Kefalonia, insula cu nume de fată

TIPĂREȘTE URMARE de aici

Dacă ar fi să găsesc un echivalent uman acestei insule, gândul m-ar duce spre o fată frumoasă, cu părul răvășit de vânt, cu ochii albastru-turcoaz, o fată ce-și așteaptă oaspeții cu brațele deschise, plină de mister și promisiuni. Nu știu dacă există vreo legendă care să se apropie de această imagine plăsmuită de mine, dar probabil există una și despre această insulă, așa cum au celelalte, legende în care zeii și semizeii își dădeau mâna fiind răspunzători de geneza locurilor superbe de care noi, simpli muritori, ne-am îndrăgostit.

Incă înainte de plecarea în insula Zakinthos, hotărâsem că trebuie să vizitez și insula vecină, Kefalonia de care o despart 113 Km pe mare. Excursia am achiziționat-o de la o agenție locală din Alykanas, contra sumei de 35 Euro.

Dimineața, la ora 9, ne-a preluat un autocar al agenției care ne-a dus întâi în Portul Agios Nicolaos, de unde urma să ne îmbarcăm pe feribotul cu destinația Kefalonia. Drumul cu autocarul până în port a fost ca o mică excursie, deoarece am trecut și prin alte stațiuni.

Ajunși în port, am avut timp liber să a admirăm yachturile, să facem poze, cumpărături, cine a dorit o amintire de aici. Am stat acolo aproximativ 1 oră și 30 minute. Călătoria cu ferry a fost o croazieră pe apele Mării Ionice. Am acostat în portul Pesada, și de acolo a început întâlnirea cu frumoasa, sălbatica și spectaculoasa Kefalonia.

Alfată la Nord de insula Zakinthos, Kefalonia este centrul administrativ al insulelor Ionice, fiind cea mai mare dintre acestea, aproximativ 700 Kmp și peste 45.000 de locuitori. În Nord- Est se află insula Itaca, cunoscută din Odiseea lui Homer, insulă ce aparține aceleași prefecturi ca și Kefalonia. Nu am ajuns până acolo, dar mi-a plăcut sentimentul apropierii geografice de un loc încărcat de legende.

Peisaje sălbatice, o natură neîmblânzită și o mare de un albastru aproape ireal ni se așterneau înaintea ochilor. Păduri de pini, o specie autohtonă de pin pitic, Abies Kephalonika ne-a întâmpinat peste tot în insulă. Autocarul străbătea serpentinele munților pe un drum îngust. De o parte versantul muntelui, de cealaltă, marea pe care o vedeam de sus. Și printre stânci și vegetație, capre, multe capre. În toată excursia din Kefalonia, am văzut pretutindeni capre. Animale rezistente, erau cățărate prin locuri incredibil de greu accesibile. Rezistente ca și locuitorii acestei insule distruse de cutremurul din 1953, dar renascând din propria cenușă.

Prima oprire a fost în Valea celor 40 de fântâni, o zonă bogată în viță-de-vie, dar și locul unde se află un lăcaș de cult, Biserica Sf. Gherasim, ocrotitorul insulei. Biserica datează din sec. al XVI-lea. Intri în curtea bisericii printr-o poartă înaltă. În stânga este biserica veche, mică, smerită, în care sunt moaștele sfântului, iar în stânga, o alee de duce spre a doua curte unde strălucește biserica nouă, maistuoasă atât în exterior, cât și în interior. Se spune că Sf. Gherasim ar fi trăit într-o grotă aflată sub biserica veche. Sfântul este ocrotitorul celor suferinzi de boli mintale, dar și patronul insulei.

La ieșire, înaine de a ne urca în autocar, am cumpărat de la ghid (o poloneză foarte drăguță) biletele pentru următoarele vizite: Peștera Dragorati și Lacul subteran Melissani. Fiind grup, am beneficiat de reducere câte un euro pentru fiecare din cele două obiective: 10 euro ambele intrări.

Ne-am bucurat din nou de priveliștea oferită de munții cu drumurile în serpentine, de pinii pitici, de eolienele care produc atâta electricitate încât se exportă și în Zakinthos.

Peștera Dragorati și Lacul Melissani se află în Sami. N-am văzut Sami, doar cele două obiective.

Recomand vizitarea ei, chiar dacă veți spune, ca mine la început, că ați mai văzut peșteri, doar avem și noi. Peștera are 60 m adâncime și ca să ajungi acolo, jos, cobori multe, multe trepte. A fost încercarea cea mai grea! De la căldura de afară, am plonjat direct la maximum 18 grade și o umiditate de 90%. Peștera are două încăperi: Sala Mare și Balconul Regal. Este foarte bine luminată, are, de asemenea o foarte bună acustică, datorită căreia aici se țin concerte. După ce am ieșit, ne-am odihnit la umbră și la o terasă.

Dar cel mai mult și mai mult, mi-a plăcut Lacul Melissani. Și aici am coborât niște trepte, dar nu atât de multe ca la peșteră. Acolo, câteva bărci așteptau turiștii pentru o scurtă plimbare, de 10-15 minute.

se află într-o grotă. Are două părți: prima este locul unde s-a prăbușit tavanul grotei, iar a doua este o grotă acoperită, în mijlocul căreia este o insuliță. Lacul are o legendă legată de numele zeului Pan și al nimfei Melissanthi care s-a aruncat în apă din cauza dragostei neîmpărtășite. pentru zeul Pan. Lacul era locul unde nimfele veneau să se îmbăieze. Și uite așa, din această iubire neîmpărtășită s-a născut un loc de o frumusețe extraordinară. Adâncimea apei este de 1m până la 35 m, lungimea lui este de 3,5 Km și lățimea de 40 de metri. Lacul are și apă sărată, și apă dulce, fenomen care se numește apă salmastră. Plimbarea cu barca prin cele două grote a fost ca o plimbare pe un alt tărâm, unul de basm. Apa își schimba culoarea de la albastru la verde, în funcție de lumina care cădea asupra ei. Barcagiul, asemenea unui condolier, ne-a cântat, ne-a înveselit, ne-a făcut fotografii. Pe pereții grotei, păsările și-au făcut cuib. Vegetația îmbracă pereții și insulița din mijlocul lacului. A fost scurtă plimbarea pe lac, dar de neuitat.

Și cum era ora mesei, ajunși în satul Agia Efrimia, din care am văzut doar portul și faleza, ne-am îndreptat spre o tavernă aleasă de ghid, că așa se obișnuiește, deși de-a lungul falezei era plin de taverne. Am mâncat o musaca, bună, dar nu cea mai bună mâncată de mine în Grecia. Și porția a fost mai mică, o musaca porționată, nu în vas de lut cum se obișnuiește, în general.

La 40 minute de mers cu autocarul, am ajuns într-un loc de belvedere, Plaja Myrtos, loc emblematic pentru Kefalonia. Situată în Nord- Vestul insulei, la poalele a doi munți, Agia Dynati și Kalon Oros, Myrtos este o plajă cu nisip alb și pietricele de culoare albă, aflată într-un golf . Plaja are o formă semicirculară. Am văzut și fotografiat plaja de sus. Nu știu cum ai putea ajunge la ea altfel decât pe mare! Frumoasă, spectaculoasă, rivală a Plajei Navaggio din Zakinthos! De acolo, de sus, mie mi s-a părut mai frumoasă decât rivala ei.

Ne-am orit în drumul nostru și la un loc unde se vindea miere de albine și produse cosmetice pe bază de miere și propolis. Am degustat cele câteva varități de miere, unii au cumpărat, eu, nu.

Următoarea oprire pentru o scurtă vizită și odihnă a fost în capitala insulei, orașul Argostoli. Port la Marea Ionică, orașul se află în Golful Livadi. Arhitectura poartă amprenta ocupațiilor bizantine, otomane venețiene, franceze, italiene. Zona centrală este formată din Piața Valianou, străjuită de palmieri. La acea oră din miez de zi, orașul părea încremenit. Doar noi, turiștii, i-am dat o oarecare suflare, dar și noi eram obosiți și toropiți de căldură. Am intrat într-o cofetărie, eu am vrut un ceai, pentru care casiera a vrut să-mi încaseze 12 euro! Reacția mea a fost că nu-l mai vreau! Unul dintre angajați, cel căruia i-am comandat, a venit după mine, și-a cerut scuze, casiera a greșit, ceaiul costa 2 euro! Ce s-ar fi întâmplat dacă nu reacționam? Aș fi plătit 12 euro un ceai obișnuit. Prietena mea a spus că ea n-ar fi zis nimic, ar fi crezut că acela e prețul.

N-am avut prea mult timp la dispoziție să vizităm orașul, deși mi-ar fi plăcut, și celorlalți la fel. Soarele devenise arzător, noi, obosiți, așa că ne-am bucurat să ne îmbarcăm în autocar și să facem drumul de întoarcere spre casă. Am mai admirat încă o dată traseul cu șoselele ce șerpuiau pe drumuri de munte, având marea undeva jos, scăldând plaje mici, izolate.

Insula cu nume de fată și chip sălbatic rămânea în urmă...

Ca o concluzie, insula are o vegetație bogată, este mai sălbatică și mi s-a părut mai puțin comercială decât altele, părând mai ancorată în tradiție. Poate nici nu este atât de mult asaltată de turiști.

---