Ruine în județul Alba - Vințu și Vurpăr (I)

TIPĂREȘTE

Soarele de august arde pe cer, ne aflăm în județul Alba, undeva pe malul Mureșului în drum spre Țara Moților. Obiectivele pe care aveam să le vedem nu erau trecute pe planul de călătorie, doar neatenția mi le-a scos în cale. Rulând pe autostradă am ratat ieșirea spre Alba Iulia, fapt care m-a silit să părăsesc șoseaua de mare viteză abia în apropiere de Geoagiu (Aurel Vlaicu) și să mă întorc spre Alba Iulia pe vechiul drum național DN 7, apoi pe DJ 107A.

Castelul Bethlen-Martinuzzi din Vințu de Jos

Cunoșteam existența unei unități de cazare elegante în localitatea Vințu de Jos, și anume Cardinal Hotel, în curtea castelul Rhedey, un edificiu construit la 1860. Mai citisem informații despre ruinele castelelor din Transilvania și bisericile fortificate lăsate în paragină, dar nu credeam că pe cele două menționate în titlu am să le văd atât de repede.

Așezarea Vinț apare menționată prima oară în acte de pe la 1200 și ceva și se dezvoltă rapid după colonizarea sașilor. Creșterea economică a localității e datorată atât terenului agricol mănos, cât și meșteșugului realizării de ambarcațiuni necesare transportului de sare pe râul Mureș. Importanța așezării este demonstrată și de ridicarea unei mănăstiri acolo de către ordinul religios al dominicanilor, singura de acest fel din Transilvania construită într-o zonă rurală. De altfel, ruinele mănăstirii vor constitui locul și sursa de materiale de construcție pentru viitorul castel princiar.

Episcopul Gheorghe Martinuzzi, voievod al Transilvaniei timp de 10 ani, este cel care comandă la jumătatea veacului al XVI-lea ridicarea castelului de la Vințu de Jos, chiar în arealul fostei mănăstiri dominicane. Gândit drept o reședință fortificată, castelul nu va ajunge la acest stadiu întrucât finanțatorul construcției este ucis chiar în clădirile care se ridicaseră până în 1551.

Peste jumătate de secol ansamblul intră în proprietatea principelul Bethlen Gabor care cu ajutorul arhitecților și meșterilor pietrari transilvăneni transformă castelul într-o reședință în stil renascentist. În secolul al XVIII-lea proprietatea revine din nou bisericii, trece printr-un incendiu devastator, se restaurează parțial apoi intră definitiv în ruină.

Am traversat terenul înierbat din fața ruinelor având în față frontonul de zid cu două caturi străpunse de ferestre cu ancadramente de piatră încheiate cu un fronton triunghiular. Ajungem în fața porții construite în stil baroc după 1730 și mai putem admira (încă) un blazon episcopal și o inscripție în limba latină încastrată în zidărie. Profile renascentiste la ferestre și chiar la o ușă observăm și pe latura interioară a clădirii. Mă strecor în interior, zidurile din cărămidă și piatră de râu sunt foarte groase, se văd lăcașurile bârnelor și urme de tencuială cu model pe pereți.

Cercetări arheologice desfășurate în arealul fostei mănăstiri și a castelului între anii 1991-1996 au scos la iveală elemente importante de cultură materială. Mi se pare interesant faptul că aici la Vințu de Jos s-a descoperit cel mai mare lot din Transilvania de cahle și componente ale sobelor ce încălzeau clădirile ansamblului – circa 1500 de piese (scene religioase, mitologice, de vânătoare, reprezentări heraldice, însemne animale și vegetale etc.).

Curtea complexului e destul de mare (circa 40 m x 50 m) și includea pe lângă palatul propriu-zis (numit „delizioso” de un cronicar italian) și câteva elemente de fortificație (turnuri, bastioane), dar și anexele necesare funcționării unuei asemenea reședințe. De altfel, se observă într-un colț al curții ruinele unei construcții din cărămidă și piatră, probabil un turn.

Din păcate acest monument nu este valorificat turistic, nu există indicatoare sau panouri informative (cel puțin eu nu am observat). S-ar putea face minime amenajări pentru vizitatori mai ales că lângă complexul hotelier și de evenimente de peste drum se află și o biserică fortificată care ar putea fi inclusă într-un traseu turistic local.

Biserica evanghelică din Vurpăr

La 800 m distanță de ruinele prezentate mai sus se află alt monument istoric neglijat de autoritățile administrative și culturale: o biserică veche de piatră. Totuși aici avem un panou informativ cu text inclusiv în limbile franceză și engleză pentru a ne da seama ce monument privim.

Într-un autentic peisaj rural, cu văcuțe la umbra pereților și căpițe de fân, biserica din veacul al XIII-lea se înalță în mijlocul unei curți circulare al cărui zid de piatră se păstrează pe alocuri. Edificiul religios este printre primele exemplare de arhitectură gotică ridicate în Transilvania utilizându-se gresie de Ighiu, piatră de râu și cărămidă.

Lăcașul de cult e simplist, din nava centrală au rămas doar zidurile, corul și altarul își păstrează acoperișul cu nervuri gotice. Ies în evidență ancadramentele de piatră masivă de la ferestrele altarului și turnul pătrat cu rol de clopotniță, dar și de apărare. Nu am stat prea mult curtea fiind închisă iar monumentul într-o vizibilă stare de degradare.

Concluzii. Am privit cu mâhnire zidurile care au traversat secolele considerate lipsite de civilizație și mă gândesc că epoca contemporană poate fi ultima pe care o mai apucă. În privința monumentelor istorice de orice fel nu stăm foarte bine, destul de puține au fost restaurate cu fonduri financiare românești sau străine.

Speranțe (ar trebui să) există, dar…!

---

VIZUALIZĂRI: 663 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI