ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.12.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Tîrgu Mureş
ÎNSCRIS: 15.06.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
AUG-2019
DURATA: 1 zile
prieteni
15 AD. + 11 COPII -- v: 7-14

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Vârful Toaca 1904 metri, Masivul Ceahlău

TIPĂREȘTE URM de aici

(continuare)

Scriam în articolul despre cazarea la Pensiunea Poieni din satul Ceahlău vezi impresii, că am ales acestă cazare pentru că este la 2 km. de localitatea Durău, de unde intenționam să urcăm pe Vf. Toaca și la cascada Duruitoarea.

Din păcate, nu am ajuns la cascadă, pentru că atunci drumul era blocat și traseul închis, datorită surpărilor survenite în urma ploilor și se lucra la acesta. Am vorbit și la Salvamont și ne-au spus că nu ne recomandă să mergem la cascadă, mai ales că aveam în grup mai multi copii.

Traseul

Durău – Cabana Fântânele (1220metri) – Curmătura la Morminte (1470metri) - Cușma Dorobanțului (1600metri) – Stânca Panaghia (1776 metri) – Scările metalice (520 trepte) – Vf. Toaca (1904 metri)

Am urmat traseul marcat cu bandă roșie.

Lungimea traseului este de aproximativ 12 km.

Durata drumeției este de 8 ore cu pauze de odihnă.

Dificultatea este medie. Porțiunea cea mai grea a fost de la Durău spre Cabana Fântânele.

Am urcat și coborât pe același traseu.

Diferența de nivel este de 1000 metri.

Drumeția

Am pornit 15 adulți cu 11 copii să cucerim Vârful Toaca... pe unii din grup, i-a cucerit drumul, nu au ajuns până la capăt și nu mă refer la copii. Cu toate că aveam îndoieli că vor putea urca, copiii au fost în fruntea grupului, veseli, au cântat și urcat în ritm susținut.

După ce am parcat mașina în zona Salvamont și am achitat taxa de intrare în Parcul Național Ceahlău, am început urcarea urmărind marcajul bandă roșie.

Urcarea este grea, panta prin pădure până la Cabana Fântânele este pe alocuri foarte înclinată. Se urcă printre/pe rădăcinile copacilor, bucăți de gresii, trunchiuri de copaci și se alunecă pe alocuri, este bine să aveți la voi bețe de trekking.

De-a lungul traseului mai găsiți bănci și o masă pentru odihnă.

Noi am cărat foarte multă apă, eram pregătiți pentru o drumeție de opt ore. Dar, odată ajunși la Cabana Fântânele am descoperit un izvor cu apă potabilă. În concluzie, pentru a vă ușura urcarea, luați apă ca să vă ajungă doar până la Cabana Fântânele, după care vă puteți reumple recipientele cu apă rece de izvor.

Mie personal nu mi-a plăcut urcarea prin pădure, pentru că nu am văzut nimic în afară de rădăcinile copacilor și trunchiurile acestora, timp de o oră. Avantajul este totuși că urcarea este pe la umbră, nu te bate soarele în cap în timp ce abia îți mai tragi sufletul de oboseală. Eu prefer să văd peisajele montane cu crestele munților, albastrul cerului, să am o panoramă superbă care să îmi dea putere să ajung acolo, la orizont, la înălțime, lângă cer.

Înainte de a ajunge la Cabana Fântânele există o porțiune de urcat amenajată cu balustrade din lemn.

Traseul cu bandă roșie este amenajat cu multe panouri informative care fac parte din Traseul Educativ Durău, pe care sunt informații referitoare la floră, faună, geologie.

Pe potecă veți observa atenționări referitoare la prezența viperelor. Noi am avut șansa să ne întâlnim cu o viperă chiar la ieșirea din pădure, pe pajiștea dinainte de Cabana Fântânele, unde oamenii se asează pe iarbă să se odihnească. Cu toate că umbla multă lume, vipera a trecut în mare viteză prin fața picioarelor noastre, a traversat cărarea ca și cum nu ar fi fost nimeni acolo. Ne-am speriat, binenînțeles.

Cabana Fântânele (1220metri)

Aici peisajul cu pereții abrupți ai Ceahlăului, este superb. În fața cabanei sunt amenajate mese cu bănci unde puteți mânca și odihni.

În cabană funcționa un bar cu apă, bere, sucuri. Tot aici este si izvorul cu apă potabilă de care am povestit mai sus.

De la cabană, poteca continuă cu o urcare mai ușoară, într-un spațiu deschis, cu verdeață, flori, pe lângă brazi, cu peisaje uimitoare, splendide.

Din loc în loc trebuie să mai escaladați câțiva bolovani. Traseul se modifică, în curând urcarea se va face pe gresii sfărâmate, mai mari sau mai mici.

La Morminte este un loc în care este amplasată o cruce “ în memoria ostașilor ce s-au jertfit pentru apărarea patriei în cel de al doilea Război Mondial, 1944, în locul Curmătura de pe Muntele Ceahlău”.

Cușma Dorobanțului (1600 metri)

Aici simțiți din plin răsplata efortului. Mergeți pe cărarea spre Cușma Dorobanțului și peisajul vă va umple sufletul de bucurie. Vârfurile munților de la orizont, prăpăstiile adânci de sub piciorele voastre, pădurile de brad care vă înconjoară, Lacul Izvorul Muntelui, florile mov, mirosul de cetină... o plăcere senzorială care vă umple de energia necesară continuării traseului spre Vf. Toaca.

De aici revenim la traseul marcat cu bandă roșie pe care un panou informativ ne anunță că spre Cabana Dochia mai avem de mers 1h30minute. Cu toate că noi mergem la Vf. Toaca, urmăm traseul spre Cabana Dochia.

În 5 minute, ajungem la un alt punct de belvedere Cununa Zimbrului, unde pe un panou aveți povestită o legendă de unde provine denumirea locului. Cununa de stânci sălbatice de unde s-a prăbușit zimbrul din legendă se numește de atunci Cununa Zimbrului

De aici, puteți admira stâncile zimțate care ies dintre brazi, iar în vale lacul Izvorul Muntelui. Un alt peisaj de poveste, de o frumusețe unică.

De aici traseul continuă pe o cărare strâmtă printre jnepeni, un traseu in plin soare, pe care veți simți parfumul de cetină. Este o porțiune care mie mi-a plăcut mult, nu este abruptă, urcarea este mai lină.

Următoarea formațiune stâncoasă este Stânca Panaghia (1776 metri) o impresionantă formă din calcar care se înalță semeață și solitară spre cer. Aceasta este în apropierea vârfului “tocit” al Toacei.

Aici veți găsi un panou pe care este scrisă bilingv română și engleză (ca pe toate panourile), legenda Panaghiei, o fată din satul Răpciuni.

Scările

Continuând urcarea domoală printre jnepeni, am ajuns la scările spre Vârful Toaca, amenajarea carora a durat un an și a fost finalizată în 25.07.2018, conform informațiilor de pe panoul informativ.

La ora 11:50 eram la baza scărilor. Am început urcarea la ora 9, am scris ca să vă faceți o idee despre timpul necesar urcării cu pauze dese. Aici am început să număr treptele, care nu alunecă, cu balustrade de susținere, scări care urcă spre cer, scări ale căror capăt nu îl zăriți de jos. Spor la urcat! Merită! Efortul este răsplătit din plin de frumusețea Ceahlăului.

E mult mai ușoară urcarea scărilor decăt urcarea prin pădure până la Cabana Fântânele, dupa părerea mea.

Aici la Vârful Toaca am poposit cam o oră ca să ne bucurăm de peisaj și să ne alimentăm.

Cuvintele sunt prea mici pentru a descrie măreția și splendoarea muntelui.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Dana2008 in 26.12.19 19:38:26
Validat / Publicat: 27.12.19 09:19:02
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MASIVUL CEAHLĂU.

VIZUALIZĂRI: 3510 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dana2008); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Vârful Toaca 1904 metri, Masivul Ceahlău
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 37100 PMA (din 39 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

webmaster
[27.12.19 10:04:13]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Dana2008AUTOR REVIEW
[27.12.19 10:34:52]
»

@webmaster: Mulțumesc frumos!

Mitica49
[27.12.19 14:40:03]
»

@Dana2008: Minunat traseu! Fotografiile atașate subliniază frumusețea muntelui. Parțial, acest traseu l-am parcurs pe vremea tinereților mele, cam pe la vârsta voastră de acum și mi-am adus aminte cu plăcere de acele locuri.

Sărbători cu bine, distracție maximă și excursii multe în anul ce stă să vină.

La mulți ani!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dana2008AUTOR REVIEW
[27.12.19 15:45:28]
»

@Mitica49: Bună ziua@Mitica49!

Este foarte frumos muntele, iar acum când am scris articolul și am revăzut traseul prin intermediul fotografiilor mi s-a făcut un dor de Vârful Toaca...

Anul viitor vrem sa facem o altă variantă, cu cazare la Cabana Dochia și să vedem apusul și răsăritul soarelui din vârful Toaca.

Mai trebuie să vedem și cascada Duruitoarea... avem planuri multe de realizat, sănătoși să fim.

Îmi pare bine că articol meu va adus aminte de momente plăcute din viață.

Călătorii plăcute și dumneavoastră!

La mulți ani cu sănătate și bucurii!

Numai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
CATAAS
[27.12.19 16:24:43]
»

@Dana2008: Muntele Ceahlău este muntele nostru de suflet. Ca dovadă, anul trecut am fost de 3 ori în Durău! Ai dreptate, proba de foc este urcușul spre cabana Fântânele, intrată în renovare. Mă gândesc că dacă se reface, e ok să te cazezi aici și apoi să urci sus la vârful Toaca cu puține bagaje și odihnit. Felicitări că ați ajuns sus, cu tot cu copii!

Dana2008AUTOR REVIEW
[27.12.19 18:38:08]
»

@CATAAS: Felicitări pentru drumețiile montane!

Noi ne-am gândit să ne cazăm la Cabana Dochia la care se ajunge cu mașina. De acolo, Vârful Toaca este mult mai aproape și îmi doresc să savurez apusul și răsăritul soarelui de acolo, vara viitoare.

Mulțumim frumos, felicitări și vouă!

Mulțumesc frumos pentru vizită, ecou și aprecieri!

Călătorii plăcute!

La mulți ani!

Numai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mprofeanu
[27.12.19 21:57:34]
»

@Dana2008: Frumos articol, frumoase poze!

Am fost de două ori acolo, prima dată în tinerețe și apoi cu amândoi copiii, am avut un fix cu Ceahlăul, cred...

Nu pot să uit cum erau de mult așa zisele scări de lemn, rupte, de urcat am urcat, era foarte abrupt și la întoarcere am preferat să mă târăsc pe lângă ele, acum tot să urci pe scări metalice...

Amintiri frumoase!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dana2008AUTOR REVIEW
[27.12.19 23:24:39]
»

@mprofeanu: Mulțumesc frumos pentru vizită, ecou și aprecieri!

Vom mai merge și noi încă o dată sigur, dar poate vom urca de mai multe ori la Vf. Toaca în viața asta.

Chiar ziceam că am așteptat să se construiască scările că să ajungem în vârf și abia apoi ne-am pornit în drumeție.

Felicitări pentru urcare!... nu-i chiar așa de ușor.

Călătorii plăcute!

La mulți ani!

Numai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
CATAAS, Dana2008, Mitica49, mprofeanu
Alte impresii din această RUBRICĂDrumeții în Masivul Ceahlău:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.08807110786438 sec
    ecranul dvs: 1 x 1