Prima oara pe Transfagarasan de la Barajul Vidraru

TIPĂREȘTE

Dupa ce ne-am incarcat bateriile la baraj si ne-am clatit bine ochii cu privelistea pe care am admirat-o din belsug, urcam in Solenza si plecam spre Balea. Desi inca din Curtea de Arges si apoi pe tot drumul pana la baraj am fost avertizati ca putem merge doar pana la kilometrul 109 incercam sa mergem pana unde ne lasa natura, de data aceasta.

Lacul Vidraru, pentru prima oara in viata mea, se afla in stanga noastra si tot pentru prima oara urc Transfagarasanul dinspre baraj spre tunel. Lacul care ne va insoti mai bine de 20 de kilometri are o suprafata de circa 900 hectare, lungimea este de 10.3 km, latimea maxima (in dreptul varsarii Valsanului) de 1.4 km, adancimea maxima ajungand la 155 m. Volumul de 465 milioane mc al lacului este asigurat de apele Argesului si ale afluentilor sai: Capra, Raul Doamnei, Valsanul, Bratia, Argeselul, Otic, Buda, Limpedea, Cumpana, Cernat, Topolog, Valea lui Stan. Initial, in perioada construirii barajului si dupa aceea, drumul pe marginea lacului era cel de pe partea stanga, care mergea pana la cabana Cumpana, ulterior construindu-se Transfagarasanul, pe partea dreapta a lacului. As vrea sa mentionez un lucru pe care, poate, nu toata lumea il cunoaste. Barajul si lacul de acumulare Vidraru se afla pe teritoriul celei mai mari localitati din Romania. Este vorba de comuna Arefu, care se intinde de la intrarea in satul Capataneni, unde se afla centrala hidroelectrica pana la intrarea in tunelul Balea si are o suprafata de circa 420 kmp, aproape dublu fata de suprafata Bucuresti (doar 228 kmp).

Plecam spre Balea, pe partea dreapta fiind Hotelul valea cu Pesti, iar putin mai sus, pe partea stanga Hotelul Posada, cu debarcaderul pe malul lacului, de unde se puteau inchiria barci, sau se putea face o plimbare cu vaporasul pe lac. Pana la coada lacului vom urma, mai aproape sau mai departe, conturul lacului de acumulare, traversand cursurile raurilor Valsan, Doamnei, Cernat, Topolog, Valea lui Stan (care a dat primul nume al lacului de acumulare, la inceputul lucrarilor), Limpedea si altele pe care nu mi le mai aduc aminte in ordinea in care le traversam, dar care pe traseu sunt marcate prin placute. Pe traseu veti intalni si unitati de cazare (Hotel Piscul Negru, Hotel Siesta, pensiunea Dara, Cabana cota 1200) si unitati de alimentatie publica, dar si o manastire in zona cumpenei apelor (Paltinu daca nu ma insel este numele). Noi nu am oprit la nici una din acestea, pentru ca eram pregatiti de acasa cu mancare, bautura, cafea, dulciuri, doar era a doua zi de Paste. Pentru ca ni se facuse foame, facem un popas in zona unde in anii 1977-1979 aveam intalnirea cu ursul.

Pentru cei mai tineri, care nu stiu ce este cu ursul, voi face o mica paranteza.

In perioada 1977-1979, am facut (in calitate de ghid, sau conducator de grup) excursii pe Transfagarasan aproape saptamanal si totdeauna pe traseul Valea Oltului - Balea - Curtea de Arges. Drumul pe Transfagarasan era programat in asa fel, incat in jurul orei 12 sa ajungem in parcarea unde aveam intalnirea cu ursul. Daca ursul nu era in parcare erau suficiente doua-trei claxoane pentru ca ursul sa coboare din padure pentru a fi hranit de excursionisti. Ursul respectiv nu era nici un pericol pentru turisti, fiind obisnuit cu oamenii. Toti faceam poze cu ursul si ne laudam acasa cu ele. Din pacate, in vara anului 1979 ursul a fost impuscat de un turist care nu stia ce este cu acest urs si putin a lipsit sa fie pedepsit de ceilalti turisti din parcare. Despre moartea ursului mi-a povestit un coleg ghid, care a fost de fata si care mi-a spus si povestea ursului, el lucrand pe santierul Transfagarasanului, in timpul stagiului militar in anul 1976, daca imi aduc bine aminte. Ursul de care vorbesc a fost gasit de militarii de pe santier alaturi de mama lui care murise in urma unei derocari prin explozie. Militarii care l-au gasit, l-au adus in tabara de cazare (cam pe unde este acum cabana Cumpana) si l-au hranit cu ce se gasea in tabara. Se obisnuise cu programul din tabara, ca la ora 12 sa sune goarna de masa de pranz si ursuletul sa mearga alaturi de militari si el la masa. Dupa desfiintarea santierului, ursuletul, care devenise urs, la ora 12 cobora la masa in locul pe care il stia el, dar nu mai gasea pe nimeni, Turistii care opreau in parcare, cu precautie, la inceput, ii dadeau de mancare si din gura in gura s-a transmis vestea cu ursul din parcare, care mananca de la turisti si se pozeaza cu acestia. Prima tentatie a fost sa consider ca este o poveste vanatoreasca, dar ochii umezi ai colegului care imi povestea, in august 1979, viata ursului m-au facut sa cred ca era adevarat. Daca v-am plictisit cu ursul meu, imi cer scuze, dar va rog sa ma intelegeti ca in acei ani, aproape saptamanal, acel urs intra in viata mea si nu se poate uita usor asa ceva.

Revenind la oile noastre, dupa masa de Paste, dupa ce am strans resturile in pungile in care avusesem alimentele, ne-am continuat drumul spre Balea Lac, unde aveam de gand sa ajungem. Trecem de coada lacului si avem in continuare coleg de drum raul Arges, din ce in ce mai zburdalnic. Iesim din zona impadurita si intram in zona de pasuni alpine, fapt care se resimte si in masina cu aer mai rece. Ceea ce ne avertizau pancartele inca de la iesirea din Curtea de Arges ca drumul se inzapezeste se adevereste si drumul se termina pentru masina. Norocul nostru ca avem unde parca masina, coboram din masina si admiram peisajul incantator. Si pentru ca admiratul stand pe loc nu face bine la sanatate, urcam pe munte, fara o tinta precisa, dar urcatul pe munte este mai sanatos ca orice. Facem poze care, sper, vor vorbi mai bine decat pot face eu.

Si pentru ca suntem in Romania un tip cu un Nissan Pajero din care rasunau manele de speriau si apa care curgea pe langa sosea, ignora spusele celor din parcare ca drumul este inzapezit si nu se poate urca, dar avand Nissan Pajero incepe sa urce. Dupa prima curba la stanga ramane impotmolit in zapada, nu mai poate urca, numai poate cobori. Vine pe jos cineva din masina la parcarea ad-hoc si solicita ajutorul. Dupa cuvenitele aduceri aminte despre Nissan ale celor care nu riscasera sa urce, se ofera un barbat cam de 60 de ani cu o Dacie breack, pentru ca umilinta pentru Nissan sa fie mai mare. Urca si cativa barbati pe jos pentru a ajuta, dar unii si pentru a fotografia si filma depanarea Nissan-ului de batrana Dacie. Dupa cam un sfert de ora caboara Dacia, iar in urma ei Nissan-ul la cravata. Cel putin omul a avut bunul simt de a multumi tuturor celor care l-au ajutat si pe care nu i-a ascultat de prima data.

Dupa aceasta intamplare cu „da-mi mintea romanului de pe urma”, ne hotaram sa ne intoarcem acasa, mai devreme decat ne programasem, dar a doua zi era zi de munca, nu mai era sarbatoare.

Pentru cei care au avut rabdarea sa citeasca cele scrise de mine, vacante placute!

P.S. Imi cer mii de scuze dar, desi am cautat in sute de fotografii, nu am reusit sa gasesc nici-o poza cu ursul si nici macar cu cerbul din parcarea de pe Transfagarasan. Mi-as fi dorit sa vi le arat, chiar daca sunt alb-negru si sunt foarte vechi.

---

VIZUALIZĂRI: 1891 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI