ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.12.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Târgu Mureș
ÎNSCRIS: 28.03.10
STATUS: AUGUSTUS
DURATA: 1 zile
familie cu copii
3 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Sighisoara e-n sarbatoare!

TIPĂREȘTE

Cand Crivatul imi bate-n geam si nameti mari imi troienesc intrarea de la bloc, moralul imi coboara pana pe la glezne. Si-atunci nu-mi ramane decat sa fac o calatorie in timp, sa ma intorc cu 5 luni in urma, in plina vara, in luna iulie... ba la festivalul regilor de la Gurghiu, ba la cel al sarmalelor de la Praid, ba la cel al cireselor de la Brancovenesti sau cel mai adesea la festivalul medieval de la Sighisoara. Aici, mai trebuie sa dau timpul in “marche-arierre” inca cu vreo 5 secole. Dar nu mi-e greu, caci, dintotdeauna, cel mai rapid mijloc de transport, a fost gandul.

Iata-ma asadar pe la anul 1500 si ceva, intr-o Sighisoara locuita de vreo mie si cateva sute de suflete, cetate fara canalizare, loc in care domnite frumos imbracate, treceau pavelele strazilor inguste cu batista la nas si a caror echilibristica era pandita de dupa obloanele groase, de multi ochi curiosi, caci nu rareori se intampla ca gratiile epocii medievale sa alunece prin noroi si-atunci, gata, hohote de ras izbucneau de peste tot, ditractia era in toi! . Domnisoarele aveau mai toate cate o batista data cu “odecolon” la nas sau isi tineu cat mai mult respiratia, caci parfumul orsului medieval disparea temporar doar atunci cand dadea cate o scurta dar puternica ploaie de vara, care ducea cu ea la vale, cam tot ce se putea arunca pe poarta sau pe fereastra, de la olita de noapte, la resturile ciorbei familiale, laturile din cocina de porci sau apa de spalat rufe. Caci masinile de spalat Wirlpool sau Zanussi nu erau in acea vreme decat un vis frumos al unor minti considerate bolnave. Cine credeti ca putea sa controleze patru sute si ceva de case cu peste o mie cinci sute de suflete zi si noapte? E drept ca “burgmaisterul” Sighisoarei isi mai trimitea jandarmii ca sa bata din toba si-apoi sa stige-n gura mare ”Mai oameni buni, mai aruncati si la gunoi resturile din gospodarie! ”, dar cine s-auda? Toti stambau din nas caci taxele ce le-aduna primaria erau destinate si curateniei strazilor, nu-i asa? Privilegiati erau doar cei ce locuiau pe strazile din partea de sus a cetatii, caci toata mizeria orasului, inclusiv urmarile trecerii cailor prin cetate, se aduna in partea de jos a sa, inspre cele 2 mari porti de la intrare… Dar vai! , ce bune erau aceste porti de stejar ranforsate cu traverse de metal si nituri grose cat o mana de copil, in fata navalirilor tatare! Si ce bune erau aceste zidurile groase in fata aruncatoarelor de flacari si ghiulelelor sau berbecilor cu varf de arama! Si ce bun era si inaltul turn cu ceas unde nici o sageata otravita nu putea ajunge si din care se putea observa orice miscare a trupelor inamice... si de unde comandantul cetatii putea dirija strajerii ei spre locurile cele mai vulnerabile. In acele clipe de cumpana, copiii si femeile se-adunau in cele trei biserici ale cetatii si indreptau fierbinti rugaciuni catre Dumnezeu ca portile ei sa mai reziste inca o data... Si iata ca ele au rezistat, iar noi putem admira astazi intreaga cetate, asa cum arata ea in urma cu 6 secole. Cetatea Sighisoarei, este una dintre cele mai bine conservate cetati medievale din Europa, asadar, sarbatoarea medievala, poate sa inceapa!

Ideea municipalitatii, a domnilor primari Stefanescu si Danesan, de a organiza an de an, cate un festival medieval, a fost binevenita, festivalul medieval sighisoarean este inca si azi, dupa doua decenii, cel mai mare festival de aceste gen din tara, Au incercat si alte "orase-cetati", Sibiul, Brasovul, Mediasul sau Biertanul sa organizeze festivaluri medievale cu printi, menestreli si printese, dar nici unul n-a ajuns inca sa depasesca gloria festivalului de pe raul Tarnava, festival care s-a dezvoltat de la an la an. Intre timp, aici au mai aparut si…ghicitoare in palma, pacatoasele vrajitoare ce in fiecare seara sunt arse pe rug si-apoi duse cu SMURD-ul la spital, ca a doua zi sa fie arse din nou, lupte intre cavaleri, meserie care se invata numai si numai la “scoala cavalerilor”, loc in care tinerii invata cum se tine corect in mana un scut si o sabie de jucarie, bine-nteles. Au aparut si preparate culinare specifice secolelor XIV-XVI-lea printre care mere glazurate, ciolane de mistreti si vitei fripti sau berbecuti prajiti in lut incins. Au aparut formatii de muzica veche, ce-au scos de la naftalina prafuitele harfe, tamburine, fluiere si mandoline, au aparut noi si noi formatii de dansuri medievale frumos invesmantate in costume de epoca. Au aparut si concursurile de tir cu arcul sau lansarea unei pietre sau sulite intr-un presupus asediator. Au aparut si "instructorii militari medievali" cu "diploma", specialisti in manuirea armelor de epoca, instructori ce-i invata pe pusti si pe pustoaice de ce capat se tinea halebarda “din coada de matura” a lui Lancelot sau spada “din doua scanduri” a lui Excalibur, dar nu numai atat, dupa un timp, spiritele se agita si intre pusti se-ncinge chiar si o lupta adevarata. Domnitele stau pe margine si le fac "galerie", fiecare avand cate un "preferat" caruia ii scapa, asa, ca din intamplare, cate o batista brodata, atunci cand trece pe langa el.

In cetate intalnesti peste tot jongleuri, scamatori, trisori, cartofori sau tineri cocotati pe picioroange de inaltimea lui Ghita Muresan, care se misca aidoma unor berze schioape. Cei ce au pacatuit sunt nevoiti sa suporte oprobiul public imobilizati intr-o ghilotina de lemn, norocul lor e ca inca rosiile nu s-au copt ca lumea. Au aparut si papagalii verzi care-ti ghicesc norocul alegandu-ti mereu cate un biletel in care ti se spune ca vei trai 90 de ani si vei castiga la 6 din 49, sau menestreli moderni care canta la “fierastrau electronic” sau la niste intrumente sofisticate care nu stiu cum se numesc dar care scot niste sunete placute ce te fac sa scoti din buzunari niste bani si sa la duci acasa pe un CD.

La sectorul alimenatar al serbarilor medievale, gasesti porumb fiert cu sare, placinte calde cu gem, urda sau branza, mere coapte glazurate sau kurtos kolaci.

Iar undeva, intr-un colt ascuns, zaresti si-o "gitana" nemedievala, pierduta prin multime, venita pe-aici nu ca sa se distreza, ci pentru ca i-e foame. Dupa o straduta boltita, la umbra, o asteapta mama si sora ei, ca sa vada cat a adunat in acea zi de sarbatoare in care fiecare e mai generos ca de obicei…

Dorgo


[fb]
---
Trimis de dorgo in 15.12.10 15:45:46
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SIGHIȘOARA [MS]. A mai fost în/la: cam peste tot
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3102 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

19 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dorgo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Sighisoara e in sarbatoare!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE? [doar simbolic; articolul NU are PMA std]
PUNCTAJ CRT: 0 PMA (std) PLUS 7401 PMA (din 16 voturi)
NOTĂ: Acest articol nu beneficiază de punctajul standard acordat automat.
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

19 ecouri scrise, până acum

roth
[15.12.10 18:56:44]
»

Frumoasa Sighisoara, am reusit sa ajung odata in mare viteza si regret enorm putinul timp pe care l-am avut. Am reusit sa ma plimb prea putin pe stradutele inguste si in panta, sa gust din bucatele locului si sa lenevesc la vreo terasa ascunsa pt a lua pulsul strazii. De mult i-mi promit sa prind o Sighisoara in festival, sa ma pot bucura la maxim de ce poate oferii aceasta ctate inca locuita.

Noroc sa sunt unii care povestesc din bucuriile lor si muritorilor mai putin norocosi.

Multumesc.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
popescu.borsa*
[15.12.10 20:57:33]
»

Iar am onoarea sa te cinstesc cu plicul cel gras.

Acum doua ore am oprit in Sighisoara pentru a lua cina la rest. Transilvania, aproape de giratoriul cu fetite frumoase.

Nu am facut abuz, am mancat somon la gratar.

santana*
[15.12.10 21:44:38]
»

Dom' Popescu, semaforul era verde? Era aglomeratie in giratoriu? Eu credeam ca esti in post, ce naiba, vad ca ai mancat somon.

georgiana
[15.12.10 23:10:23]
»

Foarte interesat!

Mai ales faza cu batista brodata.

Tineri cocotati pe picioroange am mai vazut si la Bran. Dar la Sighisoara nu am reusit sa ajung niciodata.

dorgoAUTOR REVIEW
[15.12.10 23:19:19]
»

@ popescu. borsa @ santana

trebuie sa intelegeti ca in Sighisoara predomina industria usoara cu profil feminin, care a trimis multe angajate in somaj, asa ca fiecare metru patrat de sens giratoriu de la iesirea din oras este inchiriat de frumoasele flori ale Ardealului ce nu se ofilesc nici iarna iar la intrarea in Tg. Mures dinspre Sighisoara, exista un cartier cu 300 de case de romi, alaturi de doua parcari si o centura (nu de castitate), unde fenomenul se repeta, in apropiere exista si un hotel pe dealul Vatman, hotel de o stea si un sfert care functioneaza din plin ca economia tarii in guvernarea trecuta, adica duduie, iar daca n-ai de hotel, nici o problema, padurea e alaturi... despre sensuri giratorii si centuri a curs multa cerneala prin presa mureseana, este, din pacate si acesta un fel de turism, este o trista realitate, TIR-urile opresc pe-acolo fara-ncetare, dar noi nu se cade sa discutam despre asa ceva, suntem doar baieti finuti, despre asa ceva se discuta doar in Parlament...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
anadragusin
[16.12.10 08:07:22]
»

Noroc cu SMURD-ul draga @Dorgo caci astfel nu mai vedeam noi vrajitoare... Excelent review si poze!

vladex
[16.12.10 08:39:23]
»

Stil inconfundabil. Felicitari @Dorgo, si o informatie daca nu o stiai:

Primarul din Targu Mures, Dorin Florea, a avertizat, miercuri, barbatii din municipiu sa nu se apropie de locurile frecventate de prostituate, intrucat ar putea ajunge in imaginile care vor fi postate in fiecare dimineata pe site-ul Primariei, relateaza Agerpres

Deci tot un fel de turism, ca o sa fie numai ''clienti'' din afara localitatii )

Flaviu
[16.12.10 10:13:30]
»

@dorgo

Ca întotdeauna, e o plăcere să te citească omu'.

Frumoase locuri descrise în cuvinte şi mai frumoase.

Toate cele bune!

biancuta
[16.12.10 10:23:31]
»

Asa e, nici un festival medieval din tara nu e atat de reusit cum e cel de la Sighisoara! Felicitari pentru prezentare!

ileanaxperta*
[16.12.10 11:20:32]
»

Amfostacolo, la Sighisoara de doua ori si am fost fascinata de fiecare data. Dar nu am ajuns la festival, cu parere de rau. Din ce tot citesc dar si din randurile tale, trebuie sa fie superb. Cine stie, poate vreodata voi realiza si eu "performanta" aceasta medievala de a ma afla la locul potrivit si in momentul potrivit.

Felicitari pt. impresii, ca intotdeauna, o reala placere de a te citi. Pozele sunt suuuper!!!

Votul cu noroc, 13, uite-acum soseste! Numai bine!

ninaa
[16.12.10 13:05:15]
»

Cred ca i-am luat inainte ilenei ca la mine arata votul 13 dar ce mai conteaza? Am fost la Sighisoara, dar niciodata la Festival. Nu ma prea omor dupa aglomeratie, deh, comoditatea!

popescu.borsa*
[16.12.10 15:14:51]
»

@santana

Şoferul meu a mâncat sarmale de post, eu sunt mai păcătos şi am dezlegare la… peşte.

@vladex

La cât de frig a fost astă noapte şi cât eram de congelat, sunt sigur că am fost invizibil chiar şi pentru camerele cu infraroşii.

@dorgo

Despre hotelul de pe dealul Vatman, ce pot să spun? Vai, steaua lui.

webmaster0
[16.12.10 15:16:34]
»

Conform noului regulament, fara PMA.

magdalena
[16.12.10 16:47:48]
»

Nici eu nu am reusit sa ajung la Sighisoara, insa cu fiecare review sunt mai aproape!

krondia*
[16.12.10 17:19:35]
»

@dorgo, sa inteleg ca ai fost pana la urma la festival? Spuneai intr-un ecou la celalalt review pe care l-ai scris tot despre festivalul de anul acesta: "ieri cand sa plec a inceput ploaia la TgMures, azi m-am dezumflat dar a plecat baiatul meu acolo... "

Pozele sunt toate din anul acesta? Nu de alta dar eu nu recunosc unele cadre...

dorgoAUTOR REVIEW
[17.12.10 21:18:04]
»

@ krondia

De la putine editii am lipsit, am fotografii disparate de la ultimele 10 editii si nu mai stiu din care an sunt fiecare, unele fotografii mai vechi, cum sunt acelea din review-ul anterior sunt scanate dupa fotografii pe suport de hartie (Agfa color din perioada 2004-2006 (?) nici nu stiu sa pun un an pe ele, dar mi-au placut culorile...), iar cele pe care le vezi aici sunt de pe aparatul digital si realizate acum, in 2010. Review-ul anterior prezinta niste activitati "bazale" ce se repeta de la an de an. Cel din 2010 insa, se doreste a fi mai ales o intoarcere cu 5 secole in urma...

La deschiderea festivalului obtii anumite imagini, seara, altele, a doua zi, cand e plina cetatea, complet altele, totul se schimba de la ora la ora si de la o zi la alta... poti scrie mai multe review-uri despre acelasi festival...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
aida.alecu*
[20.12.10 18:46:14]
»

Felicitari pt rw! Mi-ai adus si mie aminte de concediul din vara cand am trecut pe sub zidurile cetatii! E f frumoasa Sighisoara chiar si fara festival! Am vizitat-o de 3 ori, dar rw asta ma face sa regret ca niciodata nu am fost in timpul festivalului... poate la anu'! Cand se tine de obicei festivalul? Iulie?

Felicitari inca o data!

TORA INGRID
[06.04.11 19:03:19]
»

Review-ul este un regal, fotografiile (facute, inteleg, in familie) sunt de expozitie, am sa remarc in mod deosebit P4, P10, P11, P14, P18, P19, P20, P21, P22, P23. Oare daca s-ar putea puncta/premia fotografiile exceptionale (si am vazut multe pe AFA demne de simezele unui concurs) s-ar deschide iar cutia Pandorei sau ar fi doar o modalitate de a rasplati si un alt talent decat cel scriitoricesc.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
webmaster
[21.07.13 17:32:24]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Festivaluri și evenimente sighișorene" (nou-creată, între timp, pe sait)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
14 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
aida.alecu*, anadragusin, biancuta, dorgo, Flaviu, georgiana, ileanaxperta*, magdalena, ouzeste, popescu.borsa*, roth, santana*, TORA INGRID, vladex
Alte impresii din această RUBRICĂFestivaluri, evenimente sighişorene:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.088621854782104 sec
    ecranul dvs: 1 x 1