ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.03.2024
DE AZE
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 02.07.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
FEB-2024
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 13 MIN

Excursie Luxor (2)

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Doi români Costică și Petrică se duc în excursie în Egipt. În prima parte a excursiei se duc în Cairo, vizitează ce au de vizitat, piramidele, alte obiective, se distrează, mănâncă, bea se cazează în hoteluri bune și la un moment dat rămân fără bani.

Nu au ce să facă, nu mai au bani de cazare și dorm pe malul Nilului. Peste noapte pe Costică îl înghite un crocodil până în gât. Existând un oarecare zgomot, Petrică se trezește, și uimit exclamă :

-Mâncați-aș!! Costică, de unde puii mei ai avut tu bani să cumperi un sac de dormit marca Lacoste???

:):):)

Am rămas și eu fără bani în timpul excursiei din Luxor dar din fericire nu a trebuit să dorm pe malul Nilului, autocarul m-a dus până acasă la hotel. Ba dimpotrivă am primit și bani de la un egiptean, deh s-a întors roata :) dar povestea asta o povestesc puțin mai încolo în articol...

Deci unde am rămas? Da, da, tocmai terminasem prânzul în restaurantul New AlMina de pe malul drept al Nilului, și am cam umplut ghiozdanul. Așa s-a terminat articolul trecut cu finalul va urma :)

În această a doua parte al articolului meu voi descrie restul de obiective vizitate în cea mai importantă excursie a mea din vacanța de iarnă. Mai exact am mai avut 6 vizite, Coloșii lui Memnon, un atelier de alabastru, Templul faraonei Hatsepsut, Valea Regilor, plimbare pe Nil cu barca cu motor și vizită pe Banana Island. În fine pentru această ultimă parte mi-au trebuit niște bani iar ghidul săritor m-a ajutat. În final l-am răsplătit cum se cuvine.

Coloșii lui Memnon

Coloșii lui Memnon se află lângă o arteră de circulație principală Al Tymsalim care face legătura între malul drept la Nilului și siturile arheologice din Egiptul antic. Poduri sînt mai puține în zonă iar autocarul ocolind a trecut pe unul din acestea ca să ne preia din restaurant.

Statuile de piatră sînt construite în timpul faraonului Amenhotep al III-lea. Statuile de 18 m înălțime și 720 tone fiecare au fost sculptate în 1350 î. e. n. Coloșii lui Memnon sînt amplasate la începutul unui sit arheologic aflat de-alungul drumului. Există o parcare dedicată unde opresc toate autocarele cu turiștii care vizitează acest sit arheologic. Aici ne-am oprit și noi, vânzătorii ambulanți erau la datorie, în principiu cam toate mărfurile erau la un preț foarte mic dar se mai iau și țepe și mai există și o lipsă de comunicare clară privind prețurile. De ex unii din turiștii români la plecare au dorit să cumpere ceva, nu îmi aduc aminte exact ce, parcă niște statuete mici și parcă erau strigate la 1 dolar bucata, la momentul achiziției s-au transformat instant în 3$ bucata :), clar au rămas cu marfa nevândută.

În spatele coloșilor lui Memnon sînt numeroase fragmente și descoperiri arheologice, printre care și urmele templului mortuar al lui Amenhotep III, dar și urmele unei foste alei cu sfinxși.

Coloșii lui Memnon (ambele statui) îi reprezintă pe Amenhotep III stând pe un tron. El a domnit între anii 1386-1353 î. e. n. Statuile au fost așezate în fața fostului templu mortuar al faraonului simbolizând protecția acestuia. Din păcate din templul mortuar nu au rămas prea multe în picioare.

Atelierul de alabastru

Ne-am continut drumul cu autocarul pe aceeași arteră de circulație Al Tymsalim. După părăsirea sitului arheologic cu coloșii lui Memnon drumul cotește la dreapta. La stânga de drum se observă un lanț muntos arid plin cu situri arheologice, acolo trebuie să ajungem, iar la dreapta este suburbia orașului Luxor cu numeroasele sale ateliere plantate strategic lângă acest drum turistic. Vedem tot felul de ateliere, făbricuțe (alabastru, papirus, etc), firme cu diferite atracții, etc. De exemplu și pe aici se găsește firmă care te ridică cu balonul în zorii zilei sau care organziează safari... Poți cumpăra și de aici diferite atracții. Țelul nostru să ajungem într-un atelier (fabrică cum le place să le numească) de alabastru. M-am uitat un pic cu ce se mănâncă acest minereu și am aflat că este o varietate microcristalină a mineralului gips și poate fi translucid, alb, cenușiu, negru și câteodată multicolor. Minereul extras se transformă apoi în extrem multe obiecte în principiu decorative.

La intrarea în făbricuța destul de mare pe care denumirea o scria în arabă exista un antreu mai mare în care avea loc showul angajaților de acolo, practic ni se arăta cum se prelucrează alabastrul și cu ce unelte. Magazinul de prezentare era alături așa cum știți bine iluminat și cu marfa așezată cât mai strategic și îmbietor. Am văzut acolo alabastrul în toate formele posibile (vase, amulete, podoabe, statuete, statui, animale, mumii, faraoni și așa mai departe) Erau și unele obiecte fosforescente se stingea lumina și le vedeai instant cum luminează în întuneric. Ne-au servit și cu ceaiuri, cafea sau suc de rodii.

Pe urmă angajații erau pe noi nu ne slăbeau, dar nici pentru mine nici pentru alții nu era un stres prea mare, eu m-am obișnuit deja cu ei. Din curiozitate am întrebat despre două obiecte o statuie pisică și o vază.

Omul luând calculatorul mi-a șoptit în ureche că doar pentru mine vaza este 4500 euro și pisica doar un mic fleac 550 euro :)

Am zis mersi și nu m-a slăbit a tot redus din preț, eu râdeam în gând că nu mai aveam nimic nici la mine nici la hotel, și pe card doar un strict necesar. A... am și uitat să scriu: era și un bancomat parcat strategic pe acolo. Dar în principiu eu nici pe card nu prea mai aveam bani iar suma pe care o cerea pe vază 4500 euro ever nu l-am avut vreodată în conturi :). Deci omul a cam greșit persoana :) în fine nici ei nu sînt clarvăzători.

Ceilalți au mai cumpărat câte ceva mărunțiș așa pînă în 20 euro cumpătați clar :) În principiu eu m-am distrat pe acolo, no stress, am băut din toate acelea (cafea, ceai, suc) am făcut o grămadă de poze și am plecat :) Adevărul este că lucrurile acelea chiar sînt faine și vizita a ținut doar 30 de minute, singura vizită comercială în excursie. Apreciez asta. În rest numai temple, morminte faraoni și drum.

Templul Hatsepsut

După părăsirea fabricii de alabastru ne-am îndreptat spre Templul Hatsepsut contruit pentru singura femeie faraon din Egiptul antic. Calea de acces este din acea arteră principală la primul sens giratoriu la stânga. Pe urmă drumul urcă un pic și se ajunge într-o parcare mai mare atât pentru autoturisme cât și pentru autocare. După coborârea din autocar trecem printr-un pavilion comercial lung cu de toate pentru toți prețuri bune dar nu este timp de și comercianții ne întâmpină chiar în mijlocul aleii.

După ce primim biletele procurate de ghid în valoare de 360 egp, trecem prin scaner și control bagaje. Afară ne așteaptă mașinuțele electrice. La urcare spre templu am nimerit lângă șofer și pe tot parcursul acelui drum scurt între parcare și templu își arăta mărunțișul colectat, vroia să-mi pună mâna pe volan să conduc și eu, etc etc. L-am citit pe loc și mi s-a părut un comportament dezgustător. Am observat la întoarcere alt șofer că face cu toți fix același lucru. Și asta pentru 1 minut de drum care o poți parcurge lejer și singur dar mă rog, încearcă și ei, e un plus la salariul lor care clar este mic.

Maatkara Hatseptsut a fost al cincelela faraon și singurul faraon femeie. Era soția lui Tutmes al III lea. În timpul domniei sale s-a construit mult. Se pare că nu toată lumea a agreat ideea ca o femeie să fie faraon, astfel după moartea ei multe din ce s-au clădit în timpul vieții ei au fost distruse și au încercat să ascundă și existența ei, asta până egiptologii au repus-o pe scara ierarhică care i se cuvine. Hatsepsut a domnit între anii 1479-1458 î. e. n.

Templul mortuar a reginei Hatsepsut este una din cele mai deosebite din Egipt. Monumentul este integrat în munți.

Monumentul construit pe 3 nivele are o lungime de 273m, o lățime de 105 m și o înălțime de 25m. Cu ajutorul ghidului Adi am aflat cele mai mici detalii. Adi are un dar de a explica foarte bine semnificația basoreliefurilor și picturilor din aceste temple. Astfel am descoperit prin intermediul picturilor de pe pereți toată viața faraonei Hatsepsut, era ca o biografie, o lecție de istorie învățată pe loc. Sincer m-a impresionat. Căldura era mare pe aici la soare nu prea era recomandat să stai erau turiști și cu umbrele. Cred că am petrecut 1.5 ore aici.

Templul fiind mai sus se vedea panorama cu orașul Luxor și împrejurimile sale. În depăratre erau ceva incendii, foarte probabil incendii de vegetație (am observat și pe drum din autocar) Întrebam ghidul de unde provin incendiile, și răspunsul a venit instant de la un turist român (nu din grupul nostru) care mi-a auzit întrebarea. Lumea e mică.

La întoarcere am observat șantierele arheologilor. Multe artefacte s-au transportat de aici, inclusiv mumii către muzeele din Luxor sau Cairo. Sînt locuri marcate și delimitate.

La întoarcere nu am mai stat lângă șofer (altul de această dată) și am observat că a făcut fix la fel cu turistul care a stat în față. Întoarcerea către parcare a avut loc tot prin lunga galerie comercială cu multe souveniruri interesante.

Valea regilor

Mega-atracția turistică se accesează din același drum principal, la o intersecție în dreptul suburbiei din Luxor se va vira la stânga către munți și se vor parcurge aproximativ3 km pe un drum sinuos până se ajunge la marea parcare de la Valea Regilor. Am coborât din autocar, era căldură mare ca vara prin alte părți ale lumii, mulți erau cu umbrele și cu apă după ei. Ghidul ne înmânează biletele care sînt în valoare de 600 egp de această dată. În holul care urmează după controlul de securitate există un mini-muzeu. Într-un colț există proiecții de film pe un televizor amplasat pe perete. Am urmărit câteva minute filmul documentar care ne povestește despre Valea Regilor, despre descoperirile arheologice și așa mai departe.

Dar cel mai interesant obiect în acest mini-muzeu este macheta văii regilor care este din plastic și este iluminat corespunzător. Are cred că vreo 6x5m (este doar o estimare personală) și are o parte superioară unde observi relieful văii de sus și o parte inferioară unde vei putea observa toate mormintele faraonilor care toate se află sub pământ.

Pe urmă am ieșit afară și am urcat în acele mașinuțe electrice care ne-au transportat cca 1 km mai sus, de această dată drumul ne-a prins bine, căldura era deja aproape insuportabilă de și în calendar scria că este februarie :)

Mormintele au fost construite între anii 1539-1075 î. e. n. Au fost mumificați aici doar oameni importanți, conducători ai Egiptului antic. Mormintele au fost construite pe măsură pentru a le reflecta puterea. În principiu toate mormintele se află sub pământ și în camerele mortuare se ajunge printr-un coridor mai lung sau mai puțin lung. Unele morminte sînt mai simple, mai puțin sofisitcate altele dispun de mai multe săli pe sub pământ plus camera mortuară în sine. Pereții sînt pictați iar pictura a rezistat timpului nefiind expus razelor solare. Există în schimb un alt pericol și asta am observat și eu personal. Datorită mulțimii de turiști se simte un are cald înghesuit, umezeală, totul provine de la turiști. Acest fenomen poate deteriora în timp aceste minuni arheologice. Din acest motiv nu toate mormintele sînt deschise deodată. Unele sînt închise din motive de lucrări, restaurări sau alte activități arheologice. La alte morminte unde nu este nimic de făcut se respectă calendadrul de pauze. În total ar fi 64 morminte, așa am îmțeles de la ghidul Adi. Nici un turist nu le poate vizita pe toate din simplul motiv descris mai sus. Poate dacă revine în altă perioadă și are informații despre ce morminte în ce perioadă sînt deschise.

În vizita noastră erau incluse vizita a 5 morminte eu am vizitat 11, din fericire am avut timp liber la dispoziție. Biletul meu avea multe găuri de la capsator la ieșire :)

În morminte în principiu la intrări trebuie prezentat biletul acesta se capsează mecanic. În interior sînt angajați care au grijă de artefacte dar mai fac și poze la turiști poate le-o pica ceva și lor. Am asistat la așa ceva, unul din angajați făcea poze la un turist în toate ipostazele posibile în fața unui mormânt, turistul a studiat pozele, a comentat ce a făcut și ce nu a făcut bine angajatul și pe urmă a plecat fără să-i dea nimic :) Omul săracul a rămas mască a tot încercat să meragă după turist dar nici o șansă :)

Vă scriu de la început că în mormântul lui Tutankhamon nu am fost se cerau 18$ pe care nu i-am avut, ceilalți din grup nici ei nu au fost. Ceea ce am observat în pozele de pe internet că în mormânt se vede capul mumificat și picioarele faraonului, iar pictura este deosebită. Mormântul lui este numerotat cu 62.

Am vizitat multe morminte cu numele Ramses, Son of Ramses dar și Sety, Amenmeses, Amenhetep, Merenptah. La unele morminte cobori mult în pământ fie folosind scări abrupte sau mai puțin abrupte fie pante. Pentru mine cel mai interesant a fost pictura de pe pereți și mai puțin cavoul în sine, care de multe ori era doar un pătat simplu din zidărie.

Vizita în valea regilor a durat cca 1.5 ore. În zona centrală de unde se pleacă spre celelalte alei, morminte mai îndepărate există o terasă acoperită inclusiv cu automate de băuturi, altele. Este și toaletă pe acolo. Era o mulțime de turiști ca în sezon, de fapt în februarie discutăm de o perioadă foarte bună pentru vizite deoarece vara este insuportabil aici pentru noi temperaturile ajungând până la 50 de grade.

Banana Island

Așa se spune dar uitându-mă pe hartă nu este chiar insulă. Poate este un loc mai izolat, dar este o insulă pe Nil în dreptul lui. Este un loc pe lângă Nil acolo s-a amenajat o plantație de banane și sînt câteva atracții pentru turiști. Se ajunge cu barca și de pe Nil după un drum de cca. 10 minute în funcție de zona de port și de unde iei barca cu motor, Acolo este un restaurant Aladins se cheamă, și o minigrădină zoologică. Venind dinspre Nil se va trece prin terasa Aladins, am observat clienți la terasă, și tot aici se poate consuma suc din trestie de zahăr preparat pe loc deoarece oxidează foarte repede. Pe urmă se va trece prin plantația de banane unde am observat ciorchine întregi de banane verzi într-un proces de coacere.

În mini-zoo am observat crocodili de Nil care domeau, ghidul a încercat cu un băț să le trezească dar nu areușit. Maimuțele umblă liber și un angajat dacă vrei ți le pune în mână și îți face poză. Niște cîini dingo mai erau pe acolo.

La plecare din nou cu barca pe mese erau platouri întregi de fructe de la plantația respectivă, în principiu banane dar și alte fructe exotice. Am halit tot și rezolvată astfel problema și cu cina normal că nu mi-a mai trebuit nimic la hotel :)

Povestea cu banana island este cea despre care am povestit la începutul articolului. Aveam nevoie de 10 $ pe care nu îi aveam. Dar pe card aveam echivalentul. După ce am coborât din Valea Regilor am întrebat ghidul în autocar dacă pot plăti cumva cu cardul pentru această mini-excursie extra. Mi-a răspuns că confrom politicii agenției se acceptă doar valută sau card în valută/revolut, etc de unde se pot extrage direct banii necesari. I-am zis s-o lase baltă, nu este atât de important pentru mine, dar la oprire în port după o scurtă conversație cu ghidul rus mi-a zis să vin. Urma să plătesc la popasul de pe autostradă unde se opresc autocarele pentru pauză echivalentul a 10 $ pe un aparat pos și omul de acolo să-i dea banii fizic. Doar că internetul era atât de slab că nu funcționa nicicum, aparatul nu se putea conecta. M-am plimbat cu arabul în jurul popasului și am ajuns până pe autostradă pe carosabil, nici acolo nu a mers aparatul. M-a bufit râsul, i-am zis la Adi că în Hurghada îi dau banii, avea soția o rezervă de 20 $ la hotel. Doar că omul la ora 2.00 trebuia să plece în Cairo cu un alt grup de turiști și nu mai avem cum să-i dau. La resortul Desert Rose unde am schimbat vehiculul i-am lăsat un bacșiș pentru serviciile excelente și ulterior mi-a scris pe whatsapp ca să nu mai dau nimic că este mulțumit. Dar tot i-am dat datoria prin intermediul unui alt ghid român, i-a primit când am aterizat în România și mi-a scris pe loc că mulțumește și oricând sînt bine venit pe acolo :), ne așteaptă.

Am făcut și un minicalcul sumar cu costurile. Am plătit pentru excursie 60$ deci aproximativ echivalent 280 lei. Biletele de intrare la obiective 450/360/600 egp erau în total cca 210 lei, mai rămân 70 lei pt drumul de cca 700 km dus-întors cu ocolirile pe la obiective, masa de prânz foarte consistentă plus 1 trecere peste Nil cu barca? Nu știu cum se fac acolo calculele dar probabil există discounturi marivla contractele între agenții turistice și firmele din Luxor.

Finalizez aici povestea mea cu excursia din Luxor, plăcut impresionat, recomand.

Vacanțe faine

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de AZE in 17.03.24 12:18:44
Validat / Publicat: 17.03.24 16:08:33
INFO ADIȚIONALE
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Europa

VIZUALIZĂRI: 1619 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Templul Hatsepsut din Luxor
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 31700 PMA (din 33 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

adso
[17.03.24 16:49:00]
»

@AZE:

Biletele de intrare la obiective 450/360/600 egp erau în total cca 210 lei, mai rămân 70 lei pt drumul de cca 700 km dus-întors cu ocolirile pe la obiective, masa de prânz foarte consistentă plus 1 trecere peste Nil cu barca?

Sincer, nici eu nu înțeleg. Se iau ceva comisioane de pe la fabricile de alabastru / papirus etc. Prețul mesei este nesemnificativ pentru grupuri mari, mai ales în Egipt. Mai iese ceva din opționalele opționalelor, gen Insula Bananelor. Dar tot dă cu virgulă.

Eu credeam că agențiile plătesc la obiective ca pentru cetățeni egipteni, deci prețuri de zece ori mai mici. Dar dvs spuneți că aveați prețurile mari, cele pentru cetățeni străini, înscrise pe bilete. Ori acele bilete sunt fake-uri, ori... habar n-am.

Vă scriu de la început că în mormântul lui Tutankhamon nu am fost se cerau 18$ pe care nu i-am avut, ceilalți din grup nici ei nu au fost.

Ha ha ha! Intrarea la mormântul lui Seti I costă 60 de dolari. Iar la Nefertari, în Valea Reginelor, 70. Ce spuneți de asta?

Le-am văzut pe toate! Și Ramses VI, și Tutankhamon, și Seti I, și Nefertari. De asta am luat Cairo Pass, pentru a putea vedea Luxorul fără să mă zgârii .

Am asistat la așa ceva, unul din angajați făcea poze la un turist în toate ipostazele posibile în fața unui mormânt, turistul a studiat pozele, a comentat ce a făcut și ce nu a făcut bine angajatul și pe urmă a plecat fără să-i dea nimic. Omul săracul a rămas mască a tot încercat să meragă după turist dar nici o șansă

Nu am ajuns la nivelul acesta de înțelepciune. Eu nu știam cum să fug de „săracii oameni” care m-au agasat continuu cât am stat pe acolo. Nu m-am gândit să plătesc cu aceeași monedă .

AZEAUTOR REVIEW
[17.03.24 16:55:34]
»

@adso: Mulțumesc pentru vizită, vot și ecou. Și eu ți-am citit articolele tale cu mare interes. Ai investit ceva pentru această excursie pentru că îți place să vizitezi și s-o faci meticulos.

Personal m-am mulțumit cu excursia standard așa cum este, m-am mulțumit și cu mormintele văzute și în principiu tot.

Am descris excursia mea exact așa cum era cu bune și cu mai puțin bune.Pentru mine sînt amintiri plăcute de acolo.

adso
[17.03.24 17:17:08]
»

@AZE: Să știți că nu am investit așa de mult. Dacă scad ceea ce am plătit aiurea, din neatenție sau din prostie, după ce am tras linia, vine așa: pentru două persoane, 9 zile, transport, cazare, masă, obiective turistice, viză, asigurare completă de călătorie, cheltuieli curente, suveniruri, bacșișuri - am cheltuit, cu totul, 2500 de euro.

Dacă ținem seama de faptul că am văzut tot ce doream să vedem, nu e deloc exagerat. Excursiile de tipul „Hai cu XYZ în Egipt pentru o săptămână” vin cu ofertă de preț la banii ăștia de persoană, nu de cuplu.

AZEAUTOR REVIEW
[17.03.24 17:42:52]
»

@adso: Având în vedere câte ai văzut (și mai ai de povestit 😀) prețul a fost OK

nicole33
[18.03.24 23:53:33]
»

@AZE:

Interesantă şi această a doua parte a excursiei.

În vizita noastră erau incluse vizita a 5 morminte eu am vizitat 11, din fericire am avut timp liber la dispoziție. Biletul meu avea multe găuri de la capsator la ieșire

Constat că lucrurile s-au schimbat puţin de la vizita mea în Valea Regilor din septembrie 2018. Pe atunci biletul de intrare standard îţi dădea dreptul să vizitezi doar TREI morminte, desigur fără cele care se plăteau extra şi nu puţin. După ce acumulai trei găuri pe bilet nu mai intrai nicăieri.

Mie mi-au fost suficiente cele văzute. În 11 morminte nu aş fi intrat nici plătită , pentru că deja obosisem să tot urc pantele pentru a ieşi din morminte şi nici nu respiram bine în atmosfera caldă şi umedă din interior.

Cea mai importantă schimbare am sesizat-o în "politica" privind fotografiatul în interiorul mormintelor. Văd că tu ai făcut poze "într-o veselie" în toate mormintele vizitate.

Când am fost eu acolo, fotografiatul era interzis, chipurile, în toată valea, dar ei erau "vigilenţi" doar în interior şi "închideau ochii" doar plătiţi.

După ce plătisem ca fraiera taxa foto la muzeul din Cairo şi nu am putut face decât multe fotografii mişcate , fiind împinsă din toate părţile de grămada de turişti, sau cu multe figuri necunoscute şi nedorite, în afară de exponatele care mă interesau, şi ulterior am folosit doar telefonul, la fel ca marea majoritate a celorlaţi turişti, care însă NU plătiseră nimic în plus, aici am refuzat să mai plătesc taxa şi cred că am greşit pentru că m-am umplut de nervi cu milogii ăia, unul devenind chiar agresiv, ameninţându-mă cu poliţia, cu confiscarea telefonului şi încercând să mă intimideze. Nicio şansă! A ieşit un circ total, cu multe "urări de sănătate" din partea mea cel puţin, însă a reuşit, din păcate, să-mi strice toată bucuria excursiei.

Din acest motiv, mi se pare extraordinar să vizitezi liniştit ce doreşti, fără să te streseze încontinuu asemenea dubioşi.

nicole33
[19.03.24 00:16:56]
»

@AZE:

Mai exact am mai avut 6 vizite, Coloșii lui Memnon, un atelier de alabastru, Templul faraonei Hatsepsut, Valea Regilor, plimbare pe Nil cu barca cu motor și vizită pe Banana Island.

Şi excursia mea la Luxor a cuprins toate obiectivele importante de mai sus, mai puţin opţionala Banana Island, la acea vreme o găselniţă a agenţiilor locale pentru a mai ciupi nişte bani, între timp intrând în mai toate ofertele, având în schimb inclusă şi o vizită la o fabrică de papirusuri, pe lângă cea de la fabrica de alabastru. Măcar acolo ne-a fost prezentat procesul de fabricare a papirusului; interesant. De cumpărat oricum nu intenţionam la preţurile alea astronomice .

Banana Island este interesantă mai mult pentru cei cu copii, dar şi dacă nu mergi cu grupul este aiurea să rămâi singur în autocar. Plantaţii de bananieri văzusem anterior în La Gomera în Canare, crocodili la fel văzusem în Torremolinos, iar maimuţe văzusem peste tot. Ar fi fost mult mai interesantă pentru mine vizitarea şi a Văii Reginelor, aşa cum a făcut ADSO, ce-i drept pe cont propriu.

nicole33
[19.03.24 00:33:28]
»

@adso:

Să știți că nu am investit așa de mult. Dacă scad ceea ce am plătit aiurea, din neatenție sau din prostie, după ce am tras linia, vine așa: pentru două persoane, 9 zile, transport, cazare, masă, obiective turistice, viză, asigurare completă de călătorie, cheltuieli curente, suveniruri, bacșișuri - am cheltuit, cu totul, 2500 de euro.

Eu zic că nu a fost mult, dar nici puţin. Sigur prin agenţie ieşeai mai scump.

Cel mai important mi se pare faptul că ai avut deplina libertate de a-ţi face singur programul şi de a alege doar obiectivele care te interesează pe tine, nu toate, atât cât s-a putut.

Citind ecoul tău am făcut o comparaţie cu costurile primei mele vacanţe în Egipt, când tot cu 2500 euro am beneficiat 14 nopţi de cazare cu all inclusive la un hotel de cinci stele mediu, nu lux, însă cu un recif propriu de o frumuseţe incredibilă, de avion cursă charter cu care am zburat doar trei ore în medie până în Hurghada, cu bagaje şi catering incluse, transfer la hotel, precum şi de cele două excursii la Cairo şi Luxor, ce-i drept în varianta standard. Restul excursiilor achiziţionate, bacşişuri, asigurări, suveniruri au fost alţi bani. Aşa am gândit noi atunci şi aşa am reuşit să îmbinăm relaxarea cu istoria şi combinaţia a fost optimă pentru noi.

AZEAUTOR REVIEW
[19.03.24 07:47:37]
»

@nicole33: Bună dimineața

Mulțumesc pentru vizită, vot și ecoul consistent cu care m-ai obișnuit.

Pentru mine excursia a fost reușită, chiar dacă m-am făcut de minune un pic datorită lipsei banilor. Dar cu haz la necaz s-a rezolvat cumva problema 😀doar ai citit în articol.

Cât despre Valea Regilor și condițiile de vizitare și asta ca să nu inducă în eroare pe alții: OFICIAL și acum se vizitează 3 morminte din cele aproximativ un sfert deschise deodată. OFICIAL a spus și ghidul în autocar la grupul nostru mic de români iar după aceea adăugat că vedem la fața locului ca treiul să se transforme în patru sau în cinci 😀. Așa a și fost, iar în înghesuiala generală de acolo (ghidul nu a mai intrat în nici un mormânt) m-am despărțit de restul grupului, deoarece nu am avut nevoie de prea mult timp acolo jos,mă strecuram efectiv prin turiști) afară am dat de ghid și l-am întrebat doar de ora limită de întâlnire la autocar, după care valea Regilor a fost a mea. Cum am reușit să intru în mai multe decît mi-am propus? Habar nu am, poate din neștiință (că dacă știam că atât am voie nu făceam și nu alergam să văd cât mai multe,mai ales că în februarie este deja destul de cald), poate din motive de angajați neatenți la capsare bilet, am mai intrat și fără capsare, nu mai știu, era o alergătură ca să ajung înapoi la ora respectivă.

Cât despre fotografii nu am avut nici un stres de la nimeni dar am făcut DOAR cu telefonul. În multe locuri din Egipt se deosebește aparatul foto de telefon, plătești 20$ (în acvariul Hurghada de ex)dacă flosșeti un aparat profesional dar pentru telefon nimic. La momentul actual aparatul meu DSRL Nikon D3100 antic(din 2011) face poze muult mai inferioare calitativ decât un telefon iphone xr vechi ce am dar mai bune decât cu aparatul.Egiptenii când văd un aparat dsrl se gândesc instantaneu că este aparat profesional.De foarte multe ori telefonul face poze mai bune 😀Nu folosești blitzul care nu afectează cu nimic exponatele dar poate îi deranjează pe ceilalți. Blityul este interzis în mai toate cazurile dar repet la telefoane performante nu prea este necesar.Probabil și aici în valea Regilor există o taxă foto dar nu am mai văzut/citit/nu am fost atent la ce scrie despre foto. Angajații nu ziceau nimic abia făceau față la mulțimea de turiști. Așa am făcut acolo până spre 4-500 poze din care am atașat câteva și la articol.

