GRAD SATISFACȚIE
Expoziția „Caravaggio 2025” la Palazzo Barberini

Probabil - evenimentul nr. 1 al anului pentru iubitorii artelor plastice. Am reușit să o văd, și încă nu este târziu nici pentru alții, dacă chiar își doresc acest lucru.
Nu voi scrie prea mult de data asta, pentru că nu aș face altceva decât să preiau informații pe care, la rândul meu, le-am citit pe ici, pe colo. Site-ul oficial al expoziției (de unde se pot lua și bilete): caravaggio2025.barberinicorsini.org. Eu am întâmpinat probleme, nu am reușit să cumpăr la preț normal, ci doar din cele cu fals „skip the line” , sau tururi ghidate etc., de pe site-uri care promovau evenimentul. Poate a fost vina mea, dar mai curând cred că problema a fost VPN-ul de România. M-a ajutat cineva din Germania, care a făcut achiziția în două minute.
Expoziția este găzduită de frumosul Palat Barberini, cel care adăpostește Muzeul Național de Artă Veche – unde pot fi admirate, în mod normal, Narcis și Iudita decapitându-l pe Holofern, două dintre cele mai apreciate lucrări ale lui Caravaggio. A fost gândită ca parte a programului Anului Sfânt 2025 al Bisericii Catolice, „pictorul fiind ales atât pentru faima sa, dar și pentru că s-a aflat o mare parte a carierei sale în slujba unor înalți prelați din Roma acelor vremuri” . Artistul nu ar fi supraviețuit fără susținerea financiară și fără „pilele” pe care i le-au oferit cardinalii Francesco Maria Del Monte, Benedetto Giustiniani sau Scipione Borghese.
Sunt cunoscute 96 de lucrări ale lui Caravaggio en.wikipedia.org/wiki/Lis ... s_by_Caravaggio. Dintre acestea, vreo 10-15 sunt variante ale altor tablouri. Tot cam atâtea nu sunt 100% sigur ale artistului, atribuirea lor nefiind unanim acceptată. Trei au fost distruse, altora li s-a pierdut urma prin colecții private. Iarăși, 10-15 pot fi văzute doar „la locul lor” , aflat în biserici din Roma, Napoli sau în Malta.
Ei bine, din ce rămâne, expoziția reunește 24 de pânze, ceea ce este absolut neobișnuit, evenimentele de acest fel fiind extrem de rare. Adunarea la un loc a aproape jumătate din lucrările împrăștiate prin toate muzeele lumii ale unui pictor de o asemenea statură este ceva fabulos. Asta – în condițiile în care Uffizi din Florența, Galleria Doria Pamphilj din Roma sau Muzeele Vaticanului nu au cedat nimic din ceea ce dețin, iar Galleria Borghese a dat doar patru dintre cele șapte pânze ale sale. Luvrul parizian, National Gallery din Londra, Prado din Madrid sau Kunsthistorisches Museum din Viena nu au contribuit, însă au făcut-o aproape toate muzeele de peste ocean care dețin Caravaggio.
[Să comparăm cu expoziția de la Timișoara de astă iarnă, „Luminile lui Caravaggio” , care a prezentat 1 (unu) tablou semnat de pictor. ]
Cele 24 de lucrări provin de la Galeria Borghese, Muzeele Capitoline, Galeriile Barberini și Corsini, Palatul Pitti din Florența, Colecțiile Regale britanice, Institutul Detroit, Muzeul Thyssen-Bornemisza Madrid, Muzeul Hartford, Met din New York, Muzeul Kimbell, Muzeul Nelson-Atkins și Galeria Națională din Dublin, precum și din câteva colecții particulare. Ele acoperă, practic, întreaga perioadă de creație a artistului, de la începuturile romane, până la ultima pânză (pe care vopseaua nu se uscase încă în momentul în care pictorul a murit).
Un articol lămuritor despre expoziție: exibart.com/arte-antica/caravaggio; e în italiană, eu l-am citit cu Google translate. De asemenea, în imaginile atașate articolului meu, fiecare tablou (cu o excepție) este urmat de fotografia explicațiilor de la fața locului (aceleași cu cele care se pot asculta pe audioguide). Doar câteva chestii, pe scurt:
♦️La intrare am fost întâmpinați de trei imagini ale unor femei, din trei lucrări diferite, semănând izbitor. Am aflat, intrând, că ele au avut același model, frumoasa curtezană Fillide Melandroni; Caravaggio a scandalizat, la acea vreme, opinia publică, alegând ca modele persoane cu origine umilă pentru a reprezenta sfinți sau sfinte.
♦️Expoziția este structurată pe patru săli tematice: Începuturile romane, Triumful clarobscurului, Sacrul și Tragicul între Roma și Napoli, Finalul. Poate că traducerea mea nu este cea mai fericită; în engleză, ar fi Making a name in Rome, Invigorating the dark shades, The Sacred and the Tragic between Rome and Naples & Endgame. Am fotografiat panourile explicative, pentru cei curioși.
♦️În prima sală am descoperit o variantă a Ghicitoarei (P15-P18), alta decât cea pe care o știam de la Luvru. Se pare că aceasta este prima și mi-a plăcut mai mult, e mai subtilă, mai puțin didactică: „palmarea” inelului este insesizabilă, tenul ghicitoarei nu e așa de întunecat, tânărul nu pare excesiv de naiv și de neajutorat.
♦️Sala a doua atrage prin cele trei tablouri cu același model al personajului principal: Marta și Maria Magdalena, Iudita decapitându-l pe Holofern și Sfânta Ecaterina din Alexandria (prima lucrare a lui Garavaggio cu fundalul total întunecat). Dar, chiar la intrare, cumva neobservat, este expus un portret al lui Maffeo Barberini la vârsta de 30 de ani, viitorul papă Urban al VIII-lea. Lucrarea a fost considerată pierdută, fiind păstrată timp de secole în colecții particulare și a fost redescoperită abia în 1963. În prezent aparține tot unui colecționar (florentin), fiind prezentată publicului pentru prima dată chiar acum.
♦️O altă pânză despre care se credea de sute de ani că e pierdută (existând, însă, mărturii despre ea) este Ecce Homo; a fost redescoperită în mod miraculos, foarte recent (2021), la Madrid. Este expusă în cea de-a treia sală și fotografierea ei este interzisă. I-am făcut o poză de departe (și am fost observat și admonestat 😎). Tot în sala a treia se mai află o lucrare a cărei fotografiere este interzisă, adusă de la Dublin.
♦️Pe lângă cele 24 de tablouri de la Palazzo Barberini, biletul permite accesul la singura frescă cunoscută a lui Caravaggio. Pictura murală, descoperită în 1968, se afla în Casino di Villa Boncompagni (cunoscută drept Villa Aurora) și înfățișează o scenă alegorică în care apar Jupiter, Neptun și Pluto. Problema e că vizitarea acesteia se poate face doar în week-end-uri, cu programare online. Cum nu am citit despre expoziție prea multe înainte de a o vedea, am aflat de această oportunitate din scurt și... nu am găsit locuri, atunci când am încercat să fac rezervare. Rămân cu un regret. urban.ro/caravaggio-vila-aurora-roma
♦️Evenimentul a fost programat în perioada 7 martie - 6 iulie. Încă de la anunțare a suscitat un mare interes, erau vândute 60000 de bilete înainte de 1 ianuarie 2025. Se preconizau 300000 de vizitatori – au fost, până la urmă, 400000 în trei luni. Dată fiind cererea mare, „Caravaggio 2025” a fost prelungită până la 20 iulie.

AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd, până în 1.8.25, o versiune cu MULT mai puține reclame
- Ați dori o versiune COMPLET fără reclame? — va fi posibil, în viitor — pentru aprox 8-9 lei / lună
Trimis de adso in 12.07.25 14:40:38
23 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adso); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
23 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@adso: Mă bucur tare mult pentru voi că ați ajuns la această expoziție.
Am avut privilegiul să văd una dintre capodoperele artistului -” Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” pânză care se află pe un perete în Catedrala Sfântul Ioan din Valletta, Malta. Este singura lucrare a lui Caravaggio care poartă semnătura artistului, în culoarea roșie. Dar nu numai lucrarea este impresionantă ci și Catedrala - o bijuterie arhitecturală! Recomand din toată inima vizitarea acestui loc.
@k-lator: Și noi ne bucurăm pentru noi că am ajuns .
Și mă mai bucur că, uite, mă mai bagi și tu în seamă!
Mulțumesc pentru recomandare. Poate că acolo e singura lucrare semnată a lui Caravaggio, dar omul era inventiv: își „marca” picturile în diverse moduri. De exemplu, capul tăiat al lui Goliat dintr-o altă pânză are chipul său.
Nu am ajuns în Malta. Au fost niște planuri pentru primăvara asta, dar nu s-au materializat - nu pentru noi. Dar, sper, vor mai fi ocazii.
Da, Caravaggio, cel fugărit pentru asasinat și cel recunoscut pentru culorile pământului pe care le folosea preponderent în lucrările sale!
A fost o personalitate controversată, cel care a promovat în picturile sale realismul și clar-obscurul, atrăgându-și dușmani inclusiv din rândul clerului, pentru interpretarea diferită a scenelor biblice, cei care, pe atunci, erau cei care puteau plăti , ușor, picturi.
Uneori te invidiez, constructiv, evident! Dar invidia rămâne! E și normal, eu sunt “cel vrâncean” din balada nemuririi poporului nostru, ăla, vrânceanul de l-a dilit pe cel cioban moldovean, pe motiv de oi mai multe și vite cornute. Bine, în apărarea mea aduc faptul că moldoveanul n-a pus mâna pe par ci s-a dus la mă-sa, să plângă …
Doamne, bat câmpii, dar tu ai să mă accepți, așa, cu țigla de pe casă nepusă! Mie mi-au fiert creierii-n cap, pe malul mării este cald, nefiresc de cald!
@Yersinia Pestis: Păi eu acum chiar sunt la mama. Bine, nu ca să mă plâng de tine .
Nu ai niciun motiv de invidie: dacă tot ai învățat să zbori, Roma e la două ore. Mai greu e să găsești bilete pentru expoziție, dar am încredere în tine, te descurci tu cumva.
Caravaggio e Top 3 pentru mine (la concurență cu Rembrandt și Monet). În vacanța romană, pe lângă expoziție, am (re) văzut cele trei biserici care îi găzduiesc opere, precum și Galleria Borghese, deci pot spune că am fost pe urmele sale.
Și l-am căutat, în viața asta, prin toată Europa, la Paris, Londra, Viena, Madrid, ba chiar la Montserrat sau Nancy. Uite, abia acum îți dau motive să fii invidios. Constructiv, bineînțeles.
Baciul ungurean
Și cu cel vrâncean,
Mări, se vorbiră,
Ei se sfătuiră
Pe l-apus de soare
Să meargă la mare.
Doar cel moldovan,
Că-i mai ortoman
Ș-are carduri multe,
Multe Revolute,
Și cai învățați
Și câni mai dresați,
A plecat la Roma
Să-i simtă aroma,
Cu muzee multe,
Muzică s-asculte.
Ș-o să vină-acasă
Să ne povestească. 🙂
O seară faină!
@Flaviu: Păi, n-avu dreptate Alecsandri, ăla de-o statuat că românu’ s-o născut poet?! Ecce hommo!
@Yersinia Pestis:
Io am mai spus-o: m-am născut poet și o să mor contabil. 🤣
@adso: Uite, vezi cum ești?! Io-ț’ trimit gânduri duioase, de invidie sănătoasă, tovărășească, fiind verde la față , iar tu mă iei la mișto și-mi spui de mijlocașul ăla, olandez , cunoscut pentru capacitatea de efort care-i permitea să graveze si să deseneze pe teren și de Monet, care picta impresii, așa cum or zis criticii ăstuia, de erau și ei invidioși!
De-aia spui, nu-i frumos să te porți așa, că nici nu știi ce dușman pot să-ți deviu și, când o s-ajung în Malta, la toamnă, să mă râd de tine! 😛
Da, tot la mare-s și tot cald îi, e ca-n Labiș, poetul , nu e vreo glumă cu conotație nasoală: Seceta a ucis orice boare de vânt/ Soarele s-a topit și a curs pe pământ” . Despre ciuturi nu știu ce scot ele, eu beau bere, de aicea și logoreea-mi!
Zi bună! 🤗😂
@Flaviu: Păi, da, ești exemplul viu din istoria evoluției umane: creșterea și descreșterea devenirii.
Io, ce dracu să mai spun de mine: am fost polițist și viceprimar, intr-altă viață poate voi evolua suficient să-nvăț scrisul! 😳
@Yersinia Pestis:
"am fost polițist și viceprimar"
Săru'mâna, boss!
Am înțeles, fără bancuri cu polițiști și viceprimari... 😃
@Flaviu:
Iar cel ardelean,
Fiindcă-i hoțoman
Le-a făcut baladă
Că-i arde de șagă.
Dar n-o vrut să spună
Că tocmeala-i bună
De nu ții ranchiună
Nici pă-l moldovan
Care-i ortoman
Ș-o mers la Borghese
Cu mici interese,
Nici p-ăla vrâncean
Care-i cetățean
La Mamaia-sat
Unde s-o mutat !
@Yersinia Pestis:
” Seceta a ucis orice boare de vânt/ Soarele s-a topit și a curs pe pământ” - în cazul ăsta, mai bine stau în București și... nici nu beau așa multă bere... că costă
@adso:
De data aceasta, te-am băgat... nu în seamă, ci în poezie!🤗
@Flaviu: Nope, nu m-ai nimerit, io-ț’ spuneam cât de jos am putut fi ca om, ființă umană, cu CNP cu tot.
Bancuri cu polițiști nu există,ele sunt întâmplări adevărate, deci, povestește, e la liber! 😂
@k-lator:
De mine te-ai luat
Că-n Mamaia -sat
Eu sunt cetățean .
Deci, m-ai făcut țăran?! 😂🤗
@Flaviu:
Cu o obiecțiune: cei care au carduri multe merg la Mamaia. Italia este pentru ăia mai necăjiți!
@k-lator: Mersi! Dar să știi că mă mulțumesc și cu simplul băgat în seamă, numai să fie mai des !
@Yersinia Pestis: În privința lui Labiș: povestea o profesoară de română că avea o clasă, de gimnaziu, cu copii cam prea „evoluați” , nu mai știa cum să procedeze cu ei. În orice text, oricât de anodin, găseau semnificații licențioase.
Așa că s-a bucurat când a ajuns la „Moartea căprioarei” , aici totul era clar și trist. Și a început să recite, cu aplomb: „Seceta a ucis orice boare de vânt/ Soarele s-a topit și a curs pe pământ / A rămas cerul fierbinte și gol / Ciuturile scot...”
Moment în care a sesizat rumoare în rândurile auditoriului. Auziți, doamna, ce imagine lirică nemaipomenită: fierbinte și gol!
Îți doresc să ajungi în Malta, să ne spui ce și cum!
@to all - Măi, copii, ecourile voastre sunt sarea și piperul nu numai ale acestui review, atât de frumos prezentat de @adso, ci spun așa, în general!
Trebuie să recunoaștem cu toții că ne bucură când suntem „băgați în seamă” , vorba lui @Yersi! 😉Și pentru că tot l-am „citat”, îi spun că m-am descurcat cu emoticoanele, drept dovadă mai pun unul:👌
@k-lator: Am postat de curând un articol aici: vezi impresii
pe care, cred, nu l-ai citit, altfel ai fi aflat că în Valletta (în Co-Catedrala Sf Ioan Botezătorul) sunt două tablouri semnate de Caravaggio, în „Oratoriu”:
„Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul” , iar cealaltă îl reprezintă pe „Sf Ieronim scriind” , care a fost numită „pictura secolului al XVII-lea” de criticii de artă ai vremii. Dacă ai timp, te invit să-l citești! 😊... și să nu uit de
@adso Te felicit pentru răbdarea de-a ne povesti ce-ai văzut în această minunată expoziție!👋Mi-a plăcut că ai fotografiat și explicația fiecărui tablou!👍+😘😘😘
@doinafil: Multumesc! Aceasta expozitie a fost imboldul care a dus la cumpararea biletelor de avion.
Am mai vazut chestii frumoase acolo, dar asta a fost cireasa de pe tort!
Am incercat sa povestesc si altora ce am admirat si cat de mult mi-a placut. Daca am reusit sau nu - habar n-am. Dar macar am dat ocazia celor care au scris ecouri sa se exprime, tot am facut un lucru bun .
@adso: Era un banc, profa de literatură încearcă să dezvolte emoția copiilor
-Copii, uite, închipuiți-vă scena asta: un tren în stație, înainte de plecare, el, bărbatul în tren, ea, iubita lui, jos, pe peron. Trenul se pune în mișcare iar cei doi se uită, lung, unul după altul. Hm, ce emoție declanșează-n voi imaginea asta?
Georgescu:
-Doamna, evident, durerea despărțirii!
Ionescu :
-Doamna, eu cred că, mai profund, speranța revederii!
Bulă stătea în clasă, total absent. Profa încearcă să-l activeze:
-Bulă, tu ce crezi, la ce te gândești când vezi scena asta?
Bulă:
-Io, doamnă, când văd așa ceva, mă gândesc la sex!
Profa, indignată:
-Doamne, Bulă, cât de insensibil și vulgar poți fi când vezi așa scenă emoționantă?!
-Eh, așa-s io, doamnă! Și dacă văd un tramvai pe stradă io tot la sex mă gândesc!
@adso: Era un banc, profa de literatură încearcă să dezvolte emoția copiilor
-Copii, uite, închipuiți-vă scena asta: un tren în stație, înainte de plecare, el, bărbatul în tren, ea, iubita lui, jos, pe peron. Trenul se pune în mișcare iar cei doi se uită, lung, unul după altul. Hm, ce emoție declanșează-n voi imaginea asta?
Georgescu:
-Doamna, evident, durerea despărțirii!
Ionescu :
-Doamna, eu cred că, mai profund, speranța revederii!
Bulă stătea în clasă, total absent. Profa încearcă să-l activeze:
-Bulă, tu ce crezi, la ce te gândești când vezi scena asta?
Bulă:
-Io, doamnă, când văd așa ceva, mă gândesc la sex!
Profa, indignată:
-Doamne, Bulă, cât de insensibil și vulgar poți fi când vezi așa scenă emoționantă?!
-Eh, așa-s io, doamnă! Și dacă văd un tramvai pe stradă io tot la sex mă gândesc!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2018 Sa vorbim despre tenis la Roma — scris în 25.05.18 de voltainstel din BâRLAD [VS]