Un weekend pe plaiuri buzoiene: Vârful Penteleu – Cascada Puncea (Cașoca) - Lacul Siriu

TIPĂREȘTE

Dacă atunci când am citit articolul scris de @Crazy_Mouse (notă webm: probabil acest review) mi-ar fi spus cineva că în mai puțin de două săptămâni fix pe Penteleu voi ajunge, i-aș fi zis să se lase de profeții că nu are aptitudini în domeniu ????.

Dar cum probabil că nimic nu este întâmplător și mi-a fost dat să citesc articolul, apoi să ajung prin zonă, să vă povestesc și pățaniile mele din ultimul weekend de octombrie, în care m-am cățărat pe Penteleu cu un grup de munțomani ce aveau drept obiectiv să amplaseze acolo, la 1772 m, un stâlp și să arboreze steagul tricolor. Ce ne-a mânat pe noi în luptă și cum am ajuns să ne însoțim cu ei… nici noi nu ne-am dat seama cum de s-a întamplat…!

Cum a început totul

Cu vreo săptămână și ceva anterior aventurii noastre, niște prieteni, buzoieni de felul lor, ne-au întreabat dacă ne dorim să mergem împreună cu ei pe Penteleu. Noi, iubitori de natură, doritori de ieșală și cu gând de socializare, sigur că am răspus afirmativ, mai ales că mai fuseserăm prin zonă la Sărata Monteoru, la trovanții de la Ulmeni, la tabăra de sculptură Măgura, la mânăstirea Ciolanu. Iată așadar că am zis DA! … fără să cunoaștem alte detalii. Am sunat, cu 2 zile înainte de plecare, să întreb unde vom sta și ce să mai luăm cu noi și așa am aflat că trebuie musai echipament de munte și câte ceva de-ale gurii pentru micul dejun.

Cu băgăjelele făcute ne-am suit în mașină vineri după-amiază în jurul orei 16:30 și am plecat din București pe traseul:

autostrada București – Ploiești, până la km 43, dreapta către Gherghița – Mizil - E577 (Istrița -Ulmeni) – stânga spre Merei – Zorești - Vernești apoi iar stânga în DN10 care merge de-a lungul râului Buzău - Cândești, Măgura, Cislău, Pătârlagele, Nehoiu, Nehoiașu apoi la confluența râurilor Buzău și Bâsca am apucat la dreapta către Furtunești - Gura Teghii – Varlaam, punctul final fiind pensiunea Montana (la care - aflasem între timp – eram cazați).

Drumul a durat cam 4 ore, din cauza aglomerației din trafic și a unor lucrări la drum, întâlnite în Mizil.

După ce am ajuns la pensiune și ne-am luat în primire camera, ne-am ospătat cu niște sarmale & mămăliguță delicioase (pregătite de gazdă) pe lângă cîrnăciori la grătar cu murături (pregătiți de prietenii noștri deja ajunși acolo). Am udat totul cu un un strop de vin roșu de la crama Oprișor, adus în traistă, discutând despre planurile de a doua zi și am aflat că dimineață la 8:30 urma să ne adunăm cu toții, inclusiv cu grupul de organizatori, moment de la care începea numărătoarea inversă.

Întâlnirea cu grupul de munțomani

Ziua ascensiunii a început pentru noi (grupul de șase) cu o cafea și un mic dejun rapid, după care am aruncat în rucsaci câte o sticlă cu apă, câteva fructe și sandwichuri să avem de drum întrucât expediția avea să dureze în jur de 8 – 9 ore.

Ne-am urcat în 2 mașini și am purces către răspântia din fața pensiunii Varlaam-Blidaru, unde începuseră deja să ajungă cei din grupul responsabil cu organizarea, precum și alți voluntari neînfricați, cutreierători ai munților, care trebuiau să ajute la amplasarea stâlpului și steagului tricolor. După ce am mai primit ceva indicații despre locul de la care vom porni pe jos în expediție, ne-am urcat din nou în mașini și am traversat podul peste Bâsca Mare, am mers cam 7-8 km - din care asfaltați doar câțiva - până la Gura Cernatului unde ne-am lăsat mașinile și ne-am regrupat.

Între timp se mai strânseseră ceva oameni, astfel că alcătuiam un grup destul de eterogen după cum am băgat de seamă după vârstă, după port ???? și cu toții cred că eram în jur de 30 de persoane și vreo 2 câini.

Am primit ultimele informații despre traseul care avea aproximativ 25 de km dus-întors, un traseu mediu spre dificil (ceea ce nu știusem până în acel moment), care va respecta în mare parte marcajul cu triunghi albastru dar care la un moment dat va fi indicat cu punct albastru (porțiune de traseu marcat cu o săptămână sau două anterior expediției noastre); am aflat de asemenea că trebuie să stăm cât mai grupați pentru a fi în siguranță în caz de accidentări (m-am mirat în gând la ce fel de accidentări se făcea referire) sau întâlniri neprevăzute cu animale sălbatice (treceam și printr-o zonă des bântuită de ursuleți) și că vom face căteva pauze scurte și una mai lungă de masă, odihnă, energizare. Cu un ultim avertisment că cei care cred că nu vor face față provocărilor trebuie să renunțe în acel moment, am pornit la drum.

Traseul până la Vârful Penteleu și retur

La urcare: Gura Cernatului (650 m) – valea Milea – Rezervaţia Viforâta (1360 m) – pârâul Căşeria – Culmea Caprei – Şaua Căprioarei (1410 m) – Culmea Caprei (1488 m) - Culmea Viforâta (1667 m) – Staţia Meteorologică Penteleu (1680 m) - (Vf. Penteleu (1772 m).

Grupul nostru, destul de pestriț, a luat-o la picior la început pe un drum forestier, relativ ușor de urcat, cu o pantă lină care se tot înclina dar care nu era deloc periculoasă. Curând, drumul cel lat a cotit la dreapta pe lângă o cabana de vânătoare apoi a început ușor-ușor să se piardă prin pădure și să se tranforme într-o cărare. Tot așa pe nesimțite, lanțul uman a început să se lăbărțeze și nu prea ne mai vedeam unii pe alții decât în grupulețe mai mici de 2-3 peroane, însă știam că cineva (dintre cei experimentați) stătea mereu mai în urmă să fie sigur că nu rămâne nimeni de căruță.

Vremea era foarte bună, nu plouase încă până atunci și umezeala de pe jos era doar de la roua de peste noapte și de la umbra pădurii. Octombrie își intrase în drepturi și ruginise pădurea de foioase, așternuse covoare de frunze care foșneau, iar din loc în loc ne arăta și capetele colorate ale ciupercuțelor superbe la înfățișare, dar tot atât de otrăvitoare.

S-a dovedit că cei mai bătrânei, care oboseau mai des și mai mult, eram de toți… cam zece. Nu numai asta ne dădea de gol: după vreo 3 0re și aproximativ 6 km parcurși când mai repede, cand mai încet, au început să se audă și voci care ziceau că dacă ar fi știut la ce să se aștepte, nu se înhămau la drum - că așa zice tot omul când dă de greu! ????

După vreo 8-9 km de mers așa, ba pe povârnișuri, ba pe drumuri mai line, când printre copaci pe cărări bătătorite, când pe poteci cu mai multă vegetație, am ajuns cu toții într-o poiană unde am făcut popasul cel mare. Ne-am dat jos rucsacii, ne-am întins la soarele timid care apărea de după nori, unii s-au schimbat de tricourile ude de atâta efort, dar toți ne-am odihnit și am mâncat câte ceva apoi am și povestit una-alta. Pădurea din jur era ca pictată și nu știu cum, dar natura combinase în mod desăvârșit galbenul, ruginiul, roșul și portocaliul foioaselor, cu verdele încă intens al coniferelor.

Nu am mai lungit mult șederea, ca să nu ne relaxăm de tot și am luat-o iar la picior, mai ales că cel ce părea” leaderul grupului organizator” a declarat că partea mai grea a traseului abia urma, fiind o zonă cu copaci prăvăliți pe care trebuia să-i traversăm. Într-adevăr, când am ajuns în zona cu pricina am reușit cu greu să o depășim, ba cocoțându-ne pe copacii doborâți de furtună, ba târându-ne pe sub ei în patru labe și trebuia să ne dăm rucsacii jos din spate, ca să încăpem printre trunchiurile copacilor și coasta înclinată a muntelui. N-am ratat nicio urzică și nici acele înțepătoare ale pinilor, așa că palmele mele aveau mici umflături care mă mâncau ca naiba ????????.

La o pauză scurtă când ne-am adunat toți, leaderul a hotărât să ne despărțim în două grupuri pentru că deja eram în întarziere și obiectivul expediției risca să nu fie atins. Astfel, o treime din grup, adică cei mai rapizi și mai antrenați au plecat înainte, iar noi ceilalți am rămas să continuam în ritmul de până atunci.

Am trecut coame și am coborât șei, am făcut zgomote cu fluierele din dotare și am strigat când cei din frunte au văzut un urs care ne privea de prin tufișuri, am grăbit puțin pasul și în sfârșit am ajuns în golul alpin. Vegetația a devenit cu totul alta, bocancii de acum grei, ni se poticneau prin ienuperii târâtori și prin iarba ciufulită de vântul care sufla. Ne-am mai oprit din când în când să privim peste culmi în zare și să ne hidratăm cu merișoare și fructe de ienupăr, care se găseau din belșug. Într-un târziu, pe la orele trei ale după-amiezii am ajuns la stația meteorologică Penteleu, de unde grupul temerar cărase deja sacii cu ciment, nisip și bidoanele de apă, necesare montării stâlpului pe vârf.

Unii dintre cei întârziați, precum și grupul nostru de șase, am ales să nu mai urcăm panta abrubtă a vârfului Penteleu în formă de piramidă (o diferență de nivel de aprox. 900 m), astfel că am rămas să îl admirăm de la stația meteorologică. Ne-am odihnit o perioadă acolo și am mai schimbat câteva vorbe cu meteorologul de serviciu din ziua aceea, care ne-a confirmat că am avut un traseu destul de dificil și în plus, trecea prin” ursărie” ????????. După aproximativ jumătate de oră au venit și cei de pe vârf și am început să coborâm, de data aceasta pe traseul: Stația Meteorologică Penteleu - Stâna Cernatului – Canton Cernatu - Gura Cernatului de unde ne-am recuperat mașinile.

Am parcurs acest traseu în aproximativ 2 ore și după ce ne-am luat la revedere de la camarazii de drumeție, obsiți dar încărcați de frumusețea și grandoarea naturii prin care am hălădui preț de o zi, ne-am întors la pensiune când deja soarele apusese peste culmi și amurgul se prefăcea în noapte.

Vizita la Cascada Pruncea și Lacul Siriu

Ziua de duminică a sosit cu o oră mai târziu, pentru că în noaptea aceea se trecuse la ora de iarnă, dar nouă ne-a prins bine după oboseala de sâmbătă, așa că am lenevit o oră mai mult în pat.

După un mic dejun sățios ne-am încărcat bagajele în mașini și am pornit către cascada Pruncea de pe cursul râului Cașoca. Aveam de parcurs 27,8 de km conform GPS-ului, așa că nu ne-am grăbit prea tare.

Am plecat pe drumul de întoarcere de-a lungul râului Bâsca Rozilei, prin Gura Teghii -Furtunești și după ce am traversat râul Buzău am făcut dreapta pe DN10 pe care am mai mers vreo 6 km, iar in localitatea Lunca Jariștei am făcut dreapta spre Cașoca, pe drumul DC 64. Asfaltul se pierde, dar drumul pietruit este accesibil, nu-ti trebuie mașini de teren sau tip SUV pentru a merge la cascada până la care am mai făcut aproximativ 7 km. Pe drum am trecut pe lângă zone de campare amplasate pe malul râului Cașoca, pensiuni și chiar un teren de fotbal construit în în aer liber.

