GRAD SATISFACȚIE
Pe urmele lui Andre Rieu (I)
TIPĂREȘTESă nu vă închipuiţi că am crescut pe muzică de Bach şi că am alergat pe coridoarele vreunui conac boieresc după fantoma de la operă :)
Dimpotrivă, în micul meu orăşel uitat de lume aveam doar un cinematograf stingher, resuscitat de filmele cu Piedone, Stallone sau cu Raj Kapoor.
Abia mai târziu, plecând la studii prin Ardeal (în topul zonelor civilizate de la noi), am descoperit, treptat, forme de manifestare artistică variate, de la teatru, muzică clasică, galerii de artă până la discotecă şi folk prin cabanele de la Păltiniş.
Chiar şi acum, când merg la spectacole, îmi dau lacrimile, fetiţa din provincie e încă acolo şi trăieşte intens emoţiile, exact ca prima oară.
Pe Andre Rieu l-am descoperit târziu, prin 2010, când mă întorceam acasă după o zi de lucru intens şi l-am găsit pe soţul meu în living urmărind un concert din Maastricht cum rar mi-a fost dat să văd. Alert, plin de viaţă şi colorat, fără nimic din atmosfera (mult prea) solemnă a unui concert de muzică clasică.
Sper să nu vă plictisesc, dar o să spun câteva vorbe despre maestru şi orchestra sa (surse site-ul oficial, informaţii pe care le mai strecoară prin concerte, wikipedia). Asta pentru că, deşi este foarte cunoscut, mi s-a întâmplat chiar în acest an să povestesc ceva despre el şi să mi se spună franc „Da’ cine e domnul, că nu am auzit până acum?”
André Léon Marie Nicolas Rieu s-a născut pe 1 octombrie 1949, după mutarea părinţilor săi din Amsterdam în Maastricht. Tatăl său a fost dirijor al Orchestrei Simfonice Limburg și al Operei din Leipzig. El a fost cel care l-a încurajat pe fiul său să ia lecţii de vioară încă de la vârsta de 5 ani. A decedat în 1992 din cauza unui accident vascular cerebral, în urma căruia a rămas paralizat.
În 1967, după ce a părăsit școala de gramatică, André Rieu a continuat să studieze vioara la conservatorul din Liège, iar mai târziu la conservatorul din Maastricht până în 1973. În 1974 s-a mutat la Conservatorul Regal din Bruxelles, unde i-a fost profesor André Gertier. Şi-a terminat studiile în 1977, când a primit distincția „Premier Prix”.
Este violonist, dirijor și compozitor şi a înfiinţat orchestra Johann Strauss în 1987, proiectul său de suflet. Succesul a venit abia în 1994 după ce a scos albumul „Strauss&Co”, care a declanşat o nebunie ce s-a propagat rapid, unele dintre piese ajungând în top 10 pentru un an întreg.
Din Olanda a mai fost puţin până a devenit celebru în întreaga lume, revoluţionând modalităţile clasice de concertare şi făcându-le accesibile publicului larg.
Mărturiseşte mereu, simplu şi emoţionant că viața lui înseamnă muzică, o pasiune veche de care nu s-a plictisit niciodată. A ajuns la acest concept după e a asistat toată copilăria lui la concertele în care tatăl său era dirijor, cu o atmosferă prea gravă şi sumbră, în care ferească sfântul dacă îndrăzneai să tuşeşti, să vorbeşti sau să râzi, deşi muzica provoacă atâta bucurie!
Acea atmosferă solemnă se păstrează şi astăzi la concertele de muzică clasică şi intimidează ascultătorii la fel ca la început.
Acum afacerea s-a transformat într-un imperiu, în care este implicată toată familia (soţia Marjorie, fiii săi Mark şi Pierre), cu 130 de angajaţi, autocare, avion privat pentru transportul orchestrei şi al materialelor. Înţeleg că a înfiinţat şi o grădiniţă gratuită pentru copiii celor alături de care performează.
Deţine recordul pentru cel mai mare decor transportabil din lume, conceput pentru „A Romantic Vienna Night”, tema turului din 2008, pe dimensiunile reale ale castelului Schönbrunn. Cântă la o vioară Stradivarius fabricată în 1667.
Ceea ce a asigurat succesul lui internaţional este modalitatea în care a conceput spectacolele cu propria orchestră. Se cântă nu numai muzică clasică, valsuri, operă şi operetă, ci şi canţonete sau melodii clasice din repertoriul internaţional, gen Baladă pentru Adelina sau melodia lui Celine Dion din Titanic; nu mai vorbesc de faptul că Sir Anthony Hopkins l-a rugat să interpreteze un vals compus de el „And The Waltz Goes On”, pe care l-am ascultat deja de câteva ori şi vă asigur că e deosebit.
Este în Top 20 al celor mai profitabile turnee din întreaga lume, conform clasamentelor realizate de Billboard, susţine 100 de concerte anual, cu peste 1 milion de spectatori şi peste 20 milioane de euro la capitolul încasări.
Sigur că, pe măsură ce ne documentam pe net şi ascultam concertele din ultimii ani, a început să se înfiripe dorinţa nebunească că am putea, în viaţa asta, să mergem după el pe undeva prin Europa, ştiut fiind că ocolea strategic România, se oprea la Budapesta sau la Istanbul.
Aşa că, în octombrie 2010 când soţul a rezervat bilete de avion pentru Viena, pentru un city-break construit în jurul concertului marelui artist din februarie 2011, m-am bucurat nespus, ştiind că el are alte pasiuni mai cazone decât privitul clădirilor de epocă şi extazierea în faţa unor opere de artă.
Biletele se puseseră deja în vânzare, cu o lună, două în urmă iar noi am vrut să stăm chiar în faţă, pe cele mai bune locuri. Doar că, pe site-ul lui oficial (andrerieu.com), nu mai erau decât câteva bilete la cat. I, în lateralul sălii, evident separate, dar am decis să le achiziţionăm chiar şi aşa (106 euro bucata, la care s-a adăugat transportul în România prin curier, încă vreo 20 euro).
Aviz amatorilor, nu faceţi la fel, vă recomand achiziţia prin reţeaua eventim, în cel mult câteva zile de la punerea în vânzare.
Sigur, după experienţa de anul acesta din România vă sugerez să adormiţi pe calculator cu alarma pusă, ca la momentul 0 să acţionaţi rapid, ca la bursă :)
Şi, iată-mă în Viena în luna februarie 2011, cazată foarte ok la Pensiunea Kaffemuhler (vezi impresii), aleasă pe raţiunea apropierii de Mariahilferstrasse, la 10 minute de mers la pas de Stadthalle, unde a avut loc concertul.
Wiener Stadthalle este o bijuterie, pe care arhitectul Roland Rainer a realizat-o în câţiva ani, proiectul iniţial fiind lărgit ulterior, astfel încât să poată adăposti evenimente de mare clasă (concerte de rock, operă, balet, expoziții, târguri, congrese, prezentări de produse, spectacole de circ, nunţi etc.).
Adresa este Roland-Rainer-Platz 1,1150 iar site-ul oficial stadthalle.com. Veţi găsi aici toate informaţiile referitoare la parcare, la achiziţia biletelor sau despre horeca.
Este format din 5 săli, cea mai veche fiind D, cu o capacitate de 16.000 locuri, sala E, pentru petreceri de firmă şi alte evenimente mai restrânse (adică doar pentru jumătate dintre locuitorii oraşului meu care încap în întregime în sala D), completată cu mai micuţele A şi B, plus cea mai nouă sală F, cu o capacitate de 2000 de locuri.
Vă imaginaţi că am fost în sala D, cea mai mare dintre toate, elegantă, cu imense şi multe candelabre, cu lume bună de naţionalităţi diferite şi cu un număr semnificativ de români.
Noi am stat în lateral, în dreapta scenei, pe locuri aflate la distanţă de un rând unul de celălalt. Dar n-au fost nici un fel de probleme, ne-am vorbit prin semne şi ne-am întâlnit în pauză.
Am apreciat poziţia noastră doar pe la jumătatea concertului, când, în acordurile unui lied despre iarnă, a început să cearnă încet, peste cei din primele rânduri, o perdea măruntă de zăpadă artificială, după care, spre sfârşitul melodiei, fără preaviz şi spre deosebita satisfacţie a maestrului, au dat drumul brusc la întreaga cantitate, astfel că era mai ceva ca în Lacul Lebedelor… Andre nu a pierdut ocazia de a glumi pe seama victimelor, în sensul că aceasta e răsplata pentru că au depus ceva eforturi să vâneze locurile din faţă, atenţionându-i zâmbitor că următoarea piesă va fi cu apă… Nu a fost, dar ei au aşteptat cu emoţie :)
Pe scenă, în fundal era un ecran imens pe care se proiectau imagini în ton cu piesele interpretate iar în părţile laterale erau două monitoare mari, pe care se derulau prim-planuri ale artistului şi ale invitaţilor săi, astfel încât nu te simţi izolat oriunde te-ai afla în sală.
Maestrul e vorbitor fluent de multe limbi străine, deşi e olandez de origine, iar în Austria vă imaginaţi că a conversat în germană, pe care nu o cunosc deloc.
Este un entertainer înnăscut, pentru că nu doar cântă la vioară sau dirijează orchestra, în pauza scurtă dintre bucăţile muzicale îţi vorbeşte nonşalant, spune glume, dialoghează, este desăvârşit.
Deşi neînţelegând nimic, am râs împreună cu ceilalţi la absolut toate glumele lui, i-am apreciat pantomima, am făcut exerciţii de imaginaţie care m-au transpus în efervescenţa vorbelor lui minunate, astfel că m-am bucurat de fiecare moment.
La 1 an de zile a scos dvd-ul pe piaţă şi l-am achiziţionat de pe site-ul oficial, am plătit 26 euro iar surpriza plăcută a fost că era tradus în engleză. Cu întârziere, am râs încă o dată, motivat, dialogurile erau altele decât ce îmi imaginasem, fusesem departe de realitate, dar m-am îndrăgostit, încă o dată de vraja pe care o răspândeşte cel mai în vogă artist al momentului pe acest segment.
Acum, că am experienţă, vă asigur că un concert la Stadthalle este superior celui de la Budapesta, sala este foarte frumoasă, lumea mai civilizată.
Despre regie am numai cuvinte de laudă, cred că se şi improvizează la un moment dat că prea le iese totul cu naturaleţe. Au adus halbe de bere pe care le-au ciocnit şi le-au băut în direct, apoi au continuat cu şampanie încingând atmosfera pe câteva valsuri celebre, dialogurile, pantomima şi mişcarea scenică fiind de excepţie.
Practic nu este un spectacol pentru elite ci pentru toată lumea, am văzut în sală oameni îmbrăcaţi în costume elegante, rochii de seară sau în blugi şi tricou. Nu asculţi muzică clasică ci faci parte din ea, cânţi, dansezi, râzi şi petreci împreună cu maestrul şi orchestra sa.
Concertul a avut şi o pauză lungă de 30 minute, în care mergeai în spaţii destinate luării unor gustări şi servirii de băuturi reci, de la bere, şampanie şi altele la…pahare de plastic. Nu am făcut mofturi, doar am bătut un pic Springtime-ul prin tinereţe :)
La finalul concertului s-a găsit un italian încins să urle ceva, a atras atenţia marelui artist dar acesta a depăşit momentul cu nonşalanţă.
Evident că am aplaudat frenetic şi am cerut bisuri repetate, a răspuns la ele interpretând alte câteva piese, după care şi-a luat rămas bun în cuvinte calde şi ne-a lăsat în inimă o amintire minunată, pe care nu o vom uita niciodată.
După Viena a venit un raid al nostru prin Olanda în 2013, foarte aproape de Maastricht, oraşul lui de baştină, renumit pentru semnarea tratatului prin care s-au pus bazele Uniunii Europene în 1992.
Nu l-am vizitat atunci pentru că ne-am propus ca în acest loc să încheiem, cândva, fuga noastră după marele artist, ştiut fiind că nimic nu se compară cu spectacolul pe care îl organizează, anual, în Piaţa Vrijhtop. Biletele sunt mai ieftine decât în România, între 55 şi 95 de euro.
Am văzut pe dvd multe concerte de aici, este o piaţă imensă, cu restaurante şi cafenele care mărginesc spaţiul, aşa că dacă nu stai pe locurile centrale, îţi este mai bine la una dintre mese, ciocnind un pahar cu vin şi gustând ceva din specialităţile lor. Toată lumea cântă şi dansează, este o atmosferă incendiară.
Am mers pe urmele sale la Efteling, cel mai mare parc de distracţii din Olanda, unde văzusem eu pe dvd un concert senzaţional, inclusiv un documentar din culisele realizării.
Să vedeţi membrii orchestrei cântând melodii clasice, costumaţi în personajele din Hansel şi Gretel, în timp ce se dădeau prin atracţiile din zonă…
Am păţit-o atunci, pentru că, din tot parcul, mi se fixase în minte imaginea lor în celebra corabie Halve Maen swinging ship (traduceţi voi, vă rog, că mie nu îmi sună a bine), cum se legănau ei molcom şi cântau fericiţi celebrul „Second Wals”.
Au fost convingători şi i-am crezut pe cuvânt, că se distrează şi că se bucură de fiecare moment, aşa că l-am luat pe cel mic şi ne-am dat în barcă, fără să mă mai uit pe hartă cu ce grad de risc e cotată (maxim, desigur).
A fost o nebunie, am mai făcut câteva greşeli prin parcuri de să-mi vină rău (vezi impresii), dar numai în acea corabie am simţit, pentru prima oară în viaţă că mă depersonalizez, m-am şi aşezat la unul dintre capete în loc să mă pun la mijloc iar când a început să se legene cu viteză am simţit că mă desprind de corp. Râdeam nervos, gândind întretăiat, că sunt ultimele secunde din viaţa mea şi că m-a păcălit maestrul, concentrându-mă în fiecare moment pe supravieţuire, conştientă că băieţelul meu plângea şi urla după ajutor, fără să îl pot linişti :((((
A mai trecut încă 1 an şi dorul de maestru ne-a năpădit din nou, aşa că aventura noastră a continuat în mai 2014 cu Budapesta.
Trimis de Larissa in 05.03.15 16:31:30
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în AUSTRIA.
33 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Larissa); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
33 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Draga web, te rog sa inserezi clipul cu Balada pentru Adelina, cantat la Stadthalle in Viena:
https://www.youtube.com/watch?v=qMuKw1NYpjs
Rog așteptați...
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu)
-
Unul dintre cele mai cursive şi mai plăcute articole lecturate de mine în ultimul timp
@webmaster - Multumesc draga web, am si continuarea, sper sa iti placa!
E un privilegiu să fii spectator la un concert al lui Andre Rieu. Este o dorință a mea de când l-am descoperit, dar n-am reușit decât să-l urmăresc pe DVD. Chiar te felicit pentru norocul să-l vezi și să-l asculți pe viu.
@larissa2015 - Ce frumos!! Presupun ca veti continua sa umblati dupa el... (eu n-am fost niciodata la un spectacol de-al lui until now).
Da' pozele alea cum ti-au iesit asa de bine? Te lasau sa pozezi?
@Rodel, @alinaro,
Asa este, un concert marca Andre Rieu e ceva deosebit, serialul continua si cu partea a II pentru ca nu m-am lasat, am pornit-o din nou dupa el...
Nu am avut probleme cu aparatul foto la Viena, puteam sa facem poze linistit.
Va multumesc pentru vizita!
Minunat articol! A fost o desfatare lecturarea acestui review plin de sensibilitate, cursivitate si har despre concertul de la Viena cu acest adevarat ''monstru sacru'' al muzicii. Sunt convins ca a fost superb la concert. Felicitari inclusiv pentru perseverenta in ''urmarirea'' in timp a maestrului 
. Astept cu nerabdare viitoarele relatari despre concertele sale.
@zuftim -
Multumesc tare mult, tu fiind un alt suflet sensibil, care scrie minunat!
Vine si continuarea, eu nu le-as fi separat, le concepusem impreuna, dar a trebuit sa o fac din ratiuni legate de structura saitului.
Sa stii ca de acum cand e vorba de tine, am un singur salut:
A-li-can-te!
@larissa2015 - Conform Cap. 2 pct. B al. 1 din Regulament
"NU SUNT ACCEPTABILE PE SITE
1. Fotografii care nu vă aparțin (nu au fost realizate de către utilizatorul care le încarcă sau de familia ori apropiații săi - în aceste cazuri, este necesar acceptul acestora) -- „împrumutate" de pe net, de exemplu.
Prin excepție de la această prevedere (similar informațiilor de tip "citat" din cadrul impresiilor), în cazuri justificate sunt acceptate fotografii preluate de pe net, cu indicarea explicită de către cel care le încarcă a faptului că nu-i aparțin precum și a sursei de unde au fost preluate. (...) Aceste fotografii vor fi publicate fără PMA. "
---
PMA-urile pentru fotografiile P01, P02, P19, P20, P21, P22 și P25 au fost retrase. Ele se regăsesc aici.
@larissa2015:
Multumesc. E foarte bine si asa separate, vom avea timp sa le asimilam in tihna (reviewurile si implicit si concertele). In fond, sunt convins ca fiecare concert al maestrului, luat in parte, a fost unic. Cat despre noul salut asociat mie, este excelent. Numai sa nu prinda de veste grecii din Insulele Ciclade, ca ma vor acuza de inalta tradare! Dar tradarile in dragoste turistica, mai precis iubirile turistice multiple si simultane sunt premise, nu-i asa?
