Domul din Milano - emblema si dantele in piatra

TIPĂREȘTE

"Arhitectura este voinţa unei epoci tradusă în spaţiu. " (Ludwig Mies van der Rohe)

Am ajuns la Milano in august 2005 in cursul aceleiasi excursii despre care tot povestesc de vreo cateva postari incoace.

Caldura mare, ora pranzului nefiind chiar propice pentru bifarea obiectivului turistic.

Prima impresie a fost de uimire. A doua impresie a fost de extaz, a treia impresie a fost de nemarginit respect pentru cei ce-au fost in stare de asemenea constructie, iar ultima dar cea mai importanta impresie a fost ca Dumnezeu e mare, iar credinta celor ce au ridicat minunatul edificiu trebuie sa fi fost uriasa si foarte adevarata. Multimi de turisti misunau inauntru si afara, intrarea dupa cum s-a mai povestit se face dupa un riguros control la intrare, accesul este permis intr-o tinuta decenta, cu umerii si genunchii acoperiti. Asa era atunci, dar si peste doi ani cand am venit doar cu sotul meu, sortul adecvat temperaturii de afara a fost foarte nepermis ptr accesul in Dom.

Odata intrat, nu stii incotro sa privesti mai intai: la cele cinci nave imense ale catedralei, nesfarsita parca in toate dimensiunile ei, la pavimentul asternandu-se in modele complicate si cromatica discreta, la vitraliile minutioase, delicate si in acelasi timp puternice in imaginea si mesajul lor, la sculpturile Madonei, pruncului Isus, Mantuitorului, numerosilor sfinti prezenti si in cultul catolic dar si in cel ortodox, la arcele gotice sfidand gravitatia si sustinand cupole ce finalizeaza glorios incrucisari ingeniose ale ogivelor.

Stiam ca incununarea catedraleor in stil gotic sunt turnurile, dar la Domul din Milano am inteles ambitia nemasurata ca gloria acestor varfuri spre cer sa fie absoluta. Pentru a ajunge pe acoperisul cu terase succesive, strajuit de dantelaria in piatra a turnurilor si turnuletelor, ca o gradina incremenita, puteam opta pentru ascensor 6 euro sau per pedes apostolorum, 4 euro. Am optat ptr numararea la pas a celor 268 de trepte (posibil sa fi numarat gresit, cam greu sa urci, sa sufli si sa numeri) nestiind ce ne astepta. O scara ingusta de tot, rasucita din scurt la nesfasit, cu grupari de cate trei trepte ce impuneau o cadenta finala a respiratiei, si, am gandit eu atunci, un ritm al rugaciunilor soptite pana sus.

Cei care sufera de claustrofobie ar face bine sa nu incerce experienta, ptr ca senzatia de sufocare, amplificata de blocajul intr-un sir lung de persoane inghesuite intr-un spatiu atat de ingust, atmosfera umeda de atatea respiratii si transpiratii, precum si vertijul generat de rotirea continua in melcul scarii nu sunt placute de loc.

Dar odata ajuns sus si iesit la aer liber, o priveliste grandioasa, o panorama splendida si simtirea de inaltare efectiva catre cer rasplatesc efortul. Ne-am strecurat printre balustradele cioplite, turnuri ascutite si broderii incremenite. Am fotografiat, ne-am minunat si incercat sentimentul recunostintei laolalta cu ceilalti credinciosi. Am coborat, cu senzatia pierderii a "ceva" nenumit.

La acel moment fatada principala era in renovare, plasele de protectie acopereau o mare parte din aceasta, asa ca mare lucru n-am putut sa vad, doar sa apreciez efortul facut pentru a reda in integralitate frumusetea lacasului.

Cu recomandari sau fara, Domul din Milano se include in orice popas in acest oras, nu trebuie sa citesti, sa privesti fotografii sau sa asculti istorii. Trebuie sa fii acolo, sa intelegi si sa simti!

O scurta prezentare a reperelor metrice, istorice si arhitectonice, cu indicarea sursei, satisface nevoia de informatii exacte ce precede orice periplu turistic.

Atasez putinele fotografii facute, nu stiu de ce, dar lumina blitzului mi s-a parut o impietate, asa cum am simtit ca trebuie sa vorbesc in soapta pe tot parcursul sederii in Dom.

Domul din Milano, în italiană Duomo di Santa Maria Nascente, este catedrala Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Milano.

Poetul romantic englez Percy Shelley, călător in Italia la începutul secolului al XVIII-lea, afirma că interiorul domului este cel mai bun loc pentru a citi "Divina Comedia". Dar, doar cu puţin timp înainte, domul fusese martorul unui eveniment cu totul opus explorării lumii celeste a lui Dante, mai exact catedrala fusese aleasă de Napoleon pentru a fi incoronat rege al Italiei. (sursa: Wikipedia)

Este necunoscut numele autorului proiectului, dar cel mai probabil ca acesta apartine maestrilor italieni, fapt sugerat de caracteristicile planimetrice specifice traditiei italiene: planul in forma de cruce latina, zidurile perimtrale cu rol portant, absida semioctogonala lipsita de capelele radiale.

De asemenea s-au stabilit metodele constructive si dimensiunile turnului ce se aseamana celor din solutia pe care o propusese Guiniforte Solari cu douazeci de ani in urma. Putine biserici, in Italia, au avut o constructie atat de lenta si de complexa cum a avut Domul din Milano, constructie ce s-a prelungit de-a lungul a cinci secole, timp in care personalitati ale domeniului, chemate din toata Italia, s-au perindat prin santier oferind sfaturi si solutii constructive. (sursa referate. ro)

---

VIZUALIZĂRI: 5011 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI