ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.12.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 19.04.13
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
AUG-2019
DURATA: 3 nopți
prieteni
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
PLAJA şi MAREA:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
88.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 15 MIN

Am fost la Algara Beach și sper ca noua titulatură să aibă effectul scontat

TIPĂREȘTE

Înainte să scriu acest articol mi-am mai aruncat un ochi pe saiturile de specialitate să vedem ce s-a mai scris despre acest hotel, pentru că știam că a fost foarte controversat și după ce m-am întors de acolo, eu nu l-am mai urmărit deloc. Și am remarcat că hotelul și-a adăugat în denumire Effect, devenind Effect Algara Beach Hotel, ceea ce ar trebui să actualizăm și pe saitul nostru.

Am spus de multe ori pe aici că, gașca noastră are o întâlnire anuală pe la sfârșitul sezonului estival, în Bulgaria. Mai spun o dată că este pentru socializare și ca să ne povestim ce a făcut fiecare peste vară, că nu este concediul principal pentru nimeni și de aceea poate că suntem mai indulgenți în aprecierile noastre. În general suntem între 30-40 și 60 de persoane, iar anul acesta am fost 45.

Ne-am străduit să alegem în fiecare an un hotel de medie, accesibil pentru toată lumea și am fost norocoși să nimerim în câțiva ani hoteluri abia deschise, noi sau abia renovate, unde a fost foarte bine. Am comparat și am fost conștienți de-a lungul anilor de plusurile unora sau de minusurile altora, am corelat întotdeauna cât am dat cu cât am primit și de fiecare dată când am tras linie, toată lumea a fost mulțumită. Nu avem în tolbă întâlniri ratate.

Am fost bucuroși și anul acesta când ne-a căzut sub ochi oferta pentru vara 2019 a hotelului Algara Beach din Kranevo, hotel care urma să se deschidă în mai 2019. Am mizat de fiecare dată când am nimerit la un hotel nou sau renovat complet pe faptul că or fi multe minusuri legate de nerespectarea termenelor de finalizare a tuturor lucrărilor, dar or fi și multe plusuri, așa cum se întâmplă în general la începuturile de drum.

Prin urmare, nu ne-am gândit prea mult și am rezervat la Algara Beach Hotel încă din ianuarie, cu banii jos, dar la un preț bun. 495 EUR dubla standard și dubla side sea și 515 EUR dubla royal pentru 5 nopți, all inclusive. Diferența de la royal consta într-un minibar gratuit, alimentat zilnic. Am plătit, ne-am liniștit și am așteptat cuminți să apară primele impresii.

Norocul a făcut ca una din colegele de serviciu să aibă o rezervare acolo chiar în week-end-ul de inaugurare, undeva, prin luna mai. Chiar dacă se mai lucra pe la exterior ea a venit extraordinar de încântată și pe tot parcursul week-end-ului mi-a trimis poze de acolo, mi-a plăcut ce vedeam și așteptam cu interes și alte impresii.

N-a trecut mult până au început să apară și cel puțin pe saitul nostru impresiile au fost aproape numai la extreme, ori dezastru, ori superb, de medie, nu prea. Cu unii colegi m-am băgat și eu în seamă, dar la un moment dat am abandonat, pentru că pur și simplu m-am încurcat și nu mai știam ce să înțeleg. De ex, un coleg a dat nota 5 hotelului, titlul era “Dezamăgire totală”, a ales hotelul doar pentru că niște rude au vrut acolo, dar el nu suportă Bulgaria, iar în interiorul articolului spunea ceva de genul: “Camerele renovate și mobilate modern, vederea la mare: SUPERBĂ, efectiv “plutești” deasupra mării. Băile moderne, … ”. Ce să mai înțelegem noi din astfel de păreri?

Pe saitul nostru hotelul are o notă destul de mica, 7,58 și un grad de recomandare de 50%, rezultate din 8 review-uri. Pe tripadvisor are nota 4 din 5 și 26 de comentarii, iar pe booking are nota 8,8 din 335 de comentarii. Cam dezechilibrată situația. Și cu toate că ziceam să las Algara ca să scriu de altele, că tot sunt în urmă, parcă nu-mi vine.

În fine… să vă spun cum am găsit hotelul și eu (noi, că suntem mulți și vorbesc aproape în numele tuturor, părerile au fost aproape unanime).

Hotelul este situat în Kranevo (unde noi mai fusesem în urmă cu 2 ani la Sunny Castlle), chiar pe malul mării și ocupă un domeniu destul de mare, aproape 8,5 ha. Kranevo este un sătuc neatrăgător, deloc pus în valoare ca și stațiune, dar dacă faci abstracție și vrei doar să-ți petreci o vacanță liniștită pe malul mării, cred că sunt câteva hoteluri pe plajă în care poți să faci asta. Noi am fost mulțumiți la cele 2 hoteluri la care am fost în Kranevo: Sunny Castlle și Algara. După ce grădina celui din urmă va fi pusă la punct și vor fi învățat ce trebuie din greșelile începutului, Algara ar putea fi o opțiune foarte bună pentru o vacanță de medie.

Adevărul este că prima impresie nu a fost prea bună. Trecând prin Kranevo, cum spuneam, un sătuc deprimant și urmărind indicatoarele de hotel, am ajuns până în dreptul unei porți, unde era un paznic, care urma să ne deschidă după ce se asigura că suntem clienții hotelului. Dar accesul era cam deplorabil. Un gard de sârmă înconjoară tot domeniul, o poartă de acces, vai de mama ei, un paznic care stă într-o gheretă făcută pe spongi și ea, nimic nu era demn de un hotel de 4*. Eu cred totuși că accesul nu era finalizat la data aceea pentru că era un contrast prea mare cu ceea ce am găsit mai departe, așa că nu le dau totuși bilă neagră pentru asta.

Parcarea (gratuită) începe chiar de acolo, de la poartă, dar se întinde mult prin curte, nu cred că există posibilitatea să nu găsești loc. Nu este amenajată peste tot, dar revin la ce spuneam, cred că la momentul acela mai multe nu erau finalizate.

Effect Algara Beach dispune de 155 de camere, un restaurant principal din care se iese afară pe terase, pe mai multe laturi, un restaurant mai mic, cu tematică tradițională, în care au loc seri bulgărești, un lobby bar și snack bar pe plajă, unde seara poți face rezervări pentru o cină mediteraneană, este vorba de bar/restaurantul Miragep, animație, pentru copii în special, mai multe terenuri unde se pot practica diverse sporturi, piscine, parcare gratuită.

Am citit înainte de plecare de câteva cazuri de debandadă la check-in în sensul că a fost alocată o cameră și a doua zi oamenii au fost mutați. Din păcate ni s-a întâmplat și nouă. Cred că încă aveau o debandadă din acest punct de vedere, nu alocau camerele corespunzător rezervărilor și cred că erau depășiți de situație din acest punct de vedere. Din 22 de camere, câte am avut noi de data asta, 2 familii au fost mutate și în cazul nostru.

Noi nu am ajuns nici în această vacanță o dată cu gașca, ci undeva spre seară, târziu. Atâta cât să prindem câte ceva de la cină. Am avut parte de un check-in rapid la ora aceea, ne-am primit camera royal și am încercat să ne dezmeticim oarecum în legătură cu cazarea pentru că domeniul este întins și în afară de corpul cu recepția, în care ne aflam, mai sunt și altele și trebuia să îl identificăm pe al nostru. Oricum nu am fost lăsați să descoperim asta singuri, ci am fost însoțiți până la corpul de clădire și camera noastră de un bellboy.

Sunt 2 corpuri principale, cel cu recepția și unul în apropiere, un pic mai spre mare, de fapt chiar pe malul mării. În cele două corpuri, ambele cu 3 etaje, ultimul mansardat sunt cele mai multe camere.

Prin grădina imensă mai sunt alte spații de cazare. Mai este un corp care are în partea principală 2 etaje, dar se prelungește (în partea stângă, cum te uiți la el) doar cu un etaj și aici erau dublele royal, inclusiv a noastră. Mai erau și alte căsuțe prin grădină, mai mici, eu una n-am ajuns să îi dau roată grădinii, măcar o dată.

Grupul nostru a fost împrăștiat în toate cele 3 corpuri, cu camere mai multe, iar cele mai frumoase camere nu sunt nici pe departe cele royal, ci cele din corpul care se află pe malul mării. Am văzut o cameră superbă acolo. Mult mai mare ca royalul nostru, cu ieșire pe balcon, la câțiva metri de mare.

Eu am avut o cameră dublă royal. Nu atât de mare cum mă așteptam dar a fost ok. Spuneam că diferența dintre acest tip de cameră și cele standard o face minibarul, alimentat zilnic, dar ca și aspect cele din corpul de pe plajă sunt mai mari și mai frumoase. Nici a mea nu mi-a displăcut, a fost curată, cu un pat bun, o anexă în care era un birou, iar pe el am găsit un expresor cu pastille pentru cafea și o cană electrică pentru ceai, inclusiv ceai, zahăr, lapte… Nu ne-am folosit de această facilitate, cum nu prea ne-a ajutat nici barul alimentat zilnic cu 2 doze de coca-cola (nu ne-au interesat pentru că noi nu bem), 2 doze de bere (din astea a mai băut soțul dar nu putea să țină pasul pentru că atunci când ajungeam în cameră eram mâncați, băuți…) și 2 sticle de apă mici, care ne-au fost cele mai folositoare. In cameră n-a lipsit un suport pentru bagaje, dulap suficient pentru lucruri, cuier, seif și un televizor, despre care unii s-au plans că nu merge și din câte am mai citit și asta a fost o problemă. Ce nu mi-a plăcut a fost intrarea bruscă în cameră, fără un hol, cât de mic.

Baia a fost modernă, cu cabină de duș cu perete din sticlă, destul de mare, consumabile bune, prosoape immaculate, fără reproș la baie.

La dubla royal balconul din lemn se întinde pe toată lungimea camerei. Acolo am găsit o măsuță și două scaune, priveliștea a fost frumoasă, dar în grădina cu pomi și flori, ceea ce n-a fost rău deloc. Mi-ar fi plăcut să mă relaxez în acest balcon liniștit, dar nici de data asta nu mi-a ieșit.

Prin grădina frumoasă este un teatru de vară, în aer liber, care la data sejurului nostru a stat pustiu, nu s-a întâmplat nimic acolo. Puțin mai departe mai era unul, mai modernist, acoperit, unde seara aveau loc activități pentru copii, dar după programul lor ne-am distrat și noi în 2 seri.

Echipa de animație ne-a văzut dornici de dans, ne-am urcat pe scenă, împreună cu copiii și am avut parte de discotecă cu melodii tematice, foarte cunoscute. Animatorii dansau împreună cu noi și ne învățau coregrafii, a fost foarte haios. În prima parte a zilei copiii mai aveau tot felul de activități, pe iarbă, lângă acest teatru. De asemenea, adulții participam, tot pe iarbă, la gimnastica de înviorare de la ora 10 sau alte activități sportive desfășurate pe parcursul zilei. Echipa de animatori n-a fost cea mai tare din câte am văzut, dar se străduiau și ei.

Despre mâncare eu zic numai de bine. Noi am mâncat la restaurantul principal tot timpul. Alături de salatele cu maioneze, mâncărurile prea gătite, amestecuri și alte alea, de care se mai plânge lumea și din care nici eu nu aleg vreodată, erau foarte multe feluri din care puteai să-ți alegi. Grătare la fiecare masă, salate și verdețuri multe, pește, paste, două supe, brânzeturi, fructe de mare, miel… nouă ni s-a părut un bufet bun, de unde era imposibil să pleci nemâncat. Din grupul nostru absolut toată lumea a fost mulțumită de mâncare/băutură. Eu am o problemă doar cu dulciurile de la bulgari. Cu toate că mănânc dulciuri la greu, prăjiturile de la all inclusive-urile lor nu prea mă inspiră.

Băutura a fost specifică prețului pe care l-am plătit. Băuturi locale, unele mai bune, unele mai puțin bune, dar știm asta dintotdeauna. Însă băutorii din gașca noastră nu mai dau greș și nu le mai trebuie alte experiențe. Aproape fără excepție ei consumă gin mai diluat, de vară, care întotdeauna a fost pe placul lor la bulgari și bere, care și la Algara le-a plăcut. Cei cu brățări de royal au avut dreptul și la alte băuturi mai bune, dar până la urmă n-au profitat pentru că au făcut front comun cu ceilalți și s-a băut gin și bere. Eu personal, în afară de apă am băut o singură dată un cidru și mi-a fost clar, a nu știu câta oară, că dau bani degeaba pe all incusive-ul ăsta.

Am vrut să facem o rezervare la restaurantul tradițional bulgăresc dar când am văzut că nu se întâmplă nimic acolo, ci doar mănânci mâncare bulgărească nu ne-a mai tentat. Noi speram că avem parte și de un program, dar nu a fost cazul. După ce am plecat noi acasă gașca a avut o rezervare și la restaurantul de pe plajă, Mirage, pentru o experiență mediteraneană, dar nu au fost mulțumiți. În primul rând că a fost impus meniul și au avut de ales doar din câte 2 feluri, cu toate că meniul era mult mai generos. Explicația pe care au primit-o a fost că era vorba despre grup și lor le era mai greu să gestioneze situația. Dar dacă în loc de 40 de persoane din același grup, veneau 40 de persoane diferite, 2 câte 2 și comandau a la carte, fiecare ce dorea, cum ar fi fost? N-am înțeles logica lor.

Barul restaurant Mirage este barul de pe plajă. În fiecare zi acolo se serveau gustările de la ora 10 și 17 (bogate), înghețata și băuturile. Și se auzea o muzică în surdină permanent. Am sperat că o să cădem la pace cu ei și în seara rezervată nouă, pentru că tot am ocupat tot restaurantul, o să-i convingem să ne dea muzica mai tare și să ne permită să dansăm, dar n-a fost chip. Nu numai că nu aveam după ce să dansăm, dar nici de muzica aia în surdină pe care o auzeam ziua nu au mai avut parte. Asta chiar este o bilă neagră. Am stat la hoteluri care s-au pliat imediat după noi și toată lumea a fost mulțumită. Și noi pentru că ne-am simțit bine și hotelul pentru că antrenam și alți turiști și am creat o atmosferă bună, respectând întotdeauna ora până la care ni s-a permis și condițiile impuse. Aici, la Algara, din păcate, oamenii nu au fost deschiși la nimic.

Hotelul are o plajă privată, suficient de întinsă, cu șezlonguri gratuite, dar de la plaja asta au plecat tot felul de scandaluri. În zona restaurantului și a barului Mirage de pe plajă erau niște șezlonguri mai prețioase, iar undeva mai în stânga, cum te uiți dinspre mare spre hotel, era o plajă mai îngustă unde erau niște șezlonguri obișnuite, acelea albe de plastic.

Scandalul a început undeva în iunie când a fost imposibilă gestionarea plajei, iar managementul a luat o hotarâre care a fost destul de controversată. Hotelul este administrat de un neamț, am înțeles și printre primii clienți au fost foarte mulți nemți. La ora la care veneau ei pe plajă nu mai găseau nici un șezlong liber, pentru că erau ocupate cu prosoape, chiar înainte să se lumineze de ziuă. Toate vocile spuneau că aceștia sunt români, care nu numai că le ocupau, dar șezlongurile stăteau ore întregi ocupate doar de prosoape, nu și de oameni. Turiștii s-au scandalizat, iar managementul a hotărât să îi diferențieze pe cei care au plătit mai mult de cei care au plătit mai puțin, prin culoarea brățărilor de all inclusive. Și cei care au plătit mai mult să aibă acces la plaja cu șezlonguri mai prețioase iar ceilalți la cele de plastic. De aici a apărut un întreg scandal, dar mie mi s-a părut întemeiată decizia managementului. În fine, când am ajuns noi lucrurile se mai așezaseră, intervenise și regula că orice prosop care stă pe șezlong mai mult de o oră va fi ridicat și pus pe gărduleț, așa că lucrurile erau mai clare și fiind sfârșit de sezon a fost mai liber, pentru că nici noi nu aveam toți brățări pentru plaja aceea dar am reușit să stăm împreună în toate zilele acolo, pentru că erau șezlonguri suficiente.

Piscinele sunt foarte mici și de aici, de asemenea, au apărut multe comentarii negative. Acuma, gusturile nu se discută dar, eu una, dacă aleg o vacanță la malul mării, o aleg exclusiv pentru mare. Dacă aleg un hotel în planurile 2-3-4 mă uit bine și la piscină. Dar niciodată nu am făcut baie într-o piscină dacă am ales hotel pe malul mării. Mai mult decât atât, sunt toate informațiile la dispoziție, nu trebuie să plătești o vacanță și să mergi până acolo ca să constați că piscina are doar 10 m lungime și să îți ratezi vacanța din cauza asta. Dacă piscina este o condiție de bază pentru reușita vacanței tale, ai la îndemână toate informațiile astfel încât să alegi în consecință. În fine…. cred că oamenii și-o mai fac și cu mâna lor, dar mie îmi pare rău că se întorc și îi derutează și pe alții.

Am avut WiFi dar nu îmi mai amintesc deloc dacă a mers bine chiar peste tot, domeniul fiind destul de mare. Iar eu nu folosesc telefonul prea mult în vacanțe.

Renovarea a fost terminată, în ceea ce privește clădirile, dar zona exterioară mai avea nevoie, la data aceea, de finisări. Când am fost noi nu s-a lucrat la absolut nimic, așa cum am mai citit că s-a întâmplat pe parcursul verii dar, clar mai sunt lucruri de făcut la exterior.

Concluzia noastră despre acest hotel a fost una ok. Ne-a plăcut și cazarea și mâncarea/băutura. La capitolul animație mai au de lucru. Sper să găsească persoanele potrivite care să știe să profite de spațiul generos pe care îl au și să răsune de activități de care turiștii să fie încântați. Mai au de lucru și în ceea ce privește personalul care era cam crispat, poate tot din cauza începutului. Ar trebui să facă un schimb de experiență cu personalul de la Royal &Spa din Kavarna, unde am văzut cei mai frumoși și mai zâmbăreți tineri, dar cine știe dacă și ei or fi rămas la fel ca atunci când i-am cunoscut noi.

Nu am taxat hotelul pentru lucrurile specifice începutului care nu le-a ieșit în sezonul ăsta, nu așa grave din punctul meu de vedere. De ex că nu au funcționat televizoarele în toate camerele, sau mă rog, că aveau un sistem ciudat de a-l porni. Este clar că nu au reușit să termine amenajările exterioare, ceea ce i-a nemulțumit foarte mult pe unii turiști, oarecum pe bună dreptate. Nu ne interesează pe noi, turiștii, cu ce probleme de început se confruntă un hotel. Noi am plătit și trebuie să primim, dar, trebuie să recunosc că așa sunt eu, mai împăciuitoare referitor la lucrurile care mi se par mărunte într-o vacanță (și nu numai) și la fel sunt și ceilalți alături de care merg.

Mie, începutul mi s-a părut foarte bun și dacă finalizează grădina aceea cum trebuie, cred că or să aibă niște spații superbe acolo. Eu chiar sunt curioasă despre cum și-au învățat lecția și dacă remediază toate neajunsurile de început și chiar mi-am propus un week-end la sfârșitul sezonului viitor, tocmai ca să văd ce a devenit acest hotel. Sper să-i găsesc un locușor.

Nici întâlnirea găștii noastre de la sfârșitul sezonului, care are loc în fiecare an în Bulgărica, nu a fost pentru noi mai prejos decât vacanța din Italia. Din cele 5 nopți pe care le rezervasem am reușit să stăm 3. Am plecat și de aici cu 2 nopți mai devreme, dar, din fericire, nu am pierdut bani, aici chiar deloc. Agenția cu care am plecat ne-a returnat până la ultimul EUR cval celor 2 nopți, astfel că din cei 515 EUR pe care îî dădusem pe o dublă royal ne-au fost returnați 205 EUR.

Socializare-socializare, întâlnire-întâlnire… dar mie mi s-a cam luat de Bulgărica asta. Avem o grămadă de ani de când ne întâlnim la ei de dragul întâlnirii, dar anul ăsta am spus stop. Sunt prea multe zile de concediu pe care le pierdem doar pentru socializare și am propus ca de la anul să ne mutăm măcar 3-400 de km mai încolo, spre Grecia. Sper să ne iasă. Dar litoralul bulgăresc rămâne, în opinia mea, o alternativă bună pentru vacanță, mai ieftină decât altele, inclusiv decât litoralul nostru.


[fb]
---
Trimis de Aurici in 16.12.19 17:28:08
Validat / Publicat: 16.12.19 19:16:22
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 6459 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Aurici); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Effect Algara Beach - corpul principal, cel cu recepția.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 45200 PMA (din 48 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

2 ecouri scrise, până acum

webmaster26
[16.12.19 19:15:07]
»

@Aurici: Am incerat sa nimersc intrarea (auto) la hotel. Daca nu am nimerit-o, rog aruncă o privire peste următorul link amfostacolo.ro/src_google ... p.php?hid=25225.

  • - localizează unitatea de cazare în cauză pe acea hartă (mărește sau micșorează zoom-ul pentru o vizualizare cât mai confortabilă)
  • - fă click pe locul unde e amplasată
    • - dacă click simplu nu funcţionează: fă click-dreapta pe acel loc, apoi alege, din meniul ce va apărea, "Ce se află aici" ("What s here? ")
  • »» coordonatele GPS vor apărea într-o mică fereastră în partea de jos a paginii;
  • copiază coordonatele și scrie-ni-le te rog aici.
  • ===

    Am actualizat si denumirea, multumim!

    AuriciAUTOR REVIEW
    [16.12.19 21:01:41]
    »

    @webmaster26: Nu e simplu de nimerit intrarea la hotel, cred că a fost o improvizație pentru vara asta. Dar hotelul este mult mai spre dreapta decât cursorul, spre malul mării. Coordonatele care mi s-au afișat sunt: 43.33663490,28.06620480.

    Și în denumire mai avem un f. A devenit Effect Algara Beach.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Aurici
    Alte impresii din această RUBRICĂEffect Algara Beach Hotel:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.048955917358398 sec
    ecranul dvs: 1 x 1