@webmaster21 - Nu am anuntat pentru ca nu am stiut, am incarcat pozele din albumul nstru de vacanta si atat. Am sesizat ca unele erau mai calitative decat celelalte dar nu am stat sa gandesc de ce.
Bine ca ai observat, eu am inaintat sesizarea sotului, care si-a adus aminte ca prin ceata ca acu cativa ani a intercalat in albumul nstru alte poze nu stiu de unde.
In fine, acum sper ca ne-am lamurit, pe viitor o sa fiu mai atenta.
Bun review-ul, intradevar, talentul nu-l poate nega nimeni, dar mi se pare ca deja e un produs ca oricare altul ce se vinde bine. Parca si-a pierdut din stralucirea aceea de lucru rar.
Fata de ce a fost la Viena, in Budapesta puteau pune cd-ul si toata scena sa mimeze.
Banuiesc ca si in Ro va fi la fel ca in Budapesta.
@Sindrom - Multumesc de vizita!
Am si precizat in articol ca nu e un produs pentru elite. Totusi, este un fenomen pe care nu il putem nega, mie imi place foarte mult spectacolul, nu numai muzica face tonul in cazul lui, ma tine treaza si cu zambetul pe buze fata de Ateneu de unde ies mereu emotionata dar mai serioasa decat ar trebui.
Viata asta e cum e, asa ca orice te face fericit sau vesel trebuie pretuit ca atare, chiar daca e Andre, Clayderman sau... Bobonete.
@larissa2015 - Am citit cu mare placere review-ul tau chiar de cand a aparut. Recunosc insa ca am ezitat sa scriu acest ecou, pt ca nu vreau sa fiu gresit inteleasa si nici sa supar pe cineva.
Dar... pt ca "de gustibus et coloribus non disputandum", voi spune ce aveam de gand- nu ma dau in vant dupa Andre Rieu, in ciuda talentului sau incontestabil; mi se pare insa ca a devenit prea comercial, prea afacere, mai mult business decat muzica. Ce a facut insa foarte bine, si anume ca a popularizat un anume gen de muzica intr-o perioada in care era nevoie de asa ceva, este un merit de necontestat.
Deci, draga @larissa, nu ma dau in vant dupa Rieu, in schimb ma dau in vant dupa review-urile tale, drept pt care te felicit si te astept si cu partea a doua, care sigur o sa fie cel putin la fel de reusita!
Mie-mi place Rieu, la fel după cum îmi place mai mult Coșbuc decât Eminescu, nu mă pune să explic de ce, asta e și pace bună! Sigur pentru că nu fac parte din vreo elită, deci, mie -mi plac chestiile astea, mai pământene .
Eu l-am descoperit pe you tube, pe vremea când furam muzică (ssst, să nu ne-audă nimeni!), cu a sa interpretare a ”Second wlatz” a lui Dmitri Shostakovich, pe urmă am tot căutat meldiile.
Cred că este ceva deosebit, de aceea pot spune că ești tare câștigată că ai putut asista, live, la așa ceva!
Pe lângă cât de frumos scrii, uite, mai am un motiv să te invidiez! 
@căpcă1 - Chiar mă gândeam pe unde ai dispărut, că nimic nu e la fel fără tine...
Bine că îţi place şi ţie, mă gândeam că am rămas printre puţinii fani! Dar nu sunt puţini, vezi nebunia din vară!
Multumesc frumos de vizită!
@larissa2015 -
În primul rând, vreau să subliniez faptul că acest ecou nu are legătură directă cu review-ul de față, pe care, de altfel, l-am apreciat. El are legătură doar cu subiectul, despre care îmi permit să exprim o părere personală.
Din păcate, trebuie să recunosc faptul că părerea mea nu coincide cu a majorității.
De ce? pentru că André Rieu este doar un violonist de duzină, transformat peste noapte în ”mare talent” de către această industrie care i-a ridicat pe un piedestal câtuși de puțin meritat pe mulți alții precum, de exemplu, Lady Gaga. În locul lui André Rieu, am putea pune orice lăutar care cântâ în metrou și, la desfășurarea de mijloace de persuaziune și promovare, rezultatul ar fi același.
Mă întreb de ce oare nu s-a scris aici niciun review despre vreun concert al lui Gabriel Croitoru, sau Liviu Prunaru, sau și mai bine despre vreun concert-duel al acestora... Evident, este doar o întrebare retorică.
Răspunsul îl știm... el se află în latura snoabă a firii umane, aceea care face omul dornic de a a fi ”la modă”.
Iar André Rieu este la modă!
Poate că este nevoie și de astfel de oameni, pentru că în acest fel muzica bună pătrunde și acolo unde, pe calea clasică nu ar fi pătruns niciodată.
Sunt convins că o mare parte din spectatorii de la concertele lui André Rieu nu au ascultat muzică clasică decât întâmplător, când căutau vreun post la radio și au dat de Radio România Cultural și nu au știut cum să treacă de el mai repede... Evident, în loc de ”Radio România Cultural”, puteți pune orice alt nume al unui post de radio de acest fel de oriunde din lume, pentru că nici alții de pe la alte ”case” nu sunt altfel, ci sunt dispuși să înghită tot ce le oferă societatea de consum.
Când eram copil, TVR difuza duminica dimineața un serial cu celebrul Leonard Bernstein, numit Young People's Concerts. Asta, da popularizare a muzicii clasice. Deși nu mă dădeam în vânt după acest gen de muzică, am început să urmăresc cu plăcere emisiunile respective. Așa mi s-a deschis gustul pentru acest gen de muzică; e drept și prin orele de educație muzicală pe care le ținea profesorul meu de muzică, un tânăr absolvent de conservator, care a înțeles că nu cu solfegii plictisitoare ne putea atrage spre muzica clasică...
Cum spuneam, poate sunt bune și astfel de ”lecții de culturalizare în masă”, în care spectatorii aplaudă în ritmul muzicii și se leagănă într-o parte și alta, aprinzând brichete în loc de lumânări, dar eu prefer un concert de genul celui de Anul Nou, al Filarmonicii din Viena.
Apropo de seria de concerte de la București, ale lui André Rieu. Am vrut să merg și eu, că nu sunt chiar așa de exagerat, încât să refuz un astfel de spectacol... Am renunțat însă repede, când am văzut unde au loc.
În piața Constituției? Păi ce, cântă Ștefan Bănică Jr. ? Până și ăsta cântă la Sala Palatului...
Muzica clasică are nevoie de acustică potrivită, fără stații de amplificare. Așa, pot sta foarte bine acasă și mă uit la înregistrările de pe You Tube ale concertelor lui André Rieu...
Și o ultimă observație: este uimitor cum s-au găsit mușterii pentru cele șase concerte din vară de la București ale lui André Rieu, la care biletele costă de la 100 € în sus, iar la concerte ale unor muzicieni români nu se înghesuie nimeni... 
@costi - Părerea dvs, ca şi a altora, o respect, aşa că nu am nimic de comentat.
După cum îmi începusem review-ul, eu am crescut în provincie undeva şi sunt foarte departe de a fi o împătimită a muzicii clasice în varianta hard, cea originală şi extrem de serioasă.
Nici nu am chef, viaţa mea e mult mai agitată decât mi-aş dori iar eu caut mereu relaxarea, în stilul meu...
Apreciez că aţi trecut pe aici!
@cristina65 - Draga mea, scuze de răspunsul întârziat dar am petrecut în avans ziua femeii şi a cam trecut timpul.
Îmi pare bine că îţi place cum scriu, e valabil şi în cazul meu în ceea ce te priveşte, sigur că nu toţi avem şansa să povestim vacanţe din locuri exotice aşa că fac şi eu ce pot la nivelul meu.
După cum îi spuneam şi lui @costi, îţi respect părerea vizavi de Andre, asta e, nu încerc să conving pe nimeni de contrariu.
Îţi mulţumesc că eşti mereu alături de mine!
@larissa2015 -
Încă o dată, subliniez că ecoul meu precedent nu are legătură cu cineva anume, era vorba de subiectul ”André Rieu”.
Legat de ce am spus acolo, aș mai adăuga experimentul făcut de Washington Post și Joshua Bell, despre care puteți citi aici.
Iar legat de Young People's Concerts, cine este interesat să asculte și să privească măcar o parte din cele 53 de concerte-lecție ale lui Bernstein, le poate găsi aici, cu link-uri spre YouTube. Se mai găsesc, parțial și pe alte saituri.
@Costi - Buna ziua, @Costi, ba din fericire, parerea mea e ca, cel putin partial, au inceput sa se inghesuie si ai nostri!...
Daca pana in 2009 (inclusiv) am gasit bilete la Festivalul Enescu chiar si la casa de bilete a Eventim-ului cu cateva zile inainte de concertele la care voiam sa merg, in 2011 mi-a luat sotul meu abonament la 12 noaptea (atunci incepea vanzarea on line, spre deosebire de acum), eu eram in India, in 2013 am facut rost de bilete cu mari pile, iar acum era sa nu gasesc... nici cu pile mari.
Abonamentele, ca si biletele separate s-au scumpit f mult, cu toate astea, iti trebuie o adevarata strategie si de multe ori echipe antrenate logistic :-) ca sa reusesti sa "pui in cos" tot ce vrei pana sa se epizeze. Lucru care se intampla cam in 15 min... Asa ca, s-a intamplat sa nu prind la toate (nu mi-am mai luat abonament la ultimele editii) concertele dorite si sa apelez la pile :-)
Acum, intrebarea mea era alta: chiar vrea romanul sa se culturalizeze, ceea ce ar fi un semn de insanatosire a natiei? Sau este vorba de faptul ca, fiind un festival de inalta tinuta, unul din putinele momente in care chiar sunt f mandra ca sunt bucuresteanca, da bine sa fii vazut/ sau sa spui ca ai fost la Festival? Ar fi trist sa fie asa...
Acum stiu deja ce o sa imi raspundeti :-) - ca dvs va refereati la muzicienii romani- pai la cei buni si f buni (asta se masoara momentan in notorietate) se inghesuie! Greu gasesti bilete bune la concertele de miercuri de la Sala Radio sau vinerea la Ateneu... Din pacate, majoritatea celor prezenti acolo sunt persoane de varsta a 3-a, nu spun ca nu vin si tineri, dar nu in proportia pe care mi-as dori-o. Depinde de noi, parintii, de dascali (chiar dvs spuneati ce rol important a jucat profesorul de muzica pt dvs), de societate, de anturaj... Astfel incat copiii nostri sa nu spuna, peste ani, ca, de exemplu, Leonardo si Donatello au fost... testoase Ninja! Din pacate, exemplul dat e real :- (...
@larissa2015 - Cu mare drag, ori de cate ori vei scrie si imi va placea, ceea ce f probabil se va intampla de fiecare data :-), te voi aprecia. Am ezitat sa imi spun parerea despre Andre Rieu pt a nu supara pe cineva, dar am facut-o, pana la urma de-aia e site-ul asta asa de reusit, pt ca suntem diferiti (ca gusturi, formatie, exprimare) si asa ne dezvoltam, impletind impresii si pareri!
@cristina65 -
Evident, când am spus: ”la concerte ale unor muzicieni români nu se înghesuie nimeni... ”, era o figură de stil.
Totuși, rămân la părerea că ”fenomenul André Rieu” este doar o modă și, ca orice modă, va trece și ea, dincolo de talentul indiscutabil al muzicianului.
În sprijinul acestei afirmații, pot să aduc exemplul unui alt ”fenomen”: Richard Clayderman. Francez, ca și André Rieu (doar că el s-a născut chiar în Franța, la Paris), a fost ”la modă” prin anii '70-80, când a făcut ceea ce face André Rieu acum, adică ”popularizarea” muzicii clasice (și chiar mai mult decât atât, fiind creatorul unui nou stil, New Romantic).
Dar moda a trecut și iată-l pe Richard Clayderman (totuși cu 4 ani mai tînăr decât André Rieu), căzut în uitare.
De ce spun asta? Simplu: și Richard Clayderman vine în România și susține un concert (26 martie, Sala Palatului), dar nimeni nu a dat buzna să-l vadă și să-l asculte (nu s-au vândut nici jumătate din bilete), astfel că nu a fost nevoie de suplimentarea numărului de concerte.
Mi-am adus aminte de Richard Clayderman privind ilustrația muzicală a review-ului de față.
Lui Richard Clayderman îi aparține prima înregistrare a piesei Ballade pour Adeline și el e cel care a făcut-o celebră și cunoscută în toată lumea.
Cine merge la concertul lui Richard Clayderman, de la Sala Palatului?
@Costi - Sunt, evident, de aceeasi parere cu dvs in ceea ce ii priveste pe cei doi muzicieni (de altfel cred ca asta rezulta si din ecoul meu), cu amendamentul ca, comparatia intre Rieu si un lautar oarecare cred ca... tot o figura de stil a fost, nu :-)?
Si nu, eu nu merg la Cleyderman. Ma bucur insa pt cei ce o vor face si le urez sa petreaca o seara frumoasa!
@cristina65 -
”comparatia intre Rieu si un lautar oarecare cred ca... tot o figura de stil a fost
Nici măcar atât. Departe de mine gândul. Evident, Rieu este talentat, nimeni nu poate contesta asta, dar în lume sunt alții mai buni ca el cu sutele.
Meritul lui este acela de a ști să-și apropie publicul, acel public ce nu are răbdare să meargă la concerte clasice.
Însă, fără desfășurarea de forțe a promotion/advertising-ului din show bussiness (intenționat am folosit termenii englezi), Rieu ar fi rămas un obscur violonist, așa cum a fost primii 50 de ani din viața sa.
Revenind la lăutar, nu era vorba de o comparație. Voiam să spun că ajutorul dat de reclamă poate face din oricine o mare vedetă. Cunosc multe astfel de exemple. În afară de cel dat în ecoul anterior, Lady Gaga, altul care-mi vine acum rapid în minte este cel al cântăreței Mariah Carey. Îmi aduc aminte cum maltrata ea, la ”MTV Unplugged”, la începutul anilor '90, o piesă formidabilă, ”Without You”, a grupului ”Badfinger”, făcută celebră de Harry Nilsson, în 1971.
Dar ce nu se poate face într-un studio de înregistrări modern... 
În plus, vezi și experimentul cu Joshua Bell, despre care aminteam mai sus.
Practica duce la ajustarea "din mers" a Regulamentului, pentru reglementarea unor situaţii neprevăzute iniţial, dar apărute pe sait.
Am decelat astfel necesitatea tratării unitare a impresiilor dedicate unei categorii aparte de impresii - cele care ar putea fi catalogate ca redând experienţe din "turismul culural". În trecut, unele au fost publicate cu votul saitului, altele fără.
Dacă această categorie, cea a "turismului cultural" (veritabil), ar fi putut fi strict delimitată, personal aş fi înclinat spre stimularea scrierii unor astfel de impresii, prin acordarea PMA std. Cum însă această delimitare e dificil, poate imposibil de făcut, şi cum nu ar fi normal să stimulăm scrierea unor impresii diespre festivaluri de interes restrâns (ca să nu mai vorbesc despre concerte de manele - un exemplu extrem, dar "viabil"), îmi pare evident că singura soluţie rezonabilă este cea de trunchiere la fără PMA std, cu asumarea riscului nedreptăţirii unor articole bune şi utile (precum cele despre Andre Rieu, pe care eu unul le-am citit cu reală plăcere şi interes)
Ergo: am complet Regulamentul cu punctul B. 13 şi, de azi începând, articolele asimilate tipului "turism cultural", ce redau impresii de la concerte, festivaluri etc vor fi publicate fără votul saitului (PMA std)
Prevederea nu are, bineînţeles, efect retroactiv.
In acest moment ascult in direct la televizor, pe A3, un interviu dat de Andre Rieu. Sa fie doar o coincidenta cu citirea acestui review? Nu cred. Nimic nu este intamplator. Asa a trebuit sa fie, sa citesc aceste randuri cand in fundal ascult interviul marelui muzician.
Sa stii ca nu doar fetitei din provicie ii dau lacrimile de emotie, atunci cand este "partasa" la un moment artistic cu totul special. Eu, fata de Bucuresti, intotdeauna patesc asa... de mica si nici acum nu m-am lecuit. Totul vine din interior si oricat am incerca sa fim "barbate", actul de cultura ne copleseste, cand este dumnezeiesc. Si nu e deloc un lucru rau, dimpotriva... Dar e doar o parere de-a mea si atat! 
@Costi - Domnule profesor, aveţi cumva cea mai mică idee unde a dispărut aprecierea dvs. de pe acest review? Pot să jur că ieri seară era!
Draga Larisa toata lumea are pareri pro si contra in legatura cu orice subiect de pe lumea asta. Important este ca muzica si trairile pe care le-ai avut tu la acest concert sa iti ramana vesnic in suflet si sa iti trezeasca amintiri placute de cate ori le accesezi. Sper sa nu ratezi de acum incolo nici un concert de-al maestrului si sa te simti la fel de bine ca si pana acum!
@buterfly - Iti multumesc draga fluturas, asa o sa fac, nu o sa las pe nimeni sa imi strice nicio bucurie, oricare ar fi ea!
... o filozofie "adevărată" şi universal valabilă, nu doar la călătorii, impresii muzicale etc
Brava.
@tm67bru: bravo si tie, dragul meu, pentru viziune!
Mutat, la reorganizare, în rubrica «Festivaluri, evenimente cu caracter temporar în Viena» (nou-creată, între timp, pe sait) - rubrică OFFTOPIC sau DE INTERES TURISTIC RESTRÂNS!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2017 Concert vienez! — scris în 04.09.17 de mirelutza din PITEşTI
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată