Dyavolski Most - Podul Diavolului

TIPĂREȘTE

Situat într-un defileu îngust din Munții Rodopi, la 9 km de orașul Ardino, Dyavolski Most - Podul Diavolului, este un pod arcuit, construit peste râul Arda. Vechiul pod roman asigura continuitatea unui drum comercial secundar legând ținuturile joase ale Câmpiei Traciei de coasta Mării Egee. Practic, acest drum traversa Munții Rodopi de la nord la sud.

Ceea ce vedem astăzi nu este podul original, ci o reconstrucție făcută din ordinul sultanului Selim I, în perioada 1515-1518, după proiectul meșterului bulgar Dimitr. Cum era și firesc, noua construcție datând din perioada otomană, a căpătat un nume turcesc - Șeytan Köprüsü (Podul Diavolului). De ce "Podul Diavolului"? Podul de pe râul Arda, ca și alte poduri otomane medievale, construite după o tehnică modernă pentru acea vreme, inspirând grandoare, părând prea bine construite pentru a fi atribuite puterilor omenești, au fost în credința populației creștine aflată sub dominație, o lucrare a diavolului.

Dyavolski Most a fost una dintre atracțiile escapadei noastre bulgărești - "Plovdiv și Munții Rodopi" - din această vară. Programul excursiei ne informase că "Până la pod trebuie să parcurgem un drum forestier de circa 12 kilometri, pe jos (autocarul nu poate intra). Facem, așadar, o drumeție de nivel mic, de circa 3 ore dus-întors." Am citit și am răscitit aceste cuvinte de nenumărate ori întrebându-ne dacă noi - orășeni sedentari, obișnuiți să ne facem drumurile cu mașina - vom putea face față unei drumeții atât de lungi. Am contactat organizatorul cerându-i să specifice cât de dificil este acest traseu, iar el ne-a asigurat că vom face față (mai fuseserăm și în alte excursii împreună și - deci - ne cunoștea). Mai mult decât atât. Cum n-am fost pe deplin liniștiți în această privință, ne-am antrenat. Da, da, ne-am antrenat! Am făcut plimbări pietonale lungi testându-ne rezistența, am cronometrat, am calculat viteza... Păi, frumos era să fim noi coada cozii?

Așadar, în dimineața zilei de 11 august 2019, după o scurtă plimbare prin situl urban Shiroka Laka, am părăsit Shiroka Laka - Hotel & SPA un hotel frumos (dar accesibil numai după ce urci o scară cu 109 trepte) și ne-am îndreptat spre Ardino, orășelul bulgăresc aflat la 128 km de Plovdiv. Din Shiroka Laka, pentru noi drumul a fost mai scurt. Doar 79 km.

Arda și Ardino

Până în 1934, așezarea pe care noi doar am tranzitat-o a avut două nume - Egri Dere și Hadji Kyo. Era un sătuc modest în care turcii își instalaseră oștirile, aproape de un pod îngust peste o râpă - Șeytan Köprüsü (Podul Diavolului). Redenumit Ardino după râul Arda care curge la câțiva kilometri, satul a devenit oraș în 1960.

Dacă ajungeți la Ardino cu mașina personală, nu uitați că în oraș se află un muzeu, iar în partea centrală o moschee datând din sec. XV, restaurată ulterior. Lângă moschee, chiar și din mersul mașinii, veți remarca o machetă a celebrului pod, Dyavolski Most. Fiind o localitate cu populație preponderent de origine turcă, în oraș, în afară de o biserică ortodoxă recent restaurată, veți vedea câteva moschei noi, construite în perioada 2007-2010.

Râul Arda, cel mai lung râu din Munții Rodopi și al doilea cel mai mare afluent al râului Maritsa, izvorăște din Munții Rodopi, în apropiere de orășelul Ardino. Curgând spre est, intră în Grecia traversând partea de nord a acesteia și se varsă în râul Maritsa la granița Greciei cu Turcia. Cel mai vestit pod arcuit de pe râul Arda - Dyavolski Most - traversează râul la doar 9 km de orășelul Ardino.

Noi la Dyavolski Most

Așa cum fuseserăm avizați de la început, autocarul nu a avut acces până la pod. Cam de la 3 km de oraș, de la marginea unei păduri, drumul nu mai este asfaltat, ci doar pietruit. Este relativ îngust și prezintă multe curbe ceea ce îl face impropriu pentru un autovehicul lung. Eram pregătiți psihic să facem restul de 6 km pietonal, așa încât ne-am urmat ghidul. Atâta doar că el - tânăr și antrenat în drumeții montane cu diverse grade de dificultate - a decis să nu urmăm drumul care era mai ocolitor, ci s-o scurtăm prin pădure. Bun! Ce putea fi mai frumos? Vară, cald, umbră deasă, cărare în coborâre... Oh, dacă ar fi fost în urcare!!!

Cu ghidul în fruntea șirului, curând, în ciuda nu știu cărui aparat de orientare pe care îl avea, ne-am dat seama - atât noi, cât și el - că rătăciserăm cărarea. Eram aproape 40 de oameni care mergeam orbecăind prin pădure fără a urma o cărare clar trasată sau marcată în vreun fel. Fie că nu aceasta era calea cea bună, fie că nemaifiind folosită (oamenii mergând în mod civilizat, pe șosea) poteca fusese invadată de lăstăriș. Mai mult decât atât, de nenumărate ori am avut de escaladat sau de trecut pe sub trunchiuri de copaci prăvăliți, printre cioturi și printre crengi uscate.

Cum au perceput plimbăreții noștri această "drumeție de nivel mic"? Ei, bine, atenți la fiecare pas, panta fiind povârnită, unii suduiau în gând sau printre dinți această drumeție ușoară, alții - asemenea mie - se rugau să se sfârșească mai repede, în timp ce alții încă mai puteau face haz de necaz. Să vă mai spun că în această "reconfortantă și instructivă drumeție ușoară" au fost și persoane încălțate cu sandale și purtând fuste mini? Personal, m-a amuzat dialogul unor doamne. (Doamne, pentru că domnii se mulțumeau doar cu ocheade). Era ceva gen: "Alinuța, ce chiloței ai azi?" cu răspunsul venit din spatele șirului: "Lasă că vedem acum!"

Nu pot spune cât a durat acest calvar. Nu mă mai gândeam și nu mai așteptam momentul în care trebuia să ajung la Podul Diavolului. Pentru mine un lucru devenise clar: mergeam pe Drumul Diavolului. Dar, în cele din urmă am ajuns cu toții - întregi și nevătămați - la obiectiv.

Dyavolski Most

Podul de piatră, cel mai mare și cel mai cunoscut pod de acest fel din Munții Rodopi, lung de 56 m, are trei arcade, cea din mijloc fiind cea mai înaltă (11,5 m). Intercalate acestora, mai sunt niște arcade semicirculare, mai mici, care permit urmărirea nivelului apei. Dyavolski Most nu este foarte lat, în cea mai mare parte măsurând 3,5 m. Nici parapetul aflat de o parte și de alta a podului, tot din piatră, nu este prea înalt. Are doar 12 cm înălțime.

Podul situat la o altitudine de 420 m, în defileul flancat de pante abrupte, o construcție robustă, cu adevărat măreață la vremea sa, a fost declarat monument al culturii la 24 februarie 1984.

În defileul îngust, sub coasta muntelui, chiar lângă pod, a fost amenajat un loc de recreere și picnic. Trăgându-ne sufletul după efortul coborârii, la mesele lungi, din lemn, ne-am ospătat preț de câteva minute, după care am pornit în explorarea împrejurimilor. Peisajul sălbatic este frumos, podul arcuit și reflectarea lui în apa râului te îndeamnă la nenumărate fotografii, dar ceea ce vreau eu să spun eventualilor-viitori vizitatori care vor să ne calce pe urme, sunt următoarele cuvinte: Veniți, oameni buni, cu mașina personală! Din Ardino, puteți ajunge la Dyavolski Most fără nici un fel de peripeții, în doar câteva minute. Chiar dacă drumul nu este în totalitate asfaltat, el poate fi abordat de orice autoturism. Noi am regretat - mai mult ca niciodată - că nu am venit cu mașina noastră.

Întoarcerea nu s-a mai făcut pe munte, ci pe șosea. Nici ghidul n-a mai îndrăznit să propună ca la întoarcere să luăm, pieptiș, cărarea prin pădure.

Ultimul episod - pentru noi - a fost călătoria cu taxiul. Pentru că, da, pe drumul pietruit către Dyavolski Most, în afară de autoturisme, circulă și taxiuri care-i duc acolo pe localnicii dornici de relaxare și de aer curat. Am prins un taxi liber care ne-a luat de îndată, dar, pas de te-nțelege cu bulgaru'! El, engleză - ioc, noi, bulgară - idem. Doar cuvântul "avtobus" l-a făcut să înțeleagă unde vrem să mergem. Adeverindu-se o dată în plus zicala din bătrâni "Cei din urmă vor fi cei dintâi!", am ajuns la autocarul care ne aștepta răbdător, laolaltă cu câțiva turiști care au refuzat din capul locului să se aventureaze la Dyavolski Most.

Încheiere

Vechi de secole, în legătură cu Dyavolski Most, circulă mai multe legende.

Una dintre ele spune că meșterul Dimitr, cel care - din ordinul sultanului Selim I - a executat podul, a fost provocat de Diavol să accepte lucrarea dificilă la care alții nu se încumetau. Se spune că Diavolul a promis meșterului că dacă va termina podul în 40 de zile îi va spune secretul reușitei sale, iar dacă nu se va încadra în termen, îi va lua sufletul. Cu toate că meșterul Dimitr și-a îndeplinit promisiunea, murind la scurt timp după aceea, nu a mai aflat și nu a mai transmis posterității secretul construirii podului. Credințele populare sunt că realizarea podului este mâna Diavolului.

Se mai spune că dacă privești oglinda râului între orele 11.00-12.00, adică la prânz, când soarele este sus, iar podul se reflectă în apă formând un cerc mare în mijloc, poți vedea fața Diavolului. Și tot dacă privești atent, pe una dintre lespezile de lângă pod, vei identifica urma piciorului Diavolului.

---

VIZUALIZĂRI: 829 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI