Poveste de iarnă pe Vârful Vlădeasa

TIPĂREȘTE

A doua zi petrecută in Masivul Vladeasa am plecat spre Cabana Vladeasa. Inițial am vrut să ajungem la cabană străbătând un traseu mai lung și mai frumos, care trecea și pe la Pietrele Albe. Dar zăpada proaspăt căzută, ninsoarea care continua și vântul puternic ne-au făcut să ne răzgândim și să reconfigurăm traseul. Dacă am fi plecat dimineața, in condițiile in care nu era niciun fel de potecă și ar fi trebuit să urcăm prin viscol, am fi ajuns la cabană probabil noaptea. Era greu și chiar dacă eram echipați am preferat să nu riscăm. Venisem la munte să ne simțim bine nu să facem performanțe.

Asadar, traseul a fost reconfigurat. Am plecat din Scrind Frăsinet până in satul Rogojel. Meteorologii nu greșiseră. Ningea și bătea un vânt rece, care spulbera zăpada. Nu eram numai noi cei care doream să ajungem la cabană sau chiar mai sus, pe vârf. Erau și foarte mulți cu schiuri de tură, motiv pentru care pe marginea drumului inzăpezit erau inșiruite mai multe mașini. Noi am mers insă spre capătul satului unde am găsit un loc mare de parcare, cred că era curtea unei școli.

Am lăsat mașinile, ne-am echipat bine, ne-am pus rachetele și am pornit la drum, urmând marcajul Triunghi Roșu.

Prima parte am urcat prin sat pe care l-am părăsit și am inceput să urcăm susținut. Rachetele ne-au ajutat mult, altfel ne-am fi afundat in zăpadă la fiecare pas. Prin pădure era perfect. Ningea dar vântul nu se simțea. Nu imi era frig deloc, ba chiar la un moment dat imi scosesem și mănușile, ceea ce e mare lucru pentru mine, care am mereu probleme cu frigul la mâini.

Am mai simțit vântul când am ieșit in golul alpin, inainte de ultimul urcuș spre cabană.

Cand am ajuns am fost intampinați de paznicii cabanei. Șefa era o pisică iar subalternii erau doi câini, unul mare și celalalt mai mic. Toți erau ninși și dornici de mângâiere și ceva de-ale gurii. Au primit tot ce au vrut și ne-au lăsat să intrăm in cabană, unde aveam locuri rezervate pentru noaptea care urma.

Ne-am luat paturile in primire, și, pentru că era foarte devreme unii au plecat spre un vârf din apropiere, Vârful Teșiturilor. Deși inițial am vrut și eu să merg, până la urmă nu am rezistat ispitei unei căni cu vin fiert și am rămas la cabană.

Seara am petrecut-o la cabană, unde gazdele ne-au pregătit o cină gustoasă și hrănitoare, așa ca la munte.

In afară de mâncare bună, cabana mai oferă și condiții bune de cazare, in camere cu trei sau mai multe paturi. Are grup sanitar cu mai multe wc-uri (foarte curate) și cu apă caldă. Există chiar și duș, folosit cred de turiști mai mult in anotimpul cald. Și camerele au fost curate și călduroase.

Ce a fost mai frumos insa a ramas la urmă. Pentru ziua următoare aveam in plan o tură până pe vârf și apoi coborârea in Rogojel la mașini și intoarcerea acasă.

Se anunța o zi frumoasă dar extrem de rece.

Ne-am trezit dimineața la 6.30 dornici să ne prindă răsăritul soarleui cât mai sus, aproape de vârf.

Era frig (-11 grade C) dar nu bătea vântul și se anunța o zi senină. La orizont, o linie roșie ne anunța că soarele se va trezi in curând. Il astepta toată lumea, inclusiv câinele cabanei care privea liniștit in depărtări.

Am mancat ceva repede, ne-am umplut termosurile cu ceai, ne-am pus rachetele in picioare și ne-am luat zborul spre vârful Vlădeasa, urmând marcajul Punct Roșu.

Zăpada era multă și foarte pufoasă, dar nu eram noi primii care deschideau poteca in acea zi. Inaintea noastră trecuseră doi turiști, așa că plăcerea de a sparge zăpada și de a face poteca le-a revenit in totalitate.

Am inceput un urcuș susținut, ne-am incălzit, ne-am oprit să mai scoatem un strat de haine și am continuat.

Spectacolul abia incepea. Soarele a inceput să urce incet, colorând in nuanțe de roz zăpada și crengile brazilor. Ne opream la fiecare pas și ne intorceam spre soare. Nu vroiam să ratăm nici un moment din spectacolul pe care ni-l oferea.

Am continuat urcușul intrând in impărăția Zânei de Cleștar. Poteca șerpuia printre molizii cu crengile pline de zăpadă grea și albă. Nici nu am fi simțit că am ajuns in golul alpin dacă vântul nu ne-ar fi atenționat că am intrat in impărăția Zânei Vânturilor.

Cred că am cam supărat-o pentru că a trimis peste noi crivățul care bătea cu putere și viscolea zăpada proaspăt căzută. Inaintam cu greu, vântul ne arunca in față zăpada și incerca să ne incetinească drumul nostru spre vârf. Chiar dacă era un frig de crăpau pietrele, nu puteam să nu ne oprim și să admirăm molizii mici pe care vântul și zăpada le dăduseră diferite forme. Parcă erau niște pitici albi!

Pe ultima porțiune de urcat, inainte de stația meteo, vântul s-a mai potolit. Stația abia se mai zărea, parcă era o barcă eșuată intr-o mare albă.

De la stația meteo până pe vârf au mai fost aproximativ cinci minute de mers. Câțiva insă au renunțat, răspunzând invitației celor de la stație de a poposi la un ceai cald.

Eu am lăsat ceaiul pentru la intoarcere și am mers mai departe spre vârful Vlădeasa, la 1836 m, marcat cu o cruce mare, complet inghețată in acea zi. Varful este de fapt un platou de pe care poți vedea, pe vreme frumoasă, retezatul sau Munții Rodnei.

De pe vârf traseul poate fi continuat spre Pietrele Albe cu revenire la Cabana Vlădeasa. Nu aveam timp pentru un așa circuit, a rămas pentru vremuri mai bune.

Ne-am intors la stația meteo unde ne-am incălzit puțin și am băut un ceai cald. Meteorologul de serviciu ne-a spus că erau -19 grade Celsius dar vântul puternic care bătea dinspre est făcea ca temperatura resimțită să fie de -30 grade. Friguț!

Nu aveam prea mult timp, trebuia să ajungem la mașini și să ne intoarcem fiecare la casa lui. După ce ne-am mai incălzit ne-am intors pe același drum. Vântul se potolise, coborârea fiind acum o adevărată plăcere.

Am ajuns la mașini plini de voie bună, fericiți că am petrecut incă o zi frumoasă in natură.

Traseul spre Vârful Vlădeasa poate fi parcurs cu ușurință in anotimpul cald. Așa cum am menționat, poate fi efectuat in circuit de la Cabana Vlădeasa. Iarna insă devine mai greu, și este bine să fiți bine echipați, să știți să vă orientați in condiții de vizibilitate redusă și să aveți ceva condiție fizică. Puținul efort depus va fi recompensat insă cu peisaje de excepție.

Acestea au fost cele trei zile petrecute in Masivul Vlădeasa. Nu am văzut decât o mică parte din frumusețile acestor munți. Sper să mai revin!

---

VIZUALIZĂRI: 303 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI