GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Un concediu ok, raport calitate preț ok
Ținând cont ca postările anterioare m-au anunțat sa îmi fac o idee despre ce m-a așteaptă la destinație, m- am hotărât sa scriu si eu câteva impresii din concediul petrecut acolo.
Am plecat cu așteptări foarte mici, gândindu ca la cei 320 € dați pentru 2 personale la all inclusive nu pot găsi lux, dar merita încercat.
După un drum cu autocarul, am ajuns acolo in jurul orei 11, deșii cazarea se făcea începând cu ora 12, recepționerul ne-a înmânat cheile camerei urmând sa ne întoarcem după ora 12.30 pentru brățările de all inclusiv.
Camera a fost la etajul 4, cu o vedere superba asupra portului si marii (asta fără nici-un tips pus in cutia milei , care de altfel ereau puse strategic peste tot).
La capitolul curățenie se mai putea lucra un pic, deșii prosoapele se schimbau zilnic si se matura, praful si oglinzile nu au fost șterse niciodată (nici macar inainte de a ne da camera ????)
Hotelul nu este așa departe de plaja, iar panta despre care se tot vorbește sa dovedit folositoare (iti făcea pofta de următoarea masa).
Mâncarea a fost ok... in primele zile, deja după a 5 zi am început sa ne săturăm de aceleași feluri de mâncare rotite intr-un alt fel. In mare parte la 1 din cele 3 mese pe zi aveai carne (peste, pui sau chiftele).
Una peste alta pentru noi a fost un concediu ok, dar nu ne-am mai întoarce in kusadasy, poate la anul in Bodrum ????
Trimis de maryus1981 in 07.10.15 14:12:54
- A fost prima sa vizită/vacanță în TURCIA
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (maryus1981); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 37.86996671 N, 27.26857066 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@maryus1981: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare
===
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar ilustra perfect textul, fiind mai mult decât binevenite. Sunt întotdeauna căutate şi apreciate de cititorii interesaţi în această destinaţie...
Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew.php?id=1788
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2015 O vacanță parțial distrusă — scris în 09.01.18 de LilianaBut din BUCURESTI - nu recomandă
- Jul.2015 Hotel Esat - un concediu de vis! — scris în 27.07.15 de Tonya86 din PIPERA (VOLUNTARI) [IF] - RECOMANDĂ
- Sep.2014 Sus pe deal, trezita de un gascan — scris în 01.11.14 de krisstinna din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2014 A fost bine — scris în 16.09.14 de adrianbogdan din CHITILA [IF] - RECOMANDĂ
- Sep.2014 Frumoasa zona — scris în 16.09.14 de ana.pascal* din BOTOSANI - RECOMANDĂ
- Jun.2013 Hotel Esat- alegerea perfecta pentru noi — scris în 05.01.14 de cristina-11 din TARGOVISTE - RECOMANDĂ
- Jun.2013 ESAT - Recomandat ptr. cei care inainte s-au cazat numai la cort — scris în 02.07.13 de nickol din CONSTANTA - nu recomandă