GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Dracula Park, un esec! Festivalul medieval, un succes!
Am fost si eu de mai multe ori acolo! Am participat si eu la aceste serbari ale cetatii Sighisoarei, care mie imi fac impresia ca incearca sa imbine "trecutul" reprezentat de menestreli, printi, printese, mascarici, ghicitoare in palma, calareti, vrajitoare sau chiar calai, cu "prezentul" reprezentat prin Hot-Dogi, Big-Maci, pet-uri brune cu Coca-Cola, pet-uri verzi cu Sprite si pet-uri galbene cu Fanta. Aici, trcutul se imbina armonios cu prezentul si se pare amandoua sunt necesare.
Festivalul a avut de-a lungul anilor, ca orice om in viata, suisuri si coborasuri. Cei doi primari care de la Revolutie incoace au pus mana pe fraiele puterii municipale, Dl. Stefanescu si Dl. Danasan, au incercat sa-i confere acestei urbe, o adevarata bijuterie a patrimoniului arhitectonic mondial, locul pe care-l merita in muzeul de arta al umanitatii.
Nu stiu cine a avut ideea organizarii lui, dar tin minte ca la primele editii se vindeau pungute de plastic cu"pamant din tara lui Dracula" vanzare care era un suvenir excelent pentru cei ce veneau de peste mari si tari... americani, japonezi, chinezi si care-l citisera pe Briam Stocker, bine-nteles! . Apoi trucul a cazut in desuetitudine dar faptul in sine ne arata cat erau strainii de patrunsi de legenda "printului-vampir". Apoi, altcineva a lansat, in vremurile de glorie ale d-lui ministru Agaton, ideea unui parc de distractie, numit "Dracula Park". Treabuia sa fie un fel de Disney-land autohton, dar pe dos. Adica daca in Disney-land te distrezi si mori de ras, in "Dracula Park" urma sa te-ngrozesti pana vine SMURD-ul ca sa nu mori de-a binelea. Parcul urma sa -si aiba resedinta pe platoul Breite, acolo unde-si inalta coroana cativa arbori seculari, plantati in urma cu 5-6 secole, tocmai pe vremea cand Constantinopolul cadea sub dominatie turca, adica prin anul 1450, atunci cand un sultan cu idei ceva mai valoroase decat Dracula Park, pe nume Mehmet al II-lea, a cucerit pentru urmatoarele 3 secole capitala Bizantului, tarandu-si intreaga flota pe niste podete de lemn imbibate in seu de oaie peste un istm de pamant ce-i bara inaintarea.
Dar sa revenim in tara noastra. Pe acest platou Breite ce se afla undeva pe un deal chiar deaupra garii din Sighisoara, o telecabina ca cea de la Cota 1400 urma sa vehiculeze indeosebi turistii straini, caci noi, romanii, ceva mai sceptici, nu credem in povesti cu vampiri si nici in afaceri de acest gen.
Peste noapte, preturile caselor si terenurilor din vecinatatea viitorului parc, s-au dublat! . S-a format chiar si o societate pe actiuni, tot romanu' mergea la banca sa cumpere actiuni pentru parcul lui Dracula! S-au opus insa ecologiastii, care au convins consilierii primariei Sighisoara nu ca sa nu voteze, ci ca sa voteze impotriva. Si de-odata proiectul a cazut ca un castel de nisip. Eu sunt ecologist din fire, imi place la nebunie s-o pornesc prin lume si sa ma opresc acolo unde mi se termina banii. Dar acum, dupa ani si ani, cand economia Sighisoarei e in cadere libera, acest subiect, asemanator pe undeva cu cel din Rosia Montana, dar la scara mult mai mica, ma intriga si cred ca si consilierii cu pricina si-au dat seama ca au gresit pe undeva, mai ales ca una din clauzele contractului prevedea ca constructorul sa nu se-atinga de nici o frunza din arborii semi-milenari. Consilierii se pot duce acum la umbra arborilor lor, sa mediteze si sa se delecteze pe un platou pe care nu prea-l viziteaza nimeni. Dar caderea mitului lui Dracula la Sighisoara, orasul cel mai indreptatit sa-l gazduiasca, pentru ca, a nu se uita ca tatal lui si el insusi au trait ani buni in cetate, a dat apa de moara altor locatii pe unde Vlad Tepes si-a purtat mai mult sau mai putin, pasii, precum, Bran, in al carui frumos castel domnitorul a dormit o noapte in drum spre Tara Romaneasca, Hanul Tihuta, pe unde Vlad Tepes se pare ca nici n-a prea dat si Snagov, unde domnitorul si-a gasit sfarsitul. Cateva agentii de turism au speculat momentul si au pus pe picioare un "Dracula Tour" de succes, tur care-si purta turistii prin aceste 4 locatii. In final, marele castigator a fost Castelul Bran si Hanul de la Tihuta (jud. Bistrita) situat printre infricosatorii codrii ai Bargaului, care prin pozitia lor aduceau intrucatva cu descrierea lui Stoker.
Cand castelul Bran s-a pus in vanzare, dupa retocedarea lui, suma ceruta a fost de 3-4 ori mai mare decat cea a unui castel de aceleasi dimensiuni de pe valea Loarei, castel care nu trecede 8-10 milioane de euro. De ce? Nici un castel de pe valea Loarei, prin care s-au perindat zeci de regi numiti "Francisc" sau "Ludovic" pe care la un moment dat ii si incurci intre ei, nu detinea "brandul" Dracula.
Primaria Sighisoara a reusit sa atraga si fonduri externe prin intermediul sasilor ce-au emigrat in Germania, astfel incat fundatia fabricii Messerschmidt, fabrica care in al doilea razboi mondial crea temute bombardiere, a revenit la ganduri mai pasnice si a refacut din fonduri proprii "Casa cu Cerb"din cetate si o parte din zidurile exterioare. Nu terbuie uitat ca in cetate se afla si sediul Comunitatii putinilor sasi ce-au mai ramas prin oras si prin imprejurimi.
Cei ce-au mai ramas pe-aici, "tineri" sasi de 70-80 de ani de prin Danes, Cris, Saschiz, etc, tin vreo 4-5 case "de vanzare" de-a unor alti sasi ce sunt de mult plecati. Am vizitat si eu o astfel de casa saseasca cu gard inalt si acoperisul taiat si nu mica mi-a fost mirarea, cand am gasit in ea, tot mobilierul vechi si greoi, de mare valoare, care era inclus si el in pret.
Ni s-a spus mereu ca cetatea Sighisoarei este singura cetate locuita din Europa. Nu-i chiar asa. In Saint-Malo si Mont-Saint Michel, traiesc in permaneneta zeci de oameni. In Sighisoara sunt insa cu mult mai multi, 1500, iar cateodata cand vreau sa-i epatez pe preietenii mei din strainatate, le zic ca majoritatea acestora sunt urmasii celor ce-au trait aici in cetate cu 5 secole in urma. Atunci, parca, prietenii mei, ii privesc pe cei din cetate cu mai mult interes. Poate c-o fi asa, poate nu, nu poate nimeni sa verifice, documente nu mai exista demult si daca i-am tras pe sfoara un pic, macar i-am mintit frumos, caci toti raman mereu cu gura cascata si cred tot ceea ce le zic...
Festivalul medieval inseamna mai intai si-ntai, o intoarcere in timp. Si nu una imaginara. Plimbandu-te prin ceteta, simti ca tocmai ai coborat din masina timpului inventata de H. G. Wells. Grija mare insa! , sa nu care cumva sa va uitati tigara aprinsa prin vreun hambar cu fan, caci intorcandu-va iarasi in anul 2010, veti gasi doar ruinele cetatii din Sighisoara si-acelea facute scrum!
Festivalul pentru mine mai inseamna, dans, cantec, voie buna, mancare, bautura, bilete de papagal, vrajitoare care-ti sting carbuni si-ti ghicesc in ghioc, tiganci ce-ti ghicesc in palma si uneori cate-un calau care-ti taie capul pe-un butuc cu-o halebarda insangerata, daca cumva n-ai platit biletul la intrare.
Vinerea la pranz incepe spectacolul, in sunete prelungi de trompete si zgomotele sacadate ale unui tobosar" Lumeee, lume, vinooo lume... ", alaiul medieval intra in cetate impresionand retina oamenilor si pixelii aparatelor digitale.
In primiii ani, festivalul era ceva inedit si nu mai aveai loc sa arunci un varf de lance in cetate. Apoi totul a devenit banal si organizatorii au inceput sa aseze si prezentul langa trecut. Astfel aparura concerte de muzica rock si folk pe langa muzica medievala. Iris, Pasarea Colibri, Vasile Seicaru si multe alte nume sonore au urcat pe scena festivalului. Au aparut apoi si standuri de bere. Multi tineri innoptau pe caldaramul cald iar langa ei se adunau munti de pahare de plastic goale. Pasajele ce uneau ingustele strazi ale cetatii miroseau a urina. Festivalul medieval, nu mai era medieval, el devenise actual si comercial.
In anii urmatori s-au instituit insa reguli. Au aparut toaletele ecologice, au disparut standurile de bere, muzica non-medievala a disparut si ea. Incet-incet, festivalul a inceput sa se intoarca in trecut. Publicul a inteles si succesul nu s-a lasat mult asteptat. Tinerii aveau voie cel mult de a se aduna in grupuri pe scarile din pasajele dintre strazi si sa cante liber, in cor, la chitara sau la vioara... Si zau, nu cantau rau deloc!... Te-opreai sa-i asculti... Cui nu i-a placut Cenaclul Flacara sau formatia Beatles, dominanta a ramas insa muzica medievala. Intr-un an am ascultat intreg concertul formatiei "Pontice"... muzica populara portugheza, italiana (pizzicate si batute asturiene), muzica excelenta, ritmata, antrenanta, placuta... publicul dansa, era in delir... a doua zi le-am cumparat CD-ul.
Langa Turnul cu ceas, s-aseaza mereu un batranel ce vinde bilete de papagal, in fiecare an cumpar si eu cate unul, imi place sa vad pasarea cum se agita ca sa imi aleaga biletul cel mai norocos! . "Vei trai 80 de ani, vei avea fericire, bani multi si sanatate". Doar intr-un singur an mi-a zis papagalul ceva "de rau", ca voi trai "doar" 78 de ani"!
(Asadar, ii rog pe cei de pe acest site, sa-mi pregateasca multe, multe premii, ca voi trai foarte mult! ).
Mai jos vezi cativa tineri talentati, care iti schiteaza portretul sau caricatura pentru cativa banuti sau iti mazgalesc fata cu culori vii, adica "te pregatesc" pentru festival. Altii stau si trandavesc toata ziulica motaind pe-o patura intinsa in mijlocul strazii, stand pe-o parte, cu un afis mare in fata lor "Daca-mi dai 1 leu, ma-ntorc si pe partea cealalta! "
Judetul Mures are cele mai multe festivaluri din tara-20. Se pare ca muresenii stiu sa se distreze.
In fiecare an imi spun... anul asta nu mai merg nicaieri... dar cand vad cum masinile se-ndreapta spre locul cu pricina, loc anuntat in mass media cu surle si trambite, cand vad soarele ridicandu-se sus pe cer, sar si eu in masina si plec. Si-mi zic "Oare cum indrazneste festivalul asta sa inceapa fara mine? "
Fotografii mai vechi sau mai proaspete am sa postez maine cand incepe o noua editie a festivalului medieval. Poftiti asadar la Sighisoara!
Dorgo
Trimis de dorgo in 22.07.10 22:22:47
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SIGHIȘOARA [MS]. A mai fost în/la: aproape peste tot
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dorgo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Frumos aţi scris! Mâine seară ajung şi eu la Sighişoara. Am văzut programul şi toate manifestările poartă amprenta medievală. Sper ca şi atmosfera să fie pe măsură. Distracţie plăcută!
Ca de obicei, impresii marca @dorgo! S-ar putea sa ajung si eu acolo! Distractie placuta tuturor celor care ajung la Festival si felicitari pentru review!
[@krondia] - multumesc... daca vezi un tip care face un milion de fotografii, eu voi fi acela... distractie placuta!
multumesc biancuta, dar la Sighisoara, va fi mai multa lume decat a fost week-endul trecut la baile Sangeorgiu de Mures si am trecut probabil unul pe langa celalalt! In curand am sa completez si eu review-ul tau despre aceste bai cu un scurt istoric, pentru ca e atat de complet incat nu mai am ce scrie, eventual mai pot pune cateva fotografii.
Distractie placuta!
Foarte placuta si interesanta descrierea festivalului, se vede ca puneti pasiune in toate calatoriile facute, iar modul in care descrieti frumusetile din jurul dvs. este chiar antrenant, am citit tot fara sa ma opresc o secunda.
Mi-ar placea sa ajung si eu pe-acolo candva, dar asa mi-e teama de inghesuiala creata in cetate in zilele festivalului...Am oroare de aglomeratie, de cozi, de imbulzeala creata uneori fara noima. Oricum, cetatea este un loc intr-adevar deosebit, dealtfel, cred c-ar trebui interzisa cu desavarsire circulatia auto pe stradutele ei pietruite, inguste, dar atat de pitoresti. Sau poate cetatenii (la propriu, adica locuitorii cetatii) si-au mai pierdut din spiritul medieval, devenind dependenti de autoturism, coca-cola si mici fumegand pe gratare?
@bessondm
Primarul Sighisoarei, Dorin Danasan, a impus, cu riscul chiar de a pierde din profit, un festival pur medieval. Anul trecut a reusit, a adus actori de peste tot si voluntari si i-am imbracat ca pe vremuri, a gasit doar formatii artistice tematice din tara si din afara, dar nu exista criza-n tara.
Acum a anuntat un buget subtire iar al doilea festival, "Interetnic" nu mai are loc. Ieri a plouat dar baiatul meu a plecat azi acolo si maine voi sti mai multe...
@krondia
ieri cand sa plec a inceput ploaia la TgMures, azi m-am dezumflat dar a plecat baiatul meu acolo, oricum aici nu ducem lipsa de festivaluri-Sighisoara 2, Tg.Mures-Felsziget si zilele orasului, Gurghiu-targul fetelor, Ibaneti-fest regilor, Batos-mere, Sovata-masini de epoca, Brancovenesti-cirese, Frunzeni-tuica,Gornesti-interetnic, Reghin-zilele orasului, Saschiz-fii satului, Campul Cetatii-baloane cu aer cald, la granita judetului la Praid-sarmale, Ideciu-festivalul bailor, etc
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Festivaluri și evenimente sighișorene" (nou-creată, între timp, pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2015 Festivalul Medieval de la Sighisoara — scris în 28.07.15 de pingo_doce din PIATRA NEAMț - RECOMANDĂ
- Jul.2013 Sighisoara medievala 2013 — scris în 06.08.13 de Xla din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2011 Hai la Sighisoara Medievala — scris în 15.02.12 de Freak din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2011 Eroul medieval — scris în 13.08.11 de monicutza din PIATRA NEAMT - RECOMANDĂ
- Jul.2010 Sighisoara e-n sarbatoare! — scris în 15.12.10 de dorgo din TâRGU MUREș - RECOMANDĂ
- Jul.2010 Clipe medievale de vis in cetatea Sighisoarei — scris în 30.07.10 de krondia* din BRAșOV - RECOMANDĂ
- Jul.2010 Festivalul medieval de la Sighisoara sau Segesvár la care am fost pentru prima data — scris în 30.07.10 de artemisa24 din PITEşTI - RECOMANDĂ