ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.10.2021
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 17.07.14
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
OCT-2021
DURATA: 1 zile
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Pe Transfăgărășan, în prag de iarnă

TIPĂREȘTE

Fiind în drum spre Sibiu, am profitat de ocazie și am traversat Transfăgărășanul, acum în prag de închidere pe sezonul 2021. Oficial se va închide de la 1 noiembrie dar neoficial, totul depinde de vreme.

Dacă drumul devine impracticabil din cauza ninsorilor ce vor avea să vină, cu siguranță se va închide mai devreme, precum s-a întâmplat și cu Transalpina, acum aproape 2 săptămâni, care a fost închisă între Rânca și Obășia Lotrului.

Am plecat încă de dimineață spre Pitești / Curtea de Argeș. Undeva după 9, am început urcarea spre Bâlea Lac. Drumul a fost foarte liber (ce bine), că doar... ce nebuni se mai duc pe Transfăgărășan acum? Apropo, nu am mers cu anvelope de vară, ci cu unele all season care au rulat excelent pe cele 0 grade Celsius de la cabana Bâlea.

Am mai oprit pe alocuri pentru poze. Peisajul toamnă-iarnă îți taie răsuflarea... culorile tomnatice provoacă dependență de excursii. Pe măsură ce înaintam spre Bâlea, temperatura afișată în bordul mașinii, scădea treptat... de la 9-10 grade din Curtea de Argeș, am ajuns la 0 (zero) grade C.

Pe drum am întâmpinat un pui de urs (care era fix pe mijlocul drumului) alături de mama sa, care stătea tolănită pe balustrada de la marginea drumului. Am mers încet pe lângă puiul de urs care într-un acces de supărare, a simțit că ar fi frumos să ne tragă o labă pe bara din spate a mașinii. Cu toate că era foarte mic, palma a zguduit simțitor mașina. ???? Nu, nu am încercat să îl hrănim! Dar probabil tocmai din acest motiv, a simțit că ar fi cazul să ne dea o lecție... Din fericire mașina nu a pățit nimic, iar ursul nici atât.

Ajungem într-un final sus la Bâlea Lac... prima dată când ajungem aici în perioada asta (sfârșit de sezon). Am mai fost noi prim primăvară, vară, toamnă dar cu 1-2 săptămâni înainte de închidere... niciodată.

Drept urmare am fost puțin uimiți de pustietatea ce domnea aici... cele 2 parcări erau evident goale, pline de zăpadă de 5-10 cm iar barierele cu tot cu tonete, nu mai erau! La fel și toaletele container, unde roiau oamenii la coadă, lipseau, terenul era degajat.

Din toate magazinele cu cărnuri și grătare, doar 1-2 mai erau deschise. Vânzătorii rezistau cu strășnicie frigului apăsător. Am parcat mașina (gratuit) în parcare și am mers spre lac unde am capturat câteva fotografii cu peisajul desprins dintr-o lume ireală parcă. Mai erau mașini parcate pe lângă cabană și aveau câțiva cm de zăpadă pe ele... aici nu te joci cu iarna.

Rezerva de lemne de lângă cabane, era impresionantă. Probabil și magaziile erau pline de provizii pentru cele mai friguroase zile. Telecabina, cât am stat pe acolo dar și cât am coborât, nu s-a mișcat deloc. Probabil din cauza lipsei de turiști căci ceață nu era și nici vântul nu bătea foarte tare.

Am încheiat incursiunea noastră cu iarna timpurie, având direcția Sibiu, unde urma să ne cazăm la Vila Bel Ami din Șelimbăr.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de ⭐ValentinB_88⭐ in 18.10.21 15:53:32
Validat / Publicat: 18.10.21 19:04:23
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TRANSFĂGĂRAȘAN.

VIZUALIZĂRI: 630 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (⭐ValentinB_88⭐); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P15 Transfăgărășan
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 12600 PMA (din 14 voturi)

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

MioritikPHONE
[19.10.21 22:45:35]
»

Nu știu cine are curaj să facă drumul ăsta în astfel de condiții... Adevărat, omul e stoic și adrenalina te cheamă dar... nu știu, zău... Un singur urs (mă rog, familie de urși) e parfum de-a dreptul. Se întâmplă să apară în trei - patru locații la un drum. Se știe că s-au înmulțit simțitor în zonă și nu pe cale naturală ci prin relocare.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
[20.10.21 10:12:58]
»

@Mioritica: Mulțumesc pentru aprecieri. Probabil că aceste este și farmecul drumului. Cumva aici drumul trece prin pădure și nu pădurea prin drum. Cam de fiecare dată când am traversat acest minunat drum, am dat de urși. Dățile trecute am și primit alertă prin sistemul RO Alert, dar de data aceasta nu. Probabil urșii nu erau monitorizați. Cât timp îți vezi de drum, nu le dai de mâncare și nu îi ațâți cum fac mulți "deștepți", atunci ești ok... câinii latră, ursul trece.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
tata123 🔱 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[29.09.24 20:57:51]
»

@all: În 20 septembrie 2024 s-au împlinit 50 de ani de la inaugurarea șoselei montane numită „Transfăgărășan” (turnulsfatului.ro/2024/09 ... -soselei-214243). Acum adunarea festivă a fost compusă din alte categorii de oameni și, bineînțeles, într-un număr muuuult mai mic.

Acum 50 de ani președintele Republicii inaugura șoseaua ce străbătea Carpații în fața a mii de participanți, probabil „voluntari” . Nicolae Ceaușescu vine cu elicopterul până în comuna Scoreiu, apoi urcă cu automobilul până în cel mai înalt punct, oprindu-se în mai multe puncte de pe traseu.

Iată un fragment din presa vremii: Festivitatea inaugurării Drumului Transfăgărășan a avut loc la punctul său cel mai înalt, pe platoul de la Lacul Bâlea. Aici, la peste 2 000 de metri altitudine, unde magistrala își croiește drum prin stîncă, deschizînd un lung tunel până la versantul sudic, în județul Argeș, s-au adunat mii de oameni. [... ]

Secretarul general al partidului a zăbovit apoi timp îndelungat în mijlocul constructorilor, a stat de vorbă prietenește, într-o ambianță deosebit de caldă, cu cei decorați, a discutat cu ei despre noile construcții magistrale preconizate în programul partidului.

În fața tunelului, secretarul general al partidului s-a fotografiat în mijlocul constructorilor, în semn de neștearsă amintire a acestui moment deosebit.

Tovarășul Nicolae Ceaușescu, tovarășa Elena Ceaușescu, împreună cu ceilalți conducători de partid și de stat, străbat pe jos tunelul rutier pe sub creasta Făgărașilor. (ziarul Crișana, 21 septembrie 1974)

Lucrările pentru permanentizarea circulației rutiere pe această șosea montană s-au derulat în anii următori inaugurării, la fel și asfaltarea Transfăgărășanului.

Alt extras din ziarele epocii: Pe Transfăgărăşan se execută un complex de lucrări de ocrotire ce vor permite în final circulaţia permanentă pe această magistrală rutieră ce traversează Carpaţii. Brigăzile lui Ştefan Niţu şi Dumitru Popa, celelalte formaţii de muncă de la întreprinderea de construcţii forestiere din Tălmaciu lucrează, la peste 2 200 metri altitudine, pe abruptul „Vâlcelul Mare" — cu pante de peste 75 de grade — o lucrare în premieră pe ţară: copertine din beton şi baraje cu greble metalice — 300 la număr — până la creasta Platinul. Aceste lucrări sunt menite să stăvilească formarea avalanşelor, în vederea asigurării traficului rutier. Aceleaşi formaţii — sub conducerea şefului de şantier Florea Ciufu — construiesc pe fundul văii, praguri şi canale de scurgere pe sute de metri lungime. (România Liberă, octombrie 1975)

Sunt multe de scris despre Transfăgărășan...

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Mioritik, tata123 🔱, ⭐ValentinB_88⭐
Alte impresii din această RUBRICĂExcursie Transfăgărășan:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.052236795425415 sec
    ecranul dvs: 1 x 1