ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.08.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Oradea
ÎNSCRIS: 17.07.09
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
AUG-2010
DURATA: 1 zile
familie cu copii
4 AD. + 1 COPII -- v: 8 ani

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
TIMP CITIRE: 2 MIN

Caravana Florilor (Carnavalul florilor)

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Plecaţi fiind, de la Pizzeria - Restaurant Crinul Alb, despre care am scris aici, am dat peste cele 5 care cu flori, ce formează Caravana Florilor, ajunsă la a 6 - a ediţie. Citisem despre manifestare, încă din cursul săptămânii, o cunoşteam din anii precedenţi, aşa că, am decis să ne oprim.

De fapt, este vorba de 5 care cu flori, provenite din Debrecen, Ungaria, unde sunt împodobite în fiecare an, pentru data de 20 August (ziua Sf. Ştefan, la unguri), iar a doua zi, poposesc pentru câteva ore şi la Oradea, în cadrul unui parteneriat al judeţului Bihor, cu judeţul Hajdu-Bihar, din Ungaria.

Azi, din cauza restricţiilor datorate de lucrările ce se execută la Podul Dacia, caravana s-a oprit în zona fostei policlinici nr. 1, pe str. Republicii, pentru a fi admirate de trecători.

De asemenea, s-au amenajat o scenă, pe care în seara asta vor evolua diverşi artişti, precum şi tarabe cu mâncare şi băutură.

Dar, nu despre asta vreau să vă povestesc, ci despre măiestria cu care, au fost împodobite carele.

Pur şi simplu-ţi fură privirea de frumoase ce sunt. Atunci când sunteţi în 21 August prin zonă, ar fi păcat să nu treceţi să le vedeţi.

Sunt prezentate tot felul de scene religioase, altele desprinse din folclorul maghiar, ori tot felul de animale domestice şi chiar şi o scenă contemporană, cu câţiva copii pe bicicletă.

Dacă nu ar fi la o scară mărită, nici n-ai spune că nu-s reale şi cu atât mai mult că-s confecţionate din flori.

Prezentul review, se doreşte a fi un semn de admiraţie pentru munca depusă de florarii maghiari. Bravo lor.

Las fotografiile să vă bucure ochii.

Fără puncte standard la poze si foto, vă rog.

L.E. Doritorii pot citi mai multe date într-o ştire a unui săptămânal orădean aici


[fb]
---
Trimis de creivean in 21.08.10 22:03:13
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ORADEA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2306 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

19 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (creivean); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Caravana florilor - scena amenajată.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE? [doar simbolic; articolul NU are PMA std]
PUNCTAJ CRT: 0 PMA (std) PLUS 4000 PMA (din 12 voturi)
NOTĂ: Acest articol nu beneficiază de punctajul standard acordat automat.

ECOURI la acest articol

19 ecouri scrise, până acum

cosminp
[21.08.10 23:21:01]
»

ma bucur ca ai vazut frumusetile florale.

exista si o astfel de caravana romaneasca?

creiveanAUTOR REVIEW
[21.08.10 23:23:56]
»

Ei se laudă (Primăria Oradea) că au dat 10. 000 de lei pentru un car orădean. Dar, eu nu l-am văzut. Poate era la plimbare pe la primar pe acasă, când am fost eu

Tocmai am terminat de vazut şi pozele făcute de ziariştii din link-ul de mai sus, şi nu am văzut carul orădean nici acolo ( ori nu-mi dau eu seama care îi ).

biancuta
[21.08.10 23:57:23]
»

Foarte frumos sunt impodobite carele! Bravo ca aveti inca un motiv de distractie!

aida.alecu*
[22.08.10 11:03:07]
»

Cred ca florarii din zona sunt lipsiti de orice initiativa! Macar pentru publicitate ar fi trebuit sa faca si ei un astfel de car!

Felicitari pentru rw! Foarte frumoase foto!

luciaoradea
[22.08.10 14:11:17]
»

Ma bucur ca ai fost la Carnavalul Florilor si ai pozat, astfel au posibilitatea si altii sa vada evenimentul, chiar si indirect!

dorgo
[22.08.10 19:06:29]
»

Felicitari! Se putea scoate un suuper review din acest festival colorat care trece ca un tren ce poposeste in Oradea doar o singura data pe an!

creiveanAUTOR REVIEW
[22.08.10 19:43:39]
»

@dorgo

Ce-i lipseste acestuia sa fie un super...review. Vad ca-i destul de apreciat, a luat si SB, chiar daca nu acesta a fost intentia mea. Eu, ca oradean, doresc doar sa popularizez orasul meu adoptiv.

magdalena
[23.08.10 18:04:05]
»

Chiar nu am auzit de asa ceva pe la noi! Iar ma faci sa regret ca nu stau in Oradea!

aida.alecu*
[23.08.10 18:18:17]
»

Am mai auzit o alta manifestare de gen la Pitesti, daca nu ma insel se tine de Florii in fiecare an, se numeste Simfonia Lalelelor! anul acesta cred ca au avut si ceva gen car, de obicei aranjamentele florale ocupa anumite sali! Nu stiu insa sa va dau mai multe detalii, oricum nu cred ca se ridica la aceeasi valoare, daca cautati gasiti pe net foto!!

magdalena
[23.08.10 19:18:39]
»

La o Simfonie a Lalelelor am fost si eu si am si scris despre ea aici: click aici

Dar aici mi s-a parut altceva...

Alina Morar
[23.08.10 23:16:14]
»

Acum, in week-end am trecut si eu prin Oradea, daca stiam...

presario
[27.08.10 09:39:40]
»

Foarte fain, dau eu l-am ratat anu' asta.

L-am prins doar anu' trecut.

La anu' poate va scriu un review despre Festivalul Florilor din Debrecen, ca de acolo e "importat", asa cum zicea si colegul-vecin creivean.

creiveanAUTOR REVIEW
[27.08.10 14:21:55]
»

@presario

Poate facem o mini-întâlnire a orădenilor, membri AmFostAcolo, cu acel prilej

presario
[27.08.10 14:25:50]
»

Da cam cati suntem, stii ?

creiveanAUTOR REVIEW
[29.08.10 13:49:00]
»

@presario

Am deschis un topic nou, pe forum cu acest subiect click aici

Te astept si acolo.

presario
[30.08.10 11:52:27]
»

Ok, am vazut.

La multi ani ! din nou.

webmaster13
[01.10.10 21:29:11]
»

flori si... muzica, cum sa lipseasca aceasta!!!

creiveanAUTOR REVIEW
[01.10.10 21:35:38]
»

M. C. @webmaster13, ce simfonie de... culori ai gasit. Foarte buna melodia, multumesc mult.

webmaster26
[17.02.18 18:48:46]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Festivaluri, evenimente în Oradea și împrejurimi, ORADEA" (deja existentă pe sait) - rubrică OFFTOPIC sau DE INTERES TURISTIC RESTRÂNS!

[Rubrica inițială: Descoperă Oradea şi împrejurimile]

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
aida.alecu*, Alina Morar, biancuta, cosminp, dorgo, luciaoradea, magdalena
Alte impresii din această RUBRICĂFestivaluri, evenimente de interes turistic:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.068299055099487 sec
    ecranul dvs: 1 x 1