O zi faină!!!

msnd
[19.03.24 13:07:36]
»

Felicitări pentru excursie și seria de articole rezultate!

Totodată, mulțumesc pentru aducerile aminte!

Ecoul anterior mi-a lămurit misterul celor 11 morminte vizitate în Valea Regilor, în timp ce eu, în ambele excursii, nu am avut dreptul decât la câte 3 morminte. Este drept că, de fiecare dată, au fost altele.

Mormântul lui Tutankamon, după vizita celorlalte, putea fi o mică deziluzie. Este mult mai mic, numai 2 încăperi nu foarte mari, mai mult cu alură de muzeu. În a doua cameră nici nu se putea intra, se privea numai din ușă. Iar mumia expusă, cu greu îmi vine să cred că era chiar a lui Tutankamon. Amplasată în prima cameră, era protejată doar de un geam de sticlă, în timp ce înțelesesem cândva că este în pericol să se degradeze.

Hatsepsut nu a fost singura femeie faraon din istorie. Noi le știm doar pe ea și pe Cleopatra, care și ea, a fost abia a VII-a. Dar, se pare că în total au fost 21 (en.wikipedia.org/wiki/Cat ... Female_pharaohs). Iar Wikipedia spune că „este posibil ca lista să nu fie actualizată” .

O zi excelentă!

AZEAUTOR REVIEW
[19.03.24 14:32:05]
»

@msnd: Bună ziua, mulțumesc pentru vizită, ecou și vot.Și pentru precizări privind faraoana Hatsepsut.

Ați avut și Dvs amintiri frumoase de acolo.

Partea cu mormintele: cele incluse oficial trei care s-au transformat în cinci 😀 a fost noroc, probabil ghidul mai practică acest lucru și altă dată și în final poate îi iasă mai mult bacșiș. Partea cu restul unde m-am mai băgat pentru că nu știam care, câte sînt permise era noroc din neștiință 😀. Mie nu îmi place să fac lucruri nepermise, îmi ajungea și ce am mai văzut. Așa am văzut mai multe 😀Dar am și obosit după aia, am și dormit până acasă.

În fine lumea nu ar trebui să se ia după mine s-ar putea să existe surpriza să se iasă scandal, circ, amendă în cel mai bun caz o suprataxă. Vorba aia din reclamă: nu faceți asta acasă😀

adso
[19.03.24 14:54:36]
»

@nicole33: Aveți dreptate, adică:

1. În mod absolut sunt o grămadă de bani, dar numai intrările la obiective au fost 500 de euro, o cincime din sumă. Nu am luat nici cele mai ieftine cazări, ba chiar în Luxor am făcut o mică aroganță. Avioane, tren de noapte, mașini cu șofer închiriate câte o zi etc. Una peste alta, a fost în regulă.

2. Cel mai mult asta am apreciat și noi: libertatea de a ne face singuri programul. Deși un ghid cu experiență ne-ar fi ajutat să evităm unele țepe, cred că pe total am fi avut mai curând de pierdut. De ce spun asta? Pentru că eu sunt interesat, peste tot pe unde ajung, de modul în care trăiesc oamenii ăia acolo, în mediul lor firesc. Chiar dacă nu îmi place ce văd, aș resimți ca o pierdere să stau doar într-o colivie aurită, fără a interacționa cu localnicii. Pentru mine, asta e o parte importantă a oricărei excursii.

3. Avem, fiecare dintre cei care scriem pe aici, gusturi diferite. Dar ăsta e farmecul unei asemenea comunități: aflăm despre experiențele celorlalți, în ideea că, la un moment dat, vom accepta respectivele provocări și noi, la rândul nostru. Nu am încercat până acum, dar cu siguranță voi ajunge cândva la AI, sau într-o croazieră sau mai șiu eu pe unde. Pentru că m-ați făcut curios dvs sau alți colegi.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
msnd
Alte impresii din această RUBRICĂExcursie Luxor:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.075931787490845 sec
    ecranul dvs: 1 x 1