci mâncarea!!! În fond ai plătit pentru mâncare şi băutură! La liber! Şi ăia nu te lasă. Sau te lasă, da’ e nasoală! Sincer? Nu ştiu dacă interesează pe cineva (pe mine sigur NU) dacă ai mâncat! Şi nici cât! E drept că mâncăm cantităţi diferite - eu unul nu vreau să bag în mine mai mult decat poate duce farfuria! Şi acum, dacă tot eşti în restaurant, poţi să mi-l descrii? Apoi ieşi un pik din el pentru că m-ar interesa hotelul, piscina şi plaja... Nu cred că sunt prea departe. Sigur pe lângă restaurant/baruri. Merci mult! Dacă e un efort prea mare pentru tine, poţi rămâne în restaurant sau la barul de la piscină tot timpul sejurului. Da’ măcar nu mă obliga să-ţi citesc DOAR meniul restaurantului!

Recunosc cu mâna pe inimă că am apelat în ultima perioadă la acest gen de facilităţi oferite de hotelurile de pe litoralul nostru. Poate, pe viitor, o să le las naibii! Acum, ori anii sunt de vină, ori ratarea unui resort din Belek de acu’ mulţi ani - atunci când visam cu ochii deschişi că o să am şi valet – ne-au făcut să alegem acest gen de servicii :)) În primul şi ultimul rând am ales AI pentru că... pitika;) Nu aş mai fi suportat să o văd făcând tot felul de figuri felului de mâncare adus, asta după ce ar fi consultat meniul vreo juma’ de oră (cu susul în jos, desigur) şi ar fi comandat ce-a vrut: “Vreau peşte, da’ nu-mi place că miroase a peşte”, “Vreau să mănânc ciorbă da’ nu d’asta”, “Vreau mămăligă cu brânză, da’ nu d’aia care pute”, “Vreau paste sau şniţel cu piure, da’ făcute ca la bunica”. Atunci când plăteşti la un restaurant îţi cam vine să “Vrei” să-i pui mâncarea-n cap, dând vina pe ghimijdroc. Având AI, chiar dacă doar a ciugulit ceva, nu poţi spune că n-a avut ce mânca plodul, dar oricum vina aparţine hotelierilor, nu? :) Şi dacă e nemâncat copilu’, sigur e sejurul terminat!!! Iar dacă mai şi plouă... :)

La bună REvedere!


[fb]
---
Trimis de DaRKruCS in 30.07.15 12:32:25
Validat / Publicat: 30.07.15 13:16:09

VIZUALIZĂRI: 2687 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

82 ecouri scrise, până acum, la acest articol
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 22053 PMA (din 55 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol - pg. 1 / 3

82 ecouri scrise, până acum

se afișează ecourile [1 - 30] din total 82
Zoazore
[30.07.15 13:25:32]
»

@DaRKruCS - N-ai prea mult de asteptat! ieri ce-am citit vreo doua-trei. Azi, asta:vezi impresii; vezi impresii

Faza cu " efectiv n-am avut ce manca" am auzit-o noi, anul asta, la niste... unii, cu masa invarfuita!

Da, just, n-aveau caviar!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][6 voturi]
Dragoș_MD
[30.07.15 14:07:08]
»

Nu de azi, de ieri, ci de când e AFA unii se plâng de mâncarea de la (U) AI.

Și o parte dintre ei, chiar pe bună dreptate - nu de alta, dar omul a plătit pentru niște servicii pe care (din punctul său de vedere) nu le primește. Sau le primește, dar foarte slabe calitativ.

La fel ca mulți alții, și eu am „beneficiat” de câteva ori de astfel de tratament. Prima oară am fost mulțumit. Și de calitate, și de aspect, și de servire. Cu timpul, ori unde m-am prostit io, ori ei, dar treaba parcă nu mai fu la fel de... roză!

Și poate mă știi cum arăt - așa că nu cred că aș putea fi acuzat că mâncarea e unicul meu scop în viață, ori că am lăsat ceva comestibil în farfurie când m-am ridicat de la masă, pe motiv de supraîncărcare a blidului la momentul T0 al începerii „festinului”.

De ce am apelat totuși la acest tip de serviciu? și noi tot pe motiv de pitică, iar anu' ăsta, din lipsă de bani (!!! ciudat, dar adevărat; nu voi detalia aici însă).

Așadar, din punctul MEU de vedere, ai dreptate doar în parte.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][5 voturi]
TEOANCA
[30.07.15 14:12:38]
»

@DaRKruCS - Uaaaa! Iesi din mintea mea )

Pai pai n-am avut timp sa scriu si parca nici nu-mi iese atat de bine cum a iesit povestea de mai sus.

Asa esteeeeeee! In ultima vreme se scrie in disperare despre mancare. Si bautura! Vai de capul si de glicemia si de alcoolemia noastra!

"În fond, AFA nu e OPC! " Mor de ras, nu erai inca pe aici pe AFA cand le-am povestit colegilor de viata mea de inspector OPC Fost...

Asa ca... merge si OPC.

Dar frate, chiar asa? Mancare si bautura?

Propun sa facem atunci un blog culinar cu retete de la All Inclusive.

Gata.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][5 voturi]
DaRKruCSAUTOR REVIEW
[30.07.15 14:24:46]
»

@Zoazore - Sunt o grămadă de postări de genul celor menţionate de tine Sunt sigur că vor aparea şi mai multe! Poate o să citim că au avut şi caviar, da' nu din ăla bun ca la mama acasă

Zoazore
[30.07.15 14:30:53]
»

@DaRKruCS - Si-atunci sa te tiii " NU ar recomanda"

Cel putin in al doilea link de l-am pus, ma exasperase, frate!

cloverina
[30.07.15 14:43:28]
»

Acum eu o să fiu Gică-contra aka omul care fuse la UAI.

Să veeeedem!

În primul rând sunt de acord cu tine că recenziile despre hotel trebuie să cuprindă informații despre camere, curățenie, sea/park-view. Însă eu când aleg un hotel de 5 stele, mă aștept EVIDENT să fie curat, mare, frumos, cu priveliște încântătoare. Ar fi puțin ciudat să descriu cum camera (de 5 stele, da?) a avut TV și toaletă curată. Bineînțeles, dacă nu a fost cum te aștepți să fie, te cam apuci să scrii și despre hârtia igienică inexistentă (cum se întâmplă pe la greci).

În al doilea rând, scriu despre mâncare la hotel de UAI, că d-aia am ales serviciile unui astfel de resort. Când am ales pensiune în Grecia, am ales-o pentru ce frumos se vedea marea de pe balcon și ce valuri minunate erau pe plaja din față. Dar eu, românul nemâncat și nebăut (cu juma de gură, ironic) am ales un hotel UAI, păi ca să am nene Ultra ALL inclusive.

Apoi - adicătelea în ultimul rând și nu vă mai stresez, vă las să ne blamați pe noi UAIiștii - diferența la marile resorturi de 5 stele UAI se face fix la asta: mâncare premium, băuturi de import premium și servicii oferite. Evident că acasă bând țuică de piersică, nu faci mofturi la 1500 km distanță că ai Black Label și nu ai Chivas. Dar e un amănunt care diferențiază serviciile hotelurilor. De asemenea, faptul că e doar un tip de pește și nu cinci, nu mă face să plâng, că acasă mănânc o dată pe săptămână, dar acasă nu am dat 200 euro pe zi ca să mănânc propria-mi ciorbă cu bărbatu' alături.

Nu știu dacă empatia voastră o să îmi fie suficientă, mie și altora care scriu (ȘI) despre mâncare și băutură, dar zic totuși să nu aruncăm cu pietre așa în toți

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][16 voturi]
Zoazore
[30.07.15 14:59:41]
»

@cloverina - Dar nu chiar in toti! Ci doar in cei care, chiar daca aleg AI si UAI (ca si eu ma includ aici), nu scriu DECAT despre mancare. Cum (U) AI-ul bulgaresc NU are cum semana cu cel turcesc, grecesc sau romanesc, ei sunt nemultumiti vesnic.

Nici stelele hotelurilor din diverse tari nu-s acordate la fel, nici restaurantele nu-i musai sa aiba acelasi numar de stele ca si hotelul.

Ca d-aia scriem noi p-aici! Ca lumea sa citeasca, sa se informeze si sa stie ce si cum!

Darkul are dreptate: nu merg intr-o statiune doar pentru mancare. Pentru asta s-a inventat turismul culinar, turismul oenologic, etc.

Eu, de exemplu, merg sa ma relaxez, sa-mi odihnesc neuronul greu incercat un an. Asa ca e secundar, daca nu chiar tertiar ce bag in gura. Si-s alergica la multe. Dar e IMPOSIBIL sa chiar nu gasesti nimic: "efectiv sa n-ai ce manca! "

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][7 voturi]
cloverina
[30.07.15 15:03:41]
»

@Zoazore: Chestia cu diferențierea AI de UAI sau chiar a UAI între ele este subiect de dezbătut aprig! De făcut un minighid AFA și postat sus de tot pe prima pagină. Regula nr. 1 ar fi cam așa: voi comparați ciorba de lobodă cu ceafa de porc? Nu?! Bun, atunci nu comparăm AI cu UAI.

Zoazore
[30.07.15 15:09:01]
»

@cloverina - Corect! Asa ar trebui!

TEOANCA
[30.07.15 15:11:22]
»

@cloverina - De fapt e si mai complicat. Pentru ca hotelurile au denumiri specifice cu descrierea fiecarui concept. All Inclusive, Ultra All Inclusive, All Inclusive LIGHT, All Inclusive GOLD, All Inclusive plus...

Si te incurci de nu mai stii de tine.

Grecii au un alt All Inclusive...

Bulgarii au un alt All Inclusive...

Cel mai bine este sa te informezi cat se poate. Cat si cum se poate. La cei care chiar stiu si Au Fost Acolo

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
cloverina
[30.07.15 15:15:07]
»

@TEOANCA: Sau pur și simplu cauți conceptul acelui hotel din respectivul an. Există hoteluri unde conceptul cuprinde efectiv cu liniuță fiecare băutură oferită, fiecare serviciu Free sau extra charge.

Sau arunci un ochi pe AFA și pe TripAdvisor.

Sau sau sau... e mai simplu să ne văităm după, decât să ne informăm înainte, nu? Banii îs dați, vacanța terminată, viața merge înainte, nu-i bai! Rău e când urmează un bis la fel de neinspirat și neinformat!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
Zoazore
[30.07.15 15:17:55]
»

@TEOANCA @cloverina; - Si ce te faci daca dai peste una ca mine, fara mofturi, care gaseste mereu ce sa ciuguleasca? Si-ajunge bietul turist acolo, pe bani multi si grei si"efectiv, n-are... ".

Ma-njura? SIIIGUR!

Ca checul are gust de hartie creponata (uite ce noutate! Eu am gustat DACAT penicanolul si-i dulce! Cam ca orezul cu lapte!), ca rosiile-s galbene, fiindca-s verzi, ca berea e de 2 % nu de 7%, ca laptele e rece, desi exista cuptor cu microunde unde se putea incalzi... etc.

Ce se face bietul om atunci?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
luciaoradea
[30.07.15 15:49:50]
»

@Zoazore - Mda, chiar ca asa e! Depinde din ce perspectiva privesti lucrurile. Si cum esti obisnuit de acasa- daca esti mancau desigur ca o sa vrei AI/UAI sau mai mult (daca exista ). Eu nu mananc orice. Am feluri de mancare pe care nu le gust nici in ruptul capului. Mananc foarte selectiv si destul de nesanatos. Nu intru in detalii aici. Insa NICIODATA nu mi s-a intamplat, asa "fitoasa" cum sunt la mancare, sa nu gasesc ceva pe gustul meu la un hotel. Si mai sus de 3 * n-am fost. Nu ma indoiesc ca la 4 sau 5* precis exista o varietate mult mai mare.

Il felicit pe autor pentru ideea review-ului. Si pe mine ma exaspereaza postarile venite de la turistii hotelurilor de 4 sau 5* care se plang ca n-au avut nimic de bagat in gura. Si azi am citit vreo 2. Nu dau nume ca vine webu' si ma taie . Dar nu mi se pare deloc veridic un astfel de post. Aaaaaaaa, ca nu ti-a placut tie mancarea, ca aveai fite de acasa, ca te asteptai la nus' cate feluri de mancare care nu au fost... asta da. Dar sa spui ca n-ai avut ce manca si a trebuit sa mananci la alte restaurante sau taverne mi se pare chiar neverosimil. Eu nu pot vota asa ceva. Decat, eventual cu minus.

Sau ca micul dejun/ cina nu au fost diversificate. Treaba asta cu diversificarea ma scoate din minti. Imi imaginez cat de diversificat mananca ei acasa. cate feluri de branzeturi/ mezeluri/ patiserie cumpara si folosesc in fiecare zi. Da' in concediu tre' sa fii pasa, nu? Sa ai cu zecile de platouri/ boluri/ vase. Sa umpli 18 farfurii cu varf si sa mananci pana cazi sub masa. Asta da realizare si satisfactie!

Si, ma intreb si eu, retoric, de ce nu se informeaza oamenii astia inainte sa plece in concediu? De ce nu stiu diferenta dintre AI/UAI sau all inclusivu din Grecia/ Bulgaria/ Turcia? Daca tot dai banu' gros, nu mai bine citesti 3 randuri inainte? Dar asta presupune timp, energie, interes, pe care multi nu-l au. Si oricum e mai fain sa te plangi decat sa apreciezi ceva.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][11 voturi]
DaRKruCSAUTOR REVIEW
[30.07.15 17:03:02]
»

@Dragos - Să nu fiu înţeles greşit: nu am nimic cu cei care critică serviciile unui hotel. Dimpotrivă, le mulţumesc din inimă! Mă obligă să mă gândesc de două ori dacă aleg locul acela pentru o vacanţă viitoare!

Am un dinte împotriva celor care fac articole de cazare... din restaurant. OK, mă plimbă un pic până la barul de la piscină (aşa aflu că hotelul are ceva unde te poţi bălăci), apoi recomandă sau nu hotelul! Nu tu camere, nu tu view, nu tu servicii de curăţenie etc! Nimic! Doar mâncare!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
cloverina
[30.07.15 17:17:27]
»

@luciaoradea: Referitor la diversitate, părerea mea este susținută de ce am scris mai sus. Nu, acasă nu ai 10 feluri de brânză, dar nici nu dai 200 euro pe zi/cuplu ca să ai. E un moft? Da, este! Dar dacă ne-am alege vacanța (alea puține zile de răsfăț pe an) în funcție de ce mâncare avem zilnic în frigider, ar cam trebui să ne luăm traista și să mergem la Eforie. Majoritatea, zic eu. Nu de alta, dar nicio cunoștință nu are zilnic brânză cu mucegai în frigiderul propriu.

Când lipsa diversității e dusă la extrem, chiar te rănește (metaforic) pe tine ca turist care ai cheltuit bani să te simți un pic mai bine decât într-o zi acasă. Spre exemplu, noi la greci aveam la micul dejun fix aceleași lucruri: o felie de șuncă, una de cașcaval, un ou, chec și gem. Am plecat pregătiți și spiritual și material (cu mâncare de acasă sau de la supermarket), dar tot am simțit nevoia să precizez lipsa diversității. Pentru că dacă oferi o masă, tu ca hotel/pensiune trebuie să iei în calcul și acest aspect. Este un punct slab asumat de mine ca turist care își ia pachetul turistic la tine la hotel, dar fă-l să fie un punct slab asumat și de tine cel care îl ai!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
DaRKruCSAUTOR REVIEW
[30.07.15 17:19:26]
»

@TEOANCA -

In ultima vreme se scrie in disperare despre mancare. Si bautura!

Din păcate, DOAR despre mâncare şi băutură! E bună ideea aia cu blogul culinar

krisstinna
[30.07.15 17:35:41]
»

@DaRKruCS - Stai ca traduc eu pentru toata lumea:

Tu te referi la colegii care scriu impresii despre un hotel, impresii care sunt inutile, nefolositoare, nu contin decat comentarii despre haleala.

Ideea e ca, daca scrii ceva, pozitiv sau negativ, descrie si camera, baia, balconul...

Mie imi place in vacanta, indiferent de stele sau luna, imi place distractia, nu conteaza mancarea, daca am bere, tigari si cafea, mananc o inghetata si e totul perfect.

Imi plac hotelurile AI si UAI pentru ca economisesc timp, nu pierd cel mai pretios lucru din lume: timpul.

Asa ca, scrie-ti cu folos, descrie-ti hotelul si camera, nu numai mancarea! Asta a dorit sa spuna colegul nostru drag! El e mai delicat in comparatie cu mine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
DaRKruCSAUTOR REVIEW
[30.07.15 17:42:27]
»

@cloverina -

În primul rând sunt de acord cu tine că recenziile despre hotel trebuie să cuprindă informații despre camere, curățenie, sea/park-view. Însă eu când aleg un hotel de 5 stele, mă aștept EVIDENT să fie curat, mare, frumos, cu priveliște încântătoare.

Ce te faci dacă iei UAI la un hotel de 3 sau 4 stele în România sau Bulgaria (de exemplu) şi nu găseşti pe site decât articole în care ţi se prezintă DOAR mâncarea şi băutura în termeni laudativi sau nu? Cam ce aşteptări poţi avea?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
Dragoș_MD
[30.07.15 17:44:22]
»

@DaRKruCS -

Am un dinte împotriva celor care fac articole de cazare... din restaurant

Ah! acu' parcă mai vii d-acasă...

webmaster
[30.07.15 17:45:01]
»

@cristinaoranici

Tu te referi la colegii care scriu impresii despre un hotel, impresii care sunt inutile, nefolositoare, nu contin decat comentarii despre haleala.

"inutile, nefolositoare" e totuşi o clasificare deplasată, poate urmare a unei judecăţi prea superficiale / pripite / "precipitate".

Un termen mult mai corect ar putea fi *incomplete*.

Pentru o anumită categorie de cititori - de exemplu pentru mare parte dintre familiile cu copii relativ mici - informaţiile despre mâncare sunt printre cele mai importante - eşti / poţi fi de acord?

Că ar fi de preferat ca pe lângă aceste informaţii să se prezinte şi altele — despre camere, servicii etc — asta e cu totul altceva.

DaRKruCSAUTOR REVIEW
[30.07.15 17:50:18]
»

@cristinaoranici - Merci mult de susţinere şi de traducere! Poate a fost articolul prea alambicat

Ideea e ca, daca scrii ceva, pozitiv sau negativ, descrie si camera, baia, balconul...

Greu când nu te ridici de la masă! În rest vorba ta: dacă am bere, totul e perfect! Chiar şi la U (AI) !

cloverina
[30.07.15 17:58:01]
»

@DaRKruCS: Mă uit la fotografiile postate pe AFA, booking, TripAdvisor, site-ul hotelului, agenții. Eu personal sunt foarte grijulie în ce privește alegerea hotelului (nu doar din perspectiva serviciilor culinare și alcool-style ).

Dar trebuie să recunosc că niciodată nu am ales un hotel la care să găsesc recenzii DOAR despre mâncare.

Și sunt de acord cu webmaster că uneori noi (da, da și eu!) avem pretenții foarte mari de la recenziile AFA. Aduceți-vă aminte de comentariile de pe booking, unde unii turiști spun efectiv doar ce i-a deranjat, de exemplu faptul că în hotel erau pisici sau că nu aveau ProTV internațional. Chiar cred că lăsând la o parte reviewurile slabe, care nu au nici măcar numărul minim de cuvinte + 1, AFA este o comunitate de informare extrem de bună, pentru că citind reviewul lui X despre mâncare și reviewul lui Y despre camere, pot pune cap la cap niște informații folositoare. Faptul că eu nu știu să le trec printr-un filtru personal și că nu realizez anumite lucruri, este cu totul altceva. Adică sunt de părere că dacă X, care a ieșit pentru prima oară din țară, la un hotel de 2 stele din Bulgaria, dă nota 10 la toate aspectele, nu înseamnă că trebuie ca eu să mă aștept la perfecțiune.

În concluzie, cred că trebuie să apreciem toate recenziile și toți membrii care contribuie la comunitatea asta, pentru simplul fapt că și-au rupt din timpul lor liber ca să împărtășească informații. Pe unele le luăm ca atare, pe altele le votăm și admirăm pentru multitudinea informațiilor utile, iar pe altele nu le citim.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][6 voturi]
krisstinna
[30.07.15 18:07:44]
»

@webmaster: Sunt de acord cu tine! Incomplet era cuvantul care mi-a scapat! Dar prea au sarit toti pe colegul meu care, ne-a luat prin invaluire, a fost mai delicat in exprimare. Multumesc web!!

Andox
[30.07.15 18:09:19]
»

Mie imi "plac" aia care ajung pe la 10-11 la hotel si le zic ca nu au acces la pranz si intra numai cu cina iar la check-out ies la 12, le taie bratarile si iar pied pranzul. Atunci e bai mare, hotelul este de cacao, personalul nesimtit, etc.

Asta este de obicei pe BG

Tot la fel de mult imi "plac" cei care platesc putin, la hotel cu UAI si apoi urla ca nu au gasit bauturi straine, ca ei nu beau cocârţ, ca ei sunt obisnuiti cu Chivas si "nenorocitii l-au miniti ca este UAI.

Va intreb, ati vazut pe undeva scris ca UAI trebuie sa aiba obligatoriu bauturi straine? Sau bauturile straine trebuie sa fie scotiene?

Asta este de obicei pe TR.

Dar cel mai mult imi "plac" cei care merg la un hotel bun pe care il gasesti pe orice site romanesc sau strain cu grad de recomandare de peste 90% si il desfinteaza ca, cele cateva zeci sau sute de feluri de mancare se repeta zilnic

Asta este peste tot...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][7 voturi]
TEOANCA
[30.07.15 18:38:26]
»

@Andox: Eheeee, mie imi plac toti! Si sunt taaare curioasa, nu am citit inca despre romanian All Inclusive. Abia astept!

Zoazore
[30.07.15 19:23:01]
»

@DaRKruCS - Că veni vorba, dacă voi puteți citi impresiile astea... Parcă-i scris special în ciuda noastră!

vezi impresii

L-am votat negativ!

arru
[30.07.15 19:23:24]
»

@TEOANCA - Pai tocmai, ca noi am fost la all inclusiv in Romania si tot Darku a scris despre subiect

Pentru noi e mai "safe" avand fetita prea mica... Ne e teama de spitale si alte nebuneli din astea daca se intampla ceva. Asa ca, pentru moment, ramanem pe loc. E adevarat ca nu am cum sa fac comparatie, pentru ca nu am fost in afara, DAR... e o diferenta destul de mare intre ce am scris noi si altii despre acelasi hotel, si nu vorbesc doar de unul singur. Ce sa-i faci, asteptari diferite probabil Chiar si in privinta distantei fata de plaja!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
adryana
[30.07.15 19:45:42]
»

si eu salut ideea acestui articol. Chiar azi am avut ocazia sa citesc un alt articol, vezi impresii

-e drept ca este scris de un incepator, care tot despre mancare vorbeste in cea mai mare parte. Si pun pariu ca nici unde se afla hotelul nu prea stia, deoarece dupa ce s-a intors acasa a inceput sa scrie atentionand pe altii asupra faptului ca hotelul e cocotat acolo undeva si ca este izolat, nu e pt tineri, si mai ales mancarea este slaba. Pacat ca sunt printre noi turisti care se duc in concediu la un hotel despre care nu au citit dinainte sa vada unde se afla, cat este de izolat, daca este ceea ce doresc sau nu. Mai dureros este ca si platesc pt locatia respectiva si unii platescchiar mult.

Aseara se spunea la tv despre o agentie care trimite in vacanta turisti care sunt legati la ochi si numai la aeroport dupa ce ajung cu valiza dupa ei afla destinatia. Ati face asta? ... eu zic ca e un mare risc si nu cred ca as incerca asa ceva pe pielea mea. Spuneam ca sunt turisti care aleg o destinatie fara sa se intereseze dinainte si eu zic acum ca e acelasi lucru cu a alege o vacanta legat la ochi.

Si iar imi aduc aminte acum de o vorba spusa mai demult de un prieten drag de pe AFA-ati auzit pe cineva sa moara de foame in concediu? eu inca nu am auzit, DAR, om trai si om vedea. Felicitari pentru articol si vacante minunate tuturor!

P.S.o alta idee de articol ar fi dupa parerea mea diferenta de pret de la o agentie la alta,asta pentru acelasi hotel-de unde apar diferentele de pret ?( am fost la o locatie cu o anume agentie, iar alta mi-a facut o ,,oferta'' cu 600 E mai mare)...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][5 voturi]
DaRKruCSAUTOR REVIEW
[30.07.15 19:57:21]
»

@luciaoradea -

Si pe mine ma exaspereaza postarile venite de la turistii hotelurilor de 4 sau 5* care se plang ca n-au avut nimic de bagat in gura.

Probabil că au avut aşteptări mult mai mari, pe măsura preţului plătit! Altele au fost nemulţumirile mele la adresa review-urilor unora de cazare sau, mai bine spus, de restaurant al hotelurilor in regim (U) AI

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
luciaoradea
[30.07.15 20:03:04]
»

@DaRKruCS: indiferent de așteptări, nu poți sa notezi cu 0 bucătăria și masa și sa afirmi că nu ai avut ce mânca și a trebuit să mănânci în altă parte. Chiar nu cred așa ceva. Ăsta e un review postat azi, dacă îl găsesc pun linkul.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
13 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adryana, arru, cloverina, dorgo, F2A1C, fanespoitorul, fra, hlli, luciaoradea, maria55, nicole33, TEOANCA, Zoazore
Alte articole din această RUBRICĂFilozofări... turistice:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.099152088165283 sec
    ecranul dvs: 1 x 1