După ce am lăsat pe mâna stângă Pensiunea 14 Scaune, am mai mers 2,4 km și am ajuns la cascada Pruncea, situată pe partea dreapta. N-am fi văzut-o din drum, căci este ascunsă în pădure - pe cursul de apă al râului Cașoca, până la care trebuie să cobori o scară de lemn - însă erau acolo mai multe mașini oprite așa că ne-am parcat și noi pe partea dreaptă a drumului destul de circulat și din sens invers.

Cascada Pruncea este surprinzătoare atât prin așezarea ei, cât și prin stâncile dimprejur și peretele pe care se prelinge. Are o cădere de aproximativ 6 m și în anotimpurile în care debitul este mai mare, umple bazinul în care curge, astfel că se formează un soi de piscină bună de scăldat, dar nu când am vizitat noi cascada????.

Prin părțile locului se povestește o legendă legată de Cascada Pruncea și Negoiță Gheorghelaș, un fost pandur al lui Tudor Vladimirescu care a trăit pe aceste meleaguri în urmă cu 200 de ani. Se spune că haiducul Negoiță Gheorghelaș neînfricat și cu spirit de dreptate, fura din averile boierilor din zonă și împărțea nevoiașilor și familiilor cu copii, iar agoniseala, era ascunsă în peșterea de lângă cascadă. În final, legenda povestește că haiducului îi vine de hac boierul Macovei, care îl omoară și îi aruncă trupul de pe o stâncă. Trupul găsit de ciobani câteva zile mai târziu, este îngropat lângă o potecă ce urcă spre muntele Penteleu. Cunoscuta interpretă de muzică populară, Irina Loghin, îi dedică haiducului Balada lui Gheorghelaș. (youtube)

Încetineala cu care am parcurs drumul înapoi, ne-a lăsat să admirăm peisajul colorat și să inspirăm mirosul de pădure și rășină de conifere, până am intrat din nou în DN10 și am continuat până la Lacul Siriu, alt obiectiv din ziua aceea de duminică.

Lacul Siriu impresionează prin frumusețea locului, prin mărimea lui (lungimea: 11,5 km, adancimea maximă: 120 m, suprafața: 420 ha) și prin modul în care a fost construit. Proiectul a durat aproape 20 de ani și este realizat numai din pământ, piatră, steril si miez din argilă excavată din zonă. Barajul unește masivul Siriu cu masivul Podul Calului și crează o întindere de apă în care se reflectă pădurile de pe versanți.

Ne-am oprit de două ori să admirăm acest lac, odată la Popasul Siriu și altă dată la Hanul Constantinilor, unde am stat la o cafea și un papanaș după ce ne-am relaxat în hamacele atârnate în pădure, pe malul apei. După această ultimă oprire ne-am luat la revedere de la prietenii noștri cu care am petrecut un weekend de neuitat și am pornit-o fiecare către casă.

Cu încărcătura de energii pozitive și cu uimirea în suflet că am ajuns pe cărări nebănuite, pe care cu cateva zile în urmă nu credeam să ajungem, am părăsit frumusețile buzoiene și am avut la ce să medităm până am ajuns la București.

Toate cele bune și să alegeți cu inspirație și înțelepciune!

Pensiunea este amplasată la intrarea în Varlaam, pe partea dreaptă, într-un spațiu generos cu capacitate de cazare de 10 camere, loc de joacă pentru copii, teren de tenis de câmp și masă de tenis de masă și foișoare dotate cu grătar, mese și bănci de lemn. Musafirii pensiunii se autogospodăresc.

Locul este liniștit, înconjurat de dealuri împădurite. În afară de activitățile sportive care se pot desfășura în curtea pensiunii, turiștii pot pleca în drumeții montane în masivul Penteleu, aflat în apropiere.

---

VIZUALIZĂRI: 1521 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI