Navigând pe Dalyan sau cea mai frumoasă excursie opţională în care am fost

TIPĂREȘTE

Nici nu am ajuns bine în Marmaris, că am plecat în prima noastră excursie opţională, la Dalyan. Aceasta, alături de cea în insula Rodos, am ţinut neapărat să le facem, pentru că, încă de acasă, soţul meu şi cu mine ni le stabiliserăm ca obiective.

Excursia se făcea în doua variante: şi pe uscat cu autocarul şi pe mare cu diverse vase. Evident că am ales-o pe cea pe mare, că doar trecuse mai mult de jumătate de an de când nu mai văzuserăm imensitatea albastră pe care o iubeam amândoi deopotrivă şi, deja, muream de dorul ei.

Programul său se întindea pe toată ziua şi era, pe cât de încărcat, pe atât de interesant şi captivant. Ne-am învoit imediat şi, deşi, excursia era una cotidiană, am fost de acord să o facem în următoarea zi după ce am cumpărat pachetul consistent de excursii.

În egală măsură cu epitetul “frumoasă” din titlu i l-aş atribui şi pe cel de “completă”, pentru că-l merită din plin şi pe acesta, excursia cuprinzând de toate: croazieră cu vaporul pe mare până la Dalyan, plajă pe una dintre cele mai frumoase şi protejate plaje din lume, Iztuzu, plimbare cu bărcile cu motor pe canalele navigabile ale deltei Dalyanului, vestigii străvechi de admirat, băi de soare, de nămol şi de ape minerale. Pe scurt s-ar putea defini: ruine antice, specii protejate, tratamente pentru frumuseţe şi... multă distracţie!

Dar ce este Dalyan şi ce reprezintă el? Pe coasta de sud-vest a Turciei, între Marmaris şi Fethyie, este situată delta râului Dalyan ce-şi trage apele din Lacul Köyceğiz vărsându-se în locul în care Egeea se amestecă cu Mediterana. Dalyan înseamnă în turcă " baraj de pescuit ", Câteva specii valoaroase de peşte înoată în amonte de la mare la Lacul Köyceğiz în care vor trebui să-şi depună icrele, iar la întoarcerea în mare aceştia sunt capturaţi în "dalyane". Dalyan este şi orăşelul ce s-a dezvoltat de-a lungul râului omonim pe partea sa stângă, la mijloc, între lac şi mare.

Aşadar, ne-am înfiinţat dimineaţa în port, după cum ştiam că plecarea era la orele 9,30. Transportul pe mare până la plaja Iztuzu era asigurat de vasul Orca, unul dintre cele mai reprezentative pentru această excursie, după cum aveam să aflăm pe parcursul şederii noastre în Marmaris, plimbându-ne în port şi observând cam toate vasele ce fac această excursie. Orca era destul de modernă şi spaţioasă, avea o capacitate de cam 100-150 persoane, era prevăzută cu multe utilităţi, avea două punţi generoase, cel puţin cea superioară unde am preferat să stăm si noi în bătaia soarelui, era superbă, restaurant încăpător ce ne-a asigurat masa de prânz şi un echipaj mai mult decât amabil. Orele petrecute pe Orca au fost mai mult decât agreabile cu muzică bună, atmosfera cosmopolită fiind la mare preţ, deşi am fost doar patru români pe vas printre englezii covârşitori, câţiva bulgari stingheri, ne-am simţit foarte bine, ghidul turc ne-a tratat la fel de bine ca pe ceilalţi, uneori chiar mai bine, apreciind curajul la sărituri şi înot al părţii masculine din grupul nostru. Pentru că, da, drumul parcurs până la vărsarea Dalyanului în mare, a cuprins şi câteva opriri pentru răcorit în apa mării pentru bravii înotători ce se încumetau să sară de pe vas şi oareşce şedinţe de admirat peisajul cu peşteri albastre (credeaţi că turcii nu au şi ei peşterile lor albastre?!). Pe vas ne-am împrietenit din primul moment cu un tanar turc somnoros ce dormita, lângă care ne-am aşezat sus pe puntea superioară. După ce s-a trezit mai bine am făcut cunoştinţă cu Duran care ne-a povestit că lucrează nopţile într-un bar de pe Bar Street numit Shame şi venea să se destindă în excursia aceasta pe care o lăudaseră colegii lui de muncă. Cu această ocazie ne-a invitat cu drag la locul său de muncă, lucru pe care ne-a făcut plăcere să-l ducem la împlinire în zilele viitoare. A venit un prânz tocmai bun pentru a ne da energia necesară orelor ce au urmat.

Odată ajunşi la locul de vărsare al râului în mare, am fost debarcaţi de pe Orca ce n-ar mai fi putut răzbate prin deltă şi transbordaţi în bărci cu motor toate aidoma, destule de multe pentru a încăpea poporul de pe vapor, cu prima destinaţie: Iztuzu Beach sau Plaja Ţestoaselor Caretta-Caretta. Această fâşie de pământ lungă de 4,5 km, barieră naturală care desparte apa dulce a deltei de cea sărată a Mării Mediterane a fost votată în 1995 drept una dintre cele mai frumoase plaje din Top 10 ale lumii, iar în 2011 a fost proclamată ca “Cea mai bună destinaţie de plajă din Europa” de site-ul olandez de evaluare de vacanţă Zoover. Ca orice plajă protejată, are locuri consacrate marcate cu sfori pentru broaştele ţestoase ce vin să-şi depună ouăle. Dincolo de sfori n-ai ce să cauţi, decât dacă vrei să iei o amendă usturătoare. Cele două ore petrecute pe panglica îngustă de nisip dintre deltă şi mare, la plajă şi la baie în apa mării numai bună de scăldat au fost mai mult decât încântătoare, lăsându-mi impresia că fuseserăm un pic în vizită în rai.

Ne-am urcat din nou în ambarcaţiunile ce urmau să ne poarte în călătoria prin canale între plauri şi stuf, pătrunzând adânc în deltă. Am trecut de la culoarea albastră a mării la verdele preponderant din deltă ce reiese atât din apă cât şi din vegetaţia specifică. Mă simţeam ca-ntr-un film a cărui acţiune se petrecea in imensele delte asiatice, ne mai lipseau pălăriile imense de paie şi decorul ar fi fost complet. Oricum, peisajul din jur era aparte, exotic, nemaiîntâlnit, deşi fusesem si la noi în Delta Dunării, dar nu prea semăna. Plimbarea prin deltă cu bărcile destul de primitive care se deplasau una după alta, în şir indian, a fost foarte plăcută. Nu după mult timp şi-au făcut apariţia pe partea stângă mormintele săpate în munte, la înălţime. Era prima dată când făceam cunoştinţă cu acele minunăţii nebănuind că, ulterior, voi fi fermecată de acele, reale opere de artă ale lycienilor, vechi de mii de ani pe care aveam să le văd, mai apoi, şi la Tlos, la Myra, Pinara, Kaş, Fethyie, Patara, etc., pe fostul teritoriu al Ligii Lyciene. Atunci, la primul impact cu acestea nu-mi venea să cred ochilor şi îmi pareau că seamănă foarte mult cu monumentul de la Petra, deşi nici pe acela nu-l vazusem decât în reviste.

Ghidul-şef de pe Orca, un bărbat cu adevărat frumos, care nu avea nicicum alură de turc, a făcut un lucru ce m-a impresionat: a fluierat şi toate bărcile au încetinit până la oprire aliniindu-se şi lipindu-se unele de altele, aşa încât el putea păşi dintr-una în cealaltă, fără să fie nevoit să sară, în acţiunea sa de a da explicaţiile cuvenite tuturor turiştilor despre cavităţile uriaşe săpate pentru regii lycieni folosindu-se de o portavoce. Păcat că excursia nu a conţinut şi o vizită la situl arheologic de la Kaunos ale cărui vestigii se aflau în apropiere care ar fi completat tabloul istoric din care ni se arătase doar această faţetă. După incursiunea în antica poveste a Lyciei, ne-am repus în mişcare alunecând uşor pe apă şi curând am intrat în oraşul Dalyan, pe care l-am lăsat în dreapta, noi oprindu-ne pe stânga de unde am luat-o pe jos în coloană către alt “cotlon” plin de surprize. E vorba de un mic “ştrand” unde se poate beneficia de două tipuri de terapii naturiste: o baie într-un bazin cu apă caldă, sulfuroasă, sau alta de tratament cu nămol natural. La intrarea în ştrand am văzut nişte afişe şi nişte pagini de ziar din care am dedus că la Dalyan încercase nămolul însuşi starul Dustin Hofmann într-una din vacanţele sale. În mica piscină unde abia încap 15-20 persoane, nu e recomandat de intrat pentru cei cu probleme cardiace, şi oricum nici pentru cei sănătoşi mai mult de zece minute. În schimb, de “bălăcit” în noroi se poate oricât, mai ales dacă îţi doreşti o “cură de întinerire a pielii” sau o joacă de-a purceluşii. Nămolul gri-albăstrui, foarte fin (şi destul de puţin, căci trebuia să cauţi îndelung pe fundul bazinului, ca să aduni un pumn), zice-se că are capacitatea să întindă pielea, după ce se usucă, şi să închidă ridurile fine. Ne-am delectat în ambele piscine, ne-am mocirlit, momentul cel dificil a fost spălatul foarte insistent al nămolului de care trebuia să scăpăm, chiar de ultima sa urmă, altfel nu am fi putut evita furtunurile cu apă rece ale celor de la ştrand care nu ne lăsau până nu îndepărtau şi cel mai fin fir de noroi de pe noi. Distracţia aceasta încheiându-se şi ea, istoviţi de oboseală, ne-am reluat locurile în ambarcaţiunile noastre rudimentare pentru a străbate drumul înapoi către Orca. Ei, atunci s-a întâmplat un lucru inedit: soţul meu care se împrietenise binişor cu timonierul bărcii noastre, un tânăr destul de firav la trup, dar, altfel, vajnic, i-a propus să-l lase şi pe el la timonă să conducă puţin, bineînţeles asistat, iar turcul s-a învoit fără prea multe insistenţe. Momentul a fost puţin delicat, mă gândeam că ceilalţi turişti ar putea să se simtă în nesiguranţă în clipele acelea, dar toată lumea era destinsă, poate uşor obosită. Cert este că momentele de navigat pe canalele deltei s-au prelungit, experienţa fiind pe atât de unică, pe-atât de plăcută, chiar cu ceva adrenalină, când mă gândeam că o simplă pierdere de control a timonei putea însemna împotmolitrea în stuf. Acele clipe minunate mi-au inspirat titlul review-ului de faţă, când a fost vorba de navigat pe Dalyan, atât la propriu, cât şi la figurat.

Luându-ne rămas bun de la măreţele morminte lyciene, am ajuns la Orca ce ne aştepta cuminte să ne îmbarcăm pe ea după ce părăseam bărcile cu motor ce ne căraseră atâta drum. Călătoria de întoarcere n-a fost mai prejos de încântătoare, organizatorii pregătiseră concursuri care, de care, mai captivante ce ne-au prins ocupaţi până în Marmaris.

În concluzie, vă mărturisesc cu riscul de a mă repeta, că această excursie, o adevărată aventură în acele ţinuturi ce pot ţine loc oricând de decoruri de film, a fost cea mai frumoasă şi antrenantă excursie opţională în care am fost. Nu numai frumoasă, ci şi desăvârşită. Am recomandat-o întotdeauna tuturor celor pe care-i auzeam că pleacă în Marmaris, descriind-o mereu cu elogii şi-o voi recomanda şi de aici încolo cu toată încrederea!

---

VIZUALIZĂRI: 4650 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI