ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.02.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 19.06.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
FEB-2020
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Red Canyon Eilat – minune a naturii

TIPĂREȘTE URM de aici

Vineri dimineața, prima zi de Sabat, am rezervat-o unei plimbări prin Canionul Roșu și pe traseele apropiate lui. L-am programat în acea zi deoarece eram limitată de timp, autobuzele având vinerea și sâmbăta programe mult reduse. Spre exemplu, vinerea de la Eilat la canion merge un singur Bus 392, cu plecare la ora 6:30, întoarcerea fiind asigurată tot de un singur autobuz, vine de la Be'er Sheva, ce trece pe la canion în jurul orei 11:45.

Așadar, dimineața în jurul orei 6:15 eram în Central Station, am luat bilete de la șofer, cost 12,5 NIS biletul, a fost foarte liber, circa 20 de călători, am plecat la 6:30 și după vreo 20 de minute eram la km 19, Road 12, unde 8 tineri și noi doi, tineri în vacanță permanentă, am coborât în The Red Canyon Station. De aici, din parcarea destul de mare, am plecat pe un drum amenajat pentru autovehicule spre intrarea în Canion unde am găsit un camping și o altă parcare, drumul continuând apoi doar pentru pietoni, pe care am mers și noi.

Red Canyon, un Parc Național în sudul deșertului Negev în apropierea graniței cu Egipt, se cere respectarea regulilor din parcuri naționale, unul dintre cele mai frumoase trasee de drumeție din Israel, este canionul pe care Râul Shani l-a săpat în roca roșiatică de granit a Munților Eilat. Este de fapt “Wadi Shani”, “Valea Shani” în sezonul uscat, mergând prin el am văzut urmele lăsate și nisipul adus de “Nahal Shani”, “Râul Shani” ce apare în perioada ploioasă când canionul este inundat și valea devine râu.

Este numit “Roșu” de la fenomenul care apare atunci când razele soarelui cad pe roca roșiatică, predominantă în canion, conferindu-i o culoare roșiatică intensă, contrast puternic cu alte stânci diferit colorate, multe în alb și galben. Nu are o floră și o faună foarte diversificată, câteva tipuri de arbori și arbuști, câteva mamifere, iepurele de stâncă, vulpea roșie, capra ibex, șopârle și păsări. Climatul de deșert arid pe care îl are îl face vizitabil iarna, din noiembrie până în aprilie, vara doar în orele mai răcoroase ale dimineților.

Accesul este liber, nu era nimeni pe acolo, doar o cutie metalică și un panou indicator. În cutia fixată pe o stâncă am găsit hărți în engleză și ebraică iar panoul prezintă harta și recomandări pentru turiștii ce vizitează canionul, de acum le aveam și noi.

În jurul orei 7:30 am plecat pe Traseul verde, marcat cu bandă verde, cel cu bandă albastră era închis, pe o vale largă, lină, mers lejer, până la intrarea în canionul propriu-zis, marcată de intersecția cu Traseul negru, recomandat pentru întoarcere. De aici pereții cresc din ce în ce mai mult, canionul devine din ce în ce mai îngust și mai accidentat, mai solicitant pentru turiști, se coboară în el. Apar diferențe mari de nivel, unele amenajate cu scări, prima întâlnită fiind o scară cu bare metalice, apoi alte două scări pe cabluri metalice, mânere de susținere și trepte de sprijin, după care canionul se lărgește, pentru ca după vreo 200 de metri să se deschidă și mai mult. Era ieșirea din traseu, o zonă deosebită, impresionantă, o “Petra la scară mai mică“, pe cea mare o văzusem în urmă cu vreo 2 ani, vezi impresii. Am Fost Acolo dimineață, soarele nu se ridicase suficient ca razele lui să cadă pe stânci și canionul să devină roșiatic. A fost și bine, eram puțini turiști și ne-am bucurat de frumuseți...

Întoarcerea spre intrarea în canion am făcut-o pe sus, pe Traseul negru, o zonă mai înaltă, ce ne-a oferit vederi și poze spectaculoase asupra canionului, este ceva mai dificil decât cel verde dar amândouă sunt amenajate pentru ajutorarea turiștilor. Am trecut de o balustradă din bară metalică, două cabluri de susținere și mai multe mânere de prindere..., apoi destul de lejer am ajuns la intersecția cu Traseul verde, intrarea în canion. Am revenit în canion și am continuat pe traseul pe care-l mai parcursesem, acum l-am parcurs mult mai repede și fără poze, apoi ne-am continuat plimbarea, mai întâi, un kilometru și ceva, tot pe Traseul verde, ceva mai larg, destul de plat, cu vegetație din loc în loc, o alee acoperită cu nisip și pietriș. Soarele începea să scalde mai bine valea, stânca devenea din ce în ce mai roșie, mi-a plăcut mult...

Am ajuns la intersecția cu alt Traseu negru, de unde cel verde continuă până la Road 90, drumul ce duce la Eilat, dar am mers la dreapta pe Traseul negru, pe Southern Wadi Shani potecă de munte, mai îngustă, mai accidentată, cu mult pietriș, lungă de peste doi kilometri, traseu ce ne-a dus până în parcarea de pe Road 12 pe care îl detaliez în continuare….

Am mers pe altă vale mai îngustă, printre mai multe stânci, poteca mai accidentată ce merge la un moment dat spre dreapta. Aici am văzut, sus pe stânci, șase din cei opt tineri cu care plecasem în canion. Se urcă din stâncă în stâncă, se merge pe o potecă îngustă, ajutați și asigurați de cabluri metalice sau de mânere de susținere și trepte de sprijin, superbe și ample vederi asupra împrejurimilor, și se ajunge sus pe platou. Se merge destul de lejer o porțiune de drum, valea continuă, apar și porțiuni denivelate, chiar stâncoase cu treceri în trepte mai înalte, până la indicatorul către intrarea pe Traseul roșu pe care se merge la intrarea în canion. Nu ne-a interesat, am continuat tot pe bandă neagră, apoi pe o alee mai largă și mai plată, am ajuns la intersecția cu Traseul albastru ce coboară de la “Muntele Neshef”, cel mai înalt din Eilat, 865 metri. De aici se vedea, sus pe stânci, un grup mai numeros care cobora spre noi, am stat puțin de vorbă cu ghidul lor care deja coborâse și îi aștepta. Am continuat apoi urcușul pe niște stânci cu praguri mari, se recomandă o mai mare atenție în această porțiune, după care am zărit mașinile și turiștii aflați în parcarea de lângă Road 12, unde am ajuns și noi pe la ora 10:45.

Făcusem o plimbare de peste 3 ore și jumătate, am mai stat puțin în parcare, apoi am mers vizavi în Stația Red Canyon pentru întoarcere în Eilat. Era cald și soare, era plăcut de stat acolo dar pe la ora 11:30 am plecat cu o mașină de ocazie; doi tineri simpatici și foarte amabili au oprit la semnul nostru, și-au strâns bagajele de pe bancheta din spate și ne-au invitat să urcăm, nu au vrut să ne ia bani. Pe la ora 12 ne-au lăsat în stația autobuzului 5 de la intrarea în oraș, autobuz care ne-a dus aproape de cazarea noastră, pentru o binevenită pauză și odihnă.

Plimbarea a fost foarte frumoasă, am văzut stâncile pal roșiatice dimineața fără soare, le-am văzut și roșiatic aprins sub razele soarelui, a fost cald, dar nu exagerat, s-a mers ușor, lejer, a fost o plimbare mai lungă dar plăcută, nu ne-a obosim prea mult, mi-am readus aminte de tinerețe și de mersul pe munte.... Am găsit și o mașină de ocazie cu care am ajuns mai repede în oraș. Vă recomand această plimbare și vă doresc să fie și mai frumoasă ca a noastră.

A fost foarte greu pentru mine să scriu acest review, imaginile din Red Canyon nu pot fi descrise în cuvinte, poate în culorile unui tablou, voi posta însă mai multe poze din care să se vadă aceste frumuseți.

Mergeți acolo, veți avea amintiri unice!!!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de mprofeanu in 29.02.20 21:38:18
Validat / Publicat: 29.02.20 23:24:00
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ORIENTUL MIJLOCIU.

VIZUALIZĂRI: 1227 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Pe drumul auto de la Road 12 la intrarea în Red Canyon, și el este roșiatic, era așa de frumos dimineața...
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 42500 PMA (din 45 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

Dan&Ema
[01.03.20 09:56:47]
»

@mprofeanu:

Mi se face dor de canioanele noastre: Tamina, Sapte Scari, Cheile Rametului... acum probabil sunt destul de albe daca a nins zilele astea si au un farmec aparte.

Dar Canionul Rosu este spectaculos prin culorile si peisajele pe care le ofera pe fond rosu. E altceva. Avem si noi Rapa Rosie dar nu are dinensiunile acestui canion si mai ales clima arida.

Excelenta excursie, multumim ca ne-ati bucurat de ea. Si intr-adevar

A fost foarte greu pentru mine să scriu acest review, imaginile din Red Canyon nu pot fi descrise în cuvinte, poate în culorile unui tablou, voi posta însă mai multe poze din care să se vadă aceste frumuseți.

Numai bine! Primavara minunata! ????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Yolanda
[01.03.20 10:33:33]
»

@mprofeanu: " tineri si in vacanta permanenta! " , un slogan bun pentru calatorii multe si frumoase. Super acest traseu, fotografiile sunt sugestive pentru acest parcurs interesant.

Felicitari!

mprofeanuAUTOR REVIEW
[01.03.20 17:43:41]
»

@Dan&Ema: Ai perfectă dreptate, avem și noi canioane și chei frumoase, spectaculoase, am străbătut și eu unele din ele, poate voi mai străbate și altele, avem și pământ și stânci roșii, Râpa Roșie am văzut-o de curând.

Este diferență dintre ale noastre și cele din Israel, ..., toate au farmecul lor, important este să vezi cât mai multe.

Mulțumesc pentru urări, și pentru voi patru tot ce este mai bun și mai frumos.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mprofeanuAUTOR REVIEW
[01.03.20 17:47:17]
»

@Yolanda: Nu m-am gândit la așa slogan, sună bine!

O primăvară frumoasă!

Cu drag, !

Dorina9
[03.03.20 12:44:11]
»

Foarte bun review-ul. Desi n-am fost niciodata acolo, parca m-am transpus in acele locuri. Am facut mici analogii cu canioanele din SUA (in special, Antelope Canyon), dar fiecare loc are ineditul sau si mi-as dori din toata inima sa ajung prin locurile minunate, prin care ati fost. Nu stiu daca as putea escalada stancile, dar as face ce si cat as putea.

Cat despre imagini, " vorbesc" cel putin la fel de bine despre frumusetea locurilor.

Felicitari pentru experienta impartasita si pentru sportivitate!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mprofeanuAUTOR REVIEW
[07.03.20 11:27:16]
»

@Dorina9: Scuză-mă dar acum am văzut ecoul! Mulțumesc frumos pentru vizită, ecou și aprecieri!

Îți doresc să ajungi acolo, scriu la persoana a doua singular, suntem doar AFA-iști! Mă bucur că ne cunoaștem prin poze și virtual, prin locurile vizitate care pe mine multe mă inspiră...

Cu drag, !

mishu
[17.04.20 23:17:31]
»

@mprofeanu:  Iar m-ai lasat fara cuvinte! Nu stiu daca ma mai surprinde ceva la tine, insa este inca loc de orice. Nu stiu daca eu m-as fi incumetat sa merg pe urmele tale, insa poate ca dorinta de a vedea astfel de lucruri minunate mi-ar da curaj.

Spectaculoase locuri, natura este surprinzatoare intotdeauna si te cred cand spui ca a fost greu sa scrii despre aceste locuri.

Felicitari, votat cu mare drag. ​​

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mprofeanuAUTOR REVIEW
[19.04.20 17:59:00]
»

@mishu:  Sigur ai fi mers pe acolo, ai dreptate când afirmi dorinta de a vedea astfel de lucruri mi-ar da curaj, așa am simțit și eu...

Cu drag,   !     ​

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, Dorina9, mishu, mprofeanu
Alte impresii din această RUBRICĂExcursii opționale din Eilat:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.074859857559204 sec
    ecranul dvs: 1 x 1