Valea lui Stan – o altă perspectivă

TIPĂREȘTE

Despre acest traseu şi frumuseţea lui s-a scris destul, aşa că nu insist. Pot doar să ȋntăresc opiniile celorlalţi că traseul prin canion este ȋntr-adevăr deosebit prin frumuseţe şi prin provocările pe care ţi le ridică. Şi că este bine să abordezi traseul doar dacă ai o pregătire fizică medie şi pantofi/ghete de drumeţie.

Citisem cam pe unde trebuie să fie intrarea pe traseu, dar indicatorul este destul de puţin vizibil, noroc cu un grup de turişti care stăteau pe acolo, altfel o poţi rata cu uşurinţă. Iar troiţa luată ca punct de reper nu seamănă cu ce ştiam eu că trebuie să arate o troiţă şi ȋn plus este ȋntr-o stare de degradare. Pe partea opusă a drumului erau cȃteva locuri de parcare ocupate toate, aşa că am mers pȃnă la baraj şi ne-am ȋntors, găsind şi noi un loc pe marginea drumului, ceva mai ȋncolo.

Marcajele de pe traseu sunt puţine şi lipsesc exact de acolo unde ar fi important să fie, noroc că au fost mulţi turişti şi ne luam unii după alţii. Chiar dacă numărul de turişti a fost mare, oamenii au fost civilizaţi şi au aşteptat unii după alţii cu răbdare cȃnd a fost vorba de căţărări. Debitul rȃului a fost foarte mic, prin urmare nu ne-am udat deloc ȋncălţările, dar nici cascadele nu au fost aşa de spectaculoase.

Drumeţia prin canion durează vreo două ore iar traseul este spectaculos. Tot respectul pentru salvamontiştii argeşeni fără a căror muncă nu am fi putut să ne bucurăm de acest traseu. După ce se iese din canion, se mai merge cam 15 min. pe malul rȃului cȃnd pe o parte, cȃnd pe cealaltă, cu traversarea rȃului pe pietre. Iar aici se termină partea deosebită a traseului. Restul de circa 2-3 ore ale traseului pȃnă ȋnapoi la maşină nu mai au nici un farmec şi care ȋnseamnă următoarele: urcuş abrupt prin pădure de circa 30 min., ajuns ȋntr-o poiană mare, coborȃre cam 20 min. prin pădure şi ajuns la un drum forestier, prăfos şi destul de circulat (auto).

Ceea ce m-a nemulţumit a fost că traseul urmează drumul acela forestier cu serpentine, cȃnd se putea foarte bine scurta traseul luȃnd-o direct la vale. Ar fi fost necesare doar nişte marcaje, să ştii ȋn ce direcţie o iei după ce ai tăiat căte o serpentină, noi am păţit-o, ȋmpreună cu un cuplu, am tăiat o serpentină şi nu mai ştiam ȋn ce direcţie să o luăm. Noroc cu maşinile care tot treceau pe acolo, că ne-au ȋndrumat şoferii. Bine, ridicau şi praful, dar na…

După ce drumul cu serpentine iese din pădure, se traversează un pod de pe care ai o vedere frumoasă spre Lacul Vidraru pe stȃnga şi spre o cascadă frumoasă cu debit mare, pe dreapta. Apoi drumul continuă cu Lacul Vidraru pe stȃnga şi devine şi mai monoton, pȃnă cȃnd, ȋntr-un final ajungi la tunelul care te scoate la baraj. De aici ȋncă un "fleac" de 2 km pe şosea, ca să ajungi acolo unde ai lăsat maşina.

ȋn concluzie, traseul se compune din partea spectaculoasă (cam 40-45% din timp) şi partea nespectaculoasă (restul). Eu am pus accentul pe descrierea părţii nespectaculoase a traseului deoarece despre această parte s-a scris puţin şi superficial.

Prin urmare, dacă doriţi să abordaţi cheile Valea lui Stan, este bine să ştiţi şi ce urmează după chei. Mie personal nu mi-a plăcut deloc această parte a traseului, şi acesta este şi motivul pentru care nu aş mai repeta acest traseu decȃt (eventual) atunci cȃnd debitul rȃului va fi mare. Atunci va fi o altă experienţă, dar vom mai vedea asta.

Trasee frumoase vă doresc!

---

VIZUALIZĂRI: 1234 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI