Drum cu masina Zakynthos - Oradea (8 tari - 9 zile) - partea a doua

TIPĂREȘTE

Ne-am continuat drumul, am iesit din Florina si peste cateva minute eram intrati in Macedonia (grecii ii spun FYROM datorita divergentelor legate de teritoriu). In Macedonia, drumurile sunt bune, chiar daca nu am mers pe autostrada, destul de libere. Am trecut de Bitola si am ajuns in zona Ohrid, zona superb despre care am citit reviewuri foarte frumoase pe AFA. Aveam putine emotii pentru ca nu stiam la ce sa ne asteptam de la drumul pe care-l aveam in acea zi. Primisem asigurari telefonice de la o cunostiinta de origine albaneza ca daca circulam ziua nu e nici o problema. Din punct de vedere al securitatii noastre chiar nu am simtit vreo problema cat am circulat in Albania.

Dupa Struga ne-am oprit intr-o benzinarie sa alimentam, stiam ca in Macedonia este mai ieftina motorina si nu vroiam sa ne oprim mult in Albania.

Am trecut si in Albania. Drumul parea OK, ne-am mai linistit vazand ca desi cu serpentine era in stare buna. De cum am intrat, am inceput sa vedem pe o parte si alta a drumului cazemate, multe as putea spune. Unele erau chiar pe marginea soselei, treceam pe langa acoperisul lor. Pe ambele sensuri, aproape unul langa altul, cate un om cu un furtun, care fara sa faca economie la apa, efectiv iti iesea in fata si te chemau sa speli masina. Cate posibilitati de spalat masina am vazut acolo nu cred ca am mai vazut in nici o tara. La un moment dat, pentru ca am fost nevoiti sa franam, dar nu am dat curs invitatiei de a spala masina, ne-am trezit cu ea stropita din mers.

Incepusem sa ne intrebam daca nu era vreo lege la albanezi si riscam sa luam amenda pentru ca masina era destul de prafuita, dar mai tarziu am inteles de ce era o afacere buna spalatul de masini, mai ales dupa ce ai parcurs mai multi kilometri prin Albania.

Primul oras mai mare Elbasan. Pana acolo am trecut prin cateva localitati mai mici si asemanatoare zonelor rurale de la noi, in rest zona montana, nu exagerat de inalta. Masini straine destul de putine, mai ales cu numere de Italia (apoi am inteles ca sunt tot albanezi ce lucreaza in Italia), multe masini gen microbus (cam mult spus), vechi si lovite, care opreau din loc in loc, coborau 7-8 oameni, urcau altii, peste cativa kilometric opreau din nou…Am dedus ca sunt un fel de transportatori mai putin legali, nu aveau nici o inscriptie pe masina.

Deja ne-am mai linistit cu drumul prin Albania, am constatat ca seamana mult cu Romania imediat dupa 89, s-a mai spus de altfel acest lucru. GPS-ul ne gasea si ne pierdea periodic, indicatoare nu prea am intalnit, mai multe erau reclamele uriase la telefonie mobile, dar nu prea aveam cum sa ne ratacim.

Am ajuns in Elbasan. GPS-ul nu functiona, nu am vazut indicatoare, dar am reusit dupa mici poticneli sa iesim din oras in directia Tirana. Am inceput urcusul. Elbasan se vedea frumos in dreapta. Eram incantati ca tot urcam. Stiam ca avem de parcurs cam 60 de kilometri intr-o zona muntoasa, am calculat maxim 1 ora. La un moment dat incantarea a inceput sa dispara. Drumul urca in continuare dupa 20 de kilometri, se ingusta si devenea tot mai prost. Curbe una dupa cealalta, cam fara parapeti, soseaua avea “ valuri”, daca venea ceva mai mare din sens opus…ghinion. Nu prea aveai unde sa te refugiezi si unul trebuia sa dea inapoi. Erau multe “viaducte” unde nu incapea decat o masina si daca te intalneai (nu peste tot aveai vizibilitate sa nu intri) unul dadea inapoi. Treceam de pe o creasta pe alta pe acelasi drum ingust, in dreapta si in stanga…peisaj beton! Ne era sa nu intre careva in noi, localnicii cunoscand drumul ne taiau calea la curbe.

Speram ca macar urcusul sa se termine la un moment dat. In masina era liniste. Nici de foto nu ne mai ardea. Fiul meu cel mic s-a plictisit si a adormit. Norocul lui! Cel mare vazand ca GPS-ul nu merge, incerca sa mai destinda atmosfera si ne zicea ca si GPS-ul vazand unde suntem isi zice in sinea lui: Pe aici eu nu ma bag, ne vedem dupa granita.

In sfarsit am inceput sa coboram si parca restul drumului a trecut mai repede. Din loc in loc cate 2-3 case, in partea a doua a drumului au inceput sa apara si restaurantele in cate o parcare si chiar dupa ce am coborat erau si 2 hoteluri cu “pishine” (mai multe cuvinte se aseamana cu limba romana).

In sfarsit am scapat! Se apropia Tirana, nu putea fi mai rau. La un moment dat o autostrada in constructie. Prindem viteza, eram singuri pe drum. Un sens giratoriu, nici un indicator, logica ne spune sa o luam in fata, lasam Tirana in dreapta (ne gandim ca o fi centura). Drumul se termina brusc, trecem pe o singura banda pentru ambele sensuri pentru vreo 200 de metri, nu vine nimeni din fata, nimeni nu dirijeaza circulatia, intram. Vine un Mercedes vechi din sens opus, ne vede dar nu asteapta, vine in viteza. Nu am putut decat sa opresc. Nu era loc sa trag pe dreapta. Nu stiu de unde a aparut un tip cu o paleta, ii face semne tipului, incepe sa strige si il face sa dea inapoi. Drumul se termina, avem o singura varianta, o luam la dreapta si intram in Tirana.

Nici un indicator. Dupa 10 minute de invartit, logica nu functioneaza, nu vorbeste nimeni engleza, oprim si intrebam un taximetrist in italiana. Amabil, ne cere 8 Euro sa ne scoata din Tirana. Incepe o cursa prin Tirana dupa taximetrist care ne spusese ca daca ne opreste politia sa nu vorbim nimic sa-l lasam pe el. Multe sensuri giratorii, regula prioritatii celui care ajunge primul in intersectie. Dupa 15 minute eram iesiti din Tirana.

Eram deja in intarziere, receptia la hotelul care-l rezervasem in Dubrovnik in dimineata plecarii, pe internet scria ca este pana la 22.30. Nu puteam nici sa mergem mai repede, tot la 30 - 40 kilometri echipaje de politie. Mai aveam 30 kilometri pana la vama, incepusem sa recuperam cand…drum in lucru! Nu puteam merge cu mai mult de 20-30 kilometri la ora, uneori si mai putin desi masina chiar nu e joasa. Unele portiuni mai rau ca un drum forestier la noi.

In vama nici o masina pe sensul nostru. Vamesul tacticos ne-a verificat actele vreo 10 minute. Oricum nu avea ce face. Am intrat in sfarsit in Muntenegru si am facut prima oprire (in Albania am oprit o singura data la toaleta). Cateva minute si am pornit mai departe.

Peisajele superbe din Albania au compensat tot stresul prin care am trecut, poate nici nu am stiut la ce sa ne asteptam, dar acum privind in urma stiu ca Albania nu este un capitol incheiat pentru noi.

Muntenegru- din nou peisaje superbe, munti si mare, tunel, statiuni insirate pe malul marii, vaporase, mare albastra-verzui…

Mai avem 70 de kilometri. Ne incadram si cu timpul, ne apropiem de granita sa trecem in Croatia. La un moment dat coada in fata noastra. Se face coada si in spate. Vine politia, salvarea…clar accident. Trebuia sa trecem cu un fel de bac, mai aveam 1 kilometru pana la el. Chiar acolo era si accidentul. Bacul facea trecerea unui golfulet in 10 minute, de fapt scurtai cam 80-90 de kilometri. Am stat acolo o ora, nici de inaintat nu se putea, soseaua era blocata in intregime. Am sunat la hotel si am explicat situatia. Nu a fost nici o problema.

Ajungem in sfarsit in Croatia. Mai aveam 40 de kilometri. Drum in lucru! Am stat la semafor de 2 ori cate 20 de minute, viteza de 40 kilometri pe ora maxim. Am ajuns la hotel in Dubrovnik pe la 11,30 ora locala. Am hotarat sa ramanem o zi in Dubrovnik sa vizitam cat se poate, fara sa fortam, apoi urmatoarea oprire Lublijana.

Cred ca au fost cei mai “munciti” kilometri pe care i-am facut intr-o singura zi.

---

VIZUALIZĂRI: 4053 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI