ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.07.2020
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 05.01.10
STATUS: PREMIUM
LUNA
JUL-2020
TIMP CITIRE: 6 MIN

Drumul spre Pelion, o aventură adevărată

TIPĂREȘTE

Am așteptat vacanța asta fix de astă toamnă, de când am revenit din Thassos. În iunie mai făcusem un sejur în Halkidiki, la Sarti, dar bronzul de toamnă e cel mai bun. Ține până primăvara.

Prin iarnă, am făcut o rezervare în Agios Ioannis. Am ales un apartament privat (Kelly’s House) de 38 mp în care să încăpem patru persoane (doi adulți, un copil și un pekinez de 10 luni, pe numele lui Bubu), la 52 euro pe noapte.

Din cauza pandemiei, în mai, am zis că e mai prudent să decalez datele vacanței, de la 20-30 iunie, la 2-12 iulie. Mi-a ieșit mișcarea la același preț, deși în iulie prețurile sunt mult mai mari.

Am stat cu ochii pe știrile despre situația din Grecia, în speranța că situația nu se va deteriora și să fim nevoiți să rămânem acasă. Mai ales că banii fuseseră retrași din cont, iar dauna în bugetul familiei ar fi fost totală.

În sfârșit, am intrat pe ultima sută de metri. Tot cu ochii în televizor. Am completat online formularele PLF (Passenger Locator Form) cerute de autoritățile grecești cu trei zile înainte de plecare. Îmi făceam gânduri negre, ce s-ar întâmpla dacă nu primim formularele cu codurile QR... Dar le-am primit pe email după 50 de ore.

Vinieta bulgărească am luat-o tot online. A fost extrem de simplu, site-ul Bgtoll (web.bgtoll.bg/Evignette/V ... VehicleTypeID=1) este și în limba română. Ar fi trebuit să-mi vină confirmarea pe email sau să pot descărca de pe site dovada plății, dar din cauza unei erori de sistem (sistemul lor, nu al meu ????) nu a fost posibil.

Am plecat în seara zilei de 1 iulie, în jurul orei 23.30 din București. Am oprit la o benzinărie Petrom la Giurgiu, unde am făcut plinul. Inițial, am vrut să opresc la OMV-ul de la Byala, dar am renunțat.

Mă gândeam că la ora aia (am ajuns în vamă la 00.25) o să trecem fluierând. Nu a fost așa. Și alții au gândit la fel ca mine și așa se face că vama era plină ochi. Am trecut abia într-o oră și un sfert. A mers foarte greu, pentru că mulți nu-și completaseră declarațiile și au făcut-o acolo. Unii nici măcar nu știau că trebuie să completeze declarații. No coment!

Am mers blană până după Sofia. La vreo 40 de kilometri, am oprit în parcare la McDonald’s (Studena) unde am făcut o pauză de o oră. Pe autostradă mă luase o toropeală de nu mai vedeam în fața ochilor decât un pat cu lenjerie albă... Așa că am tras pe dreapta ca să ațipesc puțin. Bubu nu a vrut să doarmă decât la mine în brațe, cu capul pe volan. Ne-am chinuit așa vreo oră, până pe la 5 jumate. Am dat deșteptarea și am zis să intrăm la McDrive, că cică era nonstop. Era nonstop închis... ????

Am plecat mai departe, după ce am mâncat sandwich-urile de acasă. Am mai făcut o pauză în defileul Struma ca să bem o cafea la termos, după care ne-am continuat drumul. Se făcuse deja 9.00 și mă gândeam că la Kulata s-ar putea să prindem o coadă de vreun kilometru. Aiurea!

Coada era de fix 5.9 kilometri, după gps (am luat coordonatele din vamă, pentru acuratețe maximă). Înainte cu câțiva kilometri, Waze-ul m-a avertizat că e jale mare în față și a vrut să mă scoată prin Novo Selo (Macedonia) și apoi prin vama Gevgelija (vama cu Grecia). Făcusem mișcarea asta acum câțiva ani, când era coadă mare la Kulata și m-a scos fff bine, după Salonic. Acum însă știam că românii, dar și sârbii, nu pot intra în Grecia decât pe la Kulata. Așa că ne-am dus înainte ca mieii la tăiere.

Poliția bulgară lăsase banda a doua liberă, pentru urgențe, în timp ce turismele au făcut coloană pe banda 1, iar TIR-urile pe banda de urgență.

Am zis că cedez nervos! Am făcut într-o oră doar vreo 600 de metri (după gps), pe 35 de grade și cu 10 litri de benzină în rezervor (îmi făcusem planul să alimentez la OMV-ul din apropiere de vamă). Peste asta, mai mulți conaționali, dar și sârbi și bulgari la fel de nesimțiți, am vrut să depășească coloana. Ei se grăbeau, ceilalți, nu... Pe unii i-au oprit polițiștii bulgari, pe alții nu.

Am zis că dacă nu se întâmplă vreo minune, o să dormim în vamă, garantat. Minunea s-a întâmplat! Deodată, coloana a început să se miște și în circa 2 ore am ajuns la OMV, unde am făcut plinul și am luat niște apă rece. A mai durat apoi o jumătate de oră până am ajuns în fața polițiștilor de frontieră. Atunci, am înțeles „minunea” . Când au văzut grecii că gluma se îngroașă și coada ajunsese la peste 10 km, au renunțat să mai ceară formularele PLF și au dat drumul la trafic ca în vremurile bune.

Dialogul cu polițistul grec a fost funny:

Grecul: Câte persoane sunteți, trei?

-Eu: Da.

În momentul ăla, Bubu s-a revoltat și a început să latre.

Grecul: Patru persoane... A zâmbit larg, ne-a dat actele și ne-a urat drum bun.

Totul a mers ok, fără alte surprize neplăcute. Doar punctele de taxare de pe Egnatia Odos ne-au luat prin surprindere prin numărul lor foarte mare. Mult mai mare decât în alți ani, sau poate mi s-a părut.

În 299 de kilometri, au fost 8 puncte de taxare. În total, am cotizat cu 16.60 euro

(2 euro, 1 euro, 0.5 euro, 2.20 euro, 1.20 euro, 4 euro, 2.50 euro și 3.20 euro).

În apropiere de Volos, am găsit cea mai ieftină benzină, cu 1.325 euro/litru. Benzinăria este Eniv (coordonate geo 39.384741,22.802543). Cea mai scumpă benzină era 1.495 euro/l.

Am mai oprit la un Lidl, abatere de 450 de metri de la centura Volosului (coordonate geo 39.382285,22.939960), ca să facem plinul. Altfel de plin????

Apoi, am luat în piept drumul Pelionului. Abrupt tare, dar nu m-a surprins, pentru că îmi făcusem temele. A fost ok și mă gândeam că unii cam exagerează atunci când compară Pelionul cu Transalpina sau Transfăgărășanul.

Pentru asta, am fost taxat a doua zi de Pelion, când m-a pus la grea încercare. Vineri, am ales pentru prima plajă Agii Saranta. În apropiere de plajă, drumul este foarte, foarte abrupt, în ace de păr și îngust cât să încapă doar o mașină. Am zis că dacă vine o mașină din față nu-i a bună...

Dar s-a întâmplat la întoarcere. Când urcam voinicește, apare un grec din față cu un Mercedes. Am tras fff aproape de o curte, grecul s-a strecurat milimetric pe lângă mine și a trecut. Eu, am rămas acolo... Cei 140 de căluți (Kia Ceed SW 2020,3500 km la bord!!!) și-au arătat limitele în cel mai nepotrivit moment. Roțile patinau pe asfalt și mi s-a oprit motorul de 5-6 ori. Am fost o clipă deștept și am dezactivat ESP-ul. Așa a mers, dar fffff greu. Noroc că din față n-a mai venit nimeni și am reușit să ieșim în drumul „principal” . După treaba asta, cred că am slăbit un kil...

În weekend rămânem prin stațiune și facem plajă prin zonă, că am auzit că vin grecii. De luni, o să luăm iar în piept drumurile Pelionului.

Era să uit. În privința pandemiei, grecii sunt fff relaxați. Doar într-un market am văzut vânzătoare cu mască, în rest nimeni nu se formalizează... Eu mă disociez de această atitudine :)

## end review sc

[fb]
---
Trimis de nils1 in 04.07.20 08:21:32
Validat / Publicat: 04.07.20 11:30:32
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în GRECIA

VIZUALIZĂRI: 5657 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nils1); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P14 Free hugs...
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 45400 PMA (din 35 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[04.07.20 11:29:47]
»

Excelent

Mutat în rubrica "Drumul cu mașina spre Pelion, PELION [peninsula]" (nou-creată pe sait)​

ebirsanPHONE
[04.07.20 11:49:10]
»

Felicitari pentru perseverenta de a pastra planul de vacanta.

​Si noi inca cochetam cu ideea unui Pelion in septembrie, dar prevad mai degraba ca Romania va intra pe lista rosie.

Ori cum asteptam continuarea povestii. Sunt pensiuni, taverne, magazine inca inchise din lipsa de turisti?

Putinele plaje amenajate di Pelion si-au scos sezlongurile? ​​

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
GoMa
[04.07.20 12:10:10]
»

@nils1:  M-am amuzat copios, nu de peripeții, ci de maniera in care le-ai descris.

​Foarte util ce ne-ai dezvăluit, mai ales pentru cei care mergem ceva mai târziu în Grecia. Adică, dacă ne-or mai primi, că după ultimele statistici, nu se știe.  

​Să aveți vacanță minunată și să ne mai povestești aventuri de la fața locului.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster
[04.07.20 12:48:24]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

nils1AUTOR REVIEW
[04.07.20 13:11:28]
»

@ebirsan:  Tavernele sunt deschise, dar nu sunt foarte mulți clienți.

​Aseară, am mâncat la Akti, o tavernă excepțională, după părerea mea. Mâncare fff bună și prețuri decente pentru zona și vremurile astea. Aici, era mai aglomerat, dar am găsit o masă liberă.

​Marketurile locale și cafenelele sunt, de asemenea deschise. Șezlonguri și umbrele pe plajă, la alegere. Practic, nimic nu prea dă de înțeles că suntem în pandemie.

​Într-adevăr, în weekend e mai aglomerat, din cauza/datorită grecilor.

nils1AUTOR REVIEW
[04.07.20 14:08:19]
»

@GoMa:  Mulțumesc pentru urări. Voi reveni cu noi impresii despre cazare și circuitul în sudul peninisulei pe care vrem să-l facem săptămâna viitoare. Oricum, altfel gândești (pozitiv, evident) cu o bere Fix în față (rece, evident)

Dana2008PHONE
[05.07.20 11:03:22]
»

@nils1:  Excelent și foarte util articolul! Felicitări pentru articol dar mai ales pentru curajul de a pleca în Grecia... numai așteptarea de câțiva kilometri din vama Kulata îți taie pofta de vacanță!

​Noi tocmai am anulat rezervarea din Thassos,   suntem mai fricoși.  

Aștept alte impresii de acolo.​

Concediu plăcut! 

Numai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dana2008, ebirsan, GoMa, nils1

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.043674945831299 sec
    ecranul dvs: 1 